Mircea Miclea, despre bursele de merit sub media 5: Prin modul în care s-au aplicat acum bursele acestea s-a transmis un mesaj că nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi. Din punct de vedere social e ruinător / Ridicăm la rang național o “șmecherie”

10.895 de vizualizări
Mircea Miclea / Sursa foto: Ciprian Hord
Mircea Miclea / Sursa foto: Ciprian Hord
Mircea Miclea, fost ministru al Educației și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, spune prin modul în care s-au aplicat acum bursele acestea (n.red bursa Ligia Deca acordată elevilor sub media 5) s-a transmis un mesaj care sună în felul următor: nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi. Din punct de vedere social e ruinător să ridicăm la rang național o șmecherie”, spune Mircea Miclea pentru Edupedu.ro. Amintim, Aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației.

Mircea Miclea, fost ministru al Educației, spune că ar fi trebuit stabilit un prag pentru acordarea burselor de merit, pentru că “modul în care s-au aplicat acum bursele de merit anul acesta s-a transmis un mesaj care sună în felul următor: nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi. Exact ce face orice șmecher care nu ajunge unde ajunge prin performanțe, prin muncă și prin învățare ci prin plasarea lângă cineva undeva într-un post etc. Adică ridicăm la rang național o șmecherie”.

Mircea Miclea mai spune că acest criteriu de acordare a burselor de merit pentru primii 30% dintr-o clasă “se poate aplica dacă evaluarea va fi standardizată în sensul bun, nu în sensul mecanic de birocrație a evaluării. În plus, elevii trebuie premiați cât au crescut ei de la ultima evaluare față de înșiși. La fel și prestația profesorilor, dar asta este ceva prea sofisticat, nu cred că ministerul actual poate să ducă așa ceva”.

Declarația lui Mircea Miclea pe subiectul criteriilor de acordare a burselor de merit

Mircea Miclea, profesor universitar, fost ministru al Educației: Dacă ne uităm la distribuția Gauss a oricărei prestații, e acea curbă sub formă de clopot, performanța înseamnă cam 15% din cei care sunt într-un grup anume. Prin urmare, cred că ar fi trebuit un prag. Pragul este în jur de 8-8,5 de acolo începe performanța.

Și doi> ar trebui stabilit un procent, dar de la pragul acela în sus, că altfel, prin modul în care s-au aplicat acum bursele acestea s-a transmis un mesaj care sună în felul următor: nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi. Dacă eu mă plasez într-o școală în care performanțele elevilor sunt slabe și sunt între primii 30% eu primesc o recompensă. Dacă tot eu m-aș duce la o școală unde performanțele colegilor mei sunt mai bune, eu nu primesc recompensă. Deci ce învăț? Să fiu mai degrabă atent unde mă poziționez, unde mă plasez și nu cât de mult muncesc și cât de mult învăț. Ori asta, din punct de vedere social e ruinător să transmiți mesajul că contează nu cât de mult înveți sau muncești ci unde te așezi. Exact ce face orice șmecher care nu ajunge unde ajunge prin performanțe, prin muncă și prin învățare ci prin plasarea lângă cineva undeva într-un post etc. Adică ridicăm la rang național o șmecherie.

Edupedu.ro: Mecanismul actual al Ministerului Educației poate fi aplicat dacă ar exista o evaluare standardizată? Dacă aceeași notă valorează la fel la sat și la oraș, sau în orice școală ? Dacă nivelul de evaluare ar fi la fel peste tot?

Mircea Miclea, profesor universitar, fost ministru al Educației: Se poate aplica dacă evaluarea va fi standardizată în sensul bun, nu în sensul mecanic de birocrație a evaluării. În plus, cred că trebuie luat în calcul și progresul pe care îl fac elevii. Adică cred că trebuie premiați cât au crescut ei de la ultima evaluare față de înșiși. De exemplu, poți să compari fiecare elev la evaluarea team gen TIMMS PIRLS PISA poți să compari da, mai ales la TIMMS și PIRLS. Poți să compari cu media națională și să vezi cum de la un an la altul a progresat. De exemplu cum la TIMMS am la clasa a 2-a nota în raport cu media națională versus clasa a 4-a în raport cu media națională. Și atunci mă compar pe mine cu mine și văd progresul meu școlar. În felul ăsta pot să compari și prestația profesorilor, învățătorilor. Ce a făcut învățătorul? A repoziționat în raport cu media sa? A rămas la fel în raport cu media națională sau județeană? Dar asta este ceva prea sofisticat, nu cred că ministerul actual poate să ducă așa ceva, sincer”.

  • TIMSS este un studiu comparativ la nivel internațional care măsoară performanțele la matematică și științe. PIRLS este Progress in International Reading Literacy Study, iar PISA – Programme for International Student Assessment – este un studiu comparativ internațional organizat de către OCDE. El măsoară competențele de bază ale elevilor în vârstă de 15 ani în trei domenii principale – citire, matematică și științe.
Informații de context

Aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. Concret, este vorba de 8.494 de elevi care se află în această situație. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023.

Ministerul a cerut centralizarea după ce în presa locală au apărut cazurile ale unor elevi din Prahova care vor lua burse de merit, deși au media 1,97, respectiv 4,59. Acest lucru este posibil în noua lege a Educației: noile criterii de acordare a burselor din legea educației permit ca elevi cu medii de 5 să ia bursă de merit, dacă se încadrează în primii 30% din punct de vedere al mediei, iar în cazul celor de clasa a IX-a, media poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.

Doi elevi din Sibiu, unul cu media generală 1,59 și altul cu 1,85, primesc și ei bursă de merit de 450 de lei pe lună în acest an școlar.

Ministra Educației, Ligia Deca, a spus, la Antena 1, că situațiile apărute în presă în care elevi cu medii sub 5 iau bursă de merit apar doar la clasa a IX-a: “Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o nota de trecere”.

Secretarul de stat Florian Lixandru a recunoscut în cadrul dezbaterii privind metodologia de acordare a burselor că pragul de 30% dintre elevii unei clase pentru acordarea bursei de merit nu a fost ales pe baza unor studii, ci a tranșelor de medii din SIIIR.

La mai puțin de o lună distanță, același secretar de stat a spus că nu poate să spună “care a fost rațiunea pentru care s-a stabilit în lege ca 30% dintre elevii fiecărei clase să primească burse de merit”.

Amintim că Ligia Deca a încercat să justifice criteriul de acordare a burselor de merit prin „existența unei competiții sănătoase, în interiorul fiecărei clase, pentru primii 30% elevi”, atunci când a fost întrebată la TVR, pe 12 septembrie, despre modul în care vor fi acordate bursele de merit în anul școlar curent.

„Ideea este următoarea: copiii performează atunci când intră într-un soi de competiție sănătoasă, întâi cu sine și apoi cu cei pe care-i au în jurul lor, cu colegii lor de clasă. Ideea este nu să comparăm medii care, de altfel, arată foarte diferit de la o școală la alta, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă. Asta înseamnă că va exista o competiție, din nou, cu fairplay, sănătoasă, în interiorul fiecărei clase, pentru acei primii 30% care iau bursa de merit. Asta înseamnă că în fiecare an își vor depăși întâi propriile limite și apoi, evident, vor intra într-un soi de competiție unii cu ceilalți, ceea ce împinge în sus întregul corp al elevilor din România”, motiva Deca.

Edupedu.ro a semnalat încă din faza de proiect al metodologiei că meritul este transformat în mită electorală prin acea decizie.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat la începutul ședinței de Guvern că „nu poate fi acceptat în continuare” ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acesta a spus că a avut o discuție cu ministrul Educației, Ligia Deca, și sindicatele din Învățământ: „Sperăm să avem cât mai repede o soluție prin care bursa de merit să reflecte performanța școlară”.

Potrivit unor surse G4Media, Guvernul va impune un prag de acordare a burselor de merit pentru ca acestea să nu mai ajungă la elevi cu medii de 1 și 2. Peste 3.200 de elevi au medii sub 4 și vor primi câte 450 de lei pe lună.

Citește și:
Bursa Ligia Deca pentru medii de 2, 3 și 4 – premieră istorică pentru educația din România
Nu pot să spun care a fost rațiunea pentru care s-a stabilit în lege ca 30% dintre elevii fiecărei clase să primească burse de merit, răspunde secretarul de stat din Educație Florian Lixandru, întrebat de un elev
Premierul Ciolacu: Am văzut situația total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Acest lucru nu poate fi acceptat în continuare
Peste 1.2 milioane de burse pentru 2.9 milioane de elevi, 36% sunt burse de merit. Ministerul Educației publică numărul burselor pe luna octombrie 2023 și răspunde criticilor privind acordarea bursei de merit pentru elevii cu medii sub 5
Burse de merit de 450 de lei pe lună pentru 136 de elevi cu medii sub 5, din județul Bistrița-Năsăud, anunță Inspectoratul școlar

Bursă de merit pentru aproape 8.500 de elevi cu medii mai mici de 5, în acest an școlar, arată datele Ministerului Educației / Peste 150 au medii mai mici de 2
Iată cum încep să își arate efectele negative textele din proiectul România Educată, spune Anca Tîrcă, expert în educație, despre bursele de merit pentru elevii cu medii sub 5: Cred că sunt greșeli pe care Ministerul le face din cauza faptului că nu face analize

13 comments
  1. Propunere, ca ce e acum în materie de burse, e ridicol. Nu ma refer la cele ale olimpicilor care e corecta si bine gandita.
    Deci:
    1. Bursa de merit in valoare de 700 lei pentru cei cu medii intre 9.50 – 10
    2. Bursa de performanta in valoare de 450 lei la medii între 8.50 – 9.50.
    3. Bursa sociala rămâne.
    4. Bursa pentru mame minore scoasa. E o aberație. Adica plătim o curva, da? Ii mai dam și 700 lei.
    5. Bursa tehnologica de 300 lei pentru cei cu medii intre 7 și 8.50. Peste 8.50 media anuala întra și ei pe sumele prezentate mai sus. De ce li se dau lor și sub media 8.50? Pai marea majoritate la Liceele tehnologice au medii pana in 7, deci ce trece de 7 se recompensează. Macar sa fie si copii care performeaza frumos, și am auzit ca sunt câțiva și la aceste licee, că vor deveni vedetele !! Am auzit de o fetita care a intrat la un liceu tehnologic ce scotea croitorese ca a luat 10 la Bac la romana, apoi a intrat la medicina la stat. O exceptie, dar reala. Sigur a invatat f bine;…. știre de acum vreo 3 ani….

  2. Ciolacu zicea ca nu vor primi burse cei cu media 2???
    Azi eu intrat bursele….inclusiv la cei cu 2…
    deci…ce a facut Ciolacu??? A MINTIT , a dat sperante unor copii umiliti de individa DECA.
    La profesionala clasa a IX a in baza care carei medii s-a acordat bursa, ca dupa cea de la capacitate in niciun caz….
    Nu e nedreptate oare pt copil de 10 pe linie in cls a VIII, dar cu 9.47 la capacitate sa primeasca doar UMILINTA?? Ii sustine cineva pe acesti copii umiliti???? Le apara cineva interesele???

  3. Dar nu prin ,,șmecherie,, a ajuns si Deca ministra?! Ca doar am văzut cât o duce capul. Si-au batut joc de copiii care muncesc.Dar ne vine randul la anul. Vom vota si noi de aceeași manieră. Sa vedem daca le place. Vom da si noi o sansa celor care sunt in spatele clasamentului, pentru egalitate de sanse, nu ,,doamna ministra ? ,,

  4. Rușineee! Dintr-un fruntaș pe scena europeană, sistemul de învățământ românesc a devenit unul bolnav, ciuntit, umilit, promotor al nonvalorilor, al “șmecherilor” care îngenunchează copiii inteligenți, educați care ar putea salva țara asta care nu mai are repere. Încă o dată: Rușineee!!!!

  5. Recunosc că, incerc să înțeleg logica acestei decizii. Cum este stimulată performanta? Este năucitoare explicația ministrului. Nu ne mai facem bine, cu asemenea oameni puși în funcția decizionale.

  6. Dar ati observat ca toti factorii de decizie se minuneaza de aceasta enorma prostie si nimeni nu face nimic concret ca sa o stopeze ?
    Tara vorbelor lungi si goale, a limbii de lemn, dar cu ifose, a hartiilor nenumarate fara cap si coada, a legilor dubioase si strambe….

  7. Faceți ceva,da ți jos pe d na Ministru Educației. Nu știe română, nu știe ce înseamnă cuvântul MERIT, nu știe matematică, nu face diferența dintre note. Rușine pentru o țară întreagă. Copiii cu note mari,8 și 9 nu primesc burse. Cum le explicăm că doamna ministru educației nu știe NIMIC,dar îi reprezintă. RUȘINE

  8. Buna ziua,

    Peste 4 ani o sa observam ca vom avea elevi cu 4 ani de bursa care nu au luat evaluarea nationala si bacalaureatul. Ce o sa ne spuna atunci doamna Deca?

  9. Acești satrapi din ministerul învățământului și au batut joc de copiii care mai invata carte in tara asta.Dupa ce a explodat opinia publică și au dat si ei seama ca ceva nu este in regula.Totul este regizat.Masinatiile “scot piciorul”de la o posta.Ei și-au foarte bine ce fac,dar au vrut să vada daca merge.Niste hoti puși să păzească banii contribuabililor.Rusineeeee!

    1. Da, ori sunt incompetenți, ori își bat joc de o țară întreagă de elevi și părinți.

      Dar când scopul și “socotelile” politico-electorale sunt altele, iată ce “frumusețe” de treabă poate ieși.
      Să țină ocupat poporul.

      1. Din deciziile pe care vedem ca le iau ministrul Deca si echipa ei putem doar concluziona ca e vorba si de incompetenta si de prostie plus rea-vointa si multa nepasare fata de elevi, profesori, parinti si, astfel, fata de viitorul acestei tari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cheltuielile pentru școlarizare și creșe ar putea fi deductibile, susține Marcel Ciolacu. Acesta anunță o posibilă scădere a impozitării muncii și tarife mai mici la energie pentru familiile cu trei copii și cele monoparentale

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat marţi în cadrul ceremoniei de semnare a ordinului comun privind aprobarea Normelor de aplicare a “Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor…
Vezi articolul

Surse: Proiectele legilor Educației – Legea Învățământului Preuniversitar și Legea Învățământului Superior – vor fi publicate miercuri, 13 iulie / Institutul pentru Științele Educației va fi reînființat

Proiectele de legi pentru învățământul preuniversitar și cel superior vor fi făcute publice pe data de 13 iulie 2022, potrivit surselor Edupedu.ro. Vor fi două legi separate, nu una singură…
Vezi articolul