Ministrul Muncii: Sub nicio formă nu susţinem o majorare a vârstei de pensionare peste vârsta de 65 de ani / În 2021 erau peste 6.700 de cadre didactice cu vârste cuprinse între 65 și 70 de ani

Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, că autorităţile din ţara noastră trebuie întâi să se ocupe de speranţa de viaţă sănătoasă a cetăţenilor, după care să vadă dacă pot discuta despre o eventuală majorare a vârstei de pensionare, scrie Agerpres. “Sub nicio formă nu susţinem o majorare a vârstei de pensionare peste vârsta de 65 de ani”, spune Marius Budăi. Amintim că, potrivit datelor Ministerului Educației pentru anul 2021, consultate de Edupedu.ro, erau peste 6.700 de cadre didactice cu vârste cuprinse între 65 și 70 de ani.

Ministrul Muncii, Marius Budăi a spus că “nu susţine sub nicio formă majorarea vârstei de pensionare peste 65 de ani”.

“Eu nu înţeleg ce au gândit acei oameni când au trecut aceste aspecte în PNRR, pentru că, cu siguranţă, la oameni nu s-au gândit. Speranţa de viaţă în Occident este mult mai mare ca speranţa de viaţă în România. Noi, cei de la PSD, susţinem că mai întâi trebuie să ne ocupăm de speranţa de viaţă a cetăţenilor români şi mai ales de speranţa de viaţă sănătoasă, pentru că nu trebuie să punem carul înaintea boilor. Haideţi să ne ocupăm de speranţa de viaţă sănătoasă a cetăţenilor romani, după care să vedem dacă discutăm despre o eventuală majorare a vârstei de pensionare. În acest moment nu este cazul. (…) Avem o prevedere în legea deja actuală, Legea 263, după care funcţionăm, anexa 5, care spune că femeile trebuie să ajungă până atunci (în 2030 – n.r.) la 63 de ani. Există o decizie a Curţii Constituţionale pe discriminare că femeile pot lucra până la 65 de ani. S-a trecut acest lucru în PNRR până la 2035 de îndeplinit, eventual gradual. Sub nicio formă nu susţinem o majorare a vârstei de pensionare peste vârsta de 65 de ani”, a explicat Budăi, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PSD.

Legea 263 în vigoare “nu opreşte niciun cetăţean român să lucreze peste vârsta de 65 de ani”, dacă doreşte acest lucru, a mai spus ministrul Muncii.

“De ce să schimbăm un lucru bun care funcţionează? Nu văd. Doar pentru că unii, din punctul meu de vedere, cei care au scris în PNRR îi urăsc pe cetăţenii români. Dacă vorbim de majorarea unor stimulente, de acordarea unor stimulente celor care vrem să rămână în activitate este foarte bine”, a menţionat Marius Budăi. 

Informații de context

Potrivit unor date ale Ministerului Educației pentru anul 2021, consultate de Edupedu.ro, erau peste 6.700 de cadre didactice cu vârste cuprinse între 65 și 70 de ani.

Ordinul nr. 6.218 din 9 noiembrie 2022 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2023-2024 stabilește condițiile legale de pensionare.

Art. 29 – „(2) Condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2023, sunt:

a) pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 62 de ani şi o lună, 32 de ani şi 3 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;

b) pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare.”

Conform metodologiei citate mai sus, profesoarele titulare pot rămâne în funcție dacă nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2023. Profesorii care au gradul didactic I sau doctoratul, chiar dacă până la 1 septembrie 2023 împlinesc 65 de ani, pot fi menținuți ca „titular”, până la 3 ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere. Condițiile sunt următoarele: să efectueze stagiul minim de cotizare și să dovedească competență profesională deosebită, a obținut calificativul “Foarte Bine” și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani școlari încheiați.

Art. 29 alin. (3) – „Cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (2) lit. a), precum și cadrele didactice, femei, care au avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrate în funcția de personal didactic de predare, în anul școlar 2022-2023 cu condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării, care nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2023, pot opta, în scris, fie pentru menținerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, conform prevederilor art. 284 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, fie pentru pensionarea începând cu data de 1 septembrie 2023. Opțiunea se adresează, în scris, consiliului de administrație al unității de învățământ, până la data de 20 ianuarie 2023. Cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menținerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, beneficiază de toate drepturile personalului didactic titular.

(4) Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul științific de doctor, care până la data de 1 septembrie 2023 împlinește vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare și dovedește competență profesională deosebită, a obținut calificativul “Foarte Bine” și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 (cinci) ani școlari încheiați, poate fi menținut în activitate ca titular, în funcția didactică până la 3 (trei) ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere, conform prezentei Metodologii.”

În cadrul etapelor de mobilitate, profesorii pensionabili au prioritate față de celelalte cadre didactice.

Edupedu.ro a scris că mai mult de 200 de cadre didactice din București care sunt peste vârsta de pensionare vor rămâne titulari în anul școlar 2023-2024, potrivit listei publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB).

Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Proteste generale în Franța joi, 19 ianuarie, față de reforma pensiilor. 70% din profesorii de școală primară vor fi în grevă, se așteaptă sindicatele / Guvernul vrea să crească vârsta legală de pensionare de la 62 de ani la 64
Exit mobile version