Ministrul Educaţiei: Nimeni nu a cerut profesorilor să facă poze pentru a justifica orele online

170.213 vizualizări
Foto: Captura edu.ro
Nimeni nu a cerut profesorilor să facă poze pentru a justifica orele online, susţine ministrul Educaţiei Monica Anisie într-o intervenţie la Radio Itsy Bitsy. Aceasta a explicat că nu există obligaţia pentru profesori de a trimite la şcoală sau la inspectorate dovezi ale activităţilor online.

“Nu există niciun ordin în acest sens [cu obligația ca profesorii să facă fotografii ale activităților online, pentru a face dovada lecțiilor online – n.red.]. Tot ceea ce Ministerul Educației a elaborat a fost o instrucțiune către inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, care trebuie privită din 2 perspective: cum anume ar trebui să se realizeze lecțiile online, iar pe de altă parte cu măsuri pentru cei care nu au acces la tehnologie. Nimeni nu a cerut să facă poze și de aia vreau să discut concret cu oamenii și să văd de ce s-a ajuns la această măsură”, a spus Anisie.

Declaraţia ministrului vine după ce secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Luminiţa Rodica Barcari a declarat pe 22 aprilie că profesorii trebuie să prezinte „niște dovezi, adică o înregistrare, un printscreen”, ca să-și justifice orele online.

Trebuie să prezinte niște dovezi, adică o înregistrare, un printscreen dacă folosește laptopul sau telefonul, sunt multe feluri de a înregistra și a dovedi prezența lor online.

Dacă până acum, această activitate de învățare online nu era prevăzută într-un cadru legislativ,  iată [profesorii – n.red] sunt obligați să își raporteze activitățile, pentru că, până la urmă, avem drepturi salariale pe care trebuie să le justificăm printr-o anumită activitate”. a declarat Barcari.

”Eu zic că în jur de 60% au realizat activități, și nu neapărat online, au un telefon, un grup pe WhatsApp, un grup pe Facebook…”, spune Luminița Rodica Barcari.

“La reluarea activității de predare – învățare – evaluare în unitățile de învățământ, această activitate suport pentru învățare online poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ sau notă, cu acordul elevului sau al părintelui.

Cadrul didactic vede cine participă activ la aceste întâlniri, deci este în beneficiul ambelor părți.

Dacă ei consideră că cei mai mulți dintre elevi sunt conectați online, se poate organiza și predarea anumitor conținuturi.

Noi vom recomanda esențializarea conținuturilor, că până la urmă noi mergem pe formarea de competențe. O competență poate fi formată nu neapărat prin toate conținuturile.

Să insistăm pe lucrurile cu adevărat esențiale și de care ne vom lega pentru anul școlar următor”, a încheiat Barcari.

Imediat după acest mesaj dat de secretarul de stat din minister inspectoratele au cerut şcolilor, iar majoritatea directorilor au cerut profesorilor rapoarte cu capturi din aplicaţiile folosite, pentru a justifica orele online.


39 comments
  1. Doamna Ministru trebuie sa faci in asa fel incat scolile sa înceapă dar nu online. Altfel scoala romaneasca moare.

  2. Poate hotărârea consiliului de administrație sa ma oblige sa folosesc o anumită platforma ,daca nu o folosesc directorul zice ca nu voi fi platita

  3. Discutam pe lege:

    Instrucțiunea pentru crearea și/sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line, din 21.04.2020

    Art. 10. –
    Cadrele didactice realizează următoarele activități:

    g) raportează conducerii unității de învățământ activitatea desfășurată, ținând seama de modalitățile și termenele de raportare stabilite de către aceasta;

    Oare cine a aprobat aceasta Instructiune????????????

  4. Dar dacă ar fi să scoatem din casă tot ce înseamnă electronic…., suntem cei mai fericiți, ne întoarcem înapoi!!! Cu respect, e o simplă părere ! Și, ia să vezi cum pică afacerea…. Cât despre Corona virus, să avem pardon!!

  5. Sindicatele sunt de multă vreme asemeni partidelor. Cine are altă opinie decât președintele este inamicul organizației și ca atare trebuie să tacă sau să plece.
    În unitățile de învățământ majoritatea directorilor nu sunt cu adevărat și manageri. Sunt prinși între presiunile făcute de ISJ-uri și realitatea pe care o văd în fiecare zi în sala profesorală, în clase, în relația cu părinții, cu autoritățile locale,cu media etc. Cei mai mulți se conformează ordinelor primite pentru că doresc să rămână pe funcție. Am auzit foarte rar directori care să ia atitudine public împotriva unor ordine absurde. Puteau să se manifeste altfel în situația actuală? Au căutat susținerea colegilor pentru a fi vertebrali? Și dacă ar fi căutat-o, ar fi găsit-o?

    1. Mai ales ca nu s-a dat concurs de directori. Tuturor le e frica sa nu fie schimbați din moment ce din dec expira concursul si vor fi numai numiri de la ISJ

  6. Ce se intampla cu cadrele didactice care nu fac scoala online? E corect fata de colegii dumnealor care muncesc?

  7. Ba da . S-au cerut capturi. Ar fi de preferat dacă presa în loc să critice activitatea profesorilor ar prezenta mai des dificultățile cu care ne confruntăm, ordinele abuzive ale inspectoratelor și ale unor directori de școli.

  8. Nu a cerut, nu a dres, nu a zis etc. Realitatea este ca, in ciuda acestor vorbe goale, avem de facut exact acele lucruri despre care doamna ministru spune ca sunt “exces de zel” din partea celor cu o oarecare iluzie a puterii. Cum e posibil ca un secretar de stat sa spuna una, iar ministrul sa spuna exact opusul ? Pana una-alta, avem de facut raporari peste raportari si incarcat de dovezi peste dovezi (deh, suntem vinovati pana la proba contrarie, asa functioneaza la noi principiul de drept). Lucram pe dispozitivele personale, pe internetul propriu, cu ignorarea completa a datelor cu caracter personal. Alooo, sindicatele, mai traieste cineva pe acolo sau suntem pe cont propriu ? Nu de alta, trădare-tradare, dar s-o stim si noi. Dormiti adanc, oameni buni, stiti si voi ce naste somnul ratiunii.

  9. Eu nu inteleg de ce nu iese doamna ministru in conferinta de presa , in care sa raspunda tuturor intrebarilor. Acum, vezi doamne, nu am inteles noi bine. De fapt nu trebuie sa facem raport. Cand mergeam normal la scoala semnam condica si nu trebuia sa fac poze la tabla , prin clasa, ca sa demonstrez ca mi-am tinut ora.

  10. Pentru a se putea întocmi statul de plata, ce considerați ca ar putea sta la baza lui? Pana sa se instaleze starea de urgenta și profesorii veneau la școală, semănau o condica Acum pe baza la ce se poate întocmi pontajul?

  11. Profesorii sunt obligati sa foloseasca dispozitivele personale pentru sustinerea orelor online, ceea ce nu mi se pare legal!
    Directiunea mi-a trimis un email in care mi se aduce la cunostinta ca trebuia sa fac parte din grupul scolii ( pe whatsapp) ca sa fiu anuntata de informatiile legate de predarea online!!!! ( eu nu sunt obligata prin contract sa fiu prezenta pe whatsapp!!!!)

    Aveau adresa mea de email ca sa ma anunte!!!! Nu au facut-o, decat dupa ce eu le-am trimis un email, in care ceream orarul si nr de telefon ale dirigintilor, pentru a lua legatura cu ei!
    Eu sunt profesor si scoala ma obliga sa intru online pe abonamentul meu de internet, care este limitat, pentru a sustine lectii pe zoom. Aplicatia asta consuma 5 GB pe care-i am eu, automat.
    Au stabilit un program cu ore pe ZOOM si Google classroom, pe care eu sunt obligata sa- l respect!
    Repet! EU nu sunt obligata sa desfasor ore online, fara ca scoala sa imi puna la dispozitie un laptop performant si internet, care sa suporte aplicatia…
    Care este atitudinea sindicatelor? ???

    1. La fel sí la noi.Fara sa fie deschis catre adevaratele Platforme online. EU cunosc peste 30 de platforme/site/aplicatii online. Colegii stiu ca aceastata mi-a fost lucrarea de gr 1. Dar prea putini acceptat indrumare. Acuma nici nu mai spun nimic, alti care s-au destaptit peste noapte ne inpun.

    2. Bravo, Simona si eu a trebuit sa-mi fac diverse conturi si sa descarc aplicatii, desi nu detineam anterior cont pe vreo retea de socializare.E alegerea mea.Ai mare dreptate, platim sute de lei anual sindicatelor, ca sa faca doar niste petitii sa fie facute.Sa ajungem in asa hal incat sa ni se subestimeze inteligenta atatot parinti si profesori, sa ni se spuna ca nu se cer dovezi, cand pe 22 aprilie Guvernul asta solicita public …Unde traim, Doamne???

    3. zoom nu este o platforma buna intrucat nu se respecta nici o sfera privata si nici nu cred ca multi parinti ar dori ca imaginile copiilor lor sau chiar ale profesorului sa fie pur si simplu vizibile pentru oricine.

      1. Corect.Deja au aparut semnale in presa cum ca unii parinti au preluat fara acordul cadrului didactic imagini si le au postat public pe conturile personale de retele de socializare si se amuza(ca sa nu spun misto), pe seama profesorului respectiv de pe platforma.Nu este deloc ok.Procesele vor curge.Eu unul as da negresit un astfel de parinte in judecata.Ora mea nu este circul parintilor.

        1. Așa este, mai ales că spațiul din casă nu e public ci personal, și cine,prin lege,poate obliga cadrul didactic să predea din casă…locul unde se reculege și se odihnește?Ar fi ca și când ar pune carul în fața nocoilor!Ex.profesorul s-a pregătit să meargă la școală și…punct.

    4. Deci ma uit la ministra educatiei si imi dau seama cat de naspa e tara noastra. Dupa 3 luni de stat acasa suntem obligati sa dam evaluarea nationala, care ar putea fi anulata si s-ar putea intra la liceu cu mediile din clasele 5-8. Adica, cel putin eu, dupa 3 luni de stat acasa, nu mai sunt in stare sa dau un examen de asa mare importanta. Doar ca doamna ministra nu poate intelege asta. In astea 3 luni mai aveam de facut zeci de ore de matematica si romana + zeci de ore de pregatire pe care nu le am mai facut. Stiu ca nu despre asta e vorba, dar trebuia sa imi spun opinia.

  12. Apai, doamna ministereasa, sa stiti ca eu una nu m-as supara de un cinstit somaj tehnic cu 75% si sa nu fac nimic, ca altii. Ca pentru aia 25% dati in plus, mi-am neglijat de tot familia, muncesc de 3 ori mai mult, mi-am rupt laptopul si am in permanenta 80 de mesaje necitite pe wapp…. Jur ca vreau somaj tehnic!!!

    1. Pentru a se putea întocmi statul de plata, ce considerați ca ar putea sta la baza lui? Pana sa se instaleze starea de urgenta și profesorii veneau la școală, semănau o condica Acum pe baza la ce se poate întocmi pontajul?

      1. Oare bucătăresele din grădinițe ce rapoarte si ce dovezi pregătesc? Și ele iau salariu, și mulți alții … Se dorește eficientizarea învățământului? Da, de când fac rapoarte mă simt mai eficientă.

  13. Și nouă ni s-a cerut, inclusiv fișe de monitorizare. Dar ce nu înțeleg eu este cine face legea aici? Ministrul sau secretarul de stat? Decizia cui trebuie respectată? E un haos total peste tot.

    1. Eu cred că mai degrabă cățelușii din teritoriu scornesc fel de fel de obligații. Vor să devină „mari” sau le e frică să nu piardă pozițiile actuale, din lăcomie, atât de răspândita calitate a omului, sau pentru fală! Fac exces de zel. (Cultul personalității lui Ceaușescu, nu cățelușii l-au inițiat și dus pe cele mai înalte culmi? Or fi având și Ceaușescu sau nevastă-sa vreu cuvânt de spus, nu neg.)

  14. Ei n-au cerut! Au cerut, dar când au văzut scandalul n-au mai recunoscut. Așa face ministerul din totdeauna, ii cunosc ca pe niște cai breji!

  15. Ce sa mai intelegem , cand informatiile de la o zi la alta sunt altele ????
    Pe cine si in cine sa mai credem ??
    Facem raport in DETALIU, nu facem !!!!
    Facem print screen , nu facem print screen !
    RUSINE! RUSINE !RUSINE !
    V-ati gandit inainte de a face declaratii ? Luati hotarari noaptea si le puneti in practica dimineata?
    Este o munca fantastica sa iti faci ,, treaba” in acest mod , sa explici parintilor de ce trebuie sa lucram in fiecare zi online , de ce este necesar sa lucram , chiar si in aceasta forma , mai ales daca lucrezi cu copii de 5-6 ani !!!! Nu este suficient!!!Trebuie sa fim atenti la cerintele ministerului , care cerinte se schimba de la o zi la alta!!!
    Doamna ministru, cand nu vom sta cu urechea lipita de usa unei clase , pentru a navali peste o biata invatatoare care ,, a ridicat tonul “ , cand vom avea intelepciunea de a recunoaste ca am gresit si sa ne asumam greselile , ma gandesc ca abia atunci putem spune ca,, am facut un pas inainte “ !!!
    ,, Sa te faci ca faci “ – nu e suficient ! Multi dascali au inteles acest lucru , doamna ministru , asa cum sper ca veti intelege si dumneavoastra !

    1. Se vrea scoala online… se face… neprofesional, zic eu, si cu grave incalcari ale dreptului egalitatii de sanse. E foarte amuzant sa vedem in media filmulete cu “lectii” online intrerupte de copiii profesorilor, caini, pisici, etc. sau ca in timpul acestora elevii isi fac turul casei vrand sa perezinte tot ce au prin gospodarie. E o realitate care surprinde multe stangacii si incalcarea intimitatii. Am auzit ca parintii au facut poze sau au inregistrat lectii online si “au facut mistouri” pe retelele de socializare 😡.
      Si acum iata o alta porcarie: in plina pandemie, cand sunt inca impuse regulile de distantare sociala, este ingradita lubera circulagie etc. si scolile sunt INCHISE Consiliile judetene impreuna cu Inspectoratele scolare au decis ca in perioada 7-12 mai reprezentantii conducerii Unitatilor scolare si responsabilii cu programul LAPTE-CORN-MAR sa fie prezenti in unitati ca sa semneze niste anexe… FOARTE URGENT SI IMPORTANT… atat… sa dea cu pixul pe o foaie… (UNII TREBUIE SA SE DEPLASEZE IN ALTA LOCALITATE FARA MIJLOC DE TRANSPORT ASIGURAT CA NU MAI CIRCULA MICROBIZE) Nu mai discutam despre ce trebuie sa bifeze pe declaratia pe proprie raspundere … ca nu e in regula daca au de la scoala ce le trebuie. IN ERA DIGITALIZARII, A SEMNATURII ELECTRONICE… IN CARE SCOALA ONLINE E OBLIGATORIE SI IN CARE PROFESORII SI ELEVII TREBUIE SA DECLARE CATE CALCULATOARE/LAPTOPURI/TELEFOANE/TABLETE AU SI CA LE FOLOSESC OBLIGATORIU IN PARCURGEREA SCOLII ONLINE!!!!! 😡😠😠😡😡

  16. Asa i , nu au recomandat asta, ci folosirea GC ca mijloc de “raportare” a orelor online. Oare nu i discriminare cand “recomanzi” folosirea unui tool in detrimentul celorlalte, gen MS Team?

    1. Deci exista cineva care doreste intentionat sa ne bulverseze, iar acea doamna nu este, de fapt, doamna ministru.
      Personal, as fi preferat sa inmanez telefonul decat sa fac screenshot-uri la toate conversatiile, asta cu siguranta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING “Nu am agreat eliminarea prevederii privind salarizarea din legea Educației”, spune liderul FSE, Marius Nistor, după ce Ligia Deca a declarat de la Guvern că sindicatele au agreat eliminarea

Președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) ”Spiru Haret”, Marius Nistor, spune că “nu poate fi vorba despre a agrea eliminarea din proiectul legii Învățământului Preuniversitar a prevederii referitoare la salariul…
Vezi articolul

Desființarea comisiilor școlare și a hârtiilor din școli și grădinițe, anunțată de ministrul Monica Anisie. Orban: ARACIP-ul este instituția care îi agasează cel mai mult pe profesori

Regulamentele școlare prevăd pentru fiecare unitate de învățământ obligativitatea înființării a 7 comisii. Acestea sunt, de regulă, dublate sau uneori triplate de comisii ocazionale și temporare, înființate pe baza altor…
Vezi articolul

Olimpiada internațională de Matematică pentru Studenți SEEMOUS 2019: Studenții de la Universitatea din București, Politehnica București și Babeș-Bolyai – aur la competiția din Europa de Sud-Est

Șapte studenți din România au obținut medalii de aur la Olimpiada sud-est europeană de matematică 2019 (SEEMOUS 2019). Clasamentul este condus de studenții Dragoș Manea – Universitatea din București, Gyorgy…
Vezi articolul

Cele mai multe posturi netitularizabile din ultimii 11 ani, potrivit datelor Ministerului Educației. Sunt peste 65.800 de posturi pe perioadă determinată / La Titularizare 2023 s-au înscris sub 32.000 de candidați

Pentru anul școlar 2023-2024 au fost scose la concurs cele mai multe posturi pe perioadă determinată pentru profesori. Este vorba de 65.807, conform calculelor pe baza datelor Ministerului Educației. Concret,…
Vezi articolul