Școala o fac oamenii, nu politicienii, spune scriitorul Mircea Cărtărescu într-un interviu acordat lui Cristian Leonte pentru ȘtirileProTV.ro. „Timp de 10 ani am fost profesor la o școală din Colentina”, a povestit scriitorul recent premiat pentru romanul Solenoid la Dublin. Cărtărescu a fost profesor de Limba și literatura română la Școala Gimnazială nr 41 din cartierul Ion Creangă, Sectorul 2, București.
Mircea Cărtărescu a subliniat că, în orice perioadă, au existat și vor exista profesori dedicați, care își fac meseria cu pasiune și competență.
Scriitorul a rememorat experiența sa de profesor într-o școală generală din Colentina, unde a lucrat timp de aproape un deceniu, fiind repartizat după facultate. În ciuda dificultăților inerente perioadei comuniste, el a reușit să creeze o legătură autentică cu elevii săi și să își îndeplinească datoria spune Cărtărescu. Acesta a fost un timp luminos în cariera sa, marcat de colegi excelenți și de o atmosferă pozitivă în școală.
Redăm fragmentul în care discuția a fost pe tema Educației:
Cristian Leonte: „Sunt multe voci, de exemplu, care spun “Domnule, nu se mai face școală cum se făcea odată”. Iar școala, educația, e una din marile noastre probleme. Suferim zilnic cu toții, de la mic la mare, de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân, și urmează să suferim în continuare. Sunteți de acord cu această afirmație? Nu se mai face școala așa cum se făcea odată?
Mircea Cărtărescu: Părerea mea e că școala o fac oamenii, nu politicienii, nu altcineva. Așa încât, oameni foarte competenți există, aș spune eu, în toate zonele societății și în toate posibilitățile de guvernare.
Așa încât, și în perioada comunistă au fost profesori foarte buni, care și-au făcut datoria cu adevărat, care n-au fost ideologizați în niciun fel, și care au iubit cu adevărat și copiii, și propria lor meserie. Eu cred că am fost unul dintre ei, timp de 10 ani, pentru că din 1980 am fost repartizat la o școală generală din Colentina, și am stat acolo până în 1989, până la Revoluție. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu copiii.
Erau parțial români, parțial romi în acel cartier îndepărtat, la capătul orașului, și am avut o perioadă foarte, foarte bună acolo. Am scris câteva cărți care îmi plac și acum în acea perioadă, și mi-am făcut datoria.
Am avut colegi excelenți la alte materii, așa încât a fost o perioadă luminoasă în viața mea. Eu cred că profesorii de vocație sunt cei care fac învățământul, ei sunt cei care decid.
Entuziasmul e contagios, se transmite. Poți avea chiar o disciplină mai anostă, dar prin entuziasm, prin bucuria cu care comunici cu cei cărora le transmiți cunoștințe, lucrurile ies foarte bine întotdeauna.
Cristian Leonte: Problemele sunt mult mai mari astăzi. Mai mari, din punctul de vedere al unui copil, care face eforturi ca să fie atent, sau ca să stea un pic liniștit. Altele sunt distracțiile și raportarea la acest segment al educației. Noi nu avem încă o soluție. E plin de profesori suplinitori. Firește că sunt și foarte mulți buni, și colective foarte bune, dar prea mulți copii ies nepregătiți din școală, prea mulți copii ies din școală fără să fi învățat ceva.
Mircea Cărtărescu: Eu cred că întotdeauna s-a întâmplat lucrul acesta, nu numai astăzi. Eu nu cred în catastrofe, în acest moment. Mai curând ne caracterizează un fel de stare de mediocritate generală, decât una catastrofală. Sigur, am trecut și prin perioade mult mai grele, însă, din punctul de vedere al învățământului, eu cred că lucrurile nu sunt atât de grave cum ni le imaginăm.
Există lucruri care sunt noi, nu au fost înainte, de pildă, problema drogurilor în școli. Asta este o noutate, și este extraordinar de gravă.
Și, firește, există tehnologia, există telefoanele mobile, rețelele sociale, care într-adevăr, provoacă acest deficit de atenție, nu numai la elevi sau la studenți, ci la toată lumea. Nici noi nu mai suntem atât de atenți cum eram înainte, pe diverse zone ale vieții noastre.
Cristian Leonte: De când durează mediocritatea generală pe care ați menționat-o mai devreme?
Mircea Cărtărescu: Eu cred că, după perioadele întunecate ale istoriei noastre recente – de pildă, după perioada Dragnea, după perioada protestelor, – a urmat o perioadă mai puțin dramatică, un fel de moleșire generală a societății, aș spune eu. Cel puțin așa cred eu.
S-ar putea să greșesc, dar am observat un fel de lipsă de proiecte, lipsă de sens, într-un fel, de sens general al lumii noastre românești, poate nu numai al lumii noastre, ci al lumii, în general.
Este un fel de – hai să folosesc un termen mai ciudat – ataraxie, un fel de je m’en fiche-ism al societății. Oamenii nu mai sunt pasionați, așa cum poate erau înainte mai mult, de diverse zone, între care cultura, literatura. Lucrurile acestea care produc sens pentru existență, pentru viață.
Ele nu asigură viața, dar te fac să ai un motiv pentru care să trăiești. N-am mai observat în ultima vreme, nici măcar pentru politică, nici măcar pentru sport, pentru toate celelalte lucruri care îi pasionau pe oameni, nu mai văd pasiune, nu mai văd un interes acerb, pentru orice.
Văd un fel de stare din aceasta de in between, în care, într-un fel, ne complacem. Am început să ne complacem, văd foarte puțin entuziasm în jurul meu.
Cristian Leonte: Și totuși o ducem, cel puțin statistic, mult mai bine decât acum cu 20 de ani…
Mircea Cărtărescu: Poate ăsta este și motivul. În definitiv, când oamenii încep să depășească un nivel de la care viața este acceptabilă, nu mai au motive să se implice atât de tare, nici în politică, nici în alte zone ale vieții. Lucrurile încep să meargă.
Sigur, de când am intrat în Uniunea Europeană, evident, viața națională a avut enorm de câștigat. Trebuie să fii orb să nu vezi cât s-a schimbat România, cât s-a schimbat în bine, în primul rând.
Poate și acesta este motivul acestui dezinteres pe care îl vedem în ultima vreme pentru viața națională, în liniile ei cele mai mari.
Cristian Leonte: Un pic de confort material și psihic…
Mircea Cărtărescu: Confort care duce la un fel de “îmburghezire”, așa cum se zicea pe vremuri, la un pic de sastisire – poate așa i-ar spune Andrei Pleșu. O sastisire generală”.
4 comments
Cartarescu ,un tip dragutel ,pe care Eminescu daca l ar fi cunoscut ,nu l ar fi placut!
Ce simplu si frumos sa rezolvam totul prin niste laude false pentru profesorii de vocatie, politistii de vocatie, medicii de vocatie, carora sa le bagam bete in roate, din comoditate, sa nu-i suparam pe antisocialii care ii incurca mereu in meseria lor. De ce sa nu fie elevii de vocatie, cetatenii de vocatie si pacientii de vocatie?
acu scuza mă,Neci,dar daca tu n ai prins loc,nu aruncă cu ura…n or fi numai slabi …
Domnule Cartarescu reveniti cu picioarele pe pamant, va rog. Sunt 10-15 ani in care, in invatamantul preuniversitar, titularizarea s-a facut pe baza unor articole neconstitutionale, cei cu note mari la Concursul de Titularizare se uitau ca prostii la notele de 9 si 10 pentru ca nu aveau post, in timp ce posturile erau ocupate de cei cu 5-7. In invatamantul universitar au autonomie, deci angajarea pilelor este mai usoara. Asa ca sistemul a fost injectat cu profesori de slaba calitate, fara vocatie.