“Până la data de 7 septembrie, m-aș hazarda ca să spun în mod clar care este scenariul. De aceea noi am și luat decizia să dăm autonomie unităților, să descentralizăm decizia, pentru că depinde situația epidemiologică de la o localitate la alta, de la un județ la altul. De aceea nu putem spune de la nivel central cum începe școala. Uitați-vă și la celelalte state care au luat aceeași decizie”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, la B1 TV.
- Reacția ministrului vine după ce premierul Ludovic Orban a declarat – cu doar o săptămână înainte de începerea școlii – că au fost discuții ca școlile să înceapă fizic de la 1 octombrie, iar între 14 și 30 septembrie să fie cursuri online. ”Deocamdată nu am luat nicio decizie”, spunea ieri Orban.
Anisie susține că “trebuie să ne uităm și la situația în care se află copiii. În această perioadă au fost în concedii părinții, i-au luat cu ei, să analizăm și să vedem care este starea de sănătate a acestora. De aceea spuneam că în această perioadă cu toții trebuie să ne asumăm o responsabilitate, pentru că acești copii când vin în spațiul școlii trebuie să respecte anumite reguli, dar și în afara școlii. Părinții trebuie sa fie implicați”.
“Trebuie să privim și specificul școlii: are spațiile necesare, astfel încât să respecte distanța de 1 metru? Are școala separatoare, dacă nu există posibilitatea distanțării? Are tot ce îi trebuie, dezinfectanți, măști? Aceste resurse sunt asigurate de autoritățile publice locale”, a declarat, la B1 TV, ministrul Educației.
“La momentul acesta, din raportările pe care le-am primit la Ministerul Educației, aproximativ 80% dintre unitățile de învățământ sunt pregătite, au aceste resurse, au materiale dezinfectante, au măști în așa fel încât să asigure pentrru copii și pentru personal protecția necesară pentru această perioadă”, a anunțat Anisie.
Aceasta a explicat că raportările au venit “ieri, la ora 13:00, când am avut videoconferința cu inspectorii școlari. Aceștia asta au prezentat: că 80% dintre școli sunt pregătite cu tot ce le trebuie”.
Știre în curs de actualizare
Foto: INQUAM Photos – George Calin