Competențele necesar a fi dobândite de elevi în școală, pentru ca ei să poată să facă față unui viitor „suprasaturat în tehnologii digitale”, precum și ajutorul pe care li-l pot acorda profesorii în noua lume dominată de evoluția inteligenței artificiale sunt două dintre temele abordate de profesorul Mircea Miclea, fondatorul Institului de Cercetare Cognitrom, în cadrul conferinței „Școala din viitor – resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu”. „Să știe să întrebe. Ceea ce acum în inteligența artificială se numește prime engineering”, a declarat Miclea.
Profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească și ministru al Educației în perioada 2004-2005, Mircea Miclea a explicat că „primul răspuns la întrebarea despre ce competențe sunt necesare pentru elevi pentru a face față unui viitor saturat în tehnologii digitale? Să știe să întrebe. Ceea ce acum în inteligența artificială se numește prime engineering. Adică dacă nu știi ce să întrebi, nu primești un răspuns bun. Nu se poate da un răspuns bun la o întrebare proastă. Prin urmare, eu ca elev trebuie să am competența de a ști cum să întreb ChatGPT-ul sau alt sistem de inteligență artificială pe care îl am la dispoziție”.
„Dacă eu întreb: ce să fac când am gripă?, sistemul îmi dă un răspuns. Dacă întreb: ce să fac eu, care am 7 ani, când am gripă și cum mă sfătuiesc tratatele de medicină din ultimii ani?, atunci primesc un cu totul alt răspuns. Asta pentru că am știut cum să pun întrebarea. Dar ca să știu cum să pun întrebarea, trebuie să am o grămadă de cunoștințe în cap. Și asta este unul dintre lucrurile asupra cărora trebuie să insiste profesorii: să aibă elevii multe cunoștințe în cap, că altfel nu știu ce să întrebe. Nu poți primi un răspuns bun la o întrebare proastă, asta e o competență esențială în viitor. În condițiile în care sistemele de inteligență artificială vor înmagazina tot mai multe cunoștințe, să știi să întrebi devine o abilitate fantastică, esențială. Cunoașterea este, dar trebuie să știi cum să o accesezi. O întrebare proastă înseamnă un răspuns prost”, a declarat Mircea Miclea.
Declarațiile integrale ale profesorului Mircea Miclea, cu privire la competențele necesare pentru elevi:
Abordez a doua întrebare, care se referă la ce fel de competențe sunt necesare pentru elevi, ca să facă față unui viitor tehnologizat, suprasaturat în tehnologii digitale și ce ar putea să facă profesorii ca să-i ajute, pentru a face față acestui viitor tehnologizat? Iar răspunsurile mele sunt punctuale. Primul răspuns la întrebarea despre ce competențe sunt necesare pentru elevi pentru a face față unui viitor saturat în tehnologii digitale? Să știe să întrebe. Ceea ce acum în inteligența artificială se numește prime engineering. Adică dacă nu știi ce să întrebi, nu primești un răspuns bun. Nu se poate da un răspuns bun la o întrebare proastă. Prin urmare, eu ca elev trebuie să am competența de a ști cum să întreb ChatGPT-ul sau alt sistem de inteligență artificială pe care îl am la dispoziție.
Dacă eu întreb: ce să fac când am gripă?, sistemul îmi dă un răspuns. Dacă întreb: ce să fac eu, care am 7 ani, când am gripă și cum mă sfătuiesc tratatele de medicină din ultimii ani?, atunci primesc un cu totul alt răspuns. Asta pentru că am știut cum să pun întrebarea. Dar ca să știu cum să pun întrebarea, trebuie să am o grămadă de cunoștințe în cap. Și asta este unul dintre lucrurile asupra cărora trebuie să insiste profesorii: să aibă elevii multe cunoștințe în cap, că altfel nu știu ce să întrebe. Nu poți primi un răspuns bun la o întrebare proastă, asta e o competență esențială în viitor. În condițiile în care sistemele de inteligență artificială vor înmagazina tot mai multe cunoștințe, să știi să întrebi devine o abilitate fantastică, esențială. Cunoașterea este, dar trebuie să știi cum să o accesezi. O întrebare proastă înseamnă un răspuns prost.
VIDEO Discursul integral susținut de Mircea Miclea la conferința „Școala din viitor – resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu”:
Al doilea răspuns, la întrebarea ce competențe sunt necesare pentru un viitor supra-tehnologizat? Răspunsul meu poate vi se pare ciudat: să-ți dezvolți alte competențe decât cele legate de tehnologie. Vrei să nu fii înlocuit de inteligența artificială? Bun, sunt competențe care se pot dezvolta și care te fac mult mai greu de înlocuit. Domnul profesor vă poate spune [referire la profesorul Mihnea Moisescu, decanul Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, prezent la conferință – N.Red.], e o teză, Church-Turing, care spune, simplificat, că un proces care poate fi definit printr-un număr finit de pași va fi algoritmizabil, va fi transpus într-un soft. Prin urmare, toate procesele cognitive sau mecanice, fizice care pot fi descrise printr-un număr de pași vor putea fi preluate, mai devreme sau mai târziu, de o tehnologie de inteligență artificială. Și atunci oare nu cumva ai putea fi locuit? Poți să fii înlocuit. Dar dacă dezvolți abilități non-algoritmizabile? De ce nu cum să fii un bun instalator? Instalațiile, de exemplu, sunt foarte diferite. La mine în bucătărie instalația este într-un fel, la tine este în alt fel, la alții este alt fel, prin urmare instalatorul e mult mai greu de înlocuit. Dau un exemplu, așa, la prima mână. Ideea este aceasta: avem nevoie să dezvoltăm și competențe non-algoritmizabile, dacă vrem să competiționăm cu sistemele care sunt de inteligență artificială și care adesea vor face lucrurile mult mai bine și mult mai repede decât noi. Dar unele lucruri nu le vor putea face, pe cele non-algoritmizabile. Aici trebuie să învățăm ne să dezvoltăm. Vreți o profesie în care să fiți mai greu de înlocuit prin inteligență artificială, trebuie căutate aceste lucuri sau, foarte avansat, să deveniți niște aristocrați epistemici, adică să știm niște lucruri pe care sistemele nu le pot face sau să dobândiți abilități care sunt greu algoritmizabile.
În fine, al treilea lucru: viitorul este incert. E foarte greu să precizăm ce se va întâmpla mai târziu de 10 ani de aici încolo. E imposibil. Nicholas Taleb are o carte întreagă, Lebăda neagră, care spune că orice predicție pe mai mult de 10 ani este ca și cum ai da cu banul. Nu poți prezice, ai doar iluzia. Uitați-vă ce s-a întâmplat în ultima vreme: nu am putut prezice criza economică din 2008-2009, n-am putut prezice COVID-ul, n-am putut prezice ChatGPT-ul, n-am putut prezice războiul din Ucraina, n-a putut prezice războiul din Gaza. Nimic esențial din ceea ce s-a întâmplat. De ce? Pentru că lumea este foarte volatilă și foarte dinamică.
Și atunci întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: ce putem face noi, ca să facem față unei lumi pe care nu putem să o prezicem? Iar răspunsul meu la această întrebare este: să dezvoltăm metacompetențe. Adică să dezvoltăm niște competențe capabile să producă, atunci când va fi nevoie, competențele de care va fi nevoie atunci.
Cel puțin patru metacompetențe trebuie dezvoltate în școală.
- Prima este autodisciplina. Dacă eu învăț să fiu autodisciplinat, această autodisciplină mă va face pe mine peste 10-15 ani, într-un viitor pe care nu-l pot prezice, să performez. E o metacompetență, e competența care poate produce competența de a utiliza extrem de rapid, de exemplu, o nouă tehnologie care tocmai atunci a apărut. Pentru că sunt disciplinat îmi stabilesc scopul, realizez unde vreau să ajung, îmi stabilesc reguli, le pun în practică – pentru că asta înseamnă autodisciplina – și atunci eu voi ajunge să folosesc bine această tehnologie. Asta este o metacompetență. Autodisciplina este o metacompetență.
- A doua metacompetență este autonomia. Ce înseamnă autonomia? Autonomia este capacitate de a te baza în primul rând pe ceea ce este în capul tău, de a crea independență epistemică. Să vă dau un exemplu: dacă vă spun propoziția «Balenele și-au făcut de cap pe plajele din Budapesta», dumneavoastră cu siguranță ați zâmbit. Pentru că dumneavoastră ați coroborat această propoziție cu ceea ce aveți în cap: știți că Budapesta este un oraș, că este pe Dunăre, că acolo nu sunt plaje și nu sunt balene, că doar balenele nu trăiesc într-un fluviu. Și atunci spuneți: nu, nu e adevărat! Deci nu acceptați ce vă spun eu. Dar dacă n-ați avea cunoștințele în cap? Atunci ați putea fi ușor ușor de manipulat de orice propoziție spune cineva. Cu cât mai multă cunoaștere, cu atât mai multă libertate.
Libertatea noastră de a nu fi manipulați se datorează cunoștințelor pe care le avem la purtător. Doar așa înțelegem propozițiile, dacă avem cunoștințe în cap. Adică asta ne face autonomi. Pentru că altfel, dacă nu avem aceste cunoștințe în cap, suntem foarte ușor de influențat de fake-news-uri, de manipulări etc. Deci asta este o metacompetență esențială: să devii autonom din punct de vedere epistemic. Să ai la purtător anumite cunoștințe.
Dacă eu vă dau propoziția «Ștefan cel Mare s-a întâlnit cu frații Jderi în Cetatea de Scaun a Sucevei», atunci dvs înțelegeți această propoziție pentru că știți cine a fost Ștefan cel Mare, pentru că știți că frații Jderi erau niște oameni, nu niște animale, jderii, și pentru că știți că Cetatea de Scaun nu se referă la acest scaun. Ați înțeles propoziția? Pentru că ați avut în cap cunoștințele necesare pentru a decoda informația pe care eu am transmis-o. Vedeți, asta ne face liberi. Știți cum zice Cartea: veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi.
- 3. A treia metacompetență se referă la antreprenoriat. Ce înseamnă antreprenoriat? Nu înseamnă neapărat că ne facem o firmă. Ca metacompetență, înseamnă că de fiecare dată când învățăm ceva ne gândim la două lucruri, indiferent ce cunoștință învățăm:
- ne gândim la ce anume pot folosi această cunoștință – și încerc să o folosesc. Asta e gândirea antreprenorială, o gândire care pleacă de la epistemic (ce știu) către un scop (ce vreau să fac cu ceea ce știu).
- dar și invers, dacă aveți un scop trebuie să gândim invers, de la scop la cunoaștere. Vreau să fac cutare lucru, oare ce cunoștințe mă ajută pe mine să fac aceste lucruri? Nu contează de la ce discipline sunt cunoștințele de care am nevoie, de la matematică, de la biologie, de la ecologie, nu contează! Am un scop. Care sunt cunoștințele pe care le am și care cele pe care le pot învăța ca să-mi ating scopul?
Asta este o mentalitate antreprenorială. Te gândești ce poți face cu ce știi, dar și invers: ai un scop clar și te gândești ce cunoștințe poți utiliza ca să-ți atingi scopul. Și asta e o abilitate pe care trebuie să o dezvoltăm permanent, pentru că un om care are gândirea asta antreprenorială va face față oricărui fel de viitor. Nu știm cum va arăta, dar nici nu trebuie să știm, dacă ai această metacompetență antreprenorială de a gândi așa cum am sugerat.
- 4. Al patrulea lucru care cred că este important este gândirea de tip designer. Ce înseamnă un designer? Un designer nu rezolvă probleme date. Din păcate, școala te evaluează pe modul în care rezolvi probleme formulate de alții. În culegerea de probleme, sunt serii de probleme. Care sunt formulate. Tu rezolvi o problemă formulată de cineva. Tu rezolvi și poți să fii extraordinar de bun. De ce? Pentru că ai rezolvat probleme formulate explicit. Ei, un designer n-are problema formulată, ci el formulează problema. Chemați un designer de interior și îi spuneți: «aș vrea să arate mai bine apartamentul ăsta!» Dar este foarte vag formulată cerința. El trebuie să ne formuleze, să definească problema: «ce înseamnă să arate mai bine?» Deci el redefinește problema și, în al doilea rând, construiește o soluție. Nu are algoritmi. Construiește soluția luând în calcul constrângerile pe care le are acolo: dumneavoastră aveți 70m² cu un geam spre stânga, un geam spre dreapta, aveți un buget. Construiește soluția încercând să satisfacă niște constrângeri și mai ales să fie o soluție care să fie acceptabilă de către user, adică de către tine, cel care ai cerut amenajarea apartamentului.
Deci ce înseamnă o gândire de tip designer? Înseamnă o gândire a unor oameni care nu rezolvă doar problemele pe care alții le-au descoperit și li le adresează, ci ei descoperă și definesc probleme pe care nimeni nu le-a formulat.
Realitatea nu vine cu o tablă dimineața în fața geamului tău să îți spună: «iată problemele pe care trebuie să le rezolvi!» Realitatea își vede de drumul ei. Tu trebuie să descoperi problemele care sunt în realitate, să le definești și apoi să începi să le rezolvi. Dar cum? Creativ. Adică satisfăcând mai multe constrângeri, pentru că tu creezi o soluție la aceste constrângeri. Dar soluția aceea trebuie să fie și de uzabilitate mare, ușor de învățat, să fii satisfăcut în urma ei, să fie ușor de folosit. Asta este o gândire de tip designer.
Ce pot face profesorii? Pot contribui la toate aceste metacompetențe. Pot contribui la dezvoltarea autodisciplinei, prin faptul că ei sunt disciplinați și prin faptul că impun disciplină la oră. Și atunci, dacă ai disciplină jurul tău, ți-e ușor să internalizezi și să faci din timp disciplina în care trăiești autodisciplina. Altfel ți-e greu.
Profesorii pot să dezvolte autonomia prin faptul că stimulează dobândirea de cunoaștere și posesia de cunoaștere în capul elevului, nu doar prin accesarea cunoașterii, ci să o ai, să o ții minte, să o poți folosi cum trebuie.
Profesorii poți să dezvolte gândirea antreprenorială stimulând drumul acesta: Iată ce poți face cu ce știi! La scopul pe care-l ai tu, iată care sunt cunoștințele relevante care te-ar putea ajuta.
Iar gândirea de tip designer un profesor bun o ilustrează prin propriul lui exemplu. Știți ce înseamnă să fii un bun profesor? Sunt studii în ultima vreme care arată următorul lucru: aproape toți profesorii buni au aceleași metode. Care este diferența dintre un profesor bun și un profesor extraordinar? Modul în care se utilizează metodele! Dacă eu vă dau tuturor o căruță de scule, diferența dintre noi va fi dată de cine știe să utilizeze scula potrivită în momentul potrivit. Avem același lucru. Prin urmare, datele de cercetare arată următorul lucru: un profesor excelent este un profesor care tot timpul are o conștiință foarte acută a ce se întâmplă în clasă, în fiecare moment, și utilizează metoda care e cea mai potrivită în momentul respectiv. Așadar, expertiza ține de modul în care utilizezi metodele pe care le ai. Este un designer.
Eu sau oricare dintre noi, dacă vrem să predăm o lecție bună, ceea ce facem este un design. Să zicem că trebuie să predăm teorema lui Pitagora. Dar noi trebuie să definim problema: cui predăm? Pentru că într-un fel predăm teorema lui Pitagora unei clase de la ora 2:00 la ora 3:00, care este obosită, unei clase care nu a avut profesor bun de matematică înainte de a veni unul dintre noi se le predea și într-o clasă în care avem și un elev cu nevoi speciale. În alt fel predăm teorema lui Pitagora unei clase la care predăm de la ora 9:00 la 10:00, unde elevii sunt odihniți, au avut profesori foarte buni înainte, știu o grămadă de lucruri și noi putem începe cu reactualizarea cunoștințelor și clasa respectivă este o clasă doar de olimpici. Deci ce facem? Un design, construim o soluție.
E cineva, e vreun manual care să ne spună: «dumneata, de la ora 2 trebuie să predai așa?» «dumneata, de la 9 trebuie să predai așa!» Niciunde nu este! Asta este design thinking. Un profesor bun gândește ca un designer, construiește designul.
Așadar viitorul în care vom trăi va fi un viitor hibrid, un viitor în care factorul uman va fi esențial, dar în același timp vor fi tehnologii digitale și conținuturi digitale. Cine știe să facă un blending inteligent, o hibridizare inteligentă va câștiga. Asta e tot. Așa că modul în care va arăta viitorul depinde de cât de inteligent facem hibridizarea dintre om și tehnologii. Cei care vor face hibridizări inteligente când predau vor avea performanțe ridicate și ca profesori, și elevii lor la fel. Cei care vor face hibridizări proaste pot să aibă cele mai bune conținuturi pe care cineva le-a creat aici. Utilizarea mecanică, utilizarea independentă de context și de modul în care funcționează mintea userilor este o utilizare proastă, nu va aduce la niciun fel de performanță. Cheia este în hibridizarea inteligentă a omului cu tehnologia.”
Informații de background
Declarațiile au fost făcute la Conferința Națională „Școala din viitor – resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu”. Aceasta s-a desfășurat pe 15 octombrie 2024, la centrul cultural ARCUB Gabroveni din București, cu participarea a peste 160 de profesori. Evenimentul a fost organizat de Fundația Vodafone și de Edupedu.ro.
Conferința despre Școala din Viitor a fost susținută de Angela Galeța – Directorul Fundației Vodafone, Mircea Miclea – cercetător și fondator al Institutului de cercetare-dezvoltare Cognitrom, Domnica Petrovai – coordonatoarea și co-autoarea Strategiei Naționale de Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului din România, fondatoarea companiei Mind Education, Csaba Asztalos – cadru didactic la Universitatea din București și la Universitatea Româno-Americană și președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), și Mihnea Moisescu – decanul Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București.
Specialiștii invitați au abordat în cadrul conferinței următoarele teme: Cum putem ajunge mai eficient la mintea noilor generații de copii? Ce tehnici trebuie să stăpânească profesorii în era în care Inteligența Artificială modifică viețile familiilor? Cum îi sprijinim pe copii să aibă un echilibru sănătos în modul în care-și petrec timpul online și offline, în așa fel încât să rămână conectați cu lumea din jur, dar și cu ei înșiși și cu profesorii lor?
În cadrul evenimentului, Fundația Vodafone a lansat 48 de activități de învățare adaptate curriculumul național împreună cu experți și profesori români. Acestea sunt grupate în patru module tematice: Mediu & Ecologie, Inteligența digitală, Robotica și Pregătiți pentru viitor.
Activitățile de învățare lansate de Fundația Vodafone sunt în format multimedia, sunt însoțite de Ghid didactic, respectă curriculumul național și pot fi accesate de orice cadru didactic interesat de educația prin metode moderne, interesat de adaptarea la elevii săi și la nevoile lor de dezvoltare.
3 comments
Lasa-ne, jupan Miclea. Bati campii de ani de zile intr-un univers paralel. Vino la firul ierbii sa vezi cat de cocosat e profesorul si dirigintele de hartogaraie absurda zi de zi. Special nu e lasat sa aiba timp sa isi pregateasca orele. Sa intre in burn out, sa ajunga super obosit la ore. Nu mai are timp de familie ca sta sa faca zeci de procese verbale cerute de directori si logic de inspectorat.
Mai terminati cu teoriile. In 30 de ani nu m-a întrebat nimeni de starea mea de bine, daca imi e bine ca am fost transformat in statistician de absente, in paznic de oi pe holuri, in politist si jandarm de procese verbale si aplicat sancțiuni, in secretar de consilii, in asistent social de burse si transport, in animator de scoala altfel si ecologist de săptămâna verde. Si cate si mai cate. LASATI-NE SA FIM PROFESORI! ASTA E MESERIA NOASTRĂ! NE VREM MESERIA ÎNAPOI!
Stimati jurnaliști de la Edupedu, va rog mult sa punctati mai mult pe campania Lasati-ne sa fim profesori”. Initiati o campanie DESCHISA, in care fiecare PROFESOR CARE NU MAI E LASAT SA FIE PROFESOR, sa scrie abuzurile administrative la care e supus, sub pavaza ca școlile au autonomie interna sa se organizeze. Si abuzurile ministerului care de la an la an mai inventează proceduri peste proceduri si comisii peste comisii.
Mai nou, comisia de violenta care funcționează ca o veritabila jandarmerie. Profesorul a ajuns si jandarm.
Asa e in invatamantul din Finlanda??
Foarte oportune specificări! Foarte util și clar ce expune domnul Miclea, “trucuri” cu mare putere de transpătrundere la orice nivel de înțelegere. Gândite așa, orice încercări de optimizare a educației pot reuși, orice probleme pot fi descoperite, puse pe masă iar pentru ele desenată o soluție rotundă. Mulțumim pentru astfel de articole lungi, detaliate!
Adică, cum, să nu mai întrebe ChatGPT cum să scrie două rânduri? Să știe să facă o adunare fără telefon?!
Deja e prea mult, iese revoluție.