Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că la data de 7 septembrie se va cunoaşte gradul de transmitere a noului coronavirus în fiecare localitate, iar în funcţie de această evaluare autorităţile locale vor putea stabili condiţiile în care va începe noul an şcolar. Ministrul a precizat că este posibil ca profesorii de peste 65 de ani sau cu diverse boli să susțină cursurile online.
„Noi avem reguli şi scenarii făcute. (…) La nivel local, fiecare inspectorat şcolar judeţean, fiecare direcţie de sănătate publică, sub coordonarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, adaptează aceste scenarii la fiecare unitate şcolară în parte. (…) Măsurile se vor lua în concordanţă cu situaţia de la nivel local. Doar DSP-urile şi inspectoratele şcolare judeţene ştiu aceste situaţii pentru fiecare şcoală în parte. Noi am făcut regulile, precauţiile, precum şi scenariile care se pot aplica, rămâne adaptarea. Iar evaluarea situaţiei epidemiologice, ultima dată o vom face pe 7 septembrie. Încep evaluările fiecărei şcoli încă de la 1 septembrie, la 7 septembrie vom vedea şi gradul de diseminare, a transmiterii locale în fiecare localitate în parte”, a spus ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.
Acesta a mai precizat că, din motive de precauţie, personalul didactic de peste 65 de ani sau cu diverse boli ar putea să susţină cursurile on-line.
Foto: INQUAM Photos – George Calin
5 comments
“Noi sperăm să avem doar o creştere uşor simţită şi nu la nivelul copiilor, ci la persoanele cu risc. De aceea, medicina muncii ne-a şi recomandat şi am fost de acord ca tot ce înseamnă personal didactic şi nedidactic, peste 60 ani şi cei care au comorbidităţi să poată face cursurile online, precum şi libertatea pe care am lăsat-o autorităţilor locale, inspectoratelor şcolare judeţene, DSP-urilor, de a adapta scenariile pe care le-am gândit la fiecare unitate şcolară”, a declarat vineri Nelu Tătaru, citat de Agerpres.
Și în clasă cine îi supraveghează!?
Or să facă ce vor și vor deranja și alte ore, apoi dacă pățește vreunu ceva!?!
Ăștia habar au de realitate…
Păi si e corect!A ales să stea la scoala are aceleași drepturi și îndatoriri ca toata lumea.
Am ras de –am pocnit! 99% nu știu să deschidă un calculator! Ce on line! Atâtea pensionari ca anul asta n-am văzut de când sunt în sistem! Fug ca potârnichile nu de Covid cat mai ales de on line!
Profesorii peste 65 sa facă bine sa stea la pensie! Sunt blazați, obositi și depășiți, plus ca nu mai sunt agreați de elevi, dar la noi merge și asa. Un tânăr care nu ia 5 la titularizare, nu-l ia, nu pentru ca nu știe carte, ci pentru ca nu are experienta didactica, asa sunt concepute subiectele. da concurs la nivel de ISJ, dar nu găsește post pentru ca au pensionarii câte doua norme în 3, 4 scoli. Despre ce calitate vorbim?