Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Gabriela Firea a anunţat, luni, pe Facebook, înfiinţarea Observatorului Naţional al Copilului care va costa 9 milioane de euro din fonduri nerambursabile. Este vorba de o bază de date a tuturor copiilor din România aflați în situații de risc, care va fi completată în timp real de lucrătorii sociali, cu ajutorul tabletelor din Sistemul Informatic Național pentru Adopție – SINA. În prezent, în România, sunt 46.000 de copii în centre de plasament.
Mai jos, postarea integrală a Gabrielei Firea:
„Înființăm Observatorul Național al Copilului! Trebuie să știm în mod real câți copii sunt în situații de risc și câte familii sunt vulnerabile în România.
Lucrăm intens la Legea separării copilului de familie prin care înființăm această bază de date unică. Va fi pentru prima dată când va exista o centralizare la nivel național privind copiii aflați în situații de risc și familiile vulnerabile. Așa vom putea ști, de la sate până la marile orașe, care este situația acestor copii.
Această baza de date va fi completată în timp real de lucrătorii sociali, cu ajutorul tabletelor din Sistemul Informatic Național pentru Adopție – SINA. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție are la dispoziție aproape 9 milioane de euro fonduri nerambursabile pentru realizarea acestui sistem, în premieră națională, ce permite urmărirea copiilor aflați în situații de risc. Observatorul Național al Copilului va fi operațional la începutul anului viitor!
Ca să putem reduce numărul cazurilor de separare a copiilor de familie, trebuie să fim pregătiți pentru orice situație poate apărea și să mergem cu măsurile țintit către aceste familii. De cealaltă parte, avem grijă și de copiii ajunși deja în grija statului, circa 46.000 sunt în acest moment. Planul este renunțarea la centrele de plasament.
Vom merge mai departe cu proiectul de modificare a Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, întoarsă pentru reexaminare în Parlament. Dintre multele modificări în interesul copiilor, s-a speculat politic doar faptul că această legea ar fi impus deja celebrele ore de educație sexuală în școli.
Pentru a evita orice altă interpretare, specialiștii din Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții au reformulat articolul. Este vorba de introducerea în școli a programelor de educație pentru sănătate care sunt activități extrașcolare asigurate de specialiști în sănătate, iar participarea copiilor este condiționată de acordul părinților.”