Ministrul Educației: Este imperios necesară menținerea școlilor deschise, cu învățământ în format fizic, cât de mult posibil

13.146 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru Agerpres că noul an şcolar va începe de la premisa că este ”imperios necesară” menţinerea şcolilor deschise, cu învăţământ în format fizic cât de mult posibil. Noul an școlar începe luni, iar 12 localități din România au rata de incidență peste 6 la mia de locuitori și orele vor fi organizate în sistem online, potrivit regulilor oficiale de funcționare a școlilor.

Sorin Cîmpeanu a spus că atât timp cât ocupă funcția de ministru al Educației, va susține școlile deschise pentru ca elevii să vină fizic la ore.

“Cât sunt eu ministru, voi face tot ce depinde de mine ca elevii să facă şcoală fizic în cele mai bune condiţii posibile. Începem noul an şcolar de la premisa că este imperios necesară menţinerea şcolilor deschise, cu învăţământ în format fizic cât de mult posibil. Trebuie să ne îndreptăm spre o normalitate în care elevii să beneficieze de activităţi didactice echitabile, în care diferenţele de acces să fie reduse la minimum”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Acesta a mai afirmat că elevii vor învăța online în situația în care sănătatea lor este pusă în pericol: „Elevii vor fi prezenţi în şcoli, aşa cum sunt obişnuiţi să facă şcoală şi aşa cum ştim că este benefic atât din punct de vedere al dezvoltării coerente a competenţelor, cât şi al sănătăţii psiho-emoţionale a acestora şi doar în situaţii excepţionale, când sănătatea lor sau a celor din jur este în pericol, vor rămâne acasă, pentru învăţare online”.

Ministrul a folosit în această declarație și un pleonasm: „imperios necesară”.

Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, pleonasmul este o „eroare de exprimare care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii sau propoziții cu același înțeles”.

Explicația dată de Dicționarul Explicativ al Limbii Române a cuvântului „imperios” este următoarea: „Care este neapărat necesar, care cere o rezolvare imediată”. De aici reiese faptul că structura „imperios necesar” este una pleonastică.

Structura pleonastică „imperios necesar” s-a regăsit la admiterea la Facultatea de Drept a Universității București în 2015, grila 3, punctul 27. Răspunsul corect al cerinței a fost punctul „a”: toate sunt pleonasme.

Foto: captură examen de admitere, 22 iulie 2015, Facultatea de Drept – Universitatea din București

Mai sunt 3 zile până la începutul cursurilor din anul școlar 2021-2022. Calendarul și structura aici.

Reamintim regulile oficiale pentru prima zi de școală:

Pentru pregătirea unităților de învățământ, conducerile acestora au în vedere următoarele aspecte:

  • Organizarea și întreținerea spațiilor, astfel încât să asigure distanța de minim 1 m. În situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximum posibilă, inclusiv prin amplasarea optimă a mobilierului școlar;
  • Stabilirea circuitelor funcționale;
  • Evaluare a necesarului de resurse umane;
  • Asigurarea materialelor de curățenie, igienă și dezinfecție;
  • Asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecție pentru elevi studenți și personal.
Citește pe larg articolele relevante, proceduri din ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății pentru începutul de an școlar 2021-2022, precizările și recomandările din ultima lună.

15 comments
  1. De unde a luat acest individ cifra de 6 la mie ca fiind limita pentru desfășurarea cursurilor școlii în format fizic? Dacă o planeta întreaga are ca limita de sus 3 la mie pentru închiderea unor activități (printre care și școală) cum poate să – și asume asemenea libertăți???
    CNSU (dl. Arafat) ce părere are?

  2. Vad ca va convine domnilor/doamnelor profesori sa stați acasă în fata calculatoarelor. Și eu sunt cadru didactic și îmi doresc sa merg la școală, indiferent de aceste date, care 60% sunt false. Succes în noul an școlar!

  3. Tu ,politrucule stai in birou ,noi alături de peste 100 de elevi intr-o singura zi. Dacă ne îmbolnăvim,zici merci, am mai scăpat sa plătim pensie unuia care trage din greu o viața întreaga!
    O Rușine de ministru!

  4. Este imperios necesar sa avem copii sănătoși nu școli deschise cu orice risc .Și mintea deschisa la nou mai ales o minte de ministru !

    1. Copiii trebuie să meargă la școală, măcar cei din cursul primar, ca să fie sănătoși și mintal și afectiv. Ministerul trebuie sa asigure atestarea săptămânală și condițiile de distanțare și igienă.

  5. Adica in timp ce toti bucureștenii vor suporta restricții chiar dupa depășirea indicelui de 2-3 la mie, copiii si nepotii lor vor continua sa se expuna prin mijloacele aglomerate de transport in comun si in colectivitate, si asta ca sa ii faca pr plac acestui ministru lipsit de empatie si de precauție.

    1. Foarte buna observația. Susțin comentariul. Acest personaj, care se crede ministru, este mai mult decât penibil prin ceea ce spune, ce face și dorința sa neabătuta de a îmbolnăvi copiii noștri.. N fiecare zi sunt tot mai multe infectari!
      ALO! Nu se autosesizează nici o autoritate a statului, sau suntem ocupați cu campania electorala pro Câțu???
      Rusineeeee.!!!!

      1. Show must go on. Ca doar nu o sa stam asa inca 2 ani cel putin. Tarile din Europa relaxeaza incet incet restrictiile, nordicii chiar foarte tare. Si toti au chiar multe cazuri fata de noi. Au inteles ca a muri de o boala sau de foame e tot in aceeasi directie: mori si gata. Economia trebuie relansata rapid. Nu vedeti ca se tot prabuseste zilnic cate ceva? Ba energia se scumpeste, ba mancarea, ba casele.

        1. Nu mai comparati tarile dezvoltate din Europa cu conditiile de la noi!
          La noi sunt inghesuiti cate 30-36 de elevi intr-o sala mica de clasa, cu geamurile inchise (ca ne trage curentul), se deplaseaza cu mijloace de transport superaglomerate, nu se face curatenie si dezinfectare in scoli.
          Ca sa nu spun si de gradul de vaccinare si de testarile care se fac in scoli in tarile civilizate…
          Nu-si doreste nimeni sa stea acasa inca 2 ani, dar trebuie luate masuri serioase de protectie: testare periodica pentru elevi si profesori, clase cu max 25 elevi, sisteme de ventilatie si purificare a aerului in scoli, personal suficient pentru curatenie si multe altele.
          Altfel, profesorii si elevii vor fi materie prima pentru spitale.

          1. Domnule, sunt profesor intr-o scoala din rural in provincie. Geamurile si usile stau deschise, femeia de serviciu aeriseste inainte de ore si intre schimburi, sterge bancile cu solutii dezinfectante si pe jos cu biocide, elevii au dispensere cu dezinfectant, poarta masti, sunt distantati si nu ies simultan in pauze. Profesorii sunt trei sferturi vaccinati si poarta la tot pasul masca(nu doar cand vine cineva, ci mereu, fara sa-si fure caciula). Asa ca nu generalizati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trebuie să fim la școală și noi și copiii, dar trebuie să luăm măsuri cât se poate de ferme, fără să conteze costuri, sau cheltuieli – Pavel Lazarov, directorul Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu”, București: De ce nu facem absolut nimic pentru a susține învățământul în școală?

„De ce nu facem absolut nimic pentru a susține învățământul în școală prin măsuri absolute?”, este întrebarea pe care a adresat-o Pavel Lazarov, directorul Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” din București,…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației atacă în instanță hotărârea prin care CNCD l-a acuzat de discriminare pentru că nu a acordat bursele de clasa a V-a și liceenilor din mediul rural / De un an, acești elevi încă nu au primit bursele 

Ministerul Educației a atacat în instanță decizia Consiliului Național de Combatere a Discriminării, din 16 noiembrie 2022, prin care fusese amendat cu 10.000 de lei pentru că prin ordinul de…
Vezi articolul
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Liceele pedagogice vor putea forma învățători, dar vor fi angajați pe perioadă determinată. Pentru a se titulariza, aceștia trebuie să termine o facultate de profil – proiectul legii Deca

Liceele pedagogice formează absolvenți pentru specializările educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogie generală și mediere școlară, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar, asumat de Ligia Deca. Acest lucru înseamnă că învățătorii…
Vezi articolul

Părintele unei eleve olimpice cu CES solicită adaptarea condițiilor examenului de Bacalaureat 2024 și susține că a primit de la ISJ Brașov hărți mentale care nu corespund nevoilor elevei, într-o scrisoare deschisă către ministrul educației, Ligia Deca

Părintele unei eleve olimpice cu CES solicită adaptarea condițiilor examenului de Bacalaureat 2024 și susține că a primit de la ISJ Brașov hărți mentale necorespunzătoare  nevoilor elevei. „Pentru Evaluarea Națională…
Vezi articolul
subsecretar de stat la Educație

Nou subsecretar de stat la Educație, responsabil cu digitalizarea: Tudor-Ionuț Oprea, cu pregătire în psihologie, sănătate publică și digitalizare, fost consilier în guvernul Cioloș, fost lider în Liga studenților din străinătate

Premierul Florin Cîțu a numit un nou subsecretar de stat la Ministerul Educației, Tudor-Ionuț Oprea, printr-o decizie publicată marți în Monitorul Oficial. Într-un anunț publicat pe pagina sa de Facebook,…
Vezi articolul