Un val de proteste ale studenților și activiștilor pro-palestinieni s-a răspândit în numeroase universităţi americane, în ultimele zele zile, începând din California și până în New England, cu sute de studenți care și-au instalat corturi și în campusurile universitare și cer ca universitățile să taie legăturile cu companiile care au legătură cu Israel, notează agențiile de presă. „Nu putem împiedica oamenii tineri să aibă propriile agende politice, dar cred că trebuie să ținem mereu universitățile foarte aproape de valorile lor fundamentale, nu de implicarea în agende politice“, a declarat profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească.
Întrebat în cadrul unei dezbateri care este opinia sa cu privire la ce se petrece în lumea academică americană, Mircea Miclea a afirmat că „sunt multe lucruri care se întâmplă în universitățile americane, unele bune, unele rele. Este bine faptul că au încă o cultură foarte clară a inovației, a competitivității științifice, a aplicației. Să nu uităm că rata de conversie a cunoașterii în aplicații este de trei ori mai rapidă în Statele Unite decât în Europa. Adică, cum apărea într-un articol săptămânile trecute, «America inovează, Europa reglementează» și aici trebuie să avem în vedere cum să facem noi ca rata de conversie a cunoașterii să fie mai rapidă. Deci astea sunt lucrurile bune care se întâmplă în campusurile universitare americane și cred că trebuie susținute“.
„Cred că sunt lucruri proaste care se întâmplă în campusurile americane, de exemplu, cancel culture în care se interzice speech-ul în public al unui individ care ofensează cine știe ce sensibilitate exotică a cine știe a cui. Acest cancel culture care din păcate se răspândește și este o cultură stângistă bolnăvicioasă nu cred că este de bun augur și nu cred că trebuie preluată“, a avertizat Miclea.
Președinte al UNESCO Chair on Higher Education Management and Governance, Mircea Miclea a adăugat că „sunt și tot felul de agende politice care au loc acum, știu demonstrațiile care se fac pro-Palestina șamd. Nu putem împiedica oamenii tineri să aibă propriile agende politice, dar cred că trebuie să ținem mereu universitățile foarte aproape de valorile lor fundamentale, nu de implicarea în agende politice. Foarte adesea universitățile sunt tentate de utopii sociale, în loc să-și vadă de valorile tradiționale care le-au consacrat. Și asta cred că trebuie să facem în continuare”.
Declarațiile au fost făcute vineri, 26 aprilie 2024, în cadrul dezbaterii „Viitorul universităților tehnice“ pe care a organizat-o la Cluj-Napoca alături de profesorii Dan Micu și Attila Simo.
Amintim că Universitatea Columbia din New York, unde a început o mişcare pro-palestiniană care s-a extins în numeroase campusuri din Statele Unite, a început luni seară să îi sancţioneze pe studenţii care refuză să părăsească o tabără instalată în urmă cu zece zile, transmite AFP preluată de Agerpres. „Am început să suspendăm (administrativ) studenţii, ca parte a acestui nou pas pentru a asigura siguranţa campusului nostru“, a anunţat presei vicepreşedintele însărcinat cu comunicarea de la Columbia, Ben Chang, citat de Agerpres (sursa și detalii).
Studenţii şi activiştii pro-palestinieni care cer ca această universitate privată să taie legăturile cu patronii sau companiile care au legătură cu Israel au cerut apoi „protejarea taberei“. „Nu vom fi îndepărtaţi decât cu forţa“, a strigat Sueda Polat, o studentă din conducerea mişcării, la un briefing de presă, acuzând „o tactică de intimidare care nu înseamnă nimic în faţa morţii a peste 34.000 de palestinieni“.
Zeci de tineri au defilat, cu feţele ascunse de măştile sanitare, plimbându-se prin campus, bătând din palme şi cântând „Palestina liberă“, potrivit unui jurnalist AFP care a numărat în jur de 50 de persoane rămase în tabără, într-o atmosferă relaxată şi fără prezenţa poliţiei.
Mişcarea a început la Columbia, unde o sută de pro-palestinieni au fost arestaţi pe 18 aprilie.
De atunci, sute de persoane – studenţi, profesori şi activişti – au fost audiate pentru scurt timp, uneori arestate şi urmărite penal în mai multe universităţi din întreaga ţară.
Imaginile poliţiştilor care intervin în campusuri, după ce au fost chemaţi în ajutor de conducerea universităţilor, au făcut înconjurul lumii, amintind de evenimente similare din Statele Unite în timpul războiului din Vietnam.
Manifestaţiile au reînviat dezbaterea politică din Statele Unite, tensionată şi uneori violentă de la atacul Hamas din Israel din 7 octombrie, pe tema libertăţii de exprimare, a dreptului constituţional şi a acuzaţiilor de antisionism şi antisemitism, notează Agerpres.