Profesorii și personalul din învățământ vor fi afectați de Ordonanța de Urgență promovată de Ministerul Finanțelor zilele acestea. Confirmarea vine chiar de la Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, care a declarat pentru Edupedu.ro că salariile vor fi decuplate de sporuri de la 1 ianuarie 2019. Cu alte cuvinte, legea salarizării unitare 153/2017, care prevede că sporurile se calculează ca procent din salariul de bază aflat în plată, va fi modificată.
Iată răspunsul Ecaterinei Andronescu, ministrul Educației:
Edupedu.ro: Ați anunțat că salariile de bază cresc în învățământ, dar sporurile și primele rămân înghețate la nivelul anului 2018. Asta înseamnă că nu vor mai fi corelate cu salariile? Pentru că acum sporurile sunt raportate la salarii, procent din ele. Dacă salariile cresc, iar sporurile rămân pe loc, înseamnă că se decuplează?
Ecaterina Andronescu: Se decuplează sporurile de salarii. Salariile cresc cu 15% pentru sistemul de învățământ, ceea ce este o creștere, după părerea mea, importantă. Și dacă ați văzut acordul cu sindicatele, ați văzut că sunt și alte măsuri de natură financiară care ne dau speranța unui mai bine pentru toți profesorii din sistem.
Ce înseamnă decuplarea sporurilor de salarii
Dacă un profesor încasează 3.000 de lei net pe lună (bani în mână), salariul brut este de 5.128 de lei pe lună. Sporul este, să spunem, de 10% din aceasta sumă brută, iar salariul crește cu acest procent pana la 3.300 lei pe lună.
De la 1 ianuarie 2019, creșterea brutului cu 15% (cum susține Ecaterina Andronescu) înseamnă 769,2 lei în plus, adică noul brut va fi de 5.897,2. Netul (banii în mână) ar fi 3.450 de lei. Numai că Ordonanța de Urgență pe care Guvernul o propune plafonează sporurile la nivelul nominal (în sumă exactă) de la 31 decembrie 2018, adică la 512 lei/lună brut, adică 300 de lei net.
Adică în loc de un spor de 10%, angajații vor primi un spor de 8,7%, raportat la noul salariu.
Calculele sunt doar cu titlu de exemplu. Fiecare persoană salariată are propria grilă de sporuri, beneficii, deduceri și condiții prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
FOTO: edu.ro