Ministrul Ligia Deca spune că peste o lună și jumătate, adică înainte de perioada Crăciunului, o să avem o estimare „mai clară” când vor intra în vigoare noile planuri-cadru pentru liceu

Foto: gov.ro

Ministrul Educației a spus că, peste o lună, o lună și jumătate, o să se știe când vor intra în vigoare noile planuri-cadru pentru liceu, adică înainte de perioada sărbătorilor de iarnă: „O să avem această estimare mai clară, cred eu, într-o lună, o lună și jumătate”. Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței de deschidere a proiectului „Fii Avocat în Școala Ta!”.

Întrebată când va intra educația juridică ca materie unică în școli, Deca a evitat să dea un răspuns clar.

Întrebare: Până în această vară, aveam premisa intrării materiei educației juridice în școli, într-o materie unică cu educația socială. Spun asta legându-mă de declarațiile domnului ministru Cîmpeanu. Urma să intre educația juridică în școli ca o materie unică, alături de educația socială, civică și financiară, cu anul 2023. Preconizați că acest lucru s-ar mai putea întâmpla sau preconizați spre anul 2024, așa cum dumneavoastră ați făcut niște estimări?

Ligia Deca: Cred că momentul în care vom putea să finalizăm planurile-cadru pentru liceu, că la asta vă referiți, va fi momentul în care vom realiza dacă putem începe cu toate materialele pregătite, că nu e vorba doar de plan-cadru, e vorba și de programe, de manuale, de pregătire a cadrelor didactice. Și asta vom vedea, pentru că ele au o ordine firească. Adoptăm legile, pregătim în același timp, cât putem de repede, și planurile-cadru ca să putem demara procesul.

O să avem această estimare mai clară, cred eu, într-o lună, o lună și jumătate, dar asta nu oprește să promovăm educația juridică în școli și să folosim toți partenerii valoroși pe care deja i-am văzut implicați în acest proiect, pentru a crește conștientizarea și competențele pe care elevii le iau în acest domeniu.

Video la minutul 8:56:

Informații de context

Pe 9 iunie, Sorin Cîmpeanu spunea că educaţia juridică este “un modul de bază” în cadrul educaţiei pentru viaţă și că şi poate avea o contribuţie esenţială la dezvoltarea societăţii. – detalii aici

La art. 62 din proiectul Legii învățământului preuniversitar sunt enumerate modulele pe care le cuprinde disciplina Educație pentru viață:

  1. educație pentru mediu;
  2. educație pentru sănătate;
  3. educație financiară;
  4. educație juridică;
  5. educație antreprenorială;
  6. educație tehnologică;
  7. educație rutieră;
  8. educație civică;
  9. educație interculturală și educație pentru cetățenie democratică;
  10. egalitate de gen;
  11. gândire critică;
  12. oratorie și dezvoltare personală;
  13. securitate cibernetică;
  14. educație pentru alimentație sănătoasă 

„Planurile –cadru ale învățământului primar, secundar inferior și liceal includ „Educația pentru viață” ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, având incluse module, adaptate vârstei și nivelului educațional, în concordanță cu profilul absolventului. Disciplina „Educația pentru viață” va include module de educație pentru mediu, educație pentru sănătate, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, educație interculturală și educație pentru cetățenie democratică, egalitate de gen, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă și alte module care pot fi stabilite prin ordin al ministrului educației”, potrivit art. 62 alin. (6) din documentul citat.

La începutul lunii septembrie, fostul ministru al Educației anunța că noile planuri-cadru pentru liceu ar urma să fie finalizate în perioada octombrie-noiembrie 2022: „Se lucrează la planurile-cadru pentru liceu. În spatele planurilor cadru, care vor fi finalizate probabil în luna octombrie, noiembrie – cel mai târziu, va trebui să existe un curriculum adecvat pentru fiecare disciplină care va face parte din planurile cadru”.

Proiectul Legii învățământului preuniversitar prevede la art. 75 că disciplinele din trunchiul comun sunt următoarele: limba și literatura română, matematică, științe, istoria și geografia României și Europei și științe socio-umane.

La sfârșitul lunii iunie, Sorin Cîmpeanu a enumerat 11 discipline în trunchiul comun din viitoarele planuri-cadru pentru liceu, în cadrul unui interviu la TVR Info.

Tot în luna iunie, Sorin Cîmpeanu a declarat că secretarul de stat Bogdan Cristescu se va ocupa de coordonarea „reformei planurilor-cadru și curriculumului”: „N-aș vrea să uităm faptul că începând cu septembrie 2023 ne-am angajat că vom avea planuri cadru complet noi la liceu, că vom avea un curriculum puternic reformat în spatele fiecărei discipline, că vom avea planuri-cadru revizuite la învățământul primar și gimnazial. Domnul secretar de stat Bogdan Cristescu pentru asta este secretar de stat în Ministerul Educației să se ocupe de coordonarea reformei planurilor-cadru și curriculumului. Și asta se va reflecta, bineînțeles, și în programa de examen.” – Mai multe detalii aici

Ce înseamnă, în prezent, trunchiul comun:

Planul-cadru cuprinde o zonă comună pentru toţi elevii numită „trunchiul comun”, reprezentată de numărul minim de ore prevăzut în planul-cadru pentru fiecare disciplină. În orele de trunchi comun se va parcurge programa şcolară.

Citește și:
Noile planuri-cadru pentru liceu vor fi finalizate în octombrie-noiembrie, anunță ministrul Educației
Ce predau profesorii de liceu la clasa a X-a în acest an școlar: Reperele metodologice pentru aproape toate disciplinele au fost publicate cu 5 zile înaintea primei zile de școală / Descarcă și programele școlare în vigoare
Exit mobile version