Ministrul Educației din Italia interzice folosirea telefoanelor mobile în clasă

1.074 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Ministrul Educației din Italia, Giuseppe Valditara, interzice folosirea telefoanelor mobile în clasă, transmit autoritățile italiene, potrivit Rador. Acesta consideră că din cauza acestor dispozitive elevii nu sunt atenţi şi implicaţi la ore aşa cum ar trebui şi, în plus, nu arată respectul cuvenit faţă de profesori.

Concret, în toate instituțiile de învățământ din Italia a fost distribuită o circulară semnată de ministrul Educației. Circulara conține instrucțiuni privind utilizarea telefoanelor și a altor dispozitive electronice similare.

Potrivit ministrului, telefoanele mobile reprezintă un element de distragere a atenției pentru sine și pentru ceilalți și o lipsă de respect față de profesori, cărora este prioritar să li se restabilească autoritatea, mai transmite Rador. Circulara nu introduce sancțiuni disciplinare.

În documentul citat mai sus este menționat că este permisă utilizarea unor astfel de dispozitive în sala de clasă, ca elemente compensatorii, cu acordul profesorului, în scop incluziv, educațional și de formare.

În România, utilizarea telefoanelor mobile este interzisă în timpul orelor de curs. Telefoanele vor fi păstrate în locuri special amenajate, astfel încât să nu deranjeze orele, potrivit Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP 2022).

Art. 186 alin. (2) prevede: „În timpul orelor de curs, al examenelor și al concursurilor este interzisă utilizarea telefoanelor mobile; prin excepție de la această prevedere, este permisă utilizarea acestora în timpul orelor de curs, numai la solicitarea cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ. În situații de urgență, utilizarea telefonului mobil este permisă cu acordul cadrului didactic. Pe durata orelor de curs telefoanele mobile se păstrează în locuri special amenajate din sala de clasă, setate astfel încât să nu deranjeze procesul educativ”.


4 comments
  1. foarte bine…elevii sunt aproape imbecili datorită tehnologiei informației…nu știu aproape nimic… câteodată nici numele nu îl știu fără să se uite pe telefon… analfabeți mediocri digitali viitori infractori mulți dintre ei .. generații întregi pierdute datorită acestei revoluții digitale impuse că și revoluția culturală a lui Mao Tze Dong…

  2. Nu este o metodă comunistă ci una practică!, venită din rațiunea de care avem toți nevoie dar de care nu vrem mulți să ținem seama. Actualul guvern/ minister nu va ține seama de asta dar va veni și cine trebuie la cârma țării și va ține seama și de acest aspect vital pentru copiii care vor cu adevărat să învețe și nu vor să devină sclavii de mâine ai IA!

  3. O metodă comunistă. Aveam altă părere despre această țară. Sper să nu se aplice și la noi. Suntem în era tehnologiei, nu în Evul Mediu întunecat. Școala de astăzi, se face cu ajutorul tehnologiei și a internetului.

    1. Nu este o metodă comunistă cu una practică!, venită din rațiunea de care avem toți nevoie dar de care nu vrem mulți să ținem seama. Actualul guvern/ minister nu va ține seama de asta dar vă veni și cine trebuie la cârma țării și vă ține seama și de acest aspect vital pentru copiii care vor cu adevărat să învețe și nu vor să devină sclavii de mâine ai IA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cei 5 pași pentru completarea fișei de înscriere la liceu 2024, prezentați de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași: Nu completa o opțiune nedorită înaintea unei opțiuni dorite! Cu cât poziția în ierarhie e mai jos, cu atât numărul de opțiuni trebuie să fie mai mare

Pentru completarea fișei de admitere la liceu 2024, primul pas recomandat elevilor de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași este să analizeze opțiunile: „Realizează o listă a liceelor…
Vezi articolul

Tabletele pentru elevi, livrate parțial în 18 județe și complet în restul, anunță ministrul Educației la trei luni de la începutul anului școlar – termenul promis inițial / Livrarea nu înseamnă că dispozitivele au ajuns la copii, sesizează părinții

„Până acum, s-a livrat, în total, un număr de 199.473 de tablete”, a anunțat pe Facebook, luni seara, ministrul Educației, Monica Anisie, la trei luni de la începerea școlii. Guvernul…
Vezi articolul