Vom permite pentru clasele primare atât măști textile, cât și măști medicale, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, la Digi24. Aceasta a mai spus că purtarea măștilor medicale va fi obligatorie la gimnaziu și liceu și că a ajuns la această concluzie după consultarea specialiștilor din Ministerul Educației. Pe de altă parte, secretarul de stat din Ministerul Educației, Radu Szekely, a spus la Radio România Actualități că marți se va discuta din nou subiectul și că „vom vedea dacă mergem pe măști medicale pentru toți elevii de gimnaziu și liceu, sau rămâne în continuare și posibilitatea folosirii măștilor textile”.
„Concluzia la care am ajuns împreună cu specialiștii și cu Ministerul Educației a fost că vom permite pentru clasele primare atât măști textile, cât și măști medicale, dar vom recomanda ferm, vom obliga, practic, portul măștilor de uz medical la clasele gimnaziale și liceale”, a declarat Ioana Mihăilă.
- Inițial, pe 24 august, tot ministrul Sănătății anunța că nu mai sunt permise în școală măștile textile.
„O altă diferență față de anul trecut este că nici la nivelul învățământului preuniversitar și nici la nivelului învățământului universitar nu se mai poate veni la ore cu mască textilă, ci doar cu mască medicală”, declara atunci ministrul.
Într-o emisiune la Radio România Actualități, secretarul de stat din Ministerul Educației, Radu Szekely a declarat că o decizie se va lua în cursul acestei zile și că este în discuție inclusiv pentru liceu și gimnaziu permisiunea de a purta și măști textile.
„Există propunerea, bazată pe dovezi științifice, că aceste măști sanitare, măști medicale sunt mai eficiente în a proteja purtătorii, de virus, pentru că au altă structură. Măștile textile se pare că protejează și ele, dar folosite în mod repetat, spălate și refolosite, protejează mai puțin. Acum, există multiple motive pentru care eu aș putea spune copiii ar trebui să poarte măști textile, mai degrabă, decât măști medicale. Pentru că sunt mai tentați să poarte o mască cu desene sau personaje, care e personalizată, e masca fiecăruia și e mai greu să se încurce între ei. Vom vedea dacă mergem pe măști medicale pentru toți elevii de gimnaziu și liceu, sau rămâne în continuare și posibilitatea folosirii măștilor textile.”
Foto: © Kittipat Rattanapong | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.