“Solenoid” este “cartea mea cea mai gravă și cu bașii mai puternici (…). Este ca un fel de testament al unei vieți. Nu vreau să repet această experiență, cel puțin nu atât de repede”, a declarat scriitorul Mircea Cărtărescu. Într-un interviu acordat autoarei Petronela Rotar, cunoscutul scriitor a vorbit despre relația sa cu “Melancolia”, despre recomandarea pe care ar face-o “oricui, de la vârsta de 14 ani încolo”, dar și despre personajul pe care l-ar alege, dacă ar trebui să trăiască tot restul vieții într-o carte.
“Mă gândesc la cartea pe care urmează să o scriu și știu cât de extraordinar de grea va fi… cât de greu va fi să o scriu, în sensul acesta. Va fi cartea cea mai grea pentru mine. Dar nu vreau să vă spun mai mult”, a declarat Cărtărescu.
Scriitor implicat în viața civică, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, Mircea Cărtărescu a mărturisit și care este cartea pe care o recomandă publicului:
- “Chiar ieri am terminat – sigur, e o recitire sau o re-recitire – L’Arrache Coeur (Smulgătorul de inimi) al lui Boris Vian, care este o carte de o gratuitate totală și de o frumusețe totală. Eu aș recomanda-o oricui, de la vârsta de 14 ani încolo“.
Vezi mai jos înregistrarea dialogului dintre Mircea Cărtărescu și Petronela Rotar, în cadrul unui proiect al Libris:
Mircea Cărtărescu, fragmente din interviu:
“În ultimele două decenii, nu mă mai preocupă nici ideea de îmbătrânire, de moarte, de agonie șamd, fricile noastre ale tuturor. Am ajuns la un fel de simplitate zen. Mă bucur de fiecare zi. Realmente mă bucur. Adică am o plăcere extraordinară de a trăi, de a-mi trăi viața, în toate zonele ei, inclusiv în cele mai mărunte și rizibile chiar, așa încât nici n-am timp și nici n-am chef să mă gândesc la lucrurile acestea extraordinar de grave.
Într-un fel, am făcut-o scriind Solenoid, care este cartea mea cea mai gravă și cu bașii mai puternici, să spunem așa. Este ca un fel de testament al unei vieți. Nu vreau să repet această experiență, cel puțin nu atât de repede.
Melancolia este altceva, este o carte foarte specială pentru mine. E ca acea foarte scurtă perioadă în care copilul s-a născut, dar cordonul ombilical n-a fost încă tăiat. Asta e relația mea cu Melancolia. Este legată ombilical de mine. Este cartea mea cea mai personală, într-un fel, cum am mai spus-o.
Dar eu nu mă gândesc la cărțile mele trecute, în general, ci la cele viitoare. Și aici începe interviul nostru, dacă nu s-ar termina, de fapt, foarte repede.
Mă gândesc la cartea pe care urmează să o scriu și știu cât de extraordinar de grea va fi. De greu va fi să o scriu, în sensul acesta. Va fi cartea cea mai grea pentru mine. Dar nu vreau să vă spun mai mult.
(…) Unele au fost ușor de scris, mai greu de recitit. Dar cartea mea viitoare va fi o mare provocare.”
Cartea recomandată de Mircea Cărtărescu:
“Chiar ieri am terminat – sigur, e o recitire sau o re-recitire – L’Arrache Coeur (Smulgătorul de inimi) al lui Boris Vian, care este o carte de o gratuitate totală și de o frumusețe totală. Eu aș recomanda-o oricui, de la vârsta de 14 ani încolo.
Petronela Rotar: Cu asta m-ați lovit, pentru că este una dintre cărțile pe care și eu le recitesc.
Mircea Cărtărescu: Da, Boris Vian este un autor superb.
Sunt câțiva scriitori francezi nu chiar pe creasta absolută a valului, cum este Celine sau cum este Houellebecq, dar extraordinar de buni, poate la fel de buni ca și cei pe care i-am menționat. Mă refer la Romain Gary sau la Boris Vian. Extraordinari scriitori!
Petronela Rotar: Ziceați de Houellebecq. Spuneți-mi cum îl vedeți pe Houellebecq cel de acum, cel de după Posibilitatea unei insule, cel cu Serotonina.
Mircea Cărtărescu: Eu aici nu vreau să intru în discuție, pentru că nici nu am citit Serotonine și nici nu am o idee formată despre acest autor.
Petronela Rotar: Dacă ar trebui să trăiți tot restul vieții într-o carte, în pielea unui personaj, care ar fi cartea și personajul pe care le-ați alege?
Mircea Cărtărescu: Cred că, cel puțin în momentul acesta, mă gândesc la Stencil, faimosul personaj din ‘V.‘ al lui Thomas Pynchon.”
Redacția
Diana Ghimiși și Ștefan Lefter