Ministrul Sănătății, despre testarea antidrog a elevilor: Nu vom sprijini testarea de masă

589 de vizualizări
Alexandru Rafila / Foto: Ilona Andrei – G4Media
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat marţi că nu va sprijini testarea antidrog în masă a elevilor, ci va sprijini testarea în scopul depistării cazurilor de utilizare a substanţelor psihoactive, potrivit Agerpres.

„În ceea ce priveşte testarea copiilor în şcoli, cred că sunt câteva mesaje esenţiale care sunt trebuie trimise: nu vom sprijini testarea de masă, vom sprijini testarea în scopul depistării a cazurilor de utilizarea de substanţe psihoactive, vom lucra numai împreună cu părinţii. Acest lucru se va face fără să existe discriminare sau stigmatizare pentru copii. Siguranţa şi dezvoltarea armonioasă a copiilor are şi alte componente, nu numai cele legate de consumul de droguri. Siguranţa fizică a copiilor este foarte importantă, iar implicarea autorităţilor locale şi a colegilor de la Ministerul Afacerilor Interne este esenţială”, a afirmat ministrul într-o mesaj postat pe Facebook cu prilejul semnării Planului naţional cadru de acţiune pentru siguranţa şcolară.

Potrivit ministrului, siguranţa şi sănătatea copiilor şi adolescenţilor sunt esenţiale pentru dezvoltarea comunităţilor.

„Cred că Ministerul Sănătăţii împreună cu toate instituţiile guvernamentale care au semnat astăzi la iniţiativa Ministerului Afacerilor Interne un plan cadru pentru siguranţa şcolară au făcut un pas esenţial în acest domeniu. Ne dorim să avem copii sănătoşi. Ei trebuie să fie informaţi corect referitor la un stil de viaţă sănătos, cum să evite drogurile, cum să evite alcoolul, cum să evite tutunul. Acest lucru se poate face foarte bine în cadrul şcolii şi împreună cu Ministerul Educaţiei vom dezvolta programe de educaţie în acest sens, educaţie pentru sănătate. Aş fi foarte bucuros şi cred că există în acest sens foarte multă dorinţă din partea cultelor religioase să participe pe acest program pe care îl dezvoltăm împreună cu Ministerul Educaţiei”, a mai susţinut ministrul.

Informații de context

Referitor la testarea antidrog în școli, președintele Federației Părinților, Iulian Cristache, spune că „nu vom fi de acord cu testarea în masă. De ce? Pentru că nu ajută și îmi miroase a business privat””

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Sorin Ion, a declarat pe 4 septembrie că elevii nu vor fi testați în masă pentru consumul de droguri. O comisie va decide dacă un elev va fi testat sau nu, însă cu acordul părinților.

Rezultatele testului antidrog pentru elevii din București nu vor fi cunoscute de școli, ci de către familie, potrivit prefectului Capitalei: „nu trebuie ca rezultatul acesta să fie unul public, pentru că altfel vom transforma o luptă legitimă împotriva consumului de droguri într-o stigmatizare a unor copii și, știu eu, victimele unor posibile acțiuni de bullying.”

Senatorul USR Ștefan Pălărie, despre testarea antidrog în școli: Guvernanții încearcă să arunce în cârca părinților, profesorilor și elevilor o problemă gravă – traficul de droguri, pe care ei stau și îl urmăresc cu „atenție și îngrijorare”

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat că va fi analizată posibilitatea testării antidrog a elevilor de către personal medical, în şcoli, doar cu acordul părinţilor, pe 28 august și a precizat că vor fi constituite grupuri de acţiune la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ formate din reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai unităţii de învăţământ, precum şi asociaţiilor de părinţi şi elevi.

Pe 30 august, prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, a anunțat că Agenţia Naţională Antidrog va realiza un chestionar prin care testăm opinia părinţilor şi a elevilor majori referitor la 

  1. testarea în şcoală cu aparat antidrog
  2. prezentarea unei adeverinţe medicale la începutul anului şcolar care să ateste că respectivul copil şi-a făcut analize de sânge antidrog (dar care să nu prezinte rezultatele analizelor); 
  3. introducerea în curiculă a unei ore de educaţie antidrog în şcoală.”

Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că „trebuie să creştem capacitatea de testare antidrog”, potrivit Agerpres. În ceea ce priveşte oportunitatea efectuării testelor antidrog în şcoli, ministrul a declarat că nu este specialist în controlul consumului de droguri, dar s-a declarat convins că educaţia pentru sănătate poate să genereze comportamente de bună calitate. A menţionat că a avut o discuţie informală cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, pe tema educaţiei pentru sănătate şi a rolului ei în evitarea consumului de droguri. 

Citește și:
Președintele Federației părinților, Iulian Cristache, despre testarea antidrog în școli: Nu vom fi de acord cu testarea în masă. De ce? Pentru că nu ajută și îmi miroase a business privat
VIDEO Rezultatele testului antidrog pentru elevii din București nu vor fi cunoscute de școli, ci de către familie, potrivit prefectului Capitalei / Un chestionar de accept va fi aplicat părinților în ultima săptămână din septembrie
Senatorul USR Ștefan Pălărie, despre testarea antidrog în școli: Guvernanții încearcă să arunce în cârca părinților, profesorilor și elevilor o problemă gravă – traficul de droguri, pe care ei stau și îl urmăresc cu „atenție și îngrijorare”
Prefectul Capitalei: Părinţii şi elevii majori, chestionaţi despre oportunitatea testării antidrog în şcoală și a prezentării unei adeverinţe medicale la începutul anului care să ateste că elevul şi-a făcut analize de sânge antidrog
Semnele care indică faptul că un minor a început să consume droguri, prezentate de psihologul Viorel Roman: Dacă dependența se instalează, nu este o alegere a copilului

3 comments
  1. Și de unde să i iei părintele, dacă nu există sau ii plecat în străinătate?!
    Faceți o analiză a copiilor vulnerabili prin DGASPC și Evidenta populației pentru a vedea situația părinților care sunt plecați, decedați….
    Eu nu mi trimit copilul la școală să fie testat antidrog….
    Și ați omorât lumea cu acele comisii și acorduri despre care vorbiți!!!

  2. Trebuie să se achiziționeze teste antidrog, camere video că paturi pentru arși aveți destule….!
    N-o să mai reușiți să țineți situația sub control, o să fie o țară în care se vor lua drogurile la greu…. Nu testarea e problema, ci de unde apar, avem fabrici de droguri și nu știu eu?
    Opriți toate acestea prin controale stricte, știți voi că sunteți băieți deștepți!
    Camerele sunt iarăși o achiziție și cineva încasează, iar voi mergeți și cereți 3,5 din PIB UE….!
    Ocupați – vă de treburi serioase și legi trainice, gândite de pe urma cărora să nu fie dezmăț pentru unii!
    Ați terminat cu covidul și nu mai aveți activitate…?
    Nu mai aveți ce să achiziționați, sunt medicamente care nu se mai găsesc în farmacii tocmai că ne pleacă furnizorii…. Faceți lucruri pozitive pentru oameni, testarea nu înseamnă că ăla nu se mai droghează a doua zi, dar dacă nu mai găsește Stop devine nedrogat…
    În ce țară m-am născut????
    Cu șmecherii de la Crevedia cum rămâne, ăia chiar nu se drogau…?!
    Vă lăudați cu nimicuri, dar fix cu nimicuri….
    De ce mai plătim analize când ni se oprește Caș, domnule Rafila?
    De ce nu există în spitalele de stat anumite aparate????
    Bisericile arată exemplar față de unele spitale!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii din Germania au primit recomandări să aerisească clasele de trei ori pe oră / Părinţii şi profesorii discută despre purtarea căciulilor şi a fularelor în interiorul claselor, dacă regula se va aplica și iarna

Sălile de clasă trebuie aerisite de trei ori pe oră în această iarnă în efortul de a preveni transmiterea coronavirusului, a recomandat joi Agenţia pentru Mediu din Germania (UBA), relatează…
Vezi articolul