Ministrul Sorin Cîmpeanu “forțează un al doilea mandat la președinția Agenției Universitare a Francofoniei” – Pressone.ro. Adunarea Generală a organizației are loc zilele acestea la Politehnica București

1.917 vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: gov.ro
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, “are cale deschisă” să candideze pentru un nou mandat de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), rețea internațională de universități și institute de cercetare, scrie, marți, Pressone.ro. Potrivit sursei citate, statutul Agenției nu îi permitea lui Cîmpeanu să candideze din nou, dar în iulie, cu două luni înaintea alegerilor, Consiliul de Administrație al AUF, condus de oficialul român, a schimbat situația printr-o modificare de statut. Astăzi el ar urma să candideze pentru un nou mandat, având drept contracandidat un universitar vietnamez. Agerpres anunță, separat, că o nouă Adunare Generală a AUF e programată zilele acestea la București.

Potrivit Agerpres, Universitatea Politehnica din București găzduiește, de marți până vineri, prima ediție a Săptămânii Mondiale a Francofoniei Științifice, în format hibrid (evenimente cu prezență fizică și evenimente online). Aceasta va reuni peste 900 de reprezentanți ai universităților din 116 state membre ale Agenției Universitare a Francofoniei. 

  • Cu această ocazie, potrivit unui comunicat al Politehnicii citat de agenția de presă, va fi marcată a XVIII-a Adunare Generală cvadrienală a Agenției, eveniment desfășurat sub înaltul patronaj al președintelui României și în cadrul căruia, între altele, va fi ales noul președinte AUF.

Potrivit articolului semnat de Emilia Șercan pe Pressone.ro, statutul AUF – organizație “care gestionează un buget anual de circa 40 de milioane de euro” – “nu-i permitea lui Sorin Cîmpeanu să candideze din nou. O prevedere inclusă în toate versiunile anterioare ale statutului, reconfirmată la Adunarea generală din 2017, limita ocuparea funcției de președinte la un singur mandat de patru ani, fără posibilitate de reînnoire. Însă în iulie 2021, cu doar două luni înainte de alegeri, a avut loc la București o sesiune extraordinară a Adunării generale în care Consiliul de Administrație al AUF, condus de Sorin Cîmpeanu, a inițiat și aprobat modificarea statutului”.

Sursa citată precizează că Sorin Cîmpeanu nu a răspuns, până la închiderea ediției, la întrebările trimise de publicația online “pentru a clarifica [1] dacă și-a depus candidatura la un nou mandat de președinte al AUF și [2] cine a inițiat modificarea statutului care permite ca o persoană să fie aleasă în funcția de președinte pentru două mandate succesive”.

Pressone.ro amintește că Sorin Cîmpeanu a devenit președinte AUF în mai 2017. Sursa notează că “aseară târziu am intrat în posesia unui document oficial al AUF care arată, fără dubiu, faptul că Sorin Cîmpeanu își va prezenta în mod oficial astăzi, la ora 16:30, candidatura la președinția AUF. Contra-candidatul lui Cîmpeanu la președinția AUF este un universitar vietnamez, Nguyen Ngoc Dien, care asigură coordonarea regională a rectorilor francofoni din regiunea Asia-Pacific”.


2 comments
  1. RECTIFICARE CU SCUZE: AUF inseamna acum AGENTIA UNIVERSITARA A FRANCOFONIEI, dupa ce – timp de multi ani – a insemnat ASOCIATIA UNIVERSITATILOR FRANCOFONE…
    Dl.ministru Campeanu Sorin ar fi putut evita aceasta situatie jenanta daca cel putin ar fi putut arata opiniei publice din Romania ce a facut in primul sau mandat de 2 ani (in afara a numeroase deplasari, in zeci de state ale lumii) pentru a promova si dezvolta UTILIZAREA FRUMOASEI LIMBI FRANCEZE in Romania. Daca in 1993, in Romania existau cam de 2,5 ori mai multi elevi, studenti si profesori implicati in studiul limbii franceze fata de cei implicati in studiul limbii engleze, dupa doua decenii de pasivitate in promovarea limbii franceze, acest raport s-a inversat in favoarea limbii engleze! Dar la vizita sa oficiala in Romania, presedintele francez HOLLANDE a fost informat (si el a comunicat ca atare mass mediei internationale!) ca in Romania jumatate din elevi ar studia limba franceza “ca prima limba straina” iar a doua jumatate ca “a doua limba straina”!!!! Reprezentantii francofoniei internationale in Romania au declarat repetat “Limba franceza reprezinta o MIZA economica de prim ordin pentru Romania. De aceea promovarea limbii franceze in Romania revine integral Guvernului Romaniei!!!”… Dl.Sorin Cimpeanu este si membru al Guvernului Romaniei dar nu s-a afirmat cu absolut nimic in aceasta privinta… Nici macar, anterior, in primul sau mandat ca Presedinte al AUF!!!….Pentru al doilea mandat de Presedinte al AUF, aceasta a anuntat deja responsabilitatea sa viitoare – promovarea limbii franceze la ….. Uniunea Europeana! AUF stie prea bine ceea ce noi nu stim in Romania, anume ca, acum, 80% din populatia statelor membre ale francofoniei internationale este domiciliata in … Africa!

  2. SI LA AUF – ASOCIATIA UNIVERSITATILOR FRANCOFONE (NU “AGENTIA UNIVERSITARA A FRANCOFONIEI” CUM SCRIU JURNALISTII IGNORANTI DE AZI!!!)- SE TRAG SFORI PE BANII MULTI OBTINUTI DIN COTIZATIILE STATELOR MEMBRE, PROMOVAREA LIMBII FRANCEZE IN ROMANIA NEFIIND ASUMATA NICI DE AUF, NICI DE FRANTA SAU ALTE STATE FRANCOFONE SI NICI DE GUVERNUL ROMAN…. DE CE MAI PLATIM ATUNCI COTIZATII LA AUF, OIF SI ALTE MULTE ORGANIZATII INTERNATIONALE ALE FRANCOFONIEI?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Ministra demisionară a Educației din Franța anunță măsurile pentru noul an școlar: Rescriem programele școlare la Franceză și Matematică pentru grădiniță și clase primare / Pilotăm în 200 de școli interzicerea telefoanelor pentru elevi

Ministra Educației din Franța, Nicole Belloubet, anunță măsurile pentru noul an școlar, pentru prima dată în istorie fără ministru plin înainte de începerea cursurilor. Conferința de presă a început la…
Vezi articolul

Tabere studențești 2024. Sejur gratuit la munte, mare sau în Delta Dunării, din 14 iulie, pentru studenții fără restanțe, cu bursă socială sau cu rezultate deosebite / Înscrierile sunt deschise – documente

Studenții fără restanțe la examene se pot înscrie până vineri, 14 iunie, la tabere studențești de vară organizate de Ministerul Familiei (MFTES), potrivit unui comunicat al instituției. Taberele încep pe…
Vezi articolul
Sprin Ion - Inspecțiile pentru Titularizare

Secretarul de stat Sorin Ion, despre schimbările de la examenele naționale 2025: Calendarul în timpul verii este unul extrem, extrem de dens şi, în plus, avem şi problema temperaturilor din ce în ce mai ridicate. Am propus ca probele de competenţe să fie susţinute în timpul anului şcolar

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat pentru Prima TV că, în timpul verii, calendarul examenelor „este unul extrem, extrem de dens şi, în plus, avem şi…
Vezi articolul