Rândurile ce urmează ar fi trebuit să fie un răspuns la provocarea lansată pe acest site prin articolul Școala de mâine de profesorul Mircea Miclea.
Vreau să precizez dintru început că am toată stima pentru profesorul Miclea, unul dintre intelectualii și experții autentici ai învățământului universitar românesc. Și mai vreau să spun cu voce tare că acum ar trebui să fie vremea experților și a intelectualilor autentici. Deși nu sunt foarte mulți, cu deosebire în științele educației, aceștia, totuși, există. Vocile lor sunt puțin auzite și cunoscute, fie pentru că nu se mai cumpără și, prin urmare, nici nu se mai citesc cărțile bune tipărite din acest domeniu, fie pentru că ei nu riscă publicarea unor articole sau opinii în mediul online. Un mediu uneori de nesecuritate profesională și morală în care democrația prost înțeleasă, combinată cu analfabetismul funcțional, produce comentarii agramate și ilogice, confundând expertiza profundă și certificată cu discuția liberă și pătimașă despre fotbal sau despre ”preacuvioasa” politică pe o terasă la o bere în vremurile bune.
Cu siguranță ar fi nevoie și la noi de emisiuni și publicații de popularizare a științei, de ”educație” pentru autenticitate și adevăr, de formatori avizați de opinie (și nu de manipulatori de opinie) prin care, în lipsa unei culturi generale (solide cândva, chiar și la cetățeanul cu studii medii) societatea să poată recepta și selecta corect mesajele de zi cu zi, indiferent de sursa lor de proveniență. Să poată recepționa corect, dacă vreți, iată, și textele și mesajele oficiale și neoficiale, chiar și cele tendențioase, într-o situație de urgență, cum este situația noastră acum. Poate așa ar putea înțelege subliminal de ce el, cetățeanul obișnuit, nu are voie să iasă pe stradă, să meargă la rude și la părinți, nici vorbă să iasă din țară. În timp ce zeci de mii de cetățeni pentru care țara a cheltuit enorm cu mobilizarea exemplară a forțelor vamale, de ordine și siguranță și, nu în ultimul rând, a ”forțelor” medicale se bulucesc în autobuze și autoturisme din chiar zonele cele mai calamitate, pentru a culmina cu inundarea aeroporturilor, la chemarea patronilor din Europa de Vest. O chemare cu autoritate chiar și peste pandemie. A fost suficient să trimită aeronavele lor în aeroporturile noastre. Măcar dacă foloseau avionele Tarom sau Blue Air. Zic și eu, așa, cu naivitate. Se avem și noi parte de ceva profit. Câți dintre cei care stăm în case cuminți și ascultători de ordonanțe militare îi invidiază sau îi compătimesc pe cei pentru care au aterizat avioanele patronilor de sparanghel din Germania sau ale marilor cultivatori agricoli din Italia și Spania? Dar chiar merită invidiați? Au ei o libertate ”invizibilă” pentru noi, cetățenii comuni ai patriei?
Sunt ei dovada clară că, deși România e parte a Uniunii Europene, există, iată, pentru noi o singură uniune și că, așa cum afirma Ana Blandiana, în fapt trăim, cel puțin parțial, paradoxul fragmentelor de libertate?
Spuneam mai sus că rândurile acestui articol ar fi trebuit să fie un răspuns la provocarea lansată pe acest site de profesorul Mircea Miclea prin articolul său intitulat Școala de mâine.
”Dacă nu ne folosim de această criză pentru a reconstrui din temelii procesul de predare-învățare, criza a venit degeaba, pentru școala din România.” Așa își începea profesorul Miclea articolul.
Între timp am văzut, chiar aici pe aeroportul din Cluj, pentru ce a fost folosită zilele acestea criza: să trimitem mii de oameni la cules de sparanghel. Pentru alții. În timp ce noi avem nevoie ca de aer (și ca de sănătate acum) de forță de muncă pe care înainte de pandemie o importam din China, din Filipine, din Vietnam. Forță pe care o avem acum în țară, dar o pierdem iar cu prea mare ușurință, riscând și efectele încă neștiute ale unei pandemii ce nu și-a spus la noi ultimul cuvânt.
Ca să dăm acestor rânduri și valențe educative și chiar gastronomice, vom preciza că sparanghelul, denumire științifică Asparagus officinalis, este o specie de plante erbacee cu rădăcini cărnoase. Denumit și ”hrana regilor”, sparanghelul are un gust fantastic (pentru oamenii cu astfel de gust!) și efecte ”nemaipomenite” asupra sănătății. Pe vremea sa, însuși regele Franței Ludovic al XIV-lea a dispus construirea de solarii speciale pentru cultivarea sparanghelului. Leguma detoxifiază, are proprietăți antiîmbătrânire, protejează împotriva cancerului, previne osteoporoza, reduce riscurile bolilor de inimă și malformațiile congenitale. Este și afrodisiac.
P.S.: Cu scuzele de rigoare pentru acest lung preambul, despre cum vedem noi școala viitorului, în spațiul creionat de profesorul Miclea, vom vorbi în articolul următor.
________________________________________________________________________________________________________
Despre autor:
Mircea Bertea este Directorul Colegiului Național Pedagogic “Gh. Lazăr” din Cluj-Napoca, profesor asociat la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare Paris, expert al Uniunii Europene pentru Educație și Cultură.
Citește și: