Profesorii trebuie să se asigure că elevii predau telefoanele la începutul orei, iar în caz contrar, să apeleze la diriginte sau la conducerea școlii, a afirmat recent ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în cadrul unei conferințe desfășurate la Târgu Jiu. Mai mult, elevii vor fi de la început avertizați că situația va fi raportată, dacă refuză să respecte regulile, a completat el.
Ministrul a reamintit că legislația în vigoare interzice folosirea tehnologiei în timpul orelor fără acordul profesorului – iar acest lucru este reglementat prin lege, hotărâre de guvern și ordin de ministru, însă responsabilitatea pentru implementarea acestei reguli îi revine, în primul rând profesorului de la clasă: „profesorul care este la clasă, el trebuie să o facă. Nu poate să o facă, vorbește cu dirigintele și cu directorul școlii”, a spus Daniel David.
Mai mult, elevii trebuie informați că vor exista consecințe dacă nu respectă regula, a mai spus ministrul: „îi avertizezi: dacă nu respectați această regulă, sunt obligat să raportez această situație, ca să știe dinainte, să nu rămână surprinși”.
Redăm declarațiile ministrului pe această temă:
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Cineva din presă m-a sunat la un moment dat, țin minte că atunci am fost chiar iritat, n-am mai n-am mai putut să fiu psiholog, am fost ministru: ați văzut filmările, nu știu pe care post de televiziune, în care copiii la nu știu ce oră se uitau pe TikTok, își băteau joc de profesor și cum vedeți dumneavoastră rolul profesorului și statutul lui, să-și bată așa joc de el la ore. Într-adevăr, copiii erau pe telefoane, se adunau câte trei-patru la o bancă, se uitau pe nu știu ce, în timp ce profesorul, săracul, preda la tablă. Și ce vreți să fac? Avem lege, hotărâre de guvern și ordin de ministru care-ți spune explicit că în timpul orelor, și vă spun și nou acum, nu este voie să folosiți tehnologie pentru acces online și cu atât mai mult telefon, decât cu acordul profesorului. Este interzis.
Cine trebuie să implementeze lucrul ăsta? I-am și zis atunci jurnalistei: vreți să merg eu în clasă și să iau telefoanele copiilor? Că ar trebui să o facă profesorul care este la clasă, el trebuie să o facă. Nu poate să o facă, vorbește cu dirigintele și cu directorul școlii. Există o procedură pentru asta și ar fi atât de simplu dacă am implementa, sigur, repet, poți să ai diverse variante.
Dacă ai o relație bună cu clasa, poți să le spui copiilor: atenție, nu folosim astăzi telefoane că n-avem o lecție în care să le folosească lucrul ăsta, sau le spui: toți predați telefoanele, uite aici aveți un loc când intrați în clasă, într-un dulăpior sau pe o masă, îi avertizezi: dacă nu respectați această regulă, sunt obligat să raportez această situație, ca să știe dinainte să nu rămână surprinși. Dar, toate astea sunt lucruri, repet, care trebuie să fie implementate de fiecare profesor la clasă. Procedurile există, mai mult decât am făcut, lege, hotărâre de guvern și ordin de ministru, nu putem face.
Telefoanele sunt interzise la ore și pot fi folosite doar dacă profesorul solicită
Ministerul nu a precizat un termen până la care școlile trebuie să finalizeze această analiză a regulamentelor. Regulamentele de organizare internă (ROI) ale școlilor, amintim, sunt bazate pe Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), document aprobat de ministerul Educației și valabil pentru orice școală din țară. Cel mai recent ROFUIP a intrat în vigoare pentru anul școlar curent, 2024-2025.
Potrivit ROFUIP 2024-2025, elevul are printre obligații: „(…) i) de a nu utiliza telefoanele mobile sau orice alte echipamente de comunicații electronice în timpul orelor de curs, cu excepția echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească, și cu excepția situațiilor în care acest lucru este solicitat de către cadrul didactic”.
Articolul 182 din același ROFUIP:
- „(…) (6) Utilizarea telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicații electronice de către elevi se realizează conform prevederilor legale stipulate în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare; utilizarea acestora în timpul orelor de curs se poate face numai la solicitarea cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească.
- (7) Nerespectarea prevederilor referitoare la utilizarea telefoanelor/a altor echipamente de comunicații electronice poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ în vederea predării, după caz, către părinți/reprezentanți legali ai beneficiarilor primari minori sau beneficiarilor primari majori conform regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ”.
Prevederi despre utilizarea telefoanelor mobile în școli sunt și în Statutul Elevului 2024
Articolul 15: „Elevilor le este interzis:
g) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul examenelor, olimpiadelor și concursurilor școlare. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt autorizați să le folosească;
h) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul desfășurării orelor de curs, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic, în timpul pauzelor sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.
Pe tot parcursul programului școlar, telefoanele mobile ale elevilor sunt depuse într-un spațiu sigur, special amenajat în fiecare sală de clasă, la care are acces profesorul diriginte sau directorul unității de învățământ, iar în lipsa acestora cadrul didactic desemnat să efectueze serviciul pe școală.
Nerespectarea acestor prevederi poate duce la preluarea echipamentului de către personalul didactic/didactic auxiliar al unității de învățământ în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți/reprezentanți legali ai beneficiarilor primari minori sau către elevi, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească”.
Prevedere din Legea învățământului preuniversitar despre utilizarea telefonului mobil în școală:
Art. 106 (4) Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada desfășurării cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.
Printre țările care au interzis telefoanele mobile în școli se numără Grecia, Anglia și Ungaria:
- În Grecia, utilizarea telefoanelor mobile la cursuri este interzisă din septembrie, a anunțat ministrul Educației. Elevii pot fi suspendați dacă încalcă regula și pot fi exmatriculați dacă înregistrează în clasă
- Telefoanele mobile, interzise în școlile din Anglia pentru elevi, inclusiv în pauze, a anunțat Guvernul britanic. Ministrul Educației: Școlile sunt locuri în care copiii trebuie să învețe, iar telefoanele sunt o distragere nedorită
- Ungaria a interzis telefoanele mobile în școli, de la 1 septembrie 2024. Elevii trebuie să le predea profesorilor la intrare și le recuperează la finalul cursurilor
- Elevii din Brazilia nu vor mai putea folosi telefoanele la școală – legea merge la promulgare, scria Edupedu.ro pe 20 decembrie 2024. Ministrul Educației: Experienţele din lumea întreagă au arătat că produc deficit de atenție
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
21 comments
mie mi se pare o gafă ce se întâmplă și abia acum realizez un fenomen. ministrul Educației NU trebuie să-și pună numele pe orice rahat de decizie care se ia. Normal trebuia să paseze rezolvarea problemei la nivelul directorilor de școală/liceu. Cu ani în urmă vorbeam de descentralizare, cât de dificil a fost , iar acum văd invers, centralizare. E o aberație!
Care-i ideea mea însă, păi în șah deja se aplică de f mulți ani, la competiții toți își depun tlf într-o cutie și recuperează la plecare. Și n-au fost incidente!
problema este că sunt mulți profesori,colegi de-ai mei,pe care nu ar trebui sa îi vorbesc de rău,dar care nu se pot abține să butoneze chiar dumnealor telefoanele mobile la ore,fără să aibă de-a face cu ora…
Regulamentul scolar prevede scăderea notei la purtare pentru folosirea nepermise a telefonului în timpul orelor de curs.
în cataloagele electronice exista modalitatea de a nota evenimentul.
Profesorii și diriginții sunt cei care încurajează la nerespectarea regulilor,ignorandu-si colegii care doresc sa facă educație.
De ce nu se pun notele la purtare pe discipline,de fiecare profesor al clasei în catalog ?
De ce nu se iau în considerație toate notațile din catalogul electronic?
Tocmai pentru a se acorda burse nemeritate, ca ‘” iau și ei un ban”
Tările civilizate au amenzi. Credeți că dânșii ar respecta regulile daca nu ar fi amenzi? Am o eleva din Spania foarte cuminte. Am intrebat-o ce se întâmplă acolo dacă un copil nu sta cuminte la ore. Mi-a spus că intervine poliția. Vreți să facem și poliție la ore? Ar trebui sa ne puneți la dispoziție un master in domeniu și ceva drepturi salariale specifice.
Va rog sa explicati procedura ” de a lua telefonul unui elev” in timpul orei de curs si sa insistati sa cereti domnului ministru de a o explica in detaliu.
Nu spune că profesorul trebuie să ia telefonul ci că elevul predă telefonul la începutul orei.
Profesorul solicită predarea telefonului, elevul îl pune la locul stabilit. În condițiile acestea nu se atinge altcineva de telefon în afară de elev.
Asta în situații normale în care fiecare înțelege ce are de făcut.
@Cami
Cine trebuie să implementeze lucrul ăsta? I-am și zis atunci jurnalistei: vreți să merg eu în clasă și să iau telefoanele copiilor? Că ar trebui să o facă profesorul care este la clasă, el trebuie să o facă. Nu poate să o facă, vorbește cu dirigintele și cu directorul.
Eu ca profesor nu am voie sa pun mâna pe obiecte de valoare ale elevilor.
În plus,dacă un telefon este defect sau il defectează copilul după primește înapoi telefonul, poate da vina pe mine ca l-oi fi scăpat eu pe jos de s-a stricat.
Și părinții pot sa îmi ceară contravaloarea telefonului.
Fără supărare, nu îmi permit asa ceva.
Profesorul solicită predarea telefonului, elevul îl pune la locul stabilit. În condițiile acestea nu se atinge altcineva de telefon în afară de elev.
Asta în situații normale în care fiecare înțelege ce are de făcut.
Dacă nu, există posibilitatea “raportării”.
Nu există nici o posibilitate in aceasta privința. Un coleg al meu a fost învinuit de mama unei eleve că este primul vinovat în cazul absențelor, notelor proaste și mai ales ptr faptul că fie-sa, s-au apucat de fumat! Ce pretenții sa mai avem la respectarea regulamentului dacă părinții ne învinuiesc pe noi, profesorii.
Știți care este răspunsul elevilor la cerința profesorului de a preda telefoanele!? Nu vreau! Dacă părintele este sunat de diriginte, acesta vine și cu o gură mare afirmă ” Copilul meu are drepturi”!!! Decât să investiți în formarea continuă a Profesorilor, ar trebui să investiți în reeducarea părinților! Avem legi, domnule ministru? De ce nu se respectă? Cine anume va impune dvs să schimbați de la o zi la alta, de la o lună la alta sau de la un an la altul, legislația și regulamentele în educație? Partidul? Parca părăsisem Comunismul, nu?
Și nu este așa?Am și eu colegi care ii încurajează să absenteze și nu pun absențe, care trec pe lângă elevii sprijiniți la ușa scolii cu tigara in gură sau chiar își aprind și ei o țigară lângă copii și care nici nu observa ținuta unor elevi care nu au ce cauta așa îmbrăcați la școală.
Sunteți atât de mulți care fac asta ca mi-ar fi rușine în locul vostru sa zic ceva.Ce să spun!Sunteți revoltați că vă dă cu adevărul în față!
Am fost nevoit să confisc telefonul unui elev, iar ulterior părintele s-a prezentat la școală pentru a solicita restituirea acestuia, manifestând un comportament conflictual. Mă întreb dacă respectarea regulilor mai are vreo importanță pentru unii dintre părinți. Veți spune, poate, că dirigintele ar trebui să știe cum să gestioneze astfel de situații, însă fără măsuri concrete și consecințe reale atât pentru elevi, cât și pentru părinți, schimbările vor întârzia să apară. În alte țări, părinții răspund inclusiv financiar pentru nerespectarea regulilor. În cazul celor care au refuzat semnarea contractelor educaționale, ce s-a întâmplat? Din păcate, nimic.
La ce școală se face,normal că se preferă statul pe telefon.
Foarte corect..
nu se poate stabili o conexiune in scop educativ in clasa cu telefoanele active la purtatori…
personal aplic regulamentul privind izolarea telefoanelor de la inceput,functioneaza…
Ne întoarcem în comunism. În loc să se introducă tehnologia în școală, căci ea este viitorul, intelighenția de la minister, o interzice. Elevii nu vor avea voie cu telefoanele, dar profesorii, dacă nu au chef de predare, le vor da copiilor să conspecteze din manual și “stimații” profesori vor sta pe rețelele de socializare, ca să treacă ora, să scrie în condica școlii că au făcut, chipurile, ora respectivă și să își ia leafa și să plece acasă. Frumos ne șade! România a început să-mi provoace scârbă

@DarkKnight
Ai libertate de deplasare în toată U. E., dacă nu-ți mai place în această țară.
Tot același narativ, taică. Mare criză de idei la ferma de boți, se pare.
Se vede clar că nu vă mai scoate nimeni din cap ideile preconcepute și cretine. Și vă mirați că vă urăsc copiii și părinții vă înjură. Și, părerea mea este că părinții au dreptate să vă înjure, pentru că ai lor copii sunt beneficiarii educației și sunteți obligați să vă dați și mai mult silința
@DarkKnight
Ai o opinie alterata despre educatie, viata , cresterea copiilor, atitudinea la locul de munca, relatiiile cu semenii. Vorbesti despre tehnologie in scoala si o reduci la utilizarea neconditionata de catre elevi a telefoanelor inteligente, cu alte cuvinte crezi ca orice butonare de telefon inseamna evolutie.
În Anglia, deja au început să utilizeze roboți în clase și resursa umană, vor să o reducă. Abia aștept și la noi, ca să mai scăpăm de voi, bugetari puturoși, căci sunteți prea mulți. Din cauza voastră, țara asta e în faliment, că aveți salarii prea mari și nemeritate, căci munciți extrem de puțin, comparativ cu noi, cei care lucrăm în privat
cum sa renunțe la telefon , daca inteligenta artificiala raspunde mai bine cavei la lectie??
cum sa renunțe ei la sprijinul chatgptului ? bonus , in timp ce pun intrebarilor SI asteapta raspunsurile , vor manca reclama pe paine.. timpul trece mai ușor SI nu se * plicti*
https://startupcafe.ro/chatgpt-reclame-functie-cautare-80462
DATI LEGEA CARE SA SCOATA TELEFONUL DIN ACTIVITATEA EDUCATIONALA , NU TRANSFORMATI PROFESORII IN JANDARMI.
astia micii fac sevraj daca le iei telefonul , sar la bataie , deja sunt dependenți. SI asa sunt la o vârsta dificila , au tot soiul de dependente , părinții isi aparat odraslele tatacite cu inversunare. Dati legea corect ca sa se poata aplica măsura.
Nu da telefonul , vine sa discute cu el sectoristul responsabil cu delicventa juvenila/
A doua oara amenda .
A treia oara exmatriculat .
done.
Corect. Face scame, am sunat politia locala, i se pune in vedere parintelui si o amenduta si un avertisment ca se contacteaza asistenta sociala si sa-i vezi cum nu mai dau din gura. In orice tara civilizata asa s-ar proceda. Legea e lege pentru toti si autoritatea institutiilor trebuie respectata.