Ministrul Educației a anunțat că decizia a fost luată și că examenele de Bacalaureat și Evaluarea Națională se vor susține. Monica Anisie a răspuns astfel la Digi 24, celor care îi solicită anularea examenelor naționale în acest an și echivalarea mediei din anii de liceu cu examenul de Bacalaureat și a mediei din anii de gimnaziu cu examenul de Evaluarea Națională.
Întrebarea adresată: De ce nu se ia în calcul să se anuleze examenele de Capacitate și Bacalaureat și să se adopte același sistem ca în Olanda, spre exemplu, acordarea diplomei în funcție de mediile de peste ani?
Răspunsul dat de Monica Anisie: „Sunt voci care susțin acest lucru și sunt voci ale părinților și elevilor care susțin tocmai că nu trebuie să renunțăm la aceste examene naționale. Mai ales la Evaluarea Națională, am primit la minister numeroase petiții în sensul acesta.
Știiți foarte bine că admiterea la liceu se realizează tocmai pe baza mediei de la Evaluare Națională și 20% contează și mediile din gimnaziu.
Dacă facem o ierarhie vom vedea că acei copii care susțin Evaluarea Națională sunt avantajați.
Decizia este deja luată și anume examenul de Evaluarea Națională începe pe data de 15 iunie și cel de Bacalaureat pe data de 22 iunie”
Reamintim că o serie de solicitări, în special de la o parte din sindicate, dar și de la elevi, aveau ca subiect această cerință de anulare a examenelor de final de liceu și gimnaziu și înlocuirea notelor de examen cu mediile anilor de liceu/gimnaziu.
Pe de altă parte mai mulți părinți și elevi susțineau menținerea în vigoare a examenelor, mai ales a celui de Bacalaureat.
Ce fac elevii bolnavi sau cei care trebuie să stea în izolare
Întrebare: „Ce fac copiii care sunt în izolare sau în ale căror familie există oameni infectați cu COVID 19, probabil că sunt și astfel de cazuri și trebuie să dea examene?”
Monica Anisie: „Da, aceștia pot da examenul în condiții de siguranță, izolați, în sala respectivă. De fapt și până acum se putea să se dea examenul de Bacalaureat sau Evaluarea Națională cu măsuri de siguranță, chiar și în spital, metodologia prevede și acest lucru”
Învățământul profesional și postliceal: examenele vor fi pe bază de proiect
”Noutatea pe care o avem o avem la examenele de certificare a competențelor profesionale pentru nivelul 3, 4 și 5 conform Cadrului Național al Calificărilor pentru învățământul vocațional, profesional și profesional dual, precum și cele din învățământul postliceal vor fi realizate aceste examene numai pe bază de proiect iar proba practică va fi echivalată în conformitate cu metodologiile aferente fiecărui tip de certificare a competențelor”, a explicat Anisie.
-
Vor fi subiecte mai ușoare anul acesta la Bac? Răspunsul ministrului Educației
-
Anisie: Profesorii nu trebuie să completeze tabele cu prezența online ca să fie pontați. Vor primi salariile integral, ca luna trecută
FOTO: gov.ro