E tot mai greu să rămâi lucid. Luciditatea, adică înțelegerea imparțială și mai profundă a realității, necesită eforturi tot mai mari, ne costă tot mai mult. Factorii implicați sunt mai mulți, dar menționez aici câțiva.
1.Expunerea zilnică la o cantitate tot mai mare și mai volatilă de informații. Bombardamentul informațional pe care îl trăim zilnic (sms-uri, mailuri, postări, breaking news, etc) este atât de evident că existența lui nu mai trebuie argumentată. Consumăm compulsiv tot mai multe informații, devenim informavori, până la a ajunge să suferim de obezitate informațională. Consumul informațional excesiv e sustinut și de modul de funcționare a creierului nostru, care produce o descărcare de dopamină, o mică senzație de plăcere, cu fiecare informație nouă pe care o asimilăm. Facem adicție la informație. Dar uităm (sau nu știm!) că relația dintre eficiență sau înțelegere, pe de o parte, și informație , pe de altă parte, este de U inversat. Adică, până la un punct, cu cât știm mai multe, cu atât suntem mai eficienți și înțelegem mai bine. Însă peste acel punct, plusul de informație ne face să întelegem tot mai puțin și să fim tot mai ineficienți. Dacă masa de informații e prea mare, ne e tot mai greu să identificăm patternurile stabile importante, ne e tot mai dificil să facem diferența între informația relevantă sau validă (=semnal) și informația nerelevantă sau invalidă (=zgomot). Așa cum, când mâncăm prea mult, nu mai putem metaboliza mâncarea și o stocăm sub formă de grasimi, tot așa, când consumăm prea multă informație, nu o mai putem procesa și o stocăm în minte, prost procesată, ajungem la obezitate informațională. Consumăm tot mai multă informație dar reflectăm tot mai puțin asupra ei.
Excesul de informație ne face mai puțin lucizi. Ca exercițiu de igienă mintală, fiecare dintre noi, pentru fiecare domeniu în parte, trebuie să identificăm punctul de inflexiune, de unde anume, plusul de informație nu mai aduce valoare adaugată ci devine toxic. Dar acest exercițiu e dificil, și chiar dacă îl începem, îl abandonăm repede.
2.Analfabeții funcțional au ajuns să controleze „realitatea”. Analfabeții funcțional, cei care știu să citească, dar nu prea înțeleg ce citesc, au crescut, nu mai sunt doar în școală. Sunt omniprezenți. Își promovează opiniile pe rețele de socializare, pe bloguri, prin comentarii, fac sharing sau dau like la orice banalitate, pentru că e ușor de înțeles. Au câteva carateristici comune: a) între input (informația pe care o primesc) și output (informația pe care o distribuie) nu pun nici un dram de gândire critică; b) caută mereu să își confirme prejudecățile, decupează și promovează doar faptele și argumentele care le susțin opiniile, ignoră restul; c) își proiectează emoțiile viscerale peste fapte și argumente (citiți comentariile la o știre de interes și veți vedea că ele se polarizează imediat și devin viscerale; bășcălia, ridiculizarea, înjurătura anihilează argumentația). Din păcate, analfabeții funcțional sunt mulți. Și înainte erau, doar că părerile lor rămâneau la nivel local, în arealul în care ei trăiau. Acum, cu internetul, opiniile lor, împărtășite și sustinute de toți asemenea lor, dobândesc expunere globală. Grupuri mari de oameni, închiși în bulele lor, împărtășesc aceleași opinii, pentru simplul fapt că și alții, cu prejudecăți și atitudini viscerale similare le susțin, nu pentru că sunt valide. Prin urmare, fiind majoritari, imaginea lor despre ce e realitatea se impune ca normă; realitatea, așa cum o văd ei, e susținută ca fiind realitatea însăși. Degeaba argumentezi împotrivă, cu argumente logice și factuale, au ei grije să te marginalizeze, să te ridiculizeze, să te ia la bășcălie, să te condamne cu mânie proletară. Orice deviere de la realitatea cum o văd ei e deviere de la realitatea însăși, deci trebuie aspru sancționată.
Culmea, analfabeții funcțional primesc o mână de ajutor de la cei care au puterea. După cum știm, politicienii sunt oportuniști, se uită la „cum bate vântul”, care e opinia susținută de majoritate, o preiau și o promovează. Pentru că așa câștigă voturi. Puterea coruptă și analfabetismul funcțional se susțin reciproc. Iar manipularea devine mult mai ușoară. E suficient să decupezi o temă, să angajezi câțiva influenceri (dacă e posibil, cu epoleți) care să o promoveze intens, intr-o cheie emoțională, ca apoi analfabeții funcțional să facă restul. Ei o preiau fără să reflecteze, îi dau share și like, o împachetează în propriile emoții, îi stigmatizează pe cei care nu se aliniază, și impun tema ta și perspectiva ta asupra ei, ca realitatea însăși. Iar apoi tu, de la putere, te simți legitimat să iei deciziile pe care le dorești, pentru că, nu-i așa?, se bazează pe realitate!! În acest peisaj, luciditatea e ca o cetate asediată, rezistă tot mai greu.
3.Cultura fricii e dominantă. Realitatea are, întotdeauna, asprimea ei, pericole și riscuri, dar de o vreme, așa cum e prezentata pe canalele media, e doar pericol și risc. Aproape totul e prezentat într-o cheie de pericol, care să ne inducă teama. O banală ploaie de vară acum are cod roșu, de pericol, o ceartă obișnuită între adolescenți e acum bulying, cuvântul „negru”, utilizat de un arbitru ca să indice cum e îmbrăcat cineva, nu ca să jignească, e socotit ofensator. Lumea e tot mai plină de ofensați, de toate felurile. În ultimii doi ani, cultura fricii-ideea că trăim într-o lume plină de pericole și noi suntem foarte vulnerabili dacă nu facem ce zic ei – a atins apogeul. După diverse date, coroborate, față de perioada de dinainte de pandemie, acum anxietatea a crescut cu 30-40%! Mintea noastră devine mult mai atentă dacă ceva e prezentat ca pericol, decât ca fapt pur și simplu sau ca problemă de rezolvat. Iar cine captează atenția, capteaza mintea și comportamentul. Dacă îl faci pe om să simtă frica, el va prelua mult mai ușor și necritic tot ce îi oferi: perspective asupra realității, atitudini, decizii, iluzii. Frica ne face mai conformiști și mai obedienți față de lideri. De exemplu, ascultăm acum cu mai multă atenție ce ne spun aceiași politicieni tîmpi, nu pentru că ei s-au deșteptat, ci pentru că noi suntem mai anxioși și frica ne face mai ascultători și mai conformiști. Frica îi face pe oameni să renunțe la obiecțiile critice, să susțină, fără să intenționeze, regimuri autoritare. Fugim de libertate ca să ne simțim mai în siguranță, ca să parafrazez pe E. Fromm. Cultura fricii ne paralizează luciditatea.
4. Militantismul e la modă. Este bine să militezi, cu mintea ta, pentru realizarea unor proiecte, a unor idei. Dar dacă, angajându-te în așa ceva, începi să distorsionezi realitatea, să ignori sau să distorsionezi părți din realitate doar pentru că ele nu se potrivesc cu viziunea ta, atunci ai trecut în militantism, iar militantismul e toxic. În Europa de Est am avut parte de el cu vârf și îndesat. În regimul socialist, angajamentul pentru ideologia marxist-leninistă, „militantismul revoluționar”, „intelectualitatea angajată” ne-au distrus viețile. Dacă mergeam la bibliotecă și ceream o carte, care nu era conformă cu ideologia oficială, nu o primeam pentru că era pusă la index, considerată periculoasă. La teatru nu se jucau piese incorecte politic, ba chiar cuvintele erau cenzurate de militanții noii ideologii: nu puteai spune „domnule” și „doamnă”, pentru că erau ofensatoare și burgheze, ci doar “tovarăș” și „tovarășe”. Acum ideologiile s-au schimbat, iar militantismul cu agenții lui au reapărut. Interzic speakeri nealiniați la ideologiile lor chiar în campusuri universitare, unde libertatea de gândire ar trebui să fie incontestabilă, interzic spectacole incorecte politic, interzic accesul unor sportivi la competiții sportive, interzic cuvinte. Cauza pentru care ei militează e Adevărul, nu mai pot tolera alt adevăr. Devii suspect și numai dacă îți pui semne de întrebare. În timpul pandemiei, de pildă, dacă te îndoiai că morții post-covid sunt morți de covid, adică iterai un principiu logic, că o relație de succesiune nu e neapărat o relație de cauzalitate (post hoc non propter hoc, cum ziceau logicienii, încă din Evul Mediu) erai făcut „șoșocist”. Acum, de exemplu, dacă câțiva începem să ne îndoim de eficiența sancțiunilor împotriva Rusiei (oare nu cumva, având costuri tot mai mari la energie, Europa va deveni necompetitivă economic și milioanele ei de săraci vor fi și mai săraci?) automat devenim suspecți și se vor găsi destui care să ne stigmatizeze ca suntem oamenii lui Putin. Pentru militanții care sunt angajați “cu arme și bagaje” pentru cauza lor, o opinie diferită e un delict de opinie. Luciditatea trebuie înfierată sau măcar intimidată. Mulți oameni normali la cap renunță și tac. Cum se zicea pe vremea lui Stalin, ți-e mai bine să greșești în interiorul partidului decât să ai dreptate în afara lui.
Rezumând, e tot mai greu să fii lucid într-o lume care seamănă tot mai mult cu o mlaștină informațională, în care analfabeții funcțional stabilesc ce e realitatea, unde ți se cultivă frica pentru ca să ajungi conformist, unde militanții (niște nenorociți de propagandiști, camuflați) te stigmatizează dacă ai îndoieli sau opinii diferite. Prețul pe care îl plătești ca să rămâi lucid e tot mai mare. Câtă luciditate, atâta suferință, zicea Camil Petrescu. Dar oare mai merită? E atât de ușor să mimezi că ești implicat și tu într-o cauză, să te conformezi, ca să fii în siguranță, să eviți orice conflict cu analfabeții funcțional, să te lași dus de fluxurile de știri, cum se lasă ceilalți.
Eu cred că luciditatea e o datorie etică, înainte de a fi un efort cognitiv. Câtă vreme mai punem preț pe adevăr și pe libertate, merită să plătim costurile lucidității. Căci luciditatea e premisa libertății și a cunoașterii adevărului. Dubito ergo cogito. Cogito, ergo sum, ne învață Descartes și tot Iluminismul. Dacă vrem să fim liberi trebuie să gândim mai mult, iar gândirea începe cu îndoiala. Începe prin a-ți lua un răgaz și a pune sub semnul întrebării informația ce ți se dă, a reflecta asupra validității și relevanței ei. Devenim lucizi prin reflecție, nu prin intenție. Cei care vor rezista și vor rămâne lucizi vor fi probabil tot mai puțini și mai singuri, dar prețul merită plătit.
_____________
Mircea Miclea este psiholog, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cercetător. A fost cel mai tânăr șef de catedră din istoria Universității, cancelar al UBB, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească. Ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, a fost timp de 5 ani președintele comisiei prezidențiale în mandatul lui Traian Băsescu care a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, diagnoză care a stat la baza Pactului național pe educație semnat în 2008 de toate partidele politice și apoi la baza Legii educației nr. 1/2011 în vigoare în prezent, dar modificată masiv de guvernările care s-au succedat în ultimii 10 ani. Doctor în psihologie și cu un masterat în administrarea afacerilor, Mircea Miclea este fondatorul Institutului de cercetare-dezvoltare Cognitrom, care dezvoltă produse la intersecția dintre psihologie si tehnologie, două dintre acestea fiind paxonline.net și depreter.ro.
Costin Ionescu
Mihai Peticilă
Raluca Pantazi
Redacția
C.I.
13 comments
interesant comentariul domnului ministru, postat de domnul profesor ionel reghini..!! si totusi eu sunt putin mai pragmatic, avand o formatie tehnica..!! prea multi analisti politici, care vorbesc din carti, sau de unde sunt platiti..!! si culmea sunt romani care le dau dreptate.. mai si comenteaza si ei ce au auzit seara la televizor pe la carciumi sau la colt de strada..!!
despre educatie.. cred ca nu mai este.. nimic de spus..!! traseul este clar..!! scoatem examene, soatem evaluari, scoatem ori ce competitivitate in sistem..!! admiterea la facultati pe baza de dosare..!! unde banul insoteste studentul..!! mai clar.. ai lasat studentul repetent.. pierzi bani pentru facultate..!! trebuie ceva mai clar..!! eu sunt mai pragmatic..!!
Stimate domnule profesor,
Vă mulțumesc frumos pentru acest articol interesant, care provoacă la cugetare.
Mă gândesc cum ar putea fi enunțată ecuația echilibrului informațional: alegerea corectă a surselor de informare -input calitativ, cantitatea corectă de informație – input cantitativ și capacitatea individului de sinteză, analiză a acesteia – procese intelectuale. Cum ar putea fi scalată la nivel societal o astfel de ecuație?
Plecând de la principiul menționat de dumneavoastră “Dubito ergo cogito. Cogito, ergo sum”, am putea fi expuși riscului de a ajunge în extremă – “analysis paralysis”, la incapacitatea de a lua o decizie din cauza gândirii excesive a unei probleme. Oare o variantă posibilă de simplificare a analizei ar putea fi stabilirea unor repere, care să ne ghideze în conștientizarea adevărului?
Poate o altă provocare ar fi să reflectăm, să căutăm și să (re)găsim aceste repere, care sunt legate de libertăți, de limitări. Cred că, alături de luciditate avem nevoie și de onestitate intelectuală, de onestitate morală.
Calea creștină este singura care ne ajută să fim lucizi, înțelepți și să facem față acestor vremuri aproape apocaliptice…
Tot o spălare pe creier a enoriaşilor…
Dl.ministru al educatiei Sorin Cimpeanu ne tot promite de peste un an elaborarea legii/ legilor educatiei – neaparat doar in conformitate cu textele “programatice” ale deja contestatului proiect prezidential Romania Educata ! – dar putini sunt cei care cunosc odiseea actualei Legi a educatiei nr.1/2011… Prevederile unei asemenea legi privesc si afecteaza viata si munca multor milioane de semeni, din invatamantul preuniversitar si superior (deci din toate scolile si universitatile, publice si private, ale Romaniei) – cadre didactice, elevi, studenti, absolventi, parinti, angajatori, etc. toti avand numeroase cerinte, nevoi (prezente), asteptari (viitoare) – nu toate fiind compatibile intre ele, unele fiind chiar ilegitime sau ilegale – din care rezulta anumite responsabilitati si abia apoi drepturi (mult mai importante in “Romania – tara drepturilor si libertatilor” unde, din pacate, acestora nu le sunt asociate adecvat/ suficient, conform unui principiu juridic, necesarele responsabilitati) … Unele cerinte sunt revendicate frecvent, insistent si vocal (inclusiv in massmedia si prin demonstratii publice), altele sunt stangaci exprimate, de abia auzite si, uneori, neintelese….In aceste conditii, a stabili absolut necesarul CONSENS in adoptarea, avizarea si aprobarea fiecarui articol al Legii educatiei – astfel incat ea sa satisfaca toate cerintele relevante emise de toate partile interesate relevante – este LA NOI o sarcina extrem de dificila, poate chiar imposibila… O dovedeste faptul ca, pana in 2011, textul Legii nr.1/2011 nu a putut fi consensualizat, ca deobicei, in camerele Parlamentului si acest text de lege a putut fi adoptat doar prin asumarea raspunderii Guvernului….Mai mult, in cei 11 ani de atunci, aceasta extrem de importanta lege a fost….modificata de cca o suta de ori, in multe si diferite interese, desigur nu toate la nivel national ….
In aceste conditii specific romanesti, poate fi de inteles faptul ca o noua editie a legii/ legilor educatiei se elaboreaza cu lent si in mod prea putin sau deloc transparent, astfel incat insisi reprezentantii Consortiului Universitaria nu au fost solicitati sa participe la acest deosebit de dificil proces, conform Rezolutiei si solicitarii publice aici anuntate…
Dar la o succinta parcurgere a revendicarilor celor 9 mari universitati semnatare (care ar fi trebuit sa reprezinte toate cele peste 110 universitati publice si private din Romania) atrage atentia frecventa si obiectul solicitarilor lor de finantare bugetara, desi orice universitate se poate acum autofinanta din multe alte surse alternative (spre diferenta de scoli) si desi este larg cunoscuta discrepanta enorma procentuala existenta nu numai intre Romania si statele dezvoltate ci si intre valorile acestor finantari, stabilite in programul de guvernare si in Legile finantelor de alocare anuala… In plus, in aceasta Rezolutie se omite si faptul ca in massmedia noastra apar aproape exclusiv disputele si solicitarile de finantare (mai ales acum si din PNRR) emise de diferite ministere, operatori economici, ONG-uri patronale si sindicale, etc. Nu apar aproape deloc discutii intre persoane competente privind principiile, obiectivele, politicile si strategiile guvernamentale Acestea nici nu ajung la populatie prin massmedia in principal datorita prioritatii obsedante a acesteia pentru publicitate, superfluu, senzational, scandal, cancan, etc. in detrimentul aspectelor esentiale ale prezentului si viitorului Romaniei…. Dar revendicarea cea mai socanta inclusa in Rezolutie se refera la “”Finanțarea universităților în funcție de performanța reală și de indicatorii de impact, pentru sprijinirea unui învățământ superior incluziv de calitate.”” Cunoscatorii domeniului managementul/ asigurarea calitatii si ai istoriei acestuia stiu prea bine ca vocatia si obiectivele ARACIS (ca si ale ARACIP) au fost decise prin trist celebra OUG 75-2005 (aprobata prin Legea 87-2006) privind asigurarea calitatii educatiei si s-au referit doar la furnizarea cat mai multor dovezi birocratice necesare asigurarii… finantarii bugetare a scolilor si universitatilor… Cerintele aferente (“doar” in numar de 286 pentru scoli si ceva mai putine pentru universitati) – denumite pompos dar inadecvat “standarde” – desi aprobate prin HGR, au fost stabilite acum 17 ani din birourile ministeriale, fara consultarea beneficiarilor directi si indirecti ai educatiei, iar verificarea satisfacerii acestor cerinte s-a efectuat (conform declaratiilor publice ale sefilor ARACIP, de exemplu) doar prin numeroasele documente furnizate de scoli, fara audit la fata locului si fara verificarea afirmatiilor acestora din documente, desi stim cu totii ca, practic, “hartia suporta orice” iar noile echipamente birotice usureaza considerabil proliferarea formularelor, tabelelor si documentelor… Faptul ca performantele reale ale universitatilor nu au fost identificate corect si/ sau nu au determinat finantari corespunzatoare, conform afirmatiei din Rezolutie, este o confirmare a inadecvarii functionarii ARACIS….Dar, desi Consortiul Universitaria a fost informat repetat, de la infiintare, ca asa numita “asigurare a calitatii educatiei” este la noi – datorita numeroaselor erori conceptuale si confuzii din OUG 75-2005 – doar un PENIBIL SI COSTISITOR/ BIROCRATIC SIMULACRU (ce a fost sesizat si descris in 17 ani de zeci de publicatii, inclusiv carti si teze de doctorat, aparute in tara si in strainatate), Rezolutia mentionata in acest articol ia in considerare doar anumite efecte si nu include CAUZA ESENTIALA – necesitatea modificarii substantiale sau a abrogarii Legii 87-2006 prin care fostul presedinte Basescu a aprobat ineptiile generate de autorii OUG 75-2005. Ulterior, pana si unii cercetatori romani (din echipele acestor autori ai OUG) au declarat in articolele lor stiintifice de uz extern (deci doar in limba engleza!!) ca prevederile OUG 75-2005 sunt total INEFICIENTE si au generat numeroase efecte nedorite (in niciun caz INCREDEREA specifica asigurarii calitatii !!!!), necesitand abrogarea PSEUDO-MODELULUI BAZAT PE LEVIATHAN (!!!) si refacerea completa pe alte baze conceptuale corecte…A TRECUT PESTE UN DECENIU DE ATUNCI SI DECIDENTII VIZATI TOT NU AU HABAR CE INSEAMNA ASIGURAREA CALITATII EDUCATIEI si nu au decis ce se va intampla cu L87-2006… Pana cand?
Excelentă analiză ! Da, straduindu-ne sa ne pastram luciditatea,simtul critic ,ne trezim tot mai izolați,mai tăcuți, ne protejăm luînd distanță. Dar,după cum afirmati ,e o datorie etica,un strigăt al umanității noastre in fața idiocrației tot mai consistente .
Analiza si constatarile sunt dureros de adevarate si reactiile par a fi pe masura. Lumea are nevoie sa-si cunoasca tarele, in primul rand pentru a incerca sa si le vindece. Fiti mai prezent, ajutati-ne sa constientizam !
Felicitari!
Superanaliza…absolut corect!
“dacă câțiva începem să ne îndoim de eficiența sancțiunilor împotriva Rusiei (oare nu cumva, având costuri tot mai mari la energie, Europa va deveni necompetitivă economic și milioanele ei de săraci vor fi și mai săraci?”
Ciudat examplu dati despre “luciditate” domnule Miclea.
Să nu punem sancțiuni Rusiei pentru a deveni tot mai competitivi. Bunul simt ne spune că devenim sclavi de lux. Bogați dar tot sclavi. Pentru că stăpânul poate decide oricând că nu mai are nevoie de Popescu, Ionescu…
Vă plângeți că puteți fi acuzat de putinism? Pai de ce? Nu asta dorește Putin? Să dezvolte Europa dar sa o tina sub control energetic și militar? Cine dorește același lucru cum poate fi numit?
Tu ești la categoria “unde dai și unde crapă”…
Argumentație corecta!
Pe măsură ce am parcurs articolul, mă simțeam din ce mai entuziasmat, abia așteptam să îl promovez mai departe, cu o mică notă personală.
Până pe la sfârșitul punctului 3., urechea îmi era doar zgâriată de utilizarea eronată a expresiei “să fi” dar eu urând comisarii gramaticali, fiind insumi un neglijent al elementelor ne-esențiale expresive, am ignorat acest insignifiant aspect in tabloul general al argumentărilor frumos prezentate.
Și ajungem la punctul 4.
Dacă, până aici, am avut conținut obiectiv exemplificat subiectiv, ușor forma se inversează, ajungem în zona exprimărilor personale susținută de elemente obiective generalizate.
Da, actualul “political correctness”, este un produs derivat socialist, de sorginte a stângii americane din mediul academic (stanford ‘90). Însă Europa are tradiție în a implementa socialismul, atât ca rădăcină a ei (Franta sf. Sec. XVIII – liberte, fraternite, egalite – sângeroasa explozie a ideilor iluministe), ca și fundamentare filozofică (Germania – 1837 – karl marx – Manifestul comunistului), ca și aplicativitate (1917-1990 – toate formele de comunism din statele semnatare a tratatului de Varșovia; 1933-1945 – socialismul lui Hitler) și ca integrare și denaturare a principiilor capitaliste impuse post WWII de SUA (actual avem : Franța socialistă, Germania socialistă, Italia socialistă, Spania socialistă, țările baltice socialiste). Deci, din perspectivă ideologică, avem forme socialiste specifice Europei, bineinteles nu diferite în esența față de socialismul american.
Istoricul socialismului american, urmează un pattern specific, a sărit direct la aplicativitate, la sfârșitul sec. XIX (sindicalismul, sufragistele, legea concurenței), în perioada interbelică cu socialismul creștin (prohibiția), culminând pe parcursul WWII cu “prietenia” dintre Roosevelt si Stalin (care au și trasat “sferele de influență”, prin care mai ales România a avut atât de mult de suferit), a trecut în perioada de fundamentare filozofică în anii ‘50-‘60 datorită impulsului oferit de imigrația cultural marxismului german interbelic (preponderent evrei care fugeau de socialismul hitlerist), atunci am “primit” feminismul, identitatea de gen, rasismul, neo-marxismul, iar după prăbușirea antagonismului cu Rusia sovietică, s-au dezvoltat formele actuale de socialism (political correctness, cancel culture, activismul politic s.a. ).
Da, din fericire, cred că suntem în vârful clopotului lui Gauss, unde am ajuns accelerat datorită pandemiei prin excesele manifestărilor individuale, subteran/clandestin sociale, până la punctul actual, de explozie, prin care se evidențiază diferențele ideologice, anume dintre cele susținute de rusia prin statele afabile ei (culmea cele din vârful UE : Germania, Franța, Italia, Austria, Spania, Ungaria) și gândirea critică, științifică, obiectivă, în esență capitalistă, susținute de o USA care iarăși se reinventează, se auto-vindecă de tumoarea socialistă (care încă poate să îi provoace implozia) si asta cu chiar un partid socialist la putere (partidul democrat). În această ultimă “tabără”, factualitatea este luată în serios, căci oricare eveniment/ fapt este unic, nu interpretările infinite, nu cauzalitățile ipotetice, nu efectele subiectiv observate. Astfel, atunci când pierdem evidentul: realitatea unei pandemii mondiale; frica partidelor populiste (aka socialiste), limitate de disponibilitatea informațională și de profesionalismul decizional autentic, care au impus măsuri extreme, fie de protecție de tip lock-down dur, fie de ignorare completă; agresiunea militară deschisă a unui stat imperialist asupra unui alt stat, rusia vs Georgia, Armenia, Ucraina etc, ultimul căruia chiar i-a garantat siguranța printr-un tratat direct (1995) doar-doar să cedeze cele 1300 de focoase nucleare; validitatea sancționării economice a unui stat, prin care îi sunt luate mijloacele de producere și alimentare a unei mașinării de război arhaice, imperialiste, corupte, învechite samd, cu efecte de netăgăduit asupra statului agresor; efectele scăzute a sancțiunilor economice pentru UE (de exemplu), prin comparație cu Rusia, demostrat prin : populație (180 mil Rusia vs 500 mil UE), economie (1,5 trilioane euro Rusia, 18-19 trilioane Euro UE), infrastructură, armată, protecție socială, presă etc etc; și să accentuăm în schimb idei disparate nedemostrabile prezentate însă sub forme de factualități, gen nu știu ce morți, gen cei 25 de milioane de săraci ai UE (din 500), vor deveni și mai săraci pentru că UE nu ar mai fi competitivă (cu cine ?!? Când noi înșine UE reprezentam cea mai mare piață globală!), totul în ideea respingerii unei asertivități față de SUA (singurul garant real al capitalismului) pentru a provoca “echilibrul” rusofil……… dar chiar si pentru această ultimă elucubrație avem o factualitate : dependența față de resursele rusești și față de piața și de mâna de lucru chinezească 🤷🏻♂️
Ca un ultim accent, un punct pe imaculat, observ repetivitatea utilizării “să fi”, aspect care elimină perspectiva unei greșeli nevinovate.
Dar mi-a plăcut asumarea prin utilizarea pluralului la persoana I.
Din preaplinul informatiei ,stocate , ne asteptam, ca unora, sa le dea si pe afara asta numind, cu totii ,transfer de inteligenta .Cum adevarul ,personal, este unul singur nu putem accepta , spusele altcuiva si uneori nici calitatile si posibilitatile de stocare nelimitata a informatiei ca si scoaterea ei din cutiuta ,numita creier ,a partilor necesare ,unei infruntari ,doar atunci cind e nevoie . Stim cu toti cit de mica este partea de folosire a creierului uman dar nu stim cit de mare este forta lui de stocare si de prelucrare a informatiei .Comparind trecutul omenirii cu prezentul pare ca acum diferenta este ,urias afisata , in favoarea prezentului .Probabilitatea de a invata sa folosim, tot ceeea ce am stocat ,creste vazind cu ochii dar probabil ca procentul dintre cei care pot si cei care nu pot ramine cam acelasi indiferent de vremuri .Cum ,necum ,nu multora dintre noi li se intimpla asta .Un numar mic de oameni au facut atit de mult(bine sau rau depinde cine si cum priveste ) pentru omenire .Totusi oricit de analfabeti functionali sau nefunctionali ar fi unii ,dintre semenii nostri, realitatea este distorsionata doar atunci cind sentimentalismul excede dorintei de a sti sau intrerupe circuitele cunoasterii din evidenta dorinta , personala, de bine .Ne este multora , foarte ,clar cum sanctiunile impuse Rusiei de catre Occident tintesc doua componente politice si economice .In plan economic , Europa (UE)si nu numai, doreste a se decupla de la gazul si petrolul Rusiei si as diversifica sursele de obtinere a energiei acumulind , la baza si nevoia de creeare a unui univers „VERDE”. In planul militar SUA si UE , impreuna cu aliatii , tintesc scoaterea din functiune ca capacitatilor militare ale Rusiei si punerea Rusiei in imposibilitatea de as reface stocurile de armament ce au in componenta tehnologie Occidentala . Chestia cu Pandemia a fost deja lamurita si nimeni nu contesta rezultatele vaccinarii , ba chiar si cei mai aprigi contestatari ,trecind prin boala , (suferintele lor au fost cu mult mai mari decit ale cetateanului vaccinat )si-au mutat discursul spre alte zari de lume plina .Imaginea cu biblioteca comunista este fara indoiala falsa . Chiar daca cartile , de tot felul , erau putine ca numar si iti trebuiau niscaiva relatii spre ati procura vreouna nimeni nu iti interzicea sa citesti ceea ce era disponibil in piata .Sa nu uitam cum ne imprumutam cartile obtinute intre prieteni si cunostiinte atunci cind in cercul nostru de amici cineva facea rost de vreo carte scrisa de vreo legenda a Literaturii Universale .Cititul cartilor nu reprezenta , pentru multa lume , vreo povara. Chestia cu intelesul vorbelor este insa adevarata .Citeodata mai aud , in somn , cuvintele vreunui amic de ocazie ce imi zicea nedumerit : nu prea inteleg ce spuneti .Libertatea are si ea pretul ei si pretul libertatii este sau face parte din nevoia de a accepta si cuvintele altora , ce uneori ne pot surprinde cu cantitatea lor de cunostere .Lumea , universul pamintean al oamenilor, este intr-o continua miscare .Un imens , univers , du-te vino, al vorbelor , face deliciul a ceea ce numim viata de zi cu zi .