Ministrul Educației, despre învățătoarele care critică subiectele de la clasa a IV-a: Sunt colegi a căror activitate o respect, dar care, din păcate, nu reușesc să înțeleagă că lumea se schimbă. Când se schimbă lumea trebuie schimbat și sistemul de educație

15.812 vizualizări
Foto: gov.ro
“Sunt colegi a căror activitate o respect, dar care, din păcate, nu reușesc să înțeleagă că lumea se schimbă”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre învățătoarele care au criticat subiectele de la Evaluarea Națională de la clasa a IV-a. Ministrul a spus, într-o intervenție la AlephNews că, atunci „când se schimbă lumea trebuie schimbat și sistemul de educație”.

Pentru prima dată în istoria recentă, un ministru al Educației ia apărarea specialiștilor din minister care au realizat subiectele. Cîmpeanu a spus că „subiectele au fost realizate de către un colectiv de care didactice cu experiență, sub coordonarea unor persoane demne de toate încrederea, specialiști în științele Educației”.

Ministrul a mai explicat faptul că aceste păreri contrare sunt ale colegilor care nu înțeleg că lumea se schimbă, spunând că dacă nu va fost schimba sistemul de educației, nu vom avea schimbări nici la rezultatele PISA.

Sorin Cîmpeanu: „Întotdeauna mă bazez pe părerea celor care au o vastă experiență demonstrată în a lucra cu copiii de această vârstă. Drept urmare am discutat și eu cu mai multe cadre didactice, repet, cu o vastă experiență, care mi-au spus că, sigur, subiectele sunt altfel, subiectele necesită o altfel de abordare, subiectele sunt mai bine ancorate în realitate, subiectele nu presupun un răspuns corect unic, subiectele sunt mai apropiate de modalitatea de construcție a subiectelor pentru testările PISA. Subiectele au fost realizate de către un colectiv de care didactice cu experiență și sub coordonarea unor persoane demne de toate încrederea, specialiști în științele Educației.

Îmi pare rău că se creează astfel de dispute, care au la mijloc elevii, pentru că vom avea păreri contrare de câte ori vom vrea să schimbăm ceva. Or dacă nu vom vrea să schimbăm ceva în sistemul de educație, nu se vor schimba nici rezultatele la testele PISA.

Sunt colegi a căror activitate o respect, dar care, din păcate, nu reușesc să înțeleagă că lumea se schimbă. Când se schimbă lumea trebuie schimbat și sistemul de educație. Trebuie să fie adaptat la realități”.

Reamintim că subiectele de la Limba română, Evaluarea națională la finalul clasei a IV-a, care au generat dezbaterea de mai sus erau bazate pe următorul text:

Foto: edu.ro
Foto: edu.ro
Descarcă de mai jos Subiectele integrale de la Evaluarea Națională la Limba română – clasa a IV-a:

„Sunt discuții cu privire la cât de adecvate au fost subiectele cu privire la proba de Limba română care s-a derulat în cursul zilei de ieri” (n. red. marți, 18 mai 2021), a declarat și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, întrebat în cadrul unei emisiuni la TVR cum au decurs Evaluările Naționale pentru clasele a VI-a și a IV-a până acum.

Până acum profesorul Dragoș Iliescu, expert OECD în testare educațională, a reacționat la în disputa despre subiectele de la Evaluarea de clasa a IV-a: Este un text adecvat, care stă la baza unui test adecvat scopului / Sub lupă la aceste evaluări nu sunt elevii, ci profesorii, directorii, inspectorii și ministerul.

Și fostul ministru al educației, Daniel Funeriu a avut un comentariu pe acest subiect: „Le invit pe Învățătoarele-Caisă să recitească ”Amintiri din copilărie” și să facă analiza intersecțional-emoționalo-traumato-ecologistă a crimelor comise cu ceaslovul împotriva muștelor”, a spus Funeriu.

Ce sunt evaluările naționale de la clasa a IV-a

Elevii de clasa a IV-a susțin la nivel național, începând din 2014, o serie de evaluări aproape de finalul anului școlar. Copiii de 10-11 ani dau o testare la Limba română, una la Matematică, iar cei care aparțin minorităților naționale susțin și o probă la Limba maternă.

Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au fost introduse prin legea educației din 2011, în primii ani au fost pilotate, iar primul an în care au fost administrate național a fost 2014-2015. Rezultatele NU se pun în catalog, sunt confidențiale, nu stau la baza ierarhizării copiilor, trebuie comunicate fiecărui părinte în parte și pe baza lor profesorii trebuie să realizeze planuri individualizate de învățare.

Fiecare probă durează 1 oră.

Care este scopul evaluării de la clasa a IV-a

Scopul evaluării naționale de la clasa a IV-a este să radiografieze în ce măsură au înțeles copiii elementele prevăzute de curriculumul național, dar și efortul depus de învățători. În contextul unei salarizări diferențiate, aceste evaluări sunt esențiale.

Rezultatele la nivel național verifică în ce măsură au fost însușite de copii competențele stabilite în curriculum, iar rezultatele la nivel de clasă arată efortul depus de fiecare învățătoare: au ridicat nivelul celor mai mulți copii din a II-a până în a IV-a sau au mers doar cu vârfurile, iar restul copiilor s-au adâncit în necunoaștere?

Rezultatele obținute la această evaluare organizată de Minister la toate clasele a IV-a sunt folosite de Ministerul Educației și pentru diagnoză de sistem, pentru verificarea rezultatelor curriculumului la final de ciclu primar și eventuale recalibrări ale conținuturilor predate la clasă.

Mircea Miclea, fost ministru al Educației și cel care a introdus alături de Daniel Funeriu în Legea educației aceste testări, explica anul trecut că rolul Evaluărilor Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a este de a-i „identifica din timp pe cei care vor avea probleme la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a sau vor avea probleme la testele PISA”. Potrivit acestuia, funcția acestor evaluări este tocmai cea de remediere a lipsurilor acumulate pe parcursul școlii, de aceea aceste evaluări se numesc „formative”.

Copiii susțin aceste testări în clasa în care învață și în așezarea normală în bănci, subiectele fiind pe două numere. Subiectele sunt concepute de Ministerul Educației, iar părintele poate verifica în siguranță (notele nu se trec în catalog) dacă învățătorul i-a subevaluat sau supraevaluat copilul, iar la nivel de școală se poate vedea care este progresul majorității elevilor dintr-o clasă din a II-a până în a IV-a.

La clasa a IV-a, copiii au la dispoziție o oră pentru a rezolva subiectele.

Foto: gov.ro / Sorin Cîmpeanu


12 comments
  1. halal text… 2 copii se duc la furat… dar la ce te poti astepta in Romania… tara in care prima poezie invata de copii e “Catelus cu paru’ cret/Fura rata din cotet….”

  2. Un ministru la fel de sclav ca si precedesorii .Tinta lor ,a acestor figurine triste impuse de interesele externe acestui timp ,este sa se ajunga ca pe diverse cai ,elevii sa nu stie tabla inmultirii la clasa a 8 a!!!
    Daca nu credeti verificati ce se ntampla in tarile date ca exemplu Germania ,Franta etc .,unde elevii sunt nauciti de cap cu tot felul de idei ,astfel ca la sfarsitul celor 10 clase un procent foarte mic dintre ei pot sa formuleze idei si sa le argumenteze .Asa cum spunea si acest papa de Romania ,funeriu, elevii sunt impinsi psihoemotional inspre zone total rupte de realitate,ca sa nu mai fie expusi emotional🤣🤣🤣!
    Acest lucru face si mai posibil crearea de sclavi moderni ,distrugerea originilor su metisarea populatiei , nemaivorbind de rapandirea LGBTQ ca fenomen absolut normal . Planul Kalergi este instaurat in plina forta in Europa.Civilizatia Europei , asa cum a fost ea ,trebuie sa dispara!

  3. Cele mai tâmpite teste pe care le-am văzut în viata mea! La fel ca cei care le generaza cu mințile lor bolnave.

  4. Schimbarile despre care vorbeste domnul ministru ar trebui sa se vada nu numai in modul in care se doreste sa fie evaluati copiii.Acum cateva zile tot dumnealui spunea ca este oripilat pentru ca nu a gasit niciun laborator in nicio scoala dintr -un judet , si atunci cum vrea dumnealui sa se intample schimbarile de care vorbeste daca nu oferi mijloacele necesare schimbarii?Scoala , in intregul ei ar trebui sa fie un laborator unde elevii sa exploreze ,sa experimenteze , sa aplice , programele si metodele de predare ar trebui modificate si apoi , dupa ce ai oferit mijloacele necesare schimbarii cere .Dumnealui se bucura ca a vazut la Bragadiru un laborator performant , dar si acela fara dotari.Stie dumnealui ca acolo unde mai exista laboratoare si se mai fac lectii practice trebuie sa ai toate conditiile si parghiile legale pentru a detine si distruge deseurile rezultate si nimeni nu face nimic in acest sens? Este discursul unui ministru care este rupt de realitate , care nu a predat niciodata intr un satuc uitat de timp , care nu mai are copii la scoala romaneasca , care are incredere in expertii alesi pe spranceana politica si ii discrediteaza pe cei care pana a veni dumnealui la minister au dat tarii generatii de elevi care au reusit in viata. Sunt dezamagit de modul in care stie dumnealui sa medieze o problema reala aparuta , iata, in urma unor evaluari banale , fara rost , fara niciun feedback .Se dau aceste teste de atata vreme si in urma aplicarii lor nu s-a prezentat niciodata nici macar o statistica centralizata , ce sa mai vorbim de discutii serioase privind schimbarile necesare ce ar trebui facute.As putea sa continui cu foarte multe lucruri , dar am inteles .Domnul ministru isi apara expertii bine platiti si de vina sunt invatatoarele platite prost , care nu se schimba la vremuri noi.Succes , domnule ministru!

  5. Se pare că tov. ministru al educației nu citește deloc legile și se pare că încearcă să ne bage pumnul în gura! După el ,NU avem voie sa avem opinii, păreri,să spunem ce ne deranjează, trebuie să facem Doar ce spune și decide el ,precum un Mesia! Pe bune? La cum se a schimbat în decizii ,din ora in ora ,sincer,ce încredere în raționamentul lui sa am? Cred că coboară spre zero bine de tot! Învață să respecți și părerile și opiniile altora! Nu suntem în dictatura tovarășe ministru!!!

  6. Bla bla bla!! Felicitări domnule ministru pentru luarea de poziție! In țara asta toată lumea se pricepe la educație și la fotbal… Toate educatoarele/învățătoarele lipitoare de afișe își dau cu părerea, deși ele nu știu de capul lor!!

  7. Oare domnului ministru nu i se pare un paradox remediere si evaluare?
    Suntem luati de prosti si doar atat……
    Dupa un an de online ce evaluam?
    Hotia si prostia.

  8. Schimbarea lumii, cu adevărat, se face la toate palierele, nu, neapărat, la cele medii sau inferioare, în timp ce palierele superioare conduc după bunul plac. Să nu ne îmbătăm cu apă rece !! Omenirea încă nu este conștientă că trăiește în mileniul III. Doar, cronologic. Vechile mentalități, dobândite de-a lungul timpului, din nefericire, persistă. Șefi de stat (președinți, mulți dintre ei dictatori sau, monarhi ereditari), politicieni (majoritatea, pseudo), manageri (bătuți în cuie, inamovibili pe moșiile lor), directori și, chiar, funcționari care-și asociază funcțiile (de jurae, nu și de facto, pentru că le este foarte greu să dețină și această calitate) cu panteonul zeilor (deh, numai ei au dreptul de a conduce ! și, care zei ?) conduc lumea cu nonșalanță, considerând că așa este firesc. Deci, mentalitățile nu se schimbă, nu se transformă, fiind neconforme cu evoluția (sau, involuția) omenirii a actualului mileniu III. De unde, mult așteptata schimbare (în bine) ?

  9. Scuzati dar ….dl ministru nu e deloc in ton cu vremurile precum se pretinde a fi. Argumentez : La noi avem copii ce invata integrale functii matriciale etc. Avem o traditie in a avea copii de gimnaziu olimpici in discipline cu aplicatii teoretice. Alaturi de India Rusia etc. Avem insa alaturi de aceste tari , cele mai disfunctionale economii. De ce? In opinia mea asta se intampla deoarece se realizeaza programa scolara pentru a da ore profesorilor nu pentru a pregati copiii pentru viata. Daca va uitati la Finlanda, Suedia , Japonia acestea au economii functionale , in care patura sociala saraca nu exista (nu semnificativ) si care au un sistem educational in clasele gimnaziale , in asa fel incat copiii sunt pregatiti pentru viata atat in ceea ce priveste implicarea civica , politica (de aici consecinta ideiii ca politicianul lucreaza pentru cetateni, (nu cum ca ar fi o specie superioara) , este taxat imediat de societate comparativ cu tari precum tara noastra unde ,,toti sunt la fel , n-am cu cine vota” auzi mult prea des) si deasemenea copiii au posibilitatea sa aplice majoritatea cunostintelor invatate in gimnaziu , in timp ce la noi , patura sociala este preponderent saraca , cea medie relativ inexistenta si cea foarte bogata existenta , si promovata intens de massmedia (fara a lua in calcul modul de inavutire) , la noi ies pe banda rulanta analfabeti functionali asta daca nu cumva sunt anafalbeti pur si simplu. Specializarea inalta , inclusiv cu integrale este realizata in tari precum Finlanda la nivelul studiilor superioare. La noi daca un viitor posibil medic este slab la sport matematica si muzica nu va trece de gimnaziu . La fel un viitor inginer (posibil ) nu va trece de gimnaziu adica societatea il va pierde pe drum daca este pur si simplu pe aratura in ceea ce priveste interpretarea literara( comentariile) . In tari precum Romania un elev face un calcul legat de functii matematice , integrale , grafice samd in 20-25 minute. In cele precum Finlanda , elevul baga datele in calculatorul la care elevul roman se uita ca vitelul la poarta noua , in conditiile in care multe unitati de invatamant au ore de informatica dar elevii nu vad calculatoare performante , mai noi de 20 de ani decat in filme. Asa ca degeaba avem olimpici. Desi am vazut deseori comentarii , postari ce denigreaza sistemele de invatamant din tarile mentionate, pe motiv ca ei nu au olimpici , consider ca ar trebui sa ne schimbam modul de gandire, clasa politica (aia care s-a lipit de scaune ) adica inclusiv dl ministru , trebuie sa investeasca in viitorul nostru al copiilor nostri (cum m cand asta ar insemna sa agite apele iar rezultatele le-am vedea peste 15 ani????) Acum, însă din ceea ce am citit/aflat , (si consider ca fara a fi infatuat , stiu sa extrag concluzii pertinente , sa trec de bullshit, etc) cele doua sisteme difera enorm. In sensul ca al nostru se axeaza pe teorie , fara practica , acela sau altele se bazeaza pe practica in primul rand , lasand teoria la nivel de facultate. Dotarea noastra lipsa cam obliga la asta in timp ce dotarea altui sistem invata copiii sa se foloseasca de aparatura existenta. Cei care ajung la un anumit nivel in sistemul nostru in mod evident au cunostinte teoretice mult mai aprofundate fata de cei din alt sistem educational, insa se pierd multi pe drum (abandon educational) iar aplicarea acelor cunostinte de nivel liceu de exemplu fara o aprofundare de facultate este imposibila.( Doar cu liceul integralele rămân cunoștințe inutile) Practic invatam mult inutil , in timp ce pierdem pe cei cu valente in alte domenii , noi pretindem copiiilor sa stie cate putin din toate , iar daca nu tin pasul in toate domeniile ii pierdem. In practica se traduce asa:(Si aici dau exemple duse la nivel maxim insa aplicabile mai mult pentru elevi caci in realitate pilotii brevetati pe avionul respectiv cred ca ar sti amandoi ce si cum ) Un pilot de avion roman (elev) stie sa calculeze pe hartie cat i-ar trebui intr-un avion superperformant , azimutul de deplasare timpul in care ar ajunge din punctul a in punctul b dar nu are ore efective de zbor …..Pilotul (elevul ) acelui sistem de invatamant stie sa il piloteze fara sa știe să faca nici un calcul fara ajutorul unui calculator ….un elev român știe forța de frecare necesara spre a face focul …..dar moare de frig în pădure ….în timp ce elevul acelui sistem din tarile amintite , își face focul, cabana și se apucă de turism…

  10. În primul rand nu este “sfârșitul clasei…”
    Mai sunt 5 săptămâni de scoala.
    In al doilea rand, este o mare greseala pedagogica de a da evaluare nationala elevilor de clasa a sasea imediat după vacanta enorma de 4,5 săptămâni în care tot dvs i-ați băgat forțat. Ei aveau și geometrie și algebra. Ce retionament la geometrie îți mai poate face un elev care a uitat argumentele (teoremele) în asa vacanta enorma în mijlocul semestrului?
    Cat despre cei de clasa a patra… Nu i-ați șocat pe elevi, ci i-ați contrariat prin textul cu fructele furate.
    Majoritatea fiind copiii fără handicap intelectual, nu considera o infracțiune sa te catari într-un pom și sa culegi câteva fructe, sau sa culegi câteva fructe de pe o ramura prea aplecata.
    Cum, necum, s-au simțit deodată rea de ei nu erau, adică infractori.
    Este deja greu de digerat și exagerat pentru un copil de vârsta lor.
    Macar sa fie la noi livezi și fructe ca pe vremuri. Va amintiți piersicile de Medgidia?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Doar 6% dintre elevi au putut să scrie perfect românește” și calculul “10+10:10 a creat probleme pentru 15% dintre elevii” ale căror lucrări au fost evaluate digitalizat, în Dâmbovița – Sorin Cîmpeanu / Ce subiecte au fost rezolvate de cei mai mulți elevi și care au produs cele mai multe probleme

Un exercițiu care viza scrierea corectă a fost rezolvat integral și corect de doar 6% dintre elevi, la proba de Limba română – Evaluarea Națională 2022, pe când, la proba…
Vezi articolul

OFICIAL Calendarele sesiunilor speciale de BAC 2020 și Evaluare Națională 2020 – publicate de Ministerul Educației. Sesiunile speciale sunt organizate pentru elevii afectați de pandemie

Calendarele oficiale ale sesiunilor speciale de Bacalaureat și Evaluare Națională 2020 au fost publicate de Ministerul Educației. Este vorba despre sesiunile organizate pentru absolvenții claselor a XII-a și a VIII-a…
Vezi articolul