Ministrul italian al educaţiei susţine vaccinarea obligatorie a profesorilor

1.351 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Într-o dispută în desfăşurare despre revenirea copiilor la şcoală în Italia în condiţiile noului val al pandemiei, ministrul italian al educaţiei, Patrizio Bianchi, a susţinut vineri vaccinarea obligatorie a profesorilor, relatează agenţia DPA, transmite Agerpres.

„Nu este o sancţiune, ci o cerinţă de bază a reînceperii cursurilor. Mai presus de orice, această măsură îi va proteja pe cei mai vulnerabili şi va proteja şcoala însăşi”, a subliniat Bianchi într-o scrisoare publicată de cotidianul Corriere della Sera.

Guvernul condus de premierul Mario Draghi a stabilit la începutul lunii august că profesorii trebuie să furnizeze dovada vaccinării anti-COVID-19, să fie testaţi negativ sau să se fi recuperat după o infectare recentă cu coronavirus pentru a preda în noul an şcolar. Cei care refuză riscă să fie concediaţi.

Reprezentanţii cadrelor didactice italiene au criticat această politică, deşi şi-au exprimat ferm susţinerea pentru vaccinare.

Prioritatea guvernului italian este revenirea elevilor la şcoală cu prezenţă fizică şi evitarea necesităţii învăţământului online. Conform planurilor elaborate, elevii vor trebui să poarte în continuare măşti şi să respecte distanţarea fizică între ei.

Foto: © Chayakorn LotongkumDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


4 comments
  1. O idee excelenta care ar trebui aplicata urgent si in Romania. N-ar strica, într-o primă fază, vaccinarea obligatorie a tuturor celor trecuti de 12 ani. Cine nu vrea, sa fie concediat si amendat mai ales daca lucreaza in sistemul de stat (invatamant, sanatate, armata, politie, etc). Asa nu se mai poate.

  2. Păi virusul consumă plămânul și face fibroză. Fibroză = cancer pulmonar. Cine nu vrea să aibă plămânul păpat, și-l protejează. Ca să nu mai intre virusul în plămân. Și să nu-l pape. Cum și-l protejează? Simplu: prin vaccin. Dar dacă ne place cancerul pulmonar, atunci să umblăm cu plămânii neprotejați…

    1. Bravo, Dan! Stim ca te-ai straduit mult sa scrii aceste propozitii. Iti multumim pentru aceste explicatii! Lumea va fi mai buna. Iar plamanii vor fi mai bine protejati cu oxid de grafen.

    2. Bai, știi ceva, eu sunt fumătoare. Mi-am asumat. Asa și altele, dacă voi considera ca merge, le voi asuma. Du-te și plânge la alta masa ca m-am saturat de vinilul tău stricat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Workshop Siguranta online

Doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 la Olimpiada de Securitate de Cibernetică pentru liceu, au fost descalificați de pe podium de ISMB pentru că nu sunt încă în clasa prevăzută de regulament / Organizatorii au hotărât să îi lase la etapa națională, dar în afara concursului

Situație inedită la prima ediție a Olimpiadei de Securitate Cibernetică. Doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a din București, participanți la etapa pe municipiul București a OSC, au…
Vezi articolul

Forma actuală de titularizare nu poate să mai rămână în picioare dintr-o sumedenie de motive, spune Lucian Ciolan, prorector al Universității din București: Dacă îți dă cineva posibilitatea unui contract pe durată nedeterminată, trebuie să existe și posibilitatea desfacerii acelui contract pentru lipsă de performanță

Lucian Ciolan, prorector al Universității din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „forma actuală de titularizare nu poate să mai rămână în picioare dintr-o sumedenie de…
Vezi articolul

Douăsprezece posturi de lector de limba română la universități din 11 țări, printre care Canada, SUA, Germania și Spania, au fost scoase la concurs de Institutul Limbii Române / Înscrierile se fac până pe 8 august

Douăsprezece posturi de lector de limba română din cadrul a 11 universități din străinătate au fost scoase la concurs în luna iulie 2024 de Institutul Limbii Române, conform anunțului de…
Vezi articolul