Ministrul Educației se află în vizită în SUA. Daniel David a avut întâlniri cu conducerile FMI, Atlantic Council – think-tank american cu scop de promovare a cooperării atlantice și Congressional Office for International Leadership, agenție a Congresului american: În acest context internațional complicat, extind aceste relații la un nivel mai general, întărind astfel și relațiile noastre cu SUA

386 de vizualizări
Vizita ministrului educatiei, Daniel David, in SUA / Foto: Facebook.com/Ministerul Educatiei
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, se află săptămâna aceasta într-o vizită în SUA. Oficialul anunță că azi, la Washington DC, a avut întâlniri cu conducerea Congressional Office for International Leadership – agenție a Congresului american, cu directorul executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI), Jeroen Clicq, și cu Atlantic Council, unul dintre cele mai puternice think-tankuri americane, având ca scop promovarea cooperării atlantice.

În urmă cu o zi, ministrul Daniel David a anunțat că a avut discuții cu Catherine Truitt (former North Carolina Superintendent for Public Instruction) și cu profesori/studenți din programe de limbă și cultură românească la University of North Carolina at Chapel Hill (UNC).

„Vizita are ca obiectiv principal întâlnirea cu absolvenții (alumni) universităților românești, acum aflați în SUA, și cu diaspora românească, pentru a înțelege mai bine nevoile educaționale ale acestora și cum putem crea o relație bidirecțională, prin care să ne susținem reciproc în educație și cercetare, într-o lume tot mai volatilă. Acum întâlnirile vizează comunitățile românești din zonele apropiate de Chicago, North Carolina și Washington (iar în luna mai a acestui an și zona New York). Cu ocazia acestei vizite, ministrul are planificate în North Carolina și Washington și alte activități relevante pentru educație (ex. vizite în școli/universități americane) și cercetare (ex. vizite în universități americane), inclusiv întâlniri cu instituții/organizații americane și internaționale relaționate și cu politici în educație/cercetare”, anunță Ministerul Educației.

Ministrul Daniel David a declarat că „multe din aceste colaborări le-am început ca rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB). Această vizită a fost inițiată anul trecut, înainte să devin ministru, în relație cu una din cele mai vechi și performante universități publice americane, și anume University of North Carolina at Chapel Hill (UNC). În acest context internațional complicat, ținând cont și de poziția de ministru, extind acum aceste relații la un nivel mai general, de care să beneficieze atât diaspora românească (nu doar alumni UBB), cât și sistemul educațional și de cercetare din țară, inclusiv întărind astfel și relațiile noastre cu SUA. Voi documenta întâlnirile specifice pe conturile de social media ale ministerului educației și cercetării.”

Comunicatul Ministerului Educației și Cercetării cu privire la vizita în SUA efectuată de ministrul Daniel David:

„După cele două întâlniri deja anunțate, azi, la Washington DC, am mai avut o serie de întâlniri, descrise în continuare.

Întâlnirea 3 – Congressional Office for International Leadership (COIL), Washington DC

Congressional Office for International Leadership este o instituție (agenție) a Congresului american, care, în logica diplomației politice și civice, are misiunea de a pune în legătură lideri politici și civici internaționali cu lideri politici și civici americani, în vederea realizării unui schimb de bune practici, susținerii democrațiilor emergente și/sau discutării unor potențiale soluții la problemele globale. Boardul COIL include parlamentari din ambele partide, atât republicani, cât și democrați. Discuțiile s-au focalizat asupra impactului potențial al marilor schimbări paradigmatice actuale la nivelul ordinii internaționale asupra educației și cercetării-inovării și asupra modului în care România poate învăța din reziliența și leadershipul american în fața acestor schimbări. Am adăugat că doar parteneriatul SUA-UE este cartea câștigătoare în aceste schimbări majore, iar România euroatlantică este o susținătoare activă a acestui angajament. De asemenea, am punctat viziunea ministerului asupra modului în care educația trebuie să promoveze cultură și știință în societate, ca antidot la pseudoștiința care ne vulnerabilizează la conspirații, prin manipularea indusă de pseudocunoaștere și fake news, cu impact negativ asupra bunăstării personale și sociale. Pentru a facilita activitățile COIL în România, am agreat să avem o persoană de contact pentru COIL în cadrul Ministerului Educației și Cercetării. Echipa COIL a fost condusă de Jane Sargus, executive director, incluzându-l și pe Matt Tucker, senior program manager.

Întâlnirea 4 – International Monetary Fund (IMF), Washington DC

La Fondul Monetar Internațional (FMI) am discutat cu directorul executiv Jeroen Clicq, care răspunde și de România. De asemenea, la discuție a participat și domnul Mihai Copaciu, reprezentantul țării noastre la FMI. Discuția s-a focalizat pe programul educațional de internship al FMI și despre cum România poate avea o prezența mai puternică, inclusiv prin implicarea Ministerului Educației și Cercetării. De asemenea, am prezentat impactul situației economico-financiare a țării asupra educației și cercetării-inovării, menționând și asumarea domeniului ca prioritate națională de către coaliția aflată la guvernare, (inclusiv creșterea ușoară a bugetului față de anul trecut). Am punctat că, în general, aceste domenii trebuie protejate atunci când se propun de FMI măsuri prudente/de austeritate, deoarece din aceste domenii se naște competitivitatea care poate contribui apoi la redresare și dezvoltarea economico-financiară.

Întâlnirea 5 – Atlantic Council, Washington DC

Atlantic Council este unul dintre cele mai puternice think-tankuri americane, având ca scop promovarea cooperării atlantice. Aici am discutat cu directorul pentru Europa, Jorn Fleck, și cu ambasadorul Daniel Fried. Din nou, discuția s-a focalizat asupra schimbărilor paradigmatice internaționale cu impact pe educație (ex. mobilitățile academice) și cercetare-inovare (ex. „shared knowledge”; „open science”; „large scale research collaboration”). Am punctat că, în contextul acestor schimbări, Uniunea Europeană (deci și România euroatlantică) și SUA trebuie să-și întărească parteneriatul atlantic, pentru a fi în final câștigători în aceste reașezări internaționale, iar educația și cercetarea-inovarea pot fi astfel de platforme de conectare.

Întâlnirea 6 – Diaspora românească, Washington DC

După atâtea întâlniri instituționale, m-am bucurat să mă văd spre seară cu reprezentanți ai diasporei românești. Astfel, prin organizarea Camerei de Comerț Româno-Americane din Washington m-am întâlnit cu o serie de români activi în mediul socioeconomic, universitar și instituțional american, inclusiv cu studenți. Am analizat împreună modalitatea în care ne putem susține reciproc nevoile și interesele legitime, mai ales în aceste vremuri internaționale de schimbări majore și impredictibile, în primul rând pe linia educației și cercetării-inovării, întărind astfel și relația dintre România și SUA. În acest context, am vizitat și o școală americană, unde studiază și copii ai românilor din Washington DC, încercând astfel să înțeleg direct și practicile educaționale din SUA (ex. curriculum/integrarea copiilor cu nevoi speciale etc.).

Următoarele întâlniri vor fi descrise după încheierea lor.

Ministrul Educației și Cercetării

Prof. univ. dr. psih. Daniel David

Membru al Academiei Române (m.c.) și al Academiei Europene”


2 comments
  1. Ce relatii sa intareasca? Let’s be real… Se plimba un puc domn ministru pana face poc sistemul. Sunt toate ok, inclusiv bacul scris in timpul scolii, asa-i?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT SNSPA sesizează Curtea Constituțională pentru anularea primului tur al alegerilor prezidențiale și scoaterea de pe buletinele de vot a lui Călin Georgescu, candidatul beneficiar al unui „complot”

SNSPA sesizează Curtea Constituțională, pentru suspendarea turului doi al alegerilor prezidențiale de duminică, pentru scoaterea lui Călin Georgescu de pe buletinele de vot și reluarea primului tur al prezidențialelor, a…
Vezi articolul

A fost extins până pe 17 martie termenul până la care trebuie introduse în SIIIR datele elevilor privind segregarea școlară / Clarificări privind completarea datelor – notă a Ministerului Educației și Cercetării

Termenul până la care pot fi introduse datele elevilor privind segregarea școlară în aplicația SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România) a fost extins cu peste o lună, până…
Vezi articolul