Mircea Cărtărescu, izolat acasă de coronavirus, ca noi toți: Până la urmă, virusul ne obligă să ne vedem ca pe niște ființe într-o lume unită. Eu sunt foarte optimist

Există speranță, iar acum avem acum ocazia să constatăm că trăim într-o lume unită și să câștigăm în urma pandemiei de coronavirus o conștiință globală care ne-ar putea fi de folos în viitor, spune scriitorul și profesorul universitar Mircea Cărtărescu, într-un interviu acordat Radio România Cultural. Cărtărescu vorbește despre schimbările pe care le aduce în viețile noastre criza generată de coronavirus, pe diverse planuri: “Deocamdată nu scriu, (…) dar e o vreme bună de citit și de recitit“, mai spune Cărtărescu.

Redăm interviul acordat Radio România Cultural de către Mircea Cărtărescu:

Moderator: Cum ați reacționat în primele momente când autoritățile ne cereau, ne rugau, ne impuneau să stăm acasă?

Mircea Cărtărescu: ”Eu vreau să-ți spun că nici nu-mi vine să cred, acum, că sâmbăta trecută am fost la o petrecere. Am fost la o petrecere mare, cu mulți prieteni foarte buni, nu aveam încă o problemă în privința asta. Lunea trecută am ținut cursuri la facultate în fața a 100 de oameni. A!, și marți am ținut cursuri. Abia de miercuri încolo am început să simt în aer că se întâmplă ceva și vreau să vă spun că de atunci mi se pare că au trecut luni de zile. Adică eu cred că timpul a încetinit pentru toată lumea și că, într-un fel, trebuie să te zbați așa cum te zbați că nu mai ai destul aer, trebuie să te zbați ca să umpli timpul cu ceva. Asta este o mare problemă a celor care stau izolați, care stau ca la închisoare, cum se zice. Cred că o simțim cu toții.

Moderator: Epidemia ne pune într-o situație extremă, ne obligă să ne izolăm, dar societatea e construită pe interacțiune, pe unire, pe cooperarea cu ceilalți, cum ne adaptăm la aceste condiții noi?

Mircea Cărtărescu: Țesătura socială nu mai e normală în momentul ăsta și nici nu putem spera că va redeveni normală în viitorul foarte apropiat. E un simulacru de lume în momentul acesta, chiar și ce facem noi este ciudat, este science fiction. Țin minte că era un roman al lui Asimov, pe care eu îl citeam în adolescență, se numea Soarele gol, în care el își imagina o lume în care nu mai existau contacte fizice între oameni, în care însăși ideea că respir același aer cu altcineva îți făcea greață, așa încât oamenii trăiau la mari distanțe unii față de alții și se vedeau printr-un fel de Skype. Deci este o lume anormală, ceea ce trăim noi este anormal. Acest virus ne-a pus într-o situație cu care nu suntem deloc familiarizați. Noi suntem ființe sociale, nu ne priește izolarea.

Moderator: Predați la Facultatea de Litere, cum veți menține contactul cu studenții pe durata izolării? Și apoi ca scriitor, erați obișnuit să mergeți la lecturi publice, să vă întâlniți cu scriitori, cum veți menține legătura cu cititorii dumneavoastră?

Mircea Cărtărescu: Eu ar fi trebuit să merg la Leipzig, la târgul de carte, apoi la târgul de carte din Paris, la Madrid am avut un turneu care, firește, s-a anulat și prin Spania, iar peste câteva săptămâni trebuia să plec în Columbia și în Argentina. Toate aceste evenimente s-au dus, bineînțeles, au fost anulate și regret foarte tare, chiar astăzi am făcut un filmuleț pentru micul meu public din țările vorbitoare de spaniolă în care le-am spus cât de mult regret că nu ne-am putut vedea față în față și bineînțeles că le-am transmis un mesaj optimist, așa cum mi se pare și firesc.

Nu putem să fim altfel, nu ne permitem să fim altfel decât optimiști în situația de față.

Și vreau să vă spun un lucru la care m-am gândit mai mult, în ultima vreme: foarte multă lume consideră că situația în care ne aflăm este absurdă și că măsurile care s-au luat li se par prea exagerate, dar acești oameni nu se gândesc la ce înseamnă o situație asimptotică sau exponențială. Acest lucru este mai greu de vizualizat. Era povestea aceea cu inventatorul jocului de șah care a cerut drept recompensă doar un bob de grâu pe prima căsuță, două boabe pe a doua căsuță, patru boabe pe a treia căsuță a jocului de șah, în așa fel încât câte boabe ajung să se pună și în căsuța 64, adică în ultima, și regele a spus „vrei o baniță de grăunțe, asta-i plata pe care o ceri?” și el a spus „da!”. Iar a doua zi ministrul de Finanțe a venit cu părul smuls din cap, spunându-i regelui că nu numai că toată recolta țării respective, a Iranului de pe vremuri, nu ajunge să împlinească cerința inventatorului acestui joc, ci nici toate recoltele din toată lumea care au existat și vor mai exista vreodată. Asta înseamnă creștere exponențială. Dacă astăzi ai un caz, mâine ai două cazuri, poimâine patru cazuri, peste 30 de zile voi avea milioane de cazuri sau miliarde de cazuri. Asta nu înțeleg oamenii, de asta e atât de grav și de asta e atât de important să fragmentăm, să fracturăm țesătura socială, pentru ca dezvoltarea aceasta exponențială să nu mai poate fi posibilă.

Moderator: Chiar așa Mircea Cărtărescu, cum vi se pare că au reacționat până acum oamenii la măsurile recomandate și impuse de autorități. De luni suntem în stare de urgență.

Mircea Cărtărescu: Eu cred că starea de urgență trebuia decretată demult în România. Cred că fost o greșeală autorităților că au ezitat atât de mult, până astăzi. Autoritățile noastre, cum se știe, sunt mai încete, mai greoaie, mai ales unele dintre ele. Eu cred că starea de urgență a fost decretată în alte țări la timp, adică acum două săptămâni, sau 10 zile, sau acum trei săptămâni. Cred că noi am întârziat și asta se va vedea. Starea de urgență este absolut necesară pentru că altfel nu se pot justifica constituțional și legal anumite îngrădiri ale drepturilor cetățenești, care trebuie să se producă pentru ca boala să fie conținută, într-un fel. Deci este un lucru foarte bun, chiar dacă s-a petrecut atât de încet, și atât de greu, și atât de târziu, este un lucru foarte bun pe care oamenii văd că îl acceptă cu înțelepciune. Eu cred că este o notă bună pentru noi, pentru români, că au înțeles ce înseamnă asta, că nu este vorba despre o măsură abuzivă sau dictatorială și așa mai departe, ci că, în condiții excepționale, e nevoie de această situație, de această măsură.

Moderator: Sunt două planuri aici, Mircea Cărtărescu, pe deoparte planul luat la nivel guvernamental, planul politic și mai este planul uman. Ce se întâmplă în plan uman?

Mircea Cărtărescu: Planul uman va fi devastat. Și este devastat deja. Mă gândesc la oameni care au afaceri, de pildă, la oameni care și-au adus copiii acasă, adică la școlile care se închid și așa mai departe, la oamenii din spitale, la nenumărații oameni puși în nenumărate situații pe care noi, nefiind în cauză, aproape că nu ne dăm seama. La mine în cartier s-au deschis de curând trei afaceri foarte simpatice, foarte drăguțe, făcute de trei oameni tineri, de trei familii tinere și care mizau foarte tare pe aceste mici afaceri, niște mici cafenele, niște mici restaurante, lucruri de felul acesta, un fast-food s.a.m.d. Ei vor fi loviți teribil. Deci eu cred că nu numai măsurile de conținere a bolilor trebuie luate, ci și măsuri de protejare a oamenilor; oamenii nu se închid în casă fără consecințe. Sunt consecințe foarte mari, oamenii suferă.

Tocmai am citit un articol despre interpreții de muzică clasică, care trăiesc din turneele pe care le fac, oboiștii, cântăreții la flaut, violoniștii, pianiști și ei sunt niște cazuri, oamenii aceștia rămân fără mijloace de subzistență, totul s-a anulat. Actorii, toată lumea care are slujbele anulate propriu-zis. Oamenii trebuie să și mănânce, trebuie să și trăiască, nu doar să rămână sănătoși. Deci sunt consecințele teribile și nu mai vorbesc de cele financiare și de bănci, de devalorizarea monedelor naționale și așa mai departe.

Situația este extraordinar de complicată. Cuprinde elemente de sănătate, elemente economice, elemente financiare și, bineînțeles, psihologice foarte mari. Elemente psihologice: este frica și frica crește exponențial. Noi nu am avut până acum câteva zile prea multă teamă, dar în fiecare zi, fiind bombardați mediatic, ne trezim tot mai înspăimântați și aș zice ne trezim înspăimântați, de asemenea asimptotic. Teama noastră crește de două ori mai mult în fiecare zi, cred eu. La asta ar trebui să ne gândim ca să putem să facem față, să ne stăpânim și teama.

Moderator: Știm deja că această criză va afecta economia și viața socială până la urmă, am citit o serie de scenarii, le-ați citit și dumneavoastră, probabil, unele sunt apocaliptice. Există speranță?

Mircea Cărtărescu: Firește că există speranță, eu cred că planeta noastră are sau ar trebui să aibă maturitatea de a se imagina în sfârșit ca un singur tot, ca un singur tot. Nicio țară singură, nici o instituție singură, nu pot face față în acest moment. Până la urmă virusul ne obligă să ne vedem ca pe niște ființe într-o lume unită. Este o lume unită, chiar dacă unită prin nenorocire, unită prin boală. Dar în sfârșit virusul ne arată că granițele sunt numai artificiale, chiar prostești aș spune. Granițele între noi, care suntem ființe umane și trăim pe pământ, sunt prostești. Ele ar trebui să dispară, ele ar trebui să nu mai existe, ar trebui la un moment dat să ne dăm seama că suntem una, suntem în aceeași oală cu toții. Din Africa, din Australia, nu există locșor unde să te ascunzi în lume, în momentul acesta. De aceea eu cred că această conștiință globală ar putea fi un câștig al acestei stări de criză. Ar putea fi un câștig, vom putea avea oarece consecințe, depinde de cât de înțelepți suntem până la urmă.

Moderator: Trebuie să stăm în izolare, dar în același timp trebuie să fim uniți, Mircea Cărtărescu…

Mircea Cărtărescu: Bineînțeles, izolarea astăzi nu mai e posibilă o izolare reală. Noi nu suntem izolați. Uite, stăm față în față, vă văd și voi mă vedeți, chiar dacă nu ne putem atinge. Sigur că pentru o ființă biologică, așa cum suntem noi, și psihologică, e greu să stai numai în casă, să ieși puțin prin cartier uitându-te la ce distanță treci de ceilalți și așa mai departe, dar până la urmă avem toate aceste mijloace prin care putem păstra legătura în situații de felul acesta. Sigur că nu sunt naturale, nu e natural să trăiești așa, să te vezi pe ecrane, dar în astfel de momente este absolut necesar, este absolut necesar să nu ne vedem, tocmai pentru că suntem ființe biologice care fac tot timpul schimb de substanțe și așa mai departe. Deci eu zic că e o situație excepțională, dar sunt foarte optimist. Cred că ea până la urmă va ceda. Nu există boală care se instaurează pur și simplu. Umanitatea a trecut prin nenumărate boli de felul acesta și mai grave, mai oribile, gândiți-vă la ciuma bubonică, cum era, pe care o știm din toate relatările din Defoe și așa mai departe. Oamenii au trecut prin asta, au trecut prin asta și au supraviețuit. Au trecut prin nenumărate alte mizerii de felul ăsta. Deci eu sunt optimist, aștept ca lucrurile să înceapă să scadă la un moment dat și până la urmă să ne putem relua viața obișnuită.

Moderator: V-ați făcut un plan pentru următoarele săptămâni, veți scrie?

Mircea Cărtărescu: Scrisul meu nu depinde de timp. Eu timp am și am avut în ultimii 7-8 ani, am avut destul timp. Scrisul meu depinde sută la sută de inspirație. Eu sunt un poet, asta am fost întotdeauna, nu sunt un prozator care se așează, face un sinopsis al cărții și începe să umple pătrățelele: introducere, cuprins, încheiere, nu știu ce, dramă, știu eu, analexe și prolexe și alte lucruri care sună urat. Nu, un poet începe să scrie pur și simplu când simte. Când simte că poate să scrie. De asta, pentru mine, eu pot să am ani întregi în care să stau liniștit și să nu scriu nimic, sau pot să am cel mai încărcat program, cum n-am avut în tinerețe, și totuși să lucrez. Deci pentru mine problema este inspirația. Uneori o am alte ori nu o am. În momentul ăsta sunt prea stresat, sunt prea mult pe știri, sunt prea mult pe toate mijloacele de informare ca să am o minte destul de liniștită și ca să pot scrie. Deocamdată nu scriu.

Moderator: Citiți?

Mircea Cărtărescu: Da, citesc. Ți-am anticipat întrebarea. Într-adevăr, a citi este un fel de a scrie, după părerea mea. Orice cititor este și un scriitor, el scrie propria carte, după cum știm foarte bine. De asta este atât de dificilă lectura, față de orice altă artă, față de cinematografie – acolo nu trebuie să fii și tu regizor ca să vezi un film – dar când ești cititor, ești și scriitor, tu îți scrii propria carte pe baza planului, pe baza codului pe care ți-l dă scriitorul. Da, e o vreme de citit, după părerea mea, e o vreme bună pentru citit! Nu poți face ceva mai bun în perioada asta – de citit și de recitit – pentru că niciunul dintre noi nu a citit toate cărțile. E bine să recitești cărțile care te-au marcat, să citești cărțile pe care întotdeauna te-ai gândit că nu le-ai citit și ai avut un complex din cauza asta, să citești cărți noi. Editurile nu vor înceta să publice cărți, de aceea este este bine să citești și cărțile noi. Cărțile de scriitori români aș spune, în primul rând, pentru că publicul are și snobismul din astea și spune, știu eu, conform legii numerelor mari, e mai ușor să găsești un american bun decât un român bun. Da, dar există și o altă dimensiune și anume limba. Limba română este a scriitorilor români, nu este altor scriitori. Deci dacă vrei un monument de limba română, citește un scriitor român, nu o traducere. Traducerile sunt minunate, dar altul e spiritul limbii naturale, pe care o vorbim cu toții. De asta, cea mai banală carte scrisă în românește concurează, după părerea mea, cu cea mai minunată traducere din altă limbă. Este totuși scrisă în românește. Deci eu recomand oamenilor, dacă vreți să și recomand ceva, să citească literatură română pentru că literatura română este într-o concurență neloială cu literatura străină. Să citească autori contemporani, să citească autori tineri, care sunt prin forța lucrurilor cei mai apropiați de cititorul de azi.

Moderator: În zilele astea sunt evocate frecvent cărți precum Decameronul lui Boccaccio sau Ciuma lui Camus. Oamenii și-au amintit acum de ele, pentru că se vorbește numai de boli virale din alte vremuri, dar și despre reacțiile oamenilor în asemenea crize. Ne ajută asemenea lecturi să înțelegem mai bine ceva despre noi?

Mircea Cărtărescu: Mi-am zis și eu să am niște lecturi tematice de genul ăsta. M-am și uitat la televizor, pe Netflix, la Pandemia, la filmul despre o posibilă pandemie în viitor și așa mai departe, dar vreau să-ți spun că pe mine mă deprimă lecturile de felul ăsta. Nu am reușit să… Sigur că poți să citești Decameronul, dar Decameronul nu-l citești pentru ciumă, pentru situația care a făcut ca niște tineri să se izoleze undeva și să spună povești, ci îl citești pentru poveștile propriu-zise. Extraordinară este, însă, o carte pe care aș recomanda-o oricui, este o carte de non-fiction a lui Daniel Defoe, autorul lui Robinson Crusoe, și anume Jurnal din anul ciumei. Este un jurnal de pe la 1700, cred eu, când Londra trecut prin cea mai devastatoare ciumă din istoria ei. Defoe a trăit în Londra în acel moment și a făcut, pur și simplu consemnare, nu doar un jurnal personal, ci o consemnare cu toate datele și cifrele extrem de precise ale evenimentului catastrofic care s-a petrecut atunci. Este extraordinar de bună această carte, scrisă la fel de bine ca și Robinson Crusoe și cred că prin realismul și optimismul ei ar fi foarte bună în momentul ăsta.

Moderator: Cum este să redescoperiți viața de familie, viața împreună pentru atât de multă vreme?

Mircea Cărtărescu: Nu înțeleg întrebarea, ca să zic așa. (n.r. râde) Pentru noi viața de familie nu este o chestiune de situații, noi suntem împreună tot timpul și în fiecare zi și este, aș spune, pilonul vieții noastre. Eu sunt, știți foarte bine, întotdeauna un om de familie și cred că, cel puțin pentru mine, este situația ideală. Este situația ideală. Eu sunt într-o continuă negociere de toate felurile, pozitivă și plăcută aș spune, cu Ioana cu Gabriel, cu cele două pisici care sunt și ele membre ale familiei și așa mai departe. Ne simțim foarte bine împreună, un fel de balet cotidian între noi, așa și sunt numai momente grațioase. Iar una dintre pisici m-a zgâriat destul de tare, dar o iert și o invidiez pentru că ea nu are treabă cu coronavirusul și așa mai departe, dar altfel viața noastră este armonioasă aă spune. Aș spune eu, din fericire. Ce să spun: cu Ioana mă plimb în fiecare zi și ca să mai dăm jos caloriile, să spun așa, să nu spun altfel și pentru că avem tot timpul ceva de vorbit împreună și vorbim foarte bine plimbându-ne prin cartier și simțind în genere o anumită normalitate, ca să zic așa.

Moderator: Povesteați acum câțiva ani că aveți un cireș, îl mai aveți, aveți o micuță grădină în jurul casei, vă cultivați grădină?

Mircea Cărtărescu: Nu știu dacă tu ți închipui că eu tai pădurea de pe domeniul meu, care constă în doi pomi, de fapt, am un măr, un cireș și un tei, un tei din păcate sălbatic care face flori dar nu miros, n-au niciun miros, așa că sunt cam supărat pe el, dar, mă rog, face umbră, ține umbră. Da, în spate am o curticică cu acest măr și acest cireș, au crescut mult, sunt cât casa noastră de înalți și între ei vara îmi pun un hamac, îmi pun un hamac și stau foarte bine și citesc acolo. Cultivăm, Ioana este mama florilor de la noi, pune în fiecare toamnă, pune o grămadă de flori care ies acum primăvara, așa că avem acum o grămadă de narcise, o grămadă de viorele, am avut ghiocei, avem o magnolie frumoasă, e foarte frumos la noi și ne bucurăm de asta.”

FOTO: Mircea Cărtărescu/Facebook.com

Citește și:

• Mircea Miclea: Arta de a trăi în vremuri de criză