Ministrul Muncii despre egalitatea de gen: “Germania a aprobat o lege privind prezența obligatorie a femeilor în CA-uri. Este un lucru care merită discutat și la noi”

Raluca Turcan / Foto: gov.ro

Un plan realist privind recuperarea după criză trebuie să urmărească și reducerea inegalității de gen pe piața muncii, susține ministrul Muncii şi Protecției Sociale, Raluca Turcan, într-o postare pe pagina de Facebook. Aceasta mai spune că pandemia “a dat înapoi ani de progrese în privința egalității de gen”, relatează Economedia.ro.

Amintim că Raluca Turcan a fost singura femeie ministru din Executivul condus de Florin Cîțu, în momentul învestirii guvernului. Ulterior, i s-a alăturat Ioana Mihăilă, noua doamnă ministru a sănătății, care l-a înlocuit pe Vlad Voiculescu.

“Chiar acum două săptămâni, printr-o ordonanță de urgență, am decis creșterea stimulentului de reinserție la 1500 de lei pentru părinții care revin la muncă la 6 luni de la nașterea copilului, o măsură menită să sprijine femeile pe piața muncii. Cred că merită analizată și experiența statelor europene în materie și amintesc că Germania a aprobat anul trecut o lege privind prezența obligatorie a femeilor în consiliile de administrație și inclusiv o prevedere ca minim unul dintre 3 membri în CA să fie o femeie. Este un lucru care merită discutat și la noi”, spune Turcan.

Citește articolul integral pe Economedia.ro

Exit mobile version