Mircea Miclea: Profesorii încă sunt pregătiți pe o paradigmă veche, care e de pe vremea lui Ceaușescu, nu sunt formați pentru interacțiunea cu părinții

19.634 de vizualizări
Mircea Miclea / Sursa foto: Ciprian Hord
Mircea Miclea / Sursa foto: Ciprian Hord
„Profesorii nu sunt formați pentru interacțiunea cu părinții, încă sunt pregătiți pe o paradigmă veche, care e de pe vremea lui Ceaușescu, iar părinții ar trebui să reflecteze de două ori atunci când vin cu o solicitare către profesori, pentru că, dacă subminează mereu autoritatea profesorului, atunci el nu mai este un model, înseamnă că copilul nu mai are un model adecvat”, a declarat profesorul Mircea Miclea la A7TV, luni, la emisiunea Nicoletei Manoilă „Profesor și părinte azi”, analizând relația dintre profesori și părinți.

„Pentru a deveni profesori fac un departament de formare a cadrelor didactice, adică fac un semestru de psihologie, niște ore de metodică, asociate cu predarea, dacă e posibil în diverse școli, și apoi niște pedagogii și atât. Prin urmare, modul în care ei sunt formați este total insuficient pentru lumea în care noi trăim acum și pentru mintea acestei generații digitale”, susține Mircea Miclea.

În același timp, referindu-se la părinți, Mircea Miclea spune că aceștia „ar trebui să reflecteze de două ori atunci când vin cu o solicitare către profesori. Dacă în fiecare zi îl subminezi pe profesor, el nu mai poate opera ca autoritate în domeniul lui de predare și ca autoritate în modul de comportament, înseamnă că copilul tău nu mai are un model adecvat”. 

„Pe de altă parte, relația cu părinții este determinată nu numai de profesori, ci de instituția școlară, de școală. Școala trebuie să aibă un regulament foarte clar, contractul educațional dintre școală și părinte trebuie să fie foarte clar”, a adăugat Mircea Miclea.

Intervenția lui Mircea Miclea despre relația dintre profesori și părinți

„Sunt două aspecte esențiale pe care trebuie să le luăm în seamă în această relație. Întâi, vreau să vorbesc despre profesori. Din păcate, profesorii încă sunt pregătiți pe o paradigmă veche, care e de pe vremea lui Ceaușescu. Pentru a deveni profesori fac un departament de formare a cadrelor didactice, adică fac un semestru de psihologie, niște ore de metodică, asociate cu predarea, dacă e posibil în diverse școli, și apoi niște pedagogii și atât. 

Prin urmare, modul în care ei sunt formați este total insuficient pentru lumea în care noi trăim acum și pentru mintea acestei generații digitale. Așa că primul lucru care trebuie făcut și care trebuie trebuia făcut de mai multă vreme, formarea personalului didactic prin masteratul didactic de 2 ani și atunci capacitatea lor de a face față solicitărilor părinților ar fi mult mai bună. 

Adesea, profesorii sunt deficitari în relația cu părinții și în relația cu elevii, în primul rând, nu datorită atitudinilor lor emoționale, ci datorită formării insuficiente, pentru a face față acestei solicitări. 

Aș trece la celălalt element, părinții. Din păcate, părinții sunt adesea prizonierii unor ideologii care circulă pe net care îi fac să creadă că dacă citesc două postări știu mult mai mult decât efectiv știu. Adesea ajungem la ceea ce se numește în cercetare iluzia cunoașterii, adică crezi că știi mai mult decât știi și atunci vin cu solicitări către profesori, cerându-le ca și cum ei ar ști ce să facă în cazul profesorilor.

Cred că părinții ar trebui să reflecteze de două ori atunci când vin cu o solicitare către profesori și nu să meargă exact așa cum au citit nu știu ce postare pe net, pentru că foarte multe dintre aceste solicitări sunt inadecvate sau sunt după ideologii la modă. Vă dau exemple concrete. Am fost pus în situația de a media un astfel de conflict în care părinții solicitau educatoarei să schimbe cantitatea de sare care este în untul copilului ș.a.m.d. 

În felul acesta, nu aduc în niciun fel un serviciu propriilor copii. Noi avem nevoie de modele, care să intre în mintea elevilor. Dacă subminezi mereu autoritatea profesorul, atunci el nu mai este un model, chiar dacă el are o capacitate de a interacționa bine cu copiii. Ori adesea o mare parte din comportamentul copiilor noștri se determină de model, de autoritatea pe care o are un model, adică de capacitate de influență. Dacă în fiecare zi îl subminezi pe profesor, el nu mai poate opera ca autoritate în domeniul lui de predare și ca autoritate în modul de comportament, înseamnă că copilul tău nu mai are un model adecvat. Deci trebuie să fim atenți când venim cu tot felul de solicitări către profesori. 

Este normal să solicităm ca ei să respecte anumite reguli de etică sau anumite reguli de interacțiune și așa mai departe, dar trebuie să ne gândim și la nivelul nostru de competență înainte de a deveni suprasolicitanți.

Din păcate, profesorii nu au fost formați în a interactiona cu părinții. Nici o oră din orele pe care le au în modul în care este făcută formarea profesorilor acum nu este dedicată relațiilor pe care trebuie să le aibă cu părinți. Pe de altă parte, relația cu părinții este determinată nu numai de profesori, ci de instituția școlară, de școală. Școala trebuie să aibă un regulament foarte clar, contractul educațional dintre școală și părinte trebuie să fie foarte clar, explicat părinților în prima ședință cu părinții, astfel încât prin acest contract și prin regulamentul școlar trebuie delimitat foarte clar gradul de responsabilități pe care îl are fiecare dintre părți 

Profesorul se poate prevala de acest contract educațional semnat și de părinte, ca să spună aici este domeniul meu, eu decid cum notez, eu decid cum predau, eu decid cum fac meditațiile, pentru că eu sunt specialistul, nu dvs. îmi spuneți ce să fac. Puteți să aveți păreri, putem să argumentăm, dar specialitatea este a mea, nu a dvs. Acest lucru nu înseamnă autosuficiență din partea profesorilor, dar ceea ce vreau să subliniez este că sigur e nevoie de comunicare mai asertivă din partea profesorului, însă este nevoie ca instituția școlară, prin contractul educațional cu părintele, să ia o atitudine foarte clară, să spună: iată, care sunt limitele interacțiunii dintre noi!.”

Citește și:
VIDEO Mircea Miclea: Ce predăm atunci când predăm? / Trebuie să învățăm conținuturi și să nu cumva să devalorizăm memorarea de conținuturi / Să ne evaluăm periodic așa cum ne evaluăm elevii și să ne facem un plan remedial pentru fiecare dintre noi și în felul acesta ne dezvoltăm și noi, și elevii noștri
Mircea Miclea: Dacă se va continua cu aceeași salarizare, noi nu vom mai avea profesori. Nu că vom avea profesori slabi, nu vom mai avea profesori
VIDEO Psihologul Mircea Miclea: E o modă acum, care bântuie printre părinți, că trebuie să-i lăsăm pe copii să facă numai ce le place lor să facă. Nu e bine. Educă-te să-ți placă ceea ce ești obligat să faci, nu să faci doar ceea ce îți place
Mircea Miclea: Un profesor excelent vede că este un salariu prost, este inundat de birocrație și totuși el este total diferit. Predarea excelentă e ca un act de iubire. Nu mai ai argumente de ce să o faci, dar o faci și asta te diferențiază

21 comments
  1. Ha, ha! Ai dreptate B-ule, ca o mare parte dintre ,,noi poporul” nu mai pricepe decat din desene. Bine, e aberant sa sustina cineva ca si desenele le-ar pricepe. Da-i o zicala rostogolita, asa ca analfabetii functional sa se dea ,,scoliti”. Septimiu transmitea ,,cititorilor” ,,ca concluzia” profesorului Miclea n-are nici o treaba cu realitatea. Relatiile dintre profesori si ,,apartinatorii” elevilor merg foarte, foarte bine de cand ,,invatamantul de stat” s-a transformat intr-o fabrica de facut bani prin meditatii. (angajatii de la stat fac bani la greu folosindu-se de instrumentul numit inca ,,educatie”). Profesorii au creat sistemul iar ,,apartinatorii” de voie de nevoie s-au conformat. Daca n-ai priceput nici din rezumat, poate te ajuta cineva cu-n desen.

  2. Domnule profesor, depinde de ce formare DSPP vorbiți. Pe unele module de formare profesională pentru viitoarele cadre didactice se lucrează la cel mai înalt nivel (inclusiv pe relația cu alți stakeholders din educație – părinți, comunitate etc.) atât pe parte de noi pedagogii emergente (în contextul AI și al altor tehnologii recente) cât și pe parte de didactică. Ar trebui să priviți cu mai multă precauție aceste generalizări pe care le faceți, pentru că e ca și cum am spune că în toate facultățile de psihologie din țară se lucrează la fel (de slab), doar pentru că în unele facultăți se face preponderent psihologie de simț comun.

  3. Daca nu mai e un Hagi care ,,sa intre-n mintea copiilor’’ ca model (mingicar, se intelege) atunci tre’ totusi ca cineva ,,sa le intre-n minte’’. Astfel, ca-s contruite noile modele care chiar daca nu-s de nivelul fotbalistic nici al unui ,,fost jucator de judet’’ tre’ sa se aseze comod in mintea noilor generatii ca fiind ,,noii Hagi’’. Educatia devenind, pas cu pas cam ce-a devenit si fotbalul, sigur ca-i de intels ,,cum sta treaba-n fenomen’’

  4. Omu-i rupt total de realitate, fiind, se intelege, influentat de ,,pregătirea avuta pe o paradigmă veche”. Explicatie ,,murta-n gura”: MEDITATIILE. E deja de notorietate ca pentru a avea ,,elevi clienti” e nevoie ca nivelul din scoli sa fie tot mai scazut. Astfel, ,,profii” predau materia selectiv (in foarte multe cazuri, nici jumatate din ce cuprinde manualul), apoi lipsesc, evident ca ,,motivat”, de la ore (fiind inlocuiti de ,,bibliotecara sau ala de sport ori muzica”), apoi nu dau testele scrise elevilor pt. a le duce in familie cu scopul ca ,,apartinatorii” sa nu mai observe care-s lacunele propriilor copii, apoi coboara tot mai jos standardul de notare (10 e dat pentru cunostinte de maxim 7 ca nivel) creand elevilor impresia ca-s ,,de zece”, si multe, multe alte ,,artificii” bulversatoare. Rezultatul? Parintii, tot mai izolati, observand ca ,,ai lor de zece” sunt tot mai praf, se panicheaza si se incoloneaza la rand la meditatii. Evident ca pentru 15-20% vor avea efect aparand rezultatele la examenele de evaluare sau bac in timp ce ceilalti minim 80% vor lua țeapă (si cu banii dati si cu viitorul copiilor ratat).

  5. Domnule Miclea! Cine nu vă lasă, cine vă oprește să formați viitorii profesori așa cum trebuie. Dumneavoastră puteți preda ce doriți,cum doriți pentru că nu cred că vă e teamă că vine inspectorul la oră să vă verifice. Multe, multe, multe se mai pot spune. De exemplu de ce nu putem discuta liber la perfecționări, de ce trebuie să participăm la aceste perfecționări inutile să auzim cursuri de la facultăți de acum 10ani și apoi ne sufocă cu grămadă de teme inutile. Că să fie plătite f.b. profesorii și să primească o diplomă de formator, să-și îmbogățească C.V.-ul.

    1. Cine-l trezeste pe ,,dom profesor”? ,,că copilul” nu-i vinovat ca scolile patriei s-au burdusit de insi care din lipsa de alta sursa de venit ,,s-au bagat in invatamant” unde fac praf clasa dupa clasa de la ,,catedra”. Haideti s-o vedem pe aia dreapta si nu s-o dam dupa cires! Cica deaia si-au pierdut autoritatea pt. ca-i tin parintii ocupati! ,,Paradigma” nu tre’ plasata pe vremea lui ceasca ci-i foarte, foarte moderna si actuala. Adica, mai pe intelesul si al analfabetilor functionali, ,,profesorii” actuali sunt rezultatul interesului minim acordat ,,educatiei” in ultimii 30 de ani. ,,Conspirationistii” ar zice c-a fost intentionata treaba , da’ noi astia care ,,încă mai avem țiglele pe casă” n-avem cum sa credem ca cineva ne-ar vrea needucati.

  6. Respect deosebit pentru dl prof.univ.dr.Mircea Miclea, dl prof.univ.dr.David Daniel,pentru școala clujeană,psihologie. Vizionați și conferința la UMF Iași,Vulnerabilități psihologice universitare,31 oct.2023.Respect deosebit pt dl prof univ Dr Mircea Miclea.

  7. Până când vorbe,vorbe,vorbe? Cerneți,cu adevărat,învățământul romanesc. De Sus în Jos nu invers! Judecați prin prisma trinomului: EL(subiectul principal), PĂRINTELE MATERIAL,PĂRINTELE SPIRITUAL!

  8. Din pacate, nu exista finalitate dupa studii, aproape indiferent la ce nivel.
    Directia este total gresita.
    O societate in deriva, evident si scoala.
    Ce se preda este total depasit si aiurea, stufos si complicat, fara sens.
    Scoala nu e conceputa pentru elev, mai degraba pentru cei care predau, catedre.
    Copiii au un alt acces la informatii in zilele noastre, isi dau seama de penibilul materiei predate, devin plictisiti si dezinteresati prematur.
    Este asa de mult balast si nonsens in materia predata, incat va fi uitat repede si nu va folosi la nimic.
    Nimeni nu-i pregateste pentru viata, de fapt.
    Riscul de a-i pierde pe parcurs e foarte mare.
    Nu sunt motivati si nici intelesi.
    Rezolvarea ar fi o restructurare totala, de la zero, ceea ce nu se va intampla.

  9. Nu e vorba doar de părinți. Paradigma ceaușistă a creat și un sistem supradimensionat, cu multe materii și mulți profesori. A creat și acele 18 ore de catedră. Sistemele perfromante sunt economice și ergonomice. Noi avem un fel de uzină socialistă de educație. Vrem performanțe occidentale cu sistem socialist, și nu suntem în stare să reformăm din rădăcină pentru că restrângerea paradigmei ar însemna și restrângerea sistemului.

  10. Cuplul Deca si Dulapul a avut sansa sa reformeze formarea profesorilor si au ratat-o, ca multe altele. Ce pretentii sa ai de la niste incompetenti?

    In acest timp domina triunghiurile dramei cu persecutori (parintii), victime (profesorii) si salvatorul Miclea, alteori Funeriu (victima-salvator). Dinamica este spectaculoasa, victimele devin la randul lor persecutori. Profesorii nu se multumesc sa atace doar parintii, il termina si pe salvatorul Miclea, sau oricine ar fi el.

    Exista solutii de spulberare a triunghiului dramei, dar cine sa le promoveze? Solutiile cer schimbare si efort. Unii nu sunt dispusi sa se schimbe, e mult mai comod pentru ei sa se complaca in jocuri negative.

  11. Nu mă supăr dacă veți veni numai un an in locul meu! Chiar ar fi cazul să înceapă cineva din treptele superioare sa coboare la catedra celor mici, la Gimnaziu sau la liceele unde se intra cu media 2(doi); unde din momentul când și-a adus copilul la școală, nu-l mai vezi pe părinte până la finalul clasei a 8-a, acolo unde daca nu-i faci pe plac progeniturii, părintele îți sare în cap cu legislația! Cine a făcut această legislație domnule Miclea? Nu tot cei că dvs care nu știu cum ecla catedra? Așteptăm un răspuns ca sa ne bucurați.
    Nu vreau sa facem schimb, ci mă retrag – conform legislației – 2 ani din învățământul de masă, în favoarea dvs. Ce spuneți? VENITI?
    Sau dați decât cu gura?

  12. Miclea, pregătit în Epoca de Aur, cu profesori comuniști, ne învață pe noi restul cum să nu fim profesori pregătiți ca în Epoca de Aur, cu profesori comuniști…

    Unde am făcut noi școala și modulul pedagogic, d-le Miclea? La cucuruz, cu țața Floarea? Cine ne-a ”format” așa? Și cine continuă să ne formeze așa?

    Urmăm zeci de mii de cursuri de formare și răs-formare, inclusiv pedagogică și pshiologică, doar-doar să respectăm tendințele, dar auzi, n-avem formare să discutăm cu părinții sau cu elevii! Păi poate mai re-faceți și voi, universitarii, cursurile alea învechite și comuniste, care începeau de la ideea respectului reciproc, și-i pregătiți pe noii doritori de a deveni profesori să fie specialiști în HR și mai puțin cadre didactice. Aia vine pe urmă, și nu vă interesează pe voi. Să fie bine să nu fie rău, să fie mulțumiți ”clienții” (părinții în primul rând, apoi elevii) iar educația s-o facă ChatGPT, că internetul e liber.

  13. “Am fost pus în situația de a media un astfel de conflict în care părinții solicitau educatoarei să schimbe cantitatea de sare care este în untul copilului ș.a.m.”

    pentru asta va fi masteratul didactic de doi ani?! cu un astfel de exemplu ne spuneți că profesorii nu sunt pregătiți pentru discuția cu părintele?!

  14. Stimate ”Nenea dă-ți cu părerea” se știe faptul că ai fost unul dintre cei mai mediocrii profesori pe unde ai umblat! Te-aș ruga să predai intr-o școală cu toate metodele taele și dacă o să ai vreun rezultat pozitiv așa cum te pricepi la sfaturi promit că o să-ți cedez salariul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șerban Iosifescu, Agenția care autorizează/acreditează școlile: Acum, că a devenit obligatorie grupa mare de grădiniță, ies la iveală sutele de grădinițe ilegale. Poliția tratează cu o inexplicabilă blândețe zecile de reclamații

“Primim zeci de reclamații privind aceste grădinițe ilegale”, care sunt mascate în centre educaționale sau pre-afterschool, iar poliția “le tratează cu o inexplicabilă blândețe”. Acuzația vine de la Șerban Iosifescu,…
Vezi articolul

Premierul Dăncilă susține că părinții i-au cerut să renunțe la Programul „Merg la școală”, prin care toți elevii primeau vouchere de 250 de lei pentru cărți, manuale, rechizite și echipament sportiv

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că a renunțat la programul „Merg la școală” după discuții cu mai mulți părinții care i-au spus că „noi avem avem posibilități, degeaba ne dați…
Vezi articolul
Rezultatele de la Evaluarea Națională

Psihologul Suzana Pavlov: Copiii de clasa a VIII-a stau 5-6 ore la școală și fac cel puțin 2 ore de meditație și alte 2 ore de teme. Părinții vor note note mari, copiii nu tot timpul pot să dea un randament extraordinar. Din nou, nu învățăm de plăcere, nu găsim o stimulare a curiozității în școală și ne ducem tot pe zona de emoție negativă

„Părinții vor note note mari, copiii nu tot timpul pot să dea un randament extraordinar și pot să mai aibă și scăpări”, a declarat psihologul Suzana Pavlov pentru TVR Craiova.…
Vezi articolul

VIDEO Mircea Miclea: Ce predăm atunci când predăm? / Trebuie să învățăm conținuturi și să nu cumva să devalorizăm memorarea de conținuturi / Să ne evaluăm periodic așa cum ne evaluăm elevii și să ne facem un plan remedial pentru fiecare dintre noi și în felul acesta ne dezvoltăm și noi, și elevii noștri

„Ce predăm atunci când predăm” a fost conferința susținută de Mircea Miclea, profesor universitar, psiholog și fost ministru al Educației, la Chișinău, în Republica Moldova, la invitația Maiei Sandu, președinta…
Vezi articolul