Mircea Miclea: Ce-i de făcut, într-un stat eșuat?

Cel care de 7 ani este șeful statului ne-a spus sec că „statul a eșuat”, apoi și-a văzut de alte treburi mai importante. Nici la el, nici la alți demnitari n-am văzut vreo undă de vinovăție, vreo umbră de regret. Probabil pentru că statul a eșuat în relația cu noi, cei care trudim și plătim taxe, nu în raport cu ei; ca mașină de produs bani și avantaje pentru cei aflați la putere, statul funcționează bine mersi. Nu știu de ce am fost cuprins, și cred că nu numai eu, de atâta dezamăgire și tristețe. Nu era nimic nou sub soare (David, Psalmul 11: „Căci atunci când se ridică oameni de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni”). Dar poate că acum suntem mai obosiți și mai înfricoșați de o pandemie care pare că nu se mai termină, de prețurile care cresc continuu, de o lume tot mai confuză, care renunță la valorile ei ferme. Acum, poate mai mult decât altă dată, avem toate motivele să devenim apatici, cinici sau dezamăgiți, să nu ne mai pese de țară, căci nici ei nu-i mai pasă de noi.

Dar nu asta este soluția. Renunțarea și apatia ne tocesc mintea, ne corodează, încet dar sigur, sufletul. Ne facem nouă înșine rău, devenim tot mai bolnavi într-o lume tot mai bolnavă, facem rău copiilor noștri, care rămân fără modele, fără vectori de dezvoltare. Dacă noi renunțăm, de ce s-ar mai implica ei? De ce să nu evadeze din realitatea imediată în realități virtuale sau în jocuri pe calculator?

Atunci, care e soluția? Soluții mereu există. Nu vreau să fac aici pe pedagogul, vreau doar să susțin una dintre alternativele posibile.

Ca o masă cu trei picioare, cred că putem ajunge la un echilibru stabil, dacă ne concentrăm pe trei direcții.

Întâi, să ne îndreptăm spre noi înșine. Mereu avem ceva de făcut cu noi înșine: să creăm azi o versiune despre noi mai bună decât cea de ieri. Unii pot să-și maximizeze punctele tari (un talent, o competență, o vocație), alții pot să-și remedieze din punctele slabe (o dizabilitate, o dependență, o incompetență). Ne-ar face bine tuturor un plus de disciplină sau un proiect personal mai clar pentru anii ce vin. Sau să devenim mai autonomi, să gândim mai mult, mai critic, să nu ne lăsăm seduși de ideologii nocive, teorii conspiraționiste, de eco-chambers-urile de pe rețelele de socializare sau de „fake-news”. Dacă nu putem schimba țara, măcar să ne schimbăm pe noi înșine. Așadar, fără cuvinte mari, fără gesturi eroice, să ne stabilim fiecare ce anume din noi vrem să schimbăm și să perseverăm în schimbarea acestuia. Trebuie să avem un răspuns pozitiv, de acum într-un an, la întrebarea „Prin ce sunt mai bun acum, față de anul trecut?”.

Apoi, să facem mai bună micro-lumea în care trăim. Ceva din lumea asta mare tot mai putem controla: putem să ne facem meseria mai bine și să ne purtăm mai atent cu cei din jur. Știm adesea ce să facem; știm, de multe ori, cum să facem. Dar, vorba lui G. Liiceanu, „înțepenim în proiect”, nu trecem la fapte. Despre fapte e vorba aici. Indiferent cât de eșuat e statul, eu pot azi să lucrez mai bine decât ieri sau pot să fac în așa fel încât să am o relație mai bună cu colegul meu, cu copilul meu, cu partenerul meu de viață. Marasmul din statul în care trăiesc nu e o scuză pentru calitatea proastă a muncii mele sau a relațiilor cu cei din jur. Dacă unii își bat joc de țară, hai să nu fim ca ei, să nu ne batem joc de țara noastră mică, de micro-lumea în care trăim cotidian. Așa le oferim un exemplu bun copiilor noștri: să nu se lase copleșiți de nemulțumirea față de școală și profesori; să pună mâna pe carte și să învețe mai mult.

În fine, trebuie să construim solidarități. Să căutăm să ținem aproape de cei cu care împărtășim aceleași valori, chiar dacă sunt puțini. Să nu rămânem singuri, mai ales acum, când suntem îndemnați zilnic la distanțare socială. Impostorii și ticăloșii ne pot controla nu pentru că sunt mai inteligenți, ci pentru că sunt mai solidari. Așadar, să căutăm tovărășia celor care ne inspiră sau care ne sunt asemenea: prieteni, colegi sau necunoscuți. Să-i îndemnăm pe copii să-și creeze solidaritățile lor: de clasă, de generație, de echipă de fotbal. Să se adune, nu să se atomizeze.

Cred că dacă încercăm să creăm azi o versiune a noastră mai bună decât cea de ieri, dacă aducem un dram de valoare în partea de lume pe care încă o putem controla și dacă creăm insule de solidaritate, mai avem o șansă. Ne putem salva și pe noi, putem să fim un bun exemplu pentru copiii noștri și, dacă suntem destul de mulți, poate mai putem salva ceva din țara aceasta. Să nu ajungem, în câteva decenii, doar o populație vorbitoare de limbă română, fără stat, fără țară, hălăduind prin Europa.

Ce am spus e simplu, dar nu e ușor. S-ar putea să rămânem blocați în „carcasa lingvistică”, cum o numea logicianul R. Carnap, adică să ne placă atât de mult cum vorbim despre schimbare, încât să nu ne mai vină să o facem. Să despicăm mereu firul în patru doar ca să amânăm acțiunea. „Mișei de tot ne face gândul”, îi spunea Hamlet lui Horațiu. După cum s-ar putea să ne frâneze ceilalți, cu cinismul, îndoielile și pesimismul lor, cu zeflemeaua pe care o folosesc adesea ca să-și ascundă propriile neputințe. N-are rost să le combatem argumentele. Să ne vedem de drum!

__________

Mircea Miclea este psiholog, profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cercetător. A fost cel mai tânăr șef de catedră din istoria Universității, cancelar al UBB, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească. Ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, a fost timp de 5 ani președintele comisiei prezidențiale în mandatul lui Traian Băsescu care a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, diagnoză care a stat la baza Pactului național pe educație semnat în 2008 de toate partidele politice și apoi la baza Legii educației nr. 1/2011 în vigoare în prezent, dar modificată masiv de guvernările care s-au succedat în ultimii 10 ani. Doctor în psihologie și cu un masterat în administrarea afacerilor, Mircea Miclea este fondatorul Institutului de cercetare-dezvoltare Cognitrom, care dezvoltă produse la intersecția dintre psihologie si tehnologie, două dintre acestea fiind paxonline.net și depreter.ro.