Când v-ați pus ultima dată întrebarea ”ce învață copiii?”. Ori ”ce face profesorul cu și pentru copilul meu?”. Sau, și mai direct, ”învață copiii?”. Când v-ați întrebat toate astea, în loc de ”cu mască sau fără mască?”, ”ce au voie să facă în pauză?”, ”care e distanța regulamentară?”.
Când ne-am pus, în ultima vreme, întrebări despre învățare?
Am fost, în ultimele două luni, un spectator pasiv la toată dezbaterea publică legată de deschiderea anului școlar și, mai apoi, de derularea cursurilor. Am ales să fac un pas în spate și să ascult, să citesc, să adun opinii despre unul dintre cele mai așteptate momente ale ultimei jumătăți de an.
Și am ascultat, am citit, am văzut.
Deschiderea noului an școlar și, mai cu seamă, ce se întâmplă în spațiul școlii sunt preocupări legitime ale opiniei publice: de la părinți sau bunici, până la specialiști și autorități publice centrale sau locale. Dar odată cu decizia derulării cursurilor în sistem convențional atenția s-a concentrat, aproape în mod paralizant, pe spațiul fizic al școlii, pe reguli și pe efectele lor.
În luna august spirite destul de încinse au construit mai cu seamă o dezbatere legată de modul în care va începe anul școlar, de logistică și regulile care trebuie respectate de școli, de elevi sau profesori. S-a discutat mult pe subiectul ”uite masca – nu e masca”; s-a dezbătut asupra distanței de respectat, asupra dotărilor școlilor; apoi ne-am întrebat la unison ”cine cumpără dezinfectantul și măștile: primăria sau școala?”. Am măsurat plexiglasul, distanța dintre bănci sau temperatura din sălile de clasă.
Apoi s-a deschis școala și discuția a oscilat între ”verde”, ”galben” sau ”roșu„. E vorba de scenariile de funcționare a școlilor, desigur, chiar dacă unii încă văd roșu în fața ochilor din cauza rezultatului alegerilor.
Măști, distanță fizică, plexiglas, dezinfectant …
Am uitat cu totul, oare, în tot timpul ăsta și printre toate regulile acestea, că discuția despre școală este, totuși, despre educație?
În toată situația generată de ”mult-prea-îndelungata” și ”mult-prea-complicata” pandemie cred că am pierdut din vedere însăși esența școlii, adică învățarea. În mod paradoxal, în dezbaterea despre școală se discută prea puțin, sau deloc, despre educație, despre cum reușim, chiar și în contextul acesta dificil și imprevizibil, să le formăm copiilor competențe și abilități, despre cum reușim să le menținem treaz interesul pentru învățare, despre metode pedagogice inovative sau despre adaptare. Pare că a ajuns să ne preocupe prea puțin dacă și cum au evoluat profesorii din primăvară până acum; dacă și cum și-au îmbunătățit aceștia practicile pentru a face față situației, pentru a reuși trecerea de la educația față în față la cea online, și invers.
Prea puțin despre recuperarea celor mai bine de 3 luni de pseudo-școală din primăvară (și cum se vor resimți acestea mai târziu, se sperie și gândul…). Prea puțin, sau deloc, despre ce se întâmplă în școlile ”de departe”, acelea nevăzute de obiectivul camerei foto sau al celei de filmat. Am (cvasi)descentralizat decizia și procesul, dar ce se întâmplă în sala de clasă- fizică sau cea virtuală?
Discutăm prea puțin, sau deloc, despre teamă, bucurii, anxietăți – despre ceea ce ne face oameni, până la urmă. Despre ce am învățat din primăvară până acum și ce am îmbunătățit?
Dacă nu ne dorim să irosim încă un semestru sau, și mai rău, încă un an școlar din viața copiilor noștri, cred că trebuie să inversăm paradigma dezbaterii și a interesului public către proces, metode și învățare. Anthony Fauci vorbea în august despre ”experimentul” întoarcerii în spațiile fizice ale școlilor. Poate că sună dur, dar da, testăm și noi acum, după deschiderea școlilor și, mai nou, a universităților. E un exercițiu comun. Școlile au început, în marea lor majoritate, în scenariul verde, adică în sistem clasic. În viitor este de așteptat ca aproape fiecare comunitate școlară să treacă, cel puțin o dată, prin scenariul roșu, adică prin educație online. Cred că devine o chestiune de timp: ministrul Nelu Tătaru anunța ieri că aproape 770 de copii au fost depistați pozitiv în ultima săptămână.
Este, așadar, un context extrem de fluid; ne aflăm într-o situație de compromis, dacă vreți, între nevoia de securitate a fiecăruia dintre noi și încercarea de a face educație așa cum ar fi de dorit. Sănătatea și siguranța sunt esențiale. Dar nu cumva, orientați exclusiv spre perspectiva sanitară, ratăm însăși esența acestui compromis pentru care plătim și niște costuri?
Educația, învățarea, formarea sunt etos-ul școlii, chiar și în vreme de pandemie. Mi-aș dori ca, în timpul și spațiul acesta comun plin de nesiguranțe și incertitudini, să nu uităm să păstrăm învățarea ca acel lucru sigur pentru care ne luptăm pentru copiii noștri.
___
Mirabela Amarandei este Cercetător doctorand la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, este director al Direcției de Orientare Strategică și Politici Publice în cadrul Universității din București și a fost consilier și purtător de cuvânt al miniștrilor Educației Adrian Curaj și Mircea Dumitru, în guvernul Cioloș.
C.I.
Mihai Peticilă
Redacția
Cristian Pantazi
9 comments
Dle RADU, veti crede ca va pacalesc, dar, IISUS ma aude si va spun cum am procedat eu, lucrand din 1974-2013, la “Fac.de Litere”, la “Catedra de LR, pentru studenti straini”! Daca elevul Dvs. este educat de parinti, daca are mult bun-simt si respect pentru Dvs., unica problema fiind doar intelectul lui, neavand un grad de inteligenta adecvat, atunci, cu acest elev se poate lucra si e salvat, comparativ cu un altul, care este, si prost-crescut, si nesimtit, si nerespectuos, si arogant, deci acesta este deja “o cauza pierduta”, intrucat nicio Lege nu ne obliga sa ne tocim neuronul langa vagabonzi si rebuturi umane, dp-uld.v.al comportamentului ! Eu, am avut Cursanti, de pe toate meridianele Globului, ca, si Dvs. stiti, cum navalisera Studentii arabi, greci, latino-americani, africani, in centrele univ.renumite! Grupele erau formate din 18-20 de Cursanti! Predand LR, contrastiv, intrucat stiu Cateva limbi straine, niv.mediu, mi se intampla,sa am in grupa, student arab, care nu vorbea “araba standard”, ci….” in dialect”, cu multe” regionalisme” la fel ca la noi! Tanarul voia sa invete, era serios, dar eu nu stiam Franceza lui “regionala”, ci “literara”! Nu l-am “pierdut”, nu a fost “un esec”, intrucat am “sacrificat” un compatriot al lui, care era translator si asa, cu rabdare ” sisifica”, am predat “Fonetica”, “Pronumele si adverbele interogative”, care sunt baza Conversatiei; apoi, “vb.a fi” “etc.in propozitii, “Modurile si Timpurile, Cazurile, Fraza, Sensuri, Sinonime, Antonime” etc.etc.etc. Deci, Studentul a fost salvat, dar, n-a fost “Pauza Mare”, ca eu sa nu mai repet ceva cu el, iar acasa, luam cate 4 “Caiete de Teme”, ale lui si ale celorlalti, pentru a le corecta, “la centima”, nu”diagonal”, in Sala de Curs / Aula ! Deci, se poate, dar cu multa, multa rabdare si truda! Eram singura Prof.dr., careia Studentii ii sarutau mana cum saruta Turcii, in Telenovele, pe a Mamei ori pe a Bunicii si, Doamne, bine ma simteam, onorata! “Va doresc multa Sanatate” si ziceti ca Turcul:”Da-mi, Doamne, rabdare!”, recomandata, si de “BIBLIE”(“tamaduitoarea rabdare!”)Amin!
Daca ar pune macar o intrebare pertinenta, ar putea sa si vina cu o solutie. Tot discursul ei e quasi-fabulatoriu. In calitate de doctorand, platit pentru cercetere inovare, ar trebui sa vina cu solutii, nu cu elucubratii!
Dacă eu, ca profesor, predau, explic și exemplific un conținut, iar elevul nu nu știe nimic, ce ar trebui să fac?
Sa il iei acasa, sa l legeni, sa i dai flori si minte cu portia pe nas ca sa fie multumit parintele de odrasla lui cea draga de care a si uitat in timp ce butona Facebookul in timp ce tot ea, odrasla trebuia sa trimita teme online. Neste putori, dom’le profesorii astia. Cum sa nu legeni copilul omului…
Dle RADU, veti crede ca va pacalesc, dar, IISUS ma aude si va spun cum am procedat eu, lucrand din 1974-2013, la “Fac.de Litere”, la “Catedra de LR, pentru studenti straini”! Daca elevul Dvs. este educat de parinti, daca are mult bun-simt si respect pentru Dvs., unica problema fiind doar intelectul lui, neavand un grad de inteligenta adecvat, atunci, cu acest elev se poate lucra si e salvat, comparativ cu un altul, care este, si prost-crescut, si nesimtit, si nerespectuos, si arogant, deci acesta este deja “o cauza pierduta”, intrucat nicio Lege nu ne obliga sa ne tocim neuronul langa vagabonzi si rebuturi umane, dp-uld.v.al comportamentului ! Eu, am avut Cursanti, de pe toate meridianele Globului, ca, si Dvs. stiti, cum navalisera Studentii arabi, greci, latino-americani, africani, in centrele univ.renumite! Grupele erau formate din 18-20 de Cursanti! Predand LR, contrastiv, intrucat stiu Cateva limbi straine, niv.mediu, mi se intampla,sa am in grupa, student arab, care nu vorbea “araba standard”, ci….” in dialect”, cu multe” regionalisme” la fel ca la noi! Tanarul voia sa invete, era serios, dar eu nu stiam Franceza lui “regionala”, ci “literara”! Nu l-am “pierdut”, nu a fost “un esec”, intrucat am “sacrificat” un compatriot al lui, care era translator si asa, cu rabdare ” sisifica”, am predat “Fonetica”, “Pronumele si adverbele interogative”, care sunt baza Conversatiei; apoi, “vb.a fi” “etc.in propozitii, “Modurile si Timpurile, Cazurile, Fraza, Sensuri, Sinonime, Antonime” etc.etc.etc. Deci, Studentul a fost salvat, dar, n-a fost “Pauza Mare”, ca eu sa nu mai repet ceva cu el, iar acasa, luam cate 4 “Caiete de Teme”, ale lui si ale celorlalti, pentru a le corecta, “la centima”, nu”diagonal”, in Sala de Curs / Aula ! Deci, se poate, dar cu multa, multa rabdare si truda! Eram singura Prof.dr., careia Studentii ii sarutau mana cum saruta Turcii, in Telenovele, pe a Mamei ori pe a Bunicii si, Doamne, bine ma simteam, onorata! “Va doresc multa Sanatate” si ziceti ca Turcul:”Da-mi, Doamne, rabdare!”, recomandata, si de “BIBLIE”(“tamaduitoarea rabdare!”)Amin!
Ce mai zic doctoranzii…
Haos și bătaie de joc…. La câte infectari sunt ne expunem periculos de mult copiii. Distanțare pauză, nu ai cum sa ceri acest lucru copiilor care uita pur și simplu de reguli. O sa cădem cu toții bolnavi de covid….Oricum numărul trebuie sa iasă.
Foarte buna observatia! Toata lumea este focusata pe ideea de “sunt acoperit”,am facut asa cum prevede legea .Au ramas foarte putini oameni in invatamant carora le pasa cu adevarat si vor sa lase ceva in urma sau vor sa faca lucrurile bine din principiu. Nu, nu sunt rautacioasa! Scriu din experienta de mama a doi copii,care invata la “cea mai buna scoala” din orasul nostru. Pe scurt, nu s-a facut aproape deloc scoala in primavara si nici acum, in perioada alegerilor locale. Cadrele didactice de aici, nu numai ca nu au venit cu un plan de recuperare la inceputul acestui an,dar au si atitudine de “stat in stat”. Atitudine de “facem ce vrem, cui vrem”,exact ca atunci cand eram eu copil si nu intelegeam, de ce copii mai slab pregatiti decat mine sunt mai bine notati. Bineinteles, toate acestea cu sprijinul parintilor, care nu inteleg ca astfel, nu fac decat sa distruga personalitatea copiilor lor si sa le afecteze educatia . Asa ca, haideti sa discutam si despre cadrele didactice, care refuza sa se schimbe, ca doar de aceea,situatia este cum este la noi in tara. Lipsa educatiei! Cum au venit dascalii pregatiti, dupa atatea luni de stat acasa. Unde sunt cursurile acelea de perfectionare? Modelele din viata cotidiana reprezinta, puterea exemplului. Poate asa, renunta si parintii la cadouri, incep sa isi spuna punctul de vedere,fara teama de a fi taxati copiii lor la scoala. Modelele, nasc modele si ar putea fi disciplinati astfel si copiii si parintii.
Doamnă dragă,
Aceleași jeluiri și lamentări, aceeași penurie de soluții și aceleași “mi-aș dori, ar trebui, sperăm”, aceeași pseudo-critică, lacrimi în deșert.
Adevărul este că absolut toți vectorii din educație sunt COMPLET DEPĂȘIȚI nu numai de pandemie ci și de istoria accelerată de zi cu zi. Minister, sindicate, “specialiști”, doctori și doctoranzi, academici, edupedu.ro, ong uri, toți o apă și un pământ. România e o țară preistorică, fără viziunea unui viitor definit de AI, drone, roboți, green deal, etc. Marele efort al marilor gânditori români din educației este să glorifice modelul finlandez sau ce-știu-eu-care. Toată zarva este ridicolă pentru că soluțiile există și sunt la îndemână. Dar nu vă faceți griji, în curând veți rămâne absolut toți pe drumuri, lumea se mișcă abrupt, rapid și voi nu veți fi parte a soluției, veți rămâne ceea ce ați fost și sunteți: niște chibiți.