Președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România atrage atenția asupra baremului în funcție de care absolvenții claselor a VIII-a primesc notele la examenul de astăzi de Limba și literatura română. „Am identificat o inadecvare a punctajelor acordate pentru ortografie, ortoepie și punctuație chiar la Limba și literatura română, aceasta fiind proba specifică de examen unde ar trebui ca cele trei elemente să fie cotate mai serios și cu responsabilitate. Așa cum este evaluată și notată ortografia în actualul barem, un candidat cu indiferent cât de multe greșeli de ortografie poate să obțină nota 9.60 la examen”, a declarat pentru Edupedu.ro profesorul Mircea Bertea.
“În barem, apare de patru ori precizarea că sunt notate cu 1 punct ortografia, ortoepia și punctuația, deci maximum i se pot scădea 4 puncte unui elev care a scris greșit. 4 puncte din totalul de 100 înseamnă că el va putea primi în final nota 9.60”, a atras atenția acesta.
Profesor de Limba și literatura română, Mircea Bertea a adăugat că la subiectul I A punctul 7 „punctajul acordat scrierii corecte este egal cu cel pentru respectarea numărului minim de cuvinte cerut elevilor”.
„Mai apare o formulare care pe mine m-a pus pe gânduri, pentru că este vorba despre experți din Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație care au făcut baremul, nu de elevi. Baremul prevede că lizibilitatea reprezintă 1 punct din totalul de 20 cât poate obține la subiectul al II-lea un elev care scrie corect compunerea cerută. Deci dacă această compunere nu este lizibilă, poți lua 19 puncte? Lizibilitatea care este trecută drept criteriu numai la subiectul al II-lea înseamnă ca poți lua 19 puncte din maximum 20 dacă ceea ce scrii pe foaie este ilizibil. Cum îmi pot da seama dacă este corectă sau nu compunerea, în condițiile în care ea este ilizibilă? Introducerea acestui criteriu și punctarea ilizibilității poate este greșit formulată, în sensul în care cel care a formulat baremul s-a gândit la cât de frumos este scrisă compunerea, la estetica lucrării, la grafie. Dar, după părerea mea, acest criteriu trebuie să fie unul eliminatoriu. Dacă este ilizibilă lucrarea, atunci nu ai cum să o punctezi. Lizibilitatea trebuia trecută ca un criteriu eliminatoriu, pentru că nerespectarea lui face imposibilă punctarea lucrării. Putem bănui că cei care au formulat baremul s-au gândit la grafie, la estetica lucrării, dar nu la calitatea textului de a putea sau nu fi citit – înțeles – descrifrat. Dacă despre asta este vorba, atunci acest criteriu nu ar trebui să fie notat, ci ar trebui să fie eliminatoriu”, a declarat pentru Edupedu.ro profesorul Mircea Bertea.
Președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România a explicat că „baremul este, în general, un ghid pentru învățare. Orientează învățarea. Putem presupune că actualii candidați au văzut baremele din anii trecuți, deci au un exercițiu în acest sens și ceea ce șochează mai ales pentru un profesor de Limba și literatura română este atenția extrem de scăzută acordată evaluării prin proba de Limba și literatura română a ortografiei, ortoepiei și punctuației, în sensul în care dacă se verifică cu atenție baremul se poate deduce că un candidat care a făcut oricâte greșeli de ortografie, de exprimare și punctuație poate să obțină nota 9.60”.
„În final, asta este grija pentru limba națională și poate constitui un serios semnal de alarmă. Dacă școala noastră nu îi dă importanță și mai ales cu deosebire la proba specifică de Limbă și literatură română, atunci toate speranțele sunt pierdute. Vom scrie și vom vorbi fără reguli, în limba internetului, a SMS-urilor. Necunoașterea limbii va avea consecințele care izvorăsc de aici: o alterare a limbii române. «Gramatica e lumina limbii române. Fără ea, cuvintele ar fi cu ochii arși de uitare și și-ar pierde potecile», spunea Fănuș Neagu. Limba are regulile ei pe care școala este datoare să le cultive. Dacă aceste reguli nu sunt verificate la proba specifică de Limba și literatura română, atunci la ce ne putem aștepta?”, a declarat Mircea Bertea.