Programele de examen pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională au fost modificate a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, într-o conferință comună cu cel al Sănătății, Vlad Voiculescu. Cei doi explica regulile de redeschidere a școlilor din 8 februarie.
Cele mai importante declarații:
Sorin Cîmpeanu:
- Sunt 149 de localități aflate acum în scenariul roșu, sunt 903 localități în scenariul galben în care vor merge copiii de grădiniță vor merge cu prezență fizică clasele 1- 4, plus clasa pregătitoare și de asemenea vor merge elevii din clasele terminale care vor susține examenele naționale în curând.
- Dacă vorbim de examene naționale, aș vrea să mai dau o știre în premieră.
- Am semnat ordinul de ministru pentru adaptarea la realității programei pentru examenele naționale, azi va fi publicat în Monitorul Oficial.
- Prezentarea măsurilor pentru redeschiderea școlilor
- În niciun caz nu dorim să ducem copiii la școală pentru ca în aceeași zi să facă și ore online și cu prezență fizică
- Distanțare fizică maxim posibilă, de minimum un metru.
- Aglomerația din sălile de clasă nu va fi așa de mare cum apare la nivel teoretic.
- Niciun fel de rabat de la purtatul măștii – aerisirea, dacă extindem durata, o să cerem și aici să deschidem ușile. Aerisirea este esențială.
- Am cerut autorităților locale care partajează responsabilitatea transportului să asigure respectarea regulilor și condițiilor de transport școlar.
- Vor fi făcute controale cu privire la respectarea regulilor pe timpul transportului școlar – microbuze și autobuze școlare.
Vlad Voiculescu
- Sunt câteva reguli simple care vor fi afișate și grafic într-un ghid al școlilor sigure, ghid pregătit de MS și ME.
- Sunt reguli simple pentru părinți, precum evaluarea copilului acasă și păstrarea lui acasă dacă are orice fel de simptome care ar putea să indice o infecție cu COVID-19
- Părinții trebuie să își exprime acordul pentru testare
- Este important, pentru că doar testând putem să păstrăm pe toată lumea in siguranță
- Vor exista teste antigen, o parte au fost distribuite prin DSP-uri către fiecare unitate de învățământ
- Nu este necesară o adeverință de la medicul de familie pentru începerea școlii luni.
- Repet, Nu sunt necesare adeverințe de la medicul de familie pentru începerea școlii luni.
- Dacă există o adeverință mai veche, e bună și acum, pentru cei cu boli cronice.
- Pentru părinți, un mesaj: trecem prin vremuri dificile. Prioritatea noastră a fost să nu aducem familiile într-o situație de risc suplimentar.
- Copiii trebuie să meargă la școală în condiții de siguranță pe care le obținem numai prin colaborare
- Colaborarea cu unitatea de învățământ și cu medicul curant este esențială în perioada următoare
- Pentru școli, pentru directori, este o sarcină în plus care le revine: apărarea dreptului la sănătate a copiilor și familiilor lor.
- De-a lungul întregului semestru e nevoie să se păstreze curățenia, ca băile să fie pregătite pentru copii, ca aerisirea să se facă la termene regulate.
Întrebări:
- Cine va asigura măștile în școli? Cîmpeanu: Stocul de măști la acest moment in școlile din România este mai mare de 37 de milioane de măști. Se adaugă stocurile obținute prin finanțarea achiziției de autoritățile locale.
- ME e în curs de a perfecta un contract de donație pentru 500.000 de măști.
- Vom anunța zilele următoare acest lucru, măști conforme.
- Astăzi sunt 4 acte normative de care vorbim. Primul este ordinul comun MS ME. Al doilea este cel prin care adaptăm programa de examen.
- Începând cu data de 22 februarie vor fi lansate și testele de antrenament.
- Al treilea ordin vizează modul de derulare a anului școlar 2021-2022, e vorba de o abordare conformă cu așteptările elevilor care înțelegem că va crea dificultăți cadrelor didactice.
- Ne bazăm pe 2 semestre cu 3 vacanțe, dar Semestrul I se va încheia înainte de vacanta de iarna, va avea 14 săptămâni.
- Iar semestrul 2 va avea o durata de 20 săptămâni, din care o săptămâna “Școala Altfel”.
- 14 cu 20 și excepțiile de rigoare. 14 cu 18 pentru anii terminali și la filiera tehnologică sunt alte excepții care vor fi făcute publice odată cu apariția în Monitorul Oficial.
- Al patrulea act este OUG care vizează programul de recuperare a pierderilor suferite și care va fi publicat cel mai probabil in Monitorul Oficial.
- Ați spus că schimbați structura – a mai fost schimbată în vremea doamnei Andronescu, profesorii spuneau că e foarte greu cu materia, ce veți face? Cîmpeanu: Materia va fi structurată în așa fel încât să fie adaptată celor două semestre.
- Sunt convins că fiecare cadru didactic va găsi soluții în beneficiul elevilor.
- Ce se întâmplă cu formularele pentru acord de testare?
- Vlad Voiculescu: Le vor găsi pe site-ul ministerului. Recomandarea este să le completeze cât mai repede.
- Medicii de medicină școlară vor reveni în școli, în cea mai mare parte a lor.
- Cîmpeanu: Mizez că nu vor fi clase cu atât de mulți elevi. Prin excepțiile enumerate – elevi cu vulnerabilități cu simptome – nu cred…
- Voiculescu: Foarte importantă e aerisirea, la fel dacă nu mai importantă decât distanțarea. În. Fiecare școală ar trebui să există distanța între copii, respectiv între bănci. Există măsuri foarte stricte de siguranță cu privire la posibilitatea ca un copil să se îmbolnăvească. La cele mai mici simptome, copilul va fi izolat.
- Colaborare foarte bună cu CNCCI, cu INSP, colaborare din cadrul căreia va ieși centralizarea tuturor informațiilor și publicarea lor pe site-ul Ministerului Educației.
- ME își ia angajamentul de afișare centralizată a tuturor informațiilor.
- Voiculescu: Școala 28: Avem cazuri noi azi din noua tulpină. Nu am informații că acele cazuri vin de la școală.
- Că e o tulpină sau alta, regulile sunt aceleași. Dacă există cazuri confirmate recent, probabil că nu (se va deschide – n.red) Decizia cred că poate fi luată astăzi de către DSP
- Voiculescu despre cazurile noi cu noua tulpină: 20 de cazuri suplimentare nu schimbă cu nimic situația, știm că avem noua tulpină în România, nu poate fi exclusă o cifră și mai mare.
- Dacă părintele refuză testarea la școală și nu anunță medicul de familie, decizia DSP împreună cu școala va fi probabil ca acel copil să nu poată participa la cursuri.
- Este recomandarea noastră ca toți părinții să-și dea acordul pentru testare. E o măsură pentru siguranța tuturor.
- Ordinul prevede trei filtre pentru copiii cu simptome – acasă părintele e chemat să evalueze dacă un copil are simptome, apoi la intrarea în școală, respectiv la clasă.
…..
Conferința este transmisă în format LIVE text și VIDEO de Edupedu.ro
Reamintim că luni, pe 8 februarie, începe Semestrul II din anul școlar 2020-2021. Ministerele Educației și Sănătății au modificat documentul care aprobă setul de reguli pentru redeschiderea școlilor și grădinițelor în România.
Articolul este în curs de actualizare.
Foto: gov.ro