Repetenția la clasa I este o greșeală, spune pentru Edupedu.ro psihologul Mircea Miclea. “Sunt unii copii care de la început evoluează extrem de repede, sunt alții care la început evoluează greu și apoi explodează, recuperează. De aceea a-i descalifica de la început e în detrimentul lor și este incorect, pentru că același copil care acum s-ar putea să nu fie la fel de bun în clasa I ar putea recupera, dacă este ținut în aceeași cohortă, dacă nu îl stigmatizezi”, explică pentru Edupedu.ro fostul ministru al Educației.
Contactat de Edupedu.ro în legătură cu anunțul făcut de Ecaterina Andronescu referitor la revenirea la posibilitatea de a lăsa repetenți până în clasa a III-a, Mircea Miclea a declarat că “sunt multe studii de psihologie care arată că discriminarea la această vârstă, când creierul este încă în formare, are efecte negative. De aceea, soluția este mai degrabă utilizarea evaluărilor de la clasa a II-a și a IV-a pentru a face pe baza lor planuri personalizate de învățare”.
“Din păcate, de cele mai multe ori dânsa [Ecaterina Andronescu – n.red.] nu și-a bazat deciziile pe studii științifice, ci pe păreri proprii. E în același ton și acum. Ar trebui dânsa să urmărească experiențele din sisteme de învățământ performante, Finlanda, Asia, și o să vadă acolo că nu se pune problema. Chiar în Asia de Sud-Est în unele țări s-a renunțat la evaluare în primele clase; nu trebuie să ajungem acolo, nu e încă momentul, pentru că nu avem o cultură a învățării așa cum este acolo”, a declarat pentru Edupedu.ro fostul ministru al Educației.
Declarațiile integrale făcute de Mircea Miclea pentru Edupedu.ro, pe tema repetenției la clasa I:
Rep: Ce spun studiile despre posibilitatea de a lăsa repetenți copiii de clasa I?
Mircea Miclea: E o greșeală. Sunt multe studii de psihologie care arată că discriminarea la această vârstă, când creierul este încă în formare, are efecte negative. De aceea, soluția este mai degrabă utilizarea evaluărilor de la clasa a II-a și a IV-a pentru a face pe baza lor planuri personalizate de învățare. În cazul copiilor cu deficite cognitive vor fi planuri remediale, care pot fi efectuate atât în timpul orelor de clasă, cât și în after-school și atunci ai un grad de recuperare mai mare a copiilor.
Penalizarea lor, prin faptul că sunt lăsați repetenți, nu îi stimulează să învețe. Astea sunt date clare de cercetare.
Rep: Ce efect are la grupa de vârstă 7-10 ani repetenția?
Mircea Miclea: Efectele vor fi că stima lor de sine se va reduce și mai mult, iar performanțele lor academice se vor înrăutăți, pentru că se vor socoti băgați într-o altă categorie, care nu îi stimulează să facă performanță de învățare. Deci repetenția e un lucru care se poate institui, dar la clase mai mari. Nu la clasele mici.
După vârsta de 10 ani încolo teama de repetenție poate să fie unul dintre factorii care să stimuleze învățarea. Până la 10 ani, repetenția mai degrabă reduce din motivație, nu stimulează învățarea. Or, ceea ce vrem noi e să stimulăm motivația de învățare.
Rep: Ce spune despre Ecaterina Andronescu această propunere pe care a lansat-o?
Mircea Miclea: Din păcate, de cele mai multe ori dânsa nu și-a bazat deciziile pe studii științifice, ci pe păreri proprii. E în același ton și acum. Ar trebui dânsa să urmărească experiențele din sisteme de învățământ performante, Finlanda, Asia, și o să vadă acolo că nu se pune problema. Chiar în Asia de Sud-Est în unele țări s-a renunțat la evaluare în primele clase; nu trebuie să ajungem acolo, nu e încă momentul, pentru că nu avem o cultură a învățării așa cum este acolo.
Faptul că nu ia în calcul cercetarea științifică pentru a-și întemeia deciziile este ceva recurent la dânsa, nu e ceva inedit.
Rep: Cât de greu este să recuperezi un copil lăsat repetent la clasa I?
Mircea Miclea: Nu numai că e greu, e și nedrept. Creierul lui este încă în formare. Sunt unii copii care de la început evoluează extrem de repede, sunt alții care la început evoluează greu și apoi explodează, recuperează. De aceea a-i descalifica de la început e în detrimentul lor și este incorect, pentru că același copil care acum s-ar putea să nu fie la fel de bun în clasa I ar putea recupera, dacă este ținut în aceeași cohortă, dacă nu îl stigmatizezi.
Făcându-l să fie repetent din clasa I, deja îl stigmatizezi, în condițiile în care creierul lui este încă în formare. Nu ai un creier format, sistemele de învățământ asta trebuie să facă, să ajute prin programe remediale. Adică îl menții în aceeași cohortă de vârstă, îl menții în aceeași clasă, dar ai programe remediale care îl ajută să recupereze rămânerile în urmă. Nu îl pui într-o altă clasă, stigmatizându-l, și punându-l în același sistem școlar. Ești în clasa I, ai rămas repetent, în loc să te ajut să recuperezi, te pun iar în clasa I, exact cu același program. Păi ce am făcut? Nu am făcut nimic. În final, decizia este greșită, să sperăm că o s-o revizuiască.
Informații de background – Declarațiile făcute duminică, 20 ianuarie 2019, de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, într-o emisiune la Digi 24:
Cosmin Prelipceanu: Doamna ministru, învățătorii sunt obligați să îi treacă clasa pe cei de clasa I, pe toți copiii. Cum poate fi ăsta un obiectiv?
Ecaterina Andronescu: Din păcate, este o prevedere legală, până în clasa a III-a nu îi pot lăsa repetenți, dar eu cred că trebuie să revenim asupra acestui aspect, pentru că iată unde suntem. Ajungem la clasa a VIII-a și atunci constatăm că nu știu să scrie bine, că nu știu să calculeze bine și că 36% nu sunt în stare să ia 5 la evaluarea de la clasa a VIII-a. Deci cred că obiectivele de care vorbeam trebuie să le stabilim prin lege și în fișa postului fiecărui profesor.
Cosmin Prelipceanu: Deci sunteți de acord că un astfel de obiectiv e o greșeală, să îi treacă pe toți de clasa I?
Ecaterina Andronescu: Da, categoric!
Oana Moraru: Nu. Dar e demonstrat că nu ai voie să lași repetenți, pentru că din punct de vedere psihologic nu ai niciun efect asupra copilului, dacă îl lași repetent la vârste atât de mici.
Ecaterina Andronescu: Dar te străduiești mai mult să îl înveți ce trebuie să îl înveți.
Oana Moraru: Nu ai voie să lași copii repetenți. Cadrul didactic este responsabil totalmente. Deci e împotriva oricăror studii, apropo de studii ale oamenilor de știință. Nu există niciun impact. Sunt studii întregi care studiază că lăsatul repetent nu rezolvă, nu îl motivează pe copil, nu-l aduce mai repede pe calea cea bună. Sub nicio formă.
Cosmin Prelipceanu: Și atunci soluția ar fi?
Oana Moraru: Soluția ar fi responsabilizarea profesorului de la clasă și obligația fiecărui învățător de a trata diferențiat copiii. În momentul ăsta, e o nebunie întreagă, încă de la clasele pregătitoare și clasa I, sunt concursuri și examene școlare individuale, concursuri școlare academice, o mare întreagă de auxiliare curriculare pentru portofoliul învățătoarei – cu cât ai mai multe participări la concursuri ale copiilor, cu atât ești învățătoare mai bună, forțăm enorm copiii de 6-7 ani, ignorând total pragul de dezvoltare psihosomatică a vârstelor, doar de dragul portofoliului profesorului și pentru că în continuare punem în centrul educației profesorul, catedra lui, portofoliul lui, liniștea lui. Eu nu neg că avem oameni excepționali. Dar câți dintre acești oameni excepționali pot și răspândi bunele practici?
Citește și:
-
Dezbatere aprinsă Ecaterina Andronescu-Oana Moraru. Ministrul vrea ca profesorii să treacă din nou în universități, pentru reîmprospătarea cunoștințelor / Moraru: Inspectorii școlari, metodiștii fac parte din nomenclatura de partid. Sper că în mandatul al IV-lea salvați niște aparențe
-
Mărturia unui fost învățător: Am avut în clasă copii ce repetau anul. Cât de greu îi este unui copil să trăiască cu acest stigmat!
-
Copiii mei, unii de 11 ani, clasa a V-a, nu citesc, nu calculează, scriu greu de mână. Ei sigur ar fi rămas repetenți în clasele 1-4, scrie Cristiana Ionescu, EDULIER
-
Reprezentantul părinților: Nu vom susține niciodată posibilitatea de a lăsa repetent un elev de clasa I