„Noi nu am pomenit nicio secundă de aceste tuneluri”, spune Ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit stiriedu.ro, după ce ieri Edupedu.ro a sesizat faptul că tunelurile de dezinfecție pentru elevi amplasate în zeci de școli, nu sunt recomandate de OMS și de Institutul Național de Sănătate Publică. Afirmația ministrului este falsă, pentru că tunelurile de dezinfecție apar chiar în Ordinul comun semnat de ministrul Anisie și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, prin care se stabilesc regulile de distanare, de igienă și dezinfecție în școli.
„Noi nu am achiziționat tuneluri de dezinfecție. Ministerul Educației nu a recomandat să se ia așa ceva. Primăriile trebuie să răspundă de ce au achiziționat așa ceva, în condițiile în care Institutul Național de Sănătate Publică nu recomandă.
Noi nu am cerut asta. Noi am spus că nu avem nevoie decât de acele covorașe dezinfectante pentru ca elevul să vină să se șteargă pe piciore, să intre în spațiul școlii, după ce intră să se spele, să i se dea masca, apoi să meargă pe culoar.
Noi nu am pomenit nicio secundă de aceste tuneluri. De ce? Pentru că sunt copii care au alergii, și chiar și profesori”, a spus ministrul Educației potrivit sursei citate.
Afirmațiile ministrului Educației contravin de fapt Ordinului comun al miniștrilor Sănătății și Educației prin care au fost stabilite măsurile obligatorii în școli, pentru perioada de pregătire și de examene. În ordin tunelurile de dezinfecție sunt opționale:
Articolul 15. „Unitățile de învățământ în colaborare cu autoritățile publice locale pot lua și alte măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea infectării cu SARS-CoV-2 (instalarea de tuneluri de dezinfecție, lavoare suplimentare pentru spălarea mâinilor, măsuri privind siguranța elevilor pe traseul de la unitatea de învățământ la domiciliu și retur etc.)”.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, Tunelurile de dezinfecție constituie un risc pentru populatie.
”Pulverizarea persoanelor cu dezinfectanți (cum ar fi într-un tunel, poartă sau cameră) nu este recomandată în niciun caz. Această practică poate fi dăunătoare fizic și psihologic și nu reduce capacitatea unei persoane infectate de a răspândi virusul prin picături (salivă sau secreții nazale) sau contact. Efectul toxic al pulverizării de substanțe chimice, cum ar fi clorul, pe persoane, poate duce la iritații la nivelul ochilor și pielii, bronhospasm cauzat de inhalare și efecte potențiale gastro-intestinale, cum ar fi greața și voma”, potrivit OMS.
De cealaltă parte chiar Institutul Național de Sănătate Publică, instituție aflată în subordinea Ministerului Sănătății, nu recomandă aceste tunele.
”Pulverizarea persoanelor cu dezinfectanți nu este recomandată în nici un caz. Această practică poate fi dăunătoare și nu reduce capacitatea unei persoane de a răspândi virusul. Pulverizarea de substanțe chimice precum clorul poate duce la iritații la nivelul ochilor și pielii, bronhospasm cauzat de inhalare și efecte potențiale gastro-intestinale precum greața și voma,” se arată în comunicatul INSP.
Reamintim că în Suceava, primăria a dotat 25 de școli cu tot atâtea tuneluri de dezinfecție. În Sectorul 4 Primăria a anunțat instalarea de tuneluri de dezinfecție la cele 40 de școli.
La mai multe școli din județul Olt au fost de asemenea instalate tuneluri dezinfectante la intrarea în instituții.
Foto: gov.ro