„Dacă într-o clasă nu ai niciun elev peste media șapte, va fi foarte greu pentru copii să aibă un orizont de așteptare că în anul următor învață bine și, da, ajung la șapte sau peste șapte”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, într-un interviu pentru Școala 9. Aceasta spune că „atunci când avem un colectiv, el să reflecte și diversitatea din societate, dar cumva să și împingă copiii către rezultate mai bune.”
„Teoria pedagogică vorbește despre importanța diversității în clasă, nu numai pentru a fi un cetățean activ care să înțeleagă societatea din care face parte, ci și din punct de vedere educațional. Dacă într-o clasă nu ai niciun elev peste media șapte, va fi foarte greu pentru copii să aibă un orizont de așteptare că în anul următor învață bine și, da, ajung la șapte sau peste șapte.
Deci, trebuie foarte multă atenție ca, atunci când avem un colectiv, el să reflecte și diversitatea din societate, dar cumva să și împingă copiii către rezultate mai bune.
În aceeași filosofie a fost gândită, de exemplu, bursa de reziliență. A fost foarte multă discuție: de ce bursa de merit anul acesta nu a fost acordată doar pe medie, pe prag de medie, ci s-a introdus și acel prag de procent. Pragul de procent a fost în aceeași direcție, în direcția în care stimulez prima treime din clasă, în așa fel încât și cei care se află în celelalte două treimi să încerce să ajungă în această primă treime, în așa fel încât cumva să-i împingi pe toți educațional.
A rămas criteriul de medie, meritul – peste 9.50, concursuri și olimpiade, însă este foarte important ca bursele să fie un instrument care stimulează performanța școlară în fiecare școală și în fiecare clasă. Fenomenul în care aveai școli, mai ales licee, unde toți luau bursă și școli în care nimeni n-a luat bursă de ani buni era unul care nu stimula, din păcate, performanța. De aceea, am mers pe acel sistem pe care, sigur, l-am îmbunătățit anul acesta cu noua metodologie de burse”, a precizat Ligia Deca.
Despre bursa de reziliență
Bursa de reziliență înființată oficial prin OUG 95/2024, care a modificat luna aceasta Legea 198/2023, este un nou tip de bursă acordată elevilor din învățământul preuniversitar. Această bursă de reziliență va fi dată pentru prima oară din 20 noiembrie, potrivit noilor reguli publicate în Monitorul Oficial, aprobate prin Ordinul 5.518/2024.
Cuantumul bursei de reziliență este de 300 de lei, cât bursa socială, dar nu va fi un cuantum fix, ci bursa va varia, la fel ca cea de merit, după numărul zilelor de cursuri. Practic, cuantumul minim al bursei de reziliență, nu va putea fi acordat în nicio lună anul viitor școlar, pentru că nu există nicio lună fără vacanță sau zile libere.
Criterii de acordare:
- Elevii de gimnaziu și liceu:
- Elevii care au obținut cel puțin media generală 7 în anul școlar anterior celui în care se acordă bursa, în ordinea descrescătoare a mediilor generale. Excepție fac elevii din clasele a V-a și a IX-a.
- Elevii din clasa a V-a:
- Elevii cu media primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs mai mare sau egală cu 7, în ordinea descrescătoare a mediilor.
- Elevii din clasa a IX-a:
- Elevii care au obținut cel puțin media de admitere 7 în învățământul liceal sau profesional/dual, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.
- Elevii cu afecțiuni oncologice și/sau cronice:
- Elevii școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, în anul școlar următor în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior.
Calculul numărului de beneficiari:
- Numărul de elevi beneficiari ai bursei de merit acordate pe bază de medie, cumulat cu numărul de elevi beneficiari ai bursei de reziliență, este de 30% din numărul de elevi ai fiecărei clase de gimnaziu și de liceu, inclusiv învățământ profesional și dual, dintr-o unitate de învățământ preuniversitar de stat .
- În cazul în care în clasă există unul sau mai mulți elevi cu media generală anuală egală cu a celui de pe ultima poziție din lista beneficiarilor de burse de reziliență, lista de beneficiari va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale, prevăd regulile noi.