Mircea Bertea: Școala noastră și vacanța sa mare și tristă

Motto:
Dacă puteți citi rândurile de mai jos, multumiți-i unui profesor!

În vremuri normale, rândurile ce urmează ar fi avut un alt titlu, elogiind prin cuvântul scris bilanțul unui an școlar rodnic și bucuria intrării în vacanța mare, vacanță magică pentru copilăria noastră mai îndepărtată sau mai puțin îndepărtată. Numai că, iată, vacanța mare actuală e una tristă, încărcată de întrebări și nedumeriri, cu un bilanț negativ.

De ce bilanț negativ, de vreme ce rezultatele noastre și ale multor altor școli și licee din țară par să fie, în condițiile date, excepționale? Pentru că pandemia de Covid-19 a fost și încă este sursa principală de probleme și consecințe negative pentru școala românească ați putea răspunde dumneavoastră, cititorii acestor rânduri. Într-un fel, pe bună dreptate! Doar că intrarea în criza pandemică prin închiderea școlilor la jumătatea lui martie a.c. și încercarea eșuată de trecere la școala online ne-a demonstrat cu evidență cine suntem cu adevărat și de ce suntem sau nu suntem în stare.

Oglinda pandemică a învățământului românesc ne-a arătat o dată în plus, mult mai clar de această dată, cât de puțin pregătită din punct de vedere material și tehnic, chiar și uman (metodic, și pedagogic) este școala românească pentru asemenea încercări, cu deosebire în zonele dezavantajate economic și social (ruralul/urbanul subdezvoltat), scoțând dramatic în evidență cât de puțin le-a păsat și le pasă cu adevărat politicienilor și guvernanților de școală și de oamenii ei și, mai ales, cât de centralizat și ineficient este așa-zisul management al sistemului de învățământ românesc. Un ”management” doar cu numele și cu paloarea imitativă a modelelor occidentale. Cu consecințe dezastruoase. S-a văzut bine acest lucru încă de la începutul pandemiei, nu numai în învățământ, ci și la nivelul sistemului de sănătate, sistemul cel mai lovit de consecințele pandemiei, un sistem nevoit să-l înlocuiască în punctele sale fierbinți cu rigoarea ierarhiei și a ordinii militare.

Un ”management” educațional fără principii și educație, în realitate o lipsă cronicizată de management, al unui sistem de învățământ structurat încă pe modele și tipare comuniste, pe egalitarismul nemotivant și pe salarizarea uniformă la aceeași încadrare, vechime și grad didactic, indiferent de performanța și motivația cadrelor didactice și a personalului din școli, deși, teoretic, România a abolit comunismul în urmă cu aproape 30 de ani.

Ca și cum toate acestea nu ar fi suficiente, o păguboasă politică educațională populistă a subminat autoritatea cadrelor didactice și a puținilor experți autentici din educație, cu deosebire din învățământul universitar, transformând școala de acasă din perioada pandemiei în preambulul acestei vacanțe lungi și triste. Niciodată în ultimii 30 de ani de învățământ nu am avut o așa de lungă tăcere și lipsă de reacție și de măsuri la nivelul de minister al educației ca în lunile martie și aprilie ale acestui an, deși țara era în stare de urgență, necesitând, prin urmare, și în educație măsuri de urgență… Și când, în sfârșit, aceste măsuri au venit, legalizând parțial școala de acasă/școala online, ezitările și declarațiile controversate din birourile ministeriale de la București sau din studiourile televiziunilor de știri au transformat obligatoriul în benevol, apoi benevolul în negociat, pentru ca, până la urmă, profesorul (cadrul didactic) și școala ca instituție socială fundamentală să fie umiliți prin aservirea totală voinței parintelui și elevului care au putut hotărî dacă va fi notat/evaluat pe semestrul al doilea pentru activitatea online din cele aproape trei luni de școală de acasă și cum va fi notat/ce notă va lua (a se citi cu ce notă va fi de acord/va pretinde) sau, dimpotrivă, dacă preferă să i se încheie media anuală cu media semestrului I. Ar fi foarte interesantă aici statistica acestor situații de notare și de încheiere de medii pe/pentru semestrul II și/sau anuale, din moment ce anul școlar nu a fost înghețat (așadar, învățarea și școala, ca reflectare în documentele oficiale, au continuat de acasă), aceasta în ciuda faptului că de la închiderea școlilor din motive pandemice nu s-au mai predat conținuturi noi, materia nepredată în perioada martie-mai-iunie urmând să fie recuperată în septembrie, la redeschiderea probabilă a cursurilor noului an școlar. O situație, ca management educațional și reglementare (respectiv de-reglementare), nepercepută atunci la modul tragic de elevi, părinți și profesori, panica de covid epuizând stările noastre emoționale, făcându-ne astfel mai puțin receptivi la începutul de dramă a școlii online din învățământul nostru.

Ca să nu fie nemulțumiri în masă, elevilor li s-a scos din programa de examen materia semestrului II de la toate evaluările și examenele curente și naționale (bucurie pentru cei care au dat bacul din istorie, spre exemplu, având doar puțină materie din sem. I al clasei a XII-a!), anul școlar li s-a considerat întreg tuturor, de la mic la mare, indiferent dacă au participat sau nu au participat la nicio activitate online și chiar dacă pentru școala lor autoritățile locale și inspectoratele școlare au asigurat în această perioadă accesul gratuit și deplin al elevilor la cursurile online (cazul lăudabil al școlilor aparținătoare Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și Inspectoratului Școlar Județean Cluj, spre exemplu!). Nici cadrele didactice și personalul didactic auxiliar și nedidactic din școli nu au fost uitați, ministerul asigurând (incorect, în opinia noastră!) salarii integrale pentru toți, adică pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic, pe toată perioada, ca în vremuri normale, deși, precum elevii, și o bună parte a acestora (prin fișa postului, din oportunitate, din lipsa competențelor digitale sau a inițierii în pedagogia acestor activități specifice) au participat nesemnificativ la școala online sau, dimpotrivă, au supraîncărcat elevii cu teme și cu sarcini împovărătoare, uneori de-a dreptul stresante. Cât despre sindicate, ele au tăcut și tac cuminți, pentru că liderii lor au asigurate nu numai păstrarea posturilor/catedrelor, ci și plata salariilor cuvenite acestor posturi, deși nu desfășoară activitate în școală, fiind degrevați total sau parțial de normă, plus salariile de la sindicat, privilegii pe care nici inspectorii generali ai inspectoratelor școlare județene și nici inspectorii generali din ministerul de resort nu le au (încă!).

Nu aș dori să se înțeleagă din rândurile de mai sus că am fi pledat pentru înghețarea anului școlar preuniversitar. Dimpotrivă, ne-am fi dorit măsuri imediate, eficace și eficiente pentru o școală online cu atât mai responsabilă (incluzând aici minister, inspectorate, scoli, elevi și părinții acestora) cu cât am fost și suntem într-o criză profundă cauzată de pandemia globală, măsuri care să se aplice regional, zonal sau măcar local, acolo unde școlile au putut asigura elevilor tehnica și conectarea la internet pentru lecțiile online. Apoi, o mobilizare bugetară exemplară a guvernului pentru a asigura dotarea tehnică și conexiunea la internet pentru toate școlile, pentru toți elevii și pentru toate cadrele didactice. Avem acum și lege în acest sens. În paralel, să fi fost organizate cursuri pentru cadrele didactice în folosirea tehnicii digitale și de inițiere în pedagogia școlii online, în e-learning, blended learning și flipped learning, știindu-se cu certitudine că lecțiile clasice filmate și transmise pe internet nu înseamnă nici lecție, nici educație online. Poate, cu anumite condiționări, doar învățare online.

S-au irosit luni bune în acest sens și avem, din păcate, toate șansele să ne prindă luna septembrie la fel de nepregătiți și de neputincioși. Situație în care cadrele didactice ar trebui obligatoriu implicate în activități intensive de formare și autoformare pentru învățarea digitală, deoarece șomajul tehnic (ca variantă de austeritate bugetară) sau continuarea școlii dezorganizate de tip ”online fără online” din perioada aprilie-iunie a.c., variantă de agonie a sistemului, ar reprezenta în reluare o adevărată catastrofă. La acestea trebuie adăugată gândirea, modelarea și simularea unor scenarii posibile și fezabile în realitatea concretă a fiecărei școli din țară, pentru situațiile în care întoarcerea elevilor în totalitate în sălile de clasă nu va fi posibilă. Scenarii ale sistemului educațional care trebuie să iasă de sub tutela Ministerului Sănătății, cu care va trebui de acum doar să se colaboreze, deciziile revenind la Ministerul Educației, desigur sub rezerva asigurării condițiilor de securitate sanitară. O Educație care trebuie scoasă din izolare/autoizolare și determinată să-și asume rolul său statutar. Și, să o spunem direct și deschis: un minister care trebuie să înțeleagă că educația autentică (și chiar scenariile posibile de școală bună pentru viitorul apropiat și în perspectivă) nu se fac prioritar cu declarații televizate, nici cu legi și reglementări contradictorii, cu vloggeri, ong-uri sau cu părinți, ci cu Profesori, deși toate aceste categorii sociale sunt stimabile și onorabile la locul și în rolul lor firesc. Subliniem, Educația autentică se face cu Profesori bine pregătiți, motivați și remunerați ca atare. Căci numai din mâna, mintea și dăruirea profesorilor buni ies elevi buni. Dacă ministerul vrea rezultate pe bune, trebuie să se concentreze pe asigurarea infrastructurii moderne a școlilor, a ambientului educațional și, în același timp și cu aceeași măsură, pe formarea, motivarea și activitatea profesorilor/cadrelor didactice. Și mai puțin pe examene simulate, pregătite mecanic prin publicarea anticipată și asumarea oficială de variante și modele de subiecte și sau prin ”industria” meditațiilor particulare. Un fel naiv de a ne fura singuri căciula educațională și de a ne lamenta apoi umblând în continuare cu ea în mâini și cu capul plecat.

_________________________________________________________________________________________________

Despre autor:

Mircea Bertea este Directorul Colegiului Național Pedagogic “Gh. Lazăr” din Cluj-Napoca, profesor asociat la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare Paris, expert al Uniunii Europene pentru Educație și Cultură.