Ministrul Educației Daniel David le-a transmis profesorilor tehnici și modalități de predare, cu accent pus pe ce trebuie să transfere profesorul la clasă: „Nu cunoștințe, nu abilități. Ci competențe care înseamnă la pachet, cunoștințe teoretice, cunoștințe practice și valori”. Daniel David a subliniat și rolul tehnologiei în educație: „Ca profesor trebuie să știi și tehnici clasice și tehnici moderne, să fii mereu la zi cu ce proceduri apar, să le personalizezi în funcție de clasă, de copii, de conținut”.
- Declarațiile ministrului au fost făcute în cadrul evenimentului „Lecții eficiente – Folosirea eficientă a celor 50 de minute din lecție”, organizat de Inspectoratul Școlar Maramureș pentru profesori și directori de școală.
Ministrul Educației, Daniel David, s-a adresat joi, 20 martie, profesorilor și directorilor de școli din județul Maramureș în cadrul unui eveniment despre modalități de predare eficiente. Ministrul a punctat câteva dintre întrebările pe care un profesor ar trebui să și le pună atunci când predă.
„Ce transferăm (n. red elevilor)? Nu cunoștințe, nu abilități. Ci competențe care înseamnă la pachet, cunoștințe teoretice, cunoștințe practice și valori. Transferăm competențe și ne testăm la sfârșitul lecției, prin trei întrebări cheie. (…) Unu: Ce va ști copilul acesta să spună după lecția mea și la ce-i folosește acest lucru? Doi: Ce va ști copilul să facă după lecția mea și la ce folosește acest lucru? Și trei: De ce sunt importante aceste lucruri, cunoștințe declarative și cunoștințe procedurale?
Dacă tu (n. red profesor) poți să răspunzi și dacă părintele îl așteaptă pe copil când iese din sala de clasă și pune aceste întrebări și copilul știe să-i răspundă în limbajul lui, să vorbească cu părintele în limbajul lui despre aceste lucruri, atunci ți-ai făcut lecția bine și ai transferat cu adevărat competențe”, a concluzionat ministrul.
Daniel David precizează „de foarte multe ori, uneori poate și eu fac aceste lucruri, nu suntem atenți la toate cele trei componente. Unii dintre noi insistă în această triadă, dacă doriți, foarte mult pe componenta de teorie și componenta de teorie devine, ca să spun așa, dominantă. Este importantă componenta de teorie? Este foarte importantă. Dar cât de importantă este? Depinde de domenii. În domeniile vocaționale, poate este mai puțin importantă. În zona profilului teoretic poate că este mai importantă, dar și mai important este cum o faci, fiindcă vedeți, dacă partea de teorie, de cunoștințe declarative o transferi în mintea copilului, trebuie să aibă o consecință practică”, spune ministrul.
Nu este prima oară când Daniel David a subliniat că în multe situații modalitatea de predare este o problemă. El a reamintit că profesorii nu mai trebuie să le spună elevilor să noteze „lucruri care există scrise undeva, la un click pe telefon sau în manual, fiindcă în momentul ăla i-am pierdut” (…) „Ca profesor trebuie să știi și tehnici clasice și tehnici moderne, să fii mereu la zi cu ce proceduri apar, să le personalizezi în funcție de clasă, de copii”, a mai spus Daniel David.
Redăm discursul integral al ministrului Educației, Daniel David privind tehnici de predare
Daniel David, ministrul Educației: „Pentru mine educația înseamnă un ecosistem în care avem triada cheie: elev, profesor, părinți, mediul socio-economic și autoritățile locale și naționale. Dacă nu înțelegem acest ecosistem, nu o să fim niciodată eficienți în a schimba și face lucrurile corect. (…) Voi puncta câteva lucruri, câteva idei principale. (…)
Prima idee, primul punct: ce facem noi în educație, de ce facem educație și care este scopul educației? Sigur că în teorie, când ne întâlnim în diverse contexte, toți spunem și știm că încercăm să transferăm, spunem noi, competențe.
Ne punem cu toții de acord că acesta e scopul: transferăm competențe. Vine următoarea întrebare: Dar ce înseamnă competență? Deja începem să avem păreri diferite. Dacă ne uităm repede într-o carte, începem să spunem: competențe înseamnă cunoștințe, abilități și aptitudini. Cam asta găsim în diverse lucrări de specialitate. Numai că este o definiție care nu e foarte prietenoasă. Eu, ca psiholog, vă spun că e ok să o spunem, dar hai să mergem la aspectele de bază și vă spun că cele trei lucruri ar trebui separate altfel.
Eu întotdeauna când intru la curs și am studenți în față am în minte competența definită ca fiind o combinație între cunoștințe declarative, (adică ce știu copiii să spună), cunoștințe procedurale, (adică ce știu copiii să facă sau elevii sau studenții) și a treia componentă: care sunt valorile. Ce considerăm că e important și de ce este important ceea ce încerc eu să transfer? De ce sunt importante cunoștințele declarative și procedurale?
Deci mereu ai cele trei componente: cunoștințe declarative, o mai numim informal, teoria, cunoștințe procedurale, dacă vreți, practica, și valorile. Ce cred că se întâmplă în sistemul de educație de foarte multe ori și nu vreau să fiu mai critic decât e cazul, că și în zona universitară și în zona mea și uneori poate și eu fac aceste lucruri, nu suntem atenți la toate cele trei componente. Unii dintre noi insistă în această triadă dacă doriți foarte mult pe componenta de teorie și componenta de teorie devine, ca să spun așa, dominantă. Este importantă componenta de teorie? Este foarte importantă. Dar cât de importantă este? Păi depinde de domenii. În domeniile vocaționale, poate este mai puțin importantă. În zona profilului teoretic poate că este mai importantă, dar și mai important este cum o faci, fiindcă vedeți, dacă partea de teorie, de cunoștințe declarative le transferi în mintea copilului, trebuie să aibă o consecință practică. Întotdeauna să te întrebi: teoria pe care o prezint, ce implicații practice are? Iar implicațiile practice sunt importante în toate disciplinele: în chimie, fizică, biologie, psihologie și așa mai departe. Fiindcă cunoștințele teoretice, teoria reușește să-ți ofere sensuri și semnificații, să te facă să fii un om mai puțin vulnerabil la teorii conspiraționiste și mai puțin manipulabil. Astea sunt consecințe practice pe care de foarte multe ori uităm să le punctăm în actul educațional. Faptul că la istorie înveți, nu știu, când a avut loc o bătălie, e o chestie foarte teoretică. Care poate fi consecința practică? Poate fi o consecință practică foarte importantă dacă o cauți, pentru că acel om nu mai poate să fie manipulat despre evenimentul respectiv prin diverse teorii conspiraționiste. Punctează-i elevului acest lucru, discută componenta practică din teoria pe care i-ai prezentat-o. Practica nu înseamnă că schimbi automat ceva în viața de zi cu zi, că este ceva foarte, foarte fizic, ci că are implicații pentru viața lui și pentru ceea ce face. De multe ori uităm să facem acest lucru. De asemenea, am apărat mereu componenta teoretică. Țin minte că într-o lume în care cu toții vedem că în zona mai puțin iubitoare de educație, apar oameni care încep să critice educația, spunând faceți prea multă teorie acolo, lucruri care nu folosesc copiilor în viață. Am fost la mai multe emisiuni, dar țin minte una care m-a deranjat foarte tare, fiindcă era cineva foarte cunoscut și care mereu lovea în componenta de cunoștințe declarative. Eu știu cât de importante sunt pentru pentru copii și m-a întrebat, domnul profesor:
Ați făcut calcul diferențial când ați fost la liceu? Sigur că am făcut.(n. red a răspuns ministrul) Și le-ați mai folosit, îl mai știți? Acum era mai să-mi dea un test pe loc. Si i-am spus: Acele exerciții de matematică, poate complicate pentru nivelul de liceu, m-au ajutat să nu fiu prost, pentru că acele exerciții sunt pentru creier, ceea ce este mersul la sală, pentru corp. Nu mergi la sală neapărat ca să fii campion. Nu mergi la sală neapărat să obții nu știu ce premiu, dar te ține în priză, ca să spun așa. Mersul la sală sau exercițiile fizice acasă nu trebuie neapărat să mergi la sală. La fel se întâmplă și cu multe componente teoretice. Deci dacă noi avem curajul să ne asumăm bine teoria, putem spune cu curaj că uneori cel mai practic lucru e o teorie bună. Dar, atenție dacă o facem bine. Altfel, într-adevăr, exasperăm copiii cu cunoștințe teoretice peste cunoștințe teoretice ducem lucrurile în exagerare. Cei din viața de zi cu zi nu văd consecințele practice și vulnerabilizăm sistemul de educație.
Avem după aceea componenta, spuneam de cunoștințe procedurale, adică lucrurile practice, ce știi să faci? Proceduri pentru cum faci o reacție chimică, proceduri legate în psihologie de tehnici de autocontrol emoțional, deci lucruri foarte practice. Sunt importante chestiile practice? Sunt foarte importante. Dar nu e voie să le rupem de teoria din care fac parte, fiindcă noi, nu uitați, în educație încercăm să producem, nu meseriași și specialiștii. Cineva care se focalizează numai pe componenta de cunoștințe procedurale s-ar putea să-i învețe niște lucruri foarte practice pe copii, dar când copiii respectivi își vor schimba contextul sau când vor trebui să își dezvolte componenta practică, sau când vor trebui să-i învețe pe alții, nu sunt capabili să facă lucrul ăsta, fiindcă n-a integrat componenta practică într-o componentă de teorie.
Aici am discuții nenumărate cu unele companii care mereu vin și reproșează educației nu pregătesc suficient, de bine tinerii pentru piața muncii. Evident, nu sunt de acord cu acest lucru, în primul rând, ca generalizare. Unele școli și unele universități pregătesc mai bine ca alte școli și ca alte universități, nu poți generaliza. Când aud acest lucru, „nu-i pregătiți pentru piața muncii“. Mă uit doar la companiile străine care vin în România. De ce credeți că din România? Și pentru faptul că pregătim și că avem resursă umane bine calificată. Adică te contrazici din start spunând aceste lucruri.
Spre exemplu, aveam discuții ca rector cu diverse firme de IT, spuneau: Absolvenții tăi de la informatică nu știu programul, nu știu care de care au nevoie în compania mea.
Eu le spun: Absolvenții mei de la informatică sunt învățați să cunoască cele mai actuale programe, unele dintre ele, nu toate, dar sunt oameni pregătiți să învețe foarte repede noi programe care vor apărea pe piață și care acum poate nu există. Așa că preia absolventul de la UBB, două-trei săptămâni adaptează-l pentru fișa postului din compania ta, fiindcă UBB și nicio universitate serioasă, Harvard sau care vreți păstrând proporțiile, nu pregătește absolvenți pentru fișa postului din diverse companii. Nu se poate așa ceva. Cine are pretenția asta este nerezonabil. Și noi trebuie să avem curajul să spunem aceste lucruri, fiindcă criticile din această zonă vin de multe ori. Atunci trebuie să ne facem și noi treaba, să-i pregătim bine, în același timp, mediul socio economic trebuie să-și facă partea ca să îi antreneze pentru a-i adapta pentru fișa postului din compania respectivă. Altfel, pur și simplu nu înțelegem cum funcționează lumea. Deci, vedeți, teoria este importantă? Da, dacă o faci bine. Practica este importantă? Da, dacă o faci bine.
Și să nu uităm a treia componentă: valorile. Ce înseamnă valoarea? Valoarea este ceva care este considerat bun în societate, ori de multe ori noi uităm să-i învățăm pe copii de ce este important să știe acea teorie, de ce este importantă acea componentă practică și după aceea ne miram că nu țin minte, că nu vin la școală, că abandonul școlar este foarte mare, fiindcă repet, a treia componentă este de foarte multe ori scăpată și ignorată.
De aceea, primul meu sfat, dacă îmi permiteți, este acesta: Hai să ne amintim ce înseamnă cu adevărat competență. Competența înseamnă acea combinație între cunoștințele declarative, procedurale și valori.
Ponderea lor diferă de la un domeniu la altul, în anumite domenii domină partea practică, în altele, partea teoretică. Dar întotdeauna le ai pe toate cele trei și să ne întrebăm la sfârșitul unei lecții: Ok, ce va ști copilul acesta să spună după lecția mea și la ce-i folosește acest lucru? Doi: Ce va ști copilul să facă după lecția mea și la ce folosește acest lucru? Și trei: De ce sunt importante aceste lucruri, cunoștințe declarative și cunoștințe procedurale?
Dacă tu poți să răspunzi și dacă părintele îl așteaptă pe copil când iese din sala de clasă și pune aceste întrebări și copilul știe să-i răspundă în limbajul lui, să vorbească cu părintele în limbajul lui despre aceste lucruri, atunci ți-ai făcut lecția bine și ai transferat cu adevărat competențe. Altfel, bifăm programe, bifăm conținuturi, folosim chestii foarte practice, meseriași nu specialiști, teorii care sunt uitate, fără nicio legătură cu viața de zi cu zi și ne mirăm când vedem rezultatele la testele naționale sau la testele PISA. Deci acesta este primul meu sfat: Transferăm competențe și ne testăm la sfârșitul lecției, prin aceste întrebări cheie.
O altă idee importantă, după ce am înțeles ce înseamnă competențe, cred că ne putem întreba, care sunt competențele cu care noi ne ocupăm în educație? Care sunt competențele care contează în educație, ce țintim noi în educație, ce profil vrem să generăm? Acum, dacă mergem foarte tehnic, sunt cele opt competențe cheie pe care presupun că cei mai mulți le știți, nu?
Adică componenta care ține de limbă și comunicare, componenta care ține de multilingvism, componentă care ține de STEM: știință, tehnologie, inginerie și matematică, a patra componentă care ține de digitalizare și IT și tehnologia informației, și mai avem altele patru, unele care țin de componenta de dezvoltare personală, componenta de educație civică, antreprenoriatul și ultima sensibilitatea culturală. Noi suntem profesori în anumite domenii, este clar că nu avem ca țintă dezvoltarea tuturor celor opt competențe. Cei din matematică nu se focalizează mai mult pe a doua competență, cei din zona științelor sociale, pe componenta legată de educație civică, de exemplu, cei din artă, pe sensibilitate culturală. Dar vă încurajez ca, stând foarte aproape de domeniul pe care îl aveți, de competența cheie pentru voi, să fiți sensibil și la celălalt.
Eu, de exemplu, ca psiholog, când vorbesc despre depresie, am grijă să dau teme sau să problematizez, să le arăt slide-uri, să discutăm despre niște tablouri faimoase în care sunt exprimate personaje cu profil depresiv sau să discutăm literatură în afară personaje cu tulburări depresive sau cu alte lucruri de care mă ocup eu. Astfel încât eu, deși mă ocup de psihologie și de un anumit timp de competență amorsez și sensibilitatea culturală care ține de altă competență sau sensibilitate antreprenorială.
Deci sfatul meu este, repet, dincolo de faptul că suntem atenți la cele trei componente: cunoștințe declarative, cunoștințe procedurale și valori, să încercăm ca pe lângă competența cheie de care ne ocupăm noi, să producem, să generăm deschideri și spre celelalte competențe. Copiilor o să li se pară interesat, o să vadă lucrurile altfel prezentate de voi, decât să te focalizezi numai pe propriul domeniu și nu uitați că până la urmă ne tot plângem, și ne uităm performanța noastră față de nu știu țările nordice. Păi da, acolo știm foarte bine că avem arii mai largi nu avem o focalizare disciplinară atât de îngustă. Dacă tot avem disciplinarea sau focalizare disciplinară atât de îngustă hai să fim noi mai deschiși și să generăm conexiuni cu alte competențe. Un lucru, cred foarte important.
A treia idee: Mă uitam la teste internaționale și vedeam, spre exemplu, la unele teste internaționale că sub aspectul itemilor de la test sau sub aspectul suprapunerii itemilor cu conținuturile pe care le predăm, România stătea destul de bine. Era o suprapunere destul de bună. Mai bună decât alte țări, de exemplu Finlanda sau Suedia, care nu aveau o potrivire atât de bună. Ce făceau școală versus pe ce erau testați. Cât mă uitam la rezultate, ce vedeam? Că noi erau mai spre coadă, ceilalți erau mai sus. Bun, ce ne spune asta în mod rațional? Că uneori nu este conținutul sau programa principala problemă pe care noi o avem, deși și asta e o problemă și o să discut imediat, ci modul în care predăm acele conținuturi. Adică noi nu predăm adecvat acele conținuturi ca să se transforme, cum spuneam în cazul copilului, în competență.
Dacă nu se transformă în competențe, am predat, va ști la niște teste, o să spună teoria, să facă niște chestii practice, dar nu va avea competențe. Și atunci cred că va trebui să ne gândim foarte serios cum predăm într-o lume modernă. Mijloacele de predare trebuie să se schimbe după mine, fundamental.
Un profesor astăzi trebuie să aibă tot repertoriul de metode și tehnici clasice pe care știm: metode prin care expunem lucruri, metode de învățare prin descoperire, trebuie să le avem ca pe un rastel, la care adăugăm metode moderne care folosim inteligența artificială, folosind tehnologia. Nu înseamnă că metodă este mai bună decât o altă metodă. Ci tu trebuie să cunoști diverse tehnici, diverse proceduri pe care le vei selecta în funcție de: clasa pe care ai, în funcție de tema, de lecția de titlu, sau de conținutul lecției pe care o prezinți copiilor. Uneori o predai mai clasic, alteori predai într-o manieră mai interactivă.
Ce este foarte important? Acest este sfatul meu: Nu le mai spuneți copiilor și mai ales nu îi mai puneți să noteze lucruri care există scrise undeva, la un click pe telefon sau în manual, fiindcă în momentul ăla i-am pierdut. Ne mirăm că se plictisesc, ne mirăm că nu ne ascultă. Ne mirăm că scot telefonul, este ilegal să ai telefonul la clasă, dar scot telefonul și sunt conectați pe TikTok. Le spuneți un lucru, ei te verifică pe telefon,
Nu mai spuneți lucruri care există, scrise, faci altceva: Problematizezi acele lucruri, le analizezi critic, te gândești și discuți cu copiii cum pot să utilizezi acele lucruri în viața de zi cu zi. La ce le folosesc aceste lucruri. Dacă noi rămânem în varianta repet, în care eu știu sigur, când am făcut eu liceul, și am descoperit cu surprindere că încă astfel de tehnici mai există, nu peste tot și într-o măsură atât de mare încât exista în urmă cu mulți ani când eram eu cu școală, dar încă măsura este prea mare. Prea mult facem acest lucru și repet ne mirăm copiii nu sunt motivați
au serios, unde apreciază și au mintea altundeva. Deci cred că este un lucru foarte important să ne gândim foarte serios la modul în care predăm diverse lucruri. De asemenea tot la predare, noi uneori rămânem prea focalizați pe ideea : ora și lecția, dacă am o oră pe săptămână pe disciplină, ora și lecția, ora și lecția,
Știți, cei care predați la gimnaziu că există acea sugestie în care se spune că până la 25% din timpul alocat pentru o disciplină poate să fie utilizat pentru alte activități, cum ar fi: consolidare, activități remediate, iscutarea despre modul în care cunoștințele pe care le-am făcut până acum folosesc în viața de zi cu zi pregătirea pentru examene, pentru olimpiade, pentru alte activități. Sunt tot mai hotărât ca la nivel de liceu și o să ajungi acolo să nu mai fie o sugestie, să fie obligatoriu, nu stiu dacă procentul ar fi chiar 25% dar cred că este un lucru fundamental să vă încurajez ca să nu spun că să vă obligăm să discutați cu copiii pe aceste dimensiuni. Am făcut 75% din lecție, atunci hai să vedem cum folosești cunoștințele sau competențele în viața de zi, hai să ne consolidăm. Ce ne-ați înțeles, facem activități remediale.
E foarte important să facem acest lucru, atunci când discut despre acest procent, automat unii profesori or să spună că nu o să apucăm să ne terminăm materia, ajung și acolo. Bun, deci astea sunt câteva lucruri care țin de modalitatea în care noi predăm, modalitatea în care noi evaluăm.
La universitate, de exemplu, le-am interzis colegilor mei să mai dea teme pentru acasă și studenții să vină cu „reaction paper”, cu lucrări scrise pe care ei să le corecteze. Este o prostie. Într-o lume în care există inteligență artificială, studentul merge acasă, spune: „dă-mi un referat, de trei pagini pe tema nu-știu-care. Așa de frumos e scris încât, dacă tu iei lucrarea și o corectezi, nu poți să-i dai decât 10. Și am interzis să mai avem această modalitate de evaluare.
Nu-i nicio problemă că folosești inteligența artificială. Ok, dar când vii cu acel referat, chiar dacă a fost făcut de către inteligența artificială, avem o discuție orală și vreau să văd dacă ai înțeles lucrurile și competențele care sunt exprimate de referatul respectiv, fără evaluări doar pe lucrări scrise. Deci iată că tehnologia vine cu schimbări. Tehnologia ne provoacă să gândim modalități noi și de predare și de evaluare.
(…)
Ca paranteză spun, eu sunt un om care susține tehnologia. Întotdeauna am grijă ca tehnologia să fie bine testată înainte să o duc spre copii. Și eu înțeleg bine de ce sistemul de educație mai ales spre universitar este mai inerțial. Așa trebuie să fie, pentru că, vedeți, în zona de business venim cu tot felul de inovații, cu tot felul de dezvoltări. Par OK, dar ne dăm seama după doi sau trei ani, creează foarte mult rău. Dacă le-am fi luat de la început și în zona de educație afectam trei-patru generații de copii și înțeleg reticența sistemului nostru. Hai să vedem întâi, că în ghilimele, inovațiile, revoluțiile sunt ok și după aceea le asimilăm și în zona noastră. În ceea ce privește inteligența artificială trebuie să fim mai curajoși și modalitățile de training pentru profesori, o să avem o astfel de componentă. Ați văzut că am anunțat ieri cum ai consumat să pilotăm într-o unitate școlară, eu știu că sisteme de inteligență artificială avem deja multe școli pe diverse componente, dar vreau să pilotăm un sistem integrat pe partea administrativă, pe asistența profesorului, pe asistența elevilor, cum învață, cum își fac temele, astfel încât să vedem cât vom generaliza din zona asta de inteligență artificială în școlile noastre. Odată ce am anunțat zona cu Microsoft și alte companii mari care au început chiar înainte de discuția cu Microsoft și probabil că o să anunțăm în următoarele zile, Google vrea să facă ceva similar. Și a gândit chiar înainte să am eu discuția cu Microsoft și mă bucur că o să avem două-trei unități pilot în care testăm aceste lucruri și în acest context al tehnologiei, vreau să vă spun acest lucru.
Trebuie să fim atenți, nu ne aruncăm înainte, nu ne expunem copiii la tot felul de descoperiri care nu știm dacă sunt sigure, că nu știm dacă au constrângerea etică și morală necesară, dar nici să nu rămânem în epoca de piatră. De exemplu, în ceea ce privește expunerea la screen (n. red ecrane), aici sunt diverse discuții, ies din poziția de ministru și vorbesc ca psiholog și ca un om de știință. Studiile sintetizate arată că în vremea în care trăim noi, în revoluția industrială prin care trecem, o expunere la ecran între două-patru ore pe zi pentru un copil este fundamentală pentru a nu pierde avantaje competitive. Când spun ecran, înțeleg totul: tablă inteligentă și computer și telefon și televizor și înțeleg și activități de distracție și activități educaționale.
Spuneam, între 2 și 4 ore în funcție de vârstă, în funcție de conținut, în funcție de aspectul personal al copilului poți să duci mai puțin sau mai mult. În cazuri extreme, în cazuri excepționale pot crește până la 6 ore sau pot reduce sub 2 ore. Dar, între 2 și 4 ore este o expunere rezonabilă. N-o faci, copilul va pierde avantajul competitiv.
Eu țin minte, și am mai dat exemplul acesta nu ca să vă spun că eu citeam și citesc dar țin minte că la orice schimbare de revoluție industrială, cei din vechea paradigmă văd numai catastrofe în noua schimbare și toți considerăm că ce am trăit noi și cum am fost noi este safe și sigur, și ce fac ăștia și ce se întâmplă este catastrofal. Am prins o astfel de schimbare când mergeam la bunici în vacanțe și ceilalți prieteni se jucau foarte mult afară. Mie îmi plăcea să citesc și am surprins-o pe bunica spunându-i mamei: «Să iasă afară. Cărțile or să îl înnebunească. Citește prea mult. Să iasă afară să se joace».
Atunci a citi era o chestie neobișnuită, (n red. se spunea că) «ți se strică ochii, prea multe cunoștințe n-o să-ți folosească, o să te încurce». Acum așa suntem noi cu expunerea copiilor la ecran. Cunoștințele nu mai sunt scrise pe hârtie, sunt la un click de telefon, sunt pe o tablă inteligentă, să lăsăm să acceseze cunoașterea respectivă, dar sigur, repet cu constrângeri etice, cu atenție la sănătatea psihologică. Iar pentru copiii mai mici foarte important cu implicarea părinților care trebuie să co-participe cu ei. După ce s-a uitat 20 minute la un filmuleț pe Youtube, părintele să-l întrebe «ce ai învățat de acolo, ce ți-a plăcut, ce nu ți-a plăcut», astfel încât să co-creeze împreună educația.
Dacă pur și simplu îi spui du-te și fă ce vrei pe internet, sigur că lucrurile pot să funcționeze prost și mai ales dacă stăm un timp foarte mult. Dar mesajul meu este acesta: Tehnologia în sine nu este bună sau rea, dar ea poate deveni așa în funcție de cum o folosim, noi suntem cei care o putem folosi bine, hai să o folosim bine, fiindcă altfel alții o să o folosească, iar noi o să ne trezim iarăși pe ultimele locuri și o să ne trezim la coada clasamentelor. Și e păcat, mai ales uitându-mă la faptul că viteza internetului, fibra optică în acest moment în România, toate aceste lucruri arată foarte bine. Hai să folosim infrastructura și ca tehnică sau prin tehnicile educaționale pe care vrem să le promovăm.
Așa că voi încheia spunând: ce transferăm?
Nu cunoștințe, nu abilități. Ci competențe, competențe înseamnă la pachet cunoștințe teoretice, cunoștințe practice și valori. Nu doar din domeniul nostru. Ele reprezintă elementul central. Leagă-le și cu celelalte. Cum le transferăm? Prin tehnici cât mai personalizate. Tu trebuie să știi și tehnici clasice și tehnici moderne, să fii mereu la zi cu ce alte proceduri mai apar și le vei personaliza în funcție de clasă, în funcție de copii, în funcție de conținutul pe care îl ai. Și înainte să închei, vă mai spun un simplu lucru… nu mi-am propus să vorbesc despre asta.
Da, cred că e important să punctez și acest lucru, aspectele remediale. Hai să le facem bine, fiindcă iarăși de multe ori devin forme fără fond. Vezi în clasa a IX-a că are dificultăți la lecția X sau pe concepte de nu știu care sau pe conținutul de nu știu care. Remedial nu înseamnă că rămânem la sfârșit și mai lucrăm cu el mai mult, cu aceleași metode, cu aceleași proceduri, pe același conținut, pentru că nu facem nimic.
Studiile ROSE, spre exemplu, care au fost publicate recent, arată lucruri foarte interesante: copiii care sunt în clasa IX-a matematică cât și la limba și literatură, unii au deficiență de competență din clasa a VIII-a, alții din a VII-a unii din a VI-a, unii cred că 12%, din a V-a.
Dacă nu înțelegi, că în clasa a IX-a nu poate face un exercițiu de matematică pentru că el nu are elementele de bază din clasa a V-a și că degeaba tot faci exerciții care corespund conținutul lor de clasa IX-a, tu trebuie să corectezi prin acțiuni remediale conținuturile din clasa a V-a, învățarea remediale este o pierdere de vreme, cheltuieli în plus, efort, frustrare pentru toată lumea. Profesorul face efort, lucrează cu el, nu vede beneficii, copilul suferă, că are ore în plus, ore peste ore și nota lui e tot mică, că tot nu înțelege lucrurile.
Trebui să fim atenți la aceste aspecte psihopedagogice. Sunt convins că nu sunt principii, sunt idei generale, reguli generale cele pe care le-am menționat aici, care vin din zona asta de psihologie, de psihologie aplicată în educație. Dacă nu o să vă folosească în practica pe care o aveți, măcar o să vă dea de gândit să vă căutați voi soluțiile cele mai utile”.
Citește și:
Învățarea remedială nu ar trebui făcută de profesorul de la clasă, spune ministrul Educației, ci de „profesori care au competențe pe învățare remedială, care folosesc alte metode de predare și care știu să facă diagnosticul și să corecteze deficitul”
Daniel David: Nu trebuie să fie lecția și ora. Până la 25% din oră pe o disciplină ar trebui să fie altceva: consolidare remedială, aplicabilitate la viața de zi cu zi / Sugestiile metodologice am să le fac obligatorii
G4Media.ro
Ș.L.
Redacția
Diana Ghimiși
22 comments
Nu este o gluma:
Daniel David are profilul potrivit in alegeri(presedinte..) …
Daca ar fi propulsat sunt convins ca ar fi peste multi dintre cei aflati in cursa politica,ar fi o surpriza dialogul cu el,pentru orice candidat actual..
Este parerea mea si nu doresc sa provoc nici un coleg cu postari aici…nu sunt implicat politic ,este o simpla postare,personala…
Asa cum spun elevii, parintii ca este vina profesorului, noi spunem ca este vina ministrului. Hai ca suntem chit!
Dincolo de „sticla” LCD/OLED etc nu are cum să vadă realitățile sistemului….! Imposibil! A mai fost cineva (un alt ministru…(ă)) care se mai plimbă și acum pe la tv și care a întors sistemul cu 180* (cu fața la trecut și cu spatelela viitor !).
Dl ministru poate află că nu pot fi transferate „competențele” ! Poate în mintea domniei sale! Acestea se formează PERSONALIZAT , de fiecare copil în funcție de capacitățile proprii și după un lung, foarte lung proces educațional!
Poate ar trebui să „umble” dl ministru exact în direcția opusă în care a pornit: stimularea specialiștilor pentru a veni/a rămâne în sistem, reglarea relațiilor școlii cu elevii și părinții, recâștigarea prestigiului profesorilor în fața presiunilor enorme exercitate de părinți și copii.
Nu în ultimul rând, orientarea ultra-rapidă a întregului demers educațional spre ceea ce este relevant în contextul pericolelor de azi: matematică, științe, reading (limba română), limbi străine etc.
Facilitățile pentru IT trebuiau acordate pentru specialiștii IT din educație tocmai pentru a se obține un pas important spre digitalizarea mult dorită!
În rest….discuții televizate!
Tot înainte, dl ministru….
Observații aplicate asupra îmbinării de cunoștințe declarative, cunoștințe procedurale și valori:
1.Atâta timp cât societatea nu își arată respectul deosebit față de educatori, față de oamenii educați, nimic nu e! Copiii noștri văd în clasă/pe stradă (părinții lor, la fel) urmări ale lascului interes față de:
-aspectul pecuniar (salarizare echilibrată in raport cu devenirea individului profesionist din învățământ, nu in raport cu modul in care il citește ,,tătucul ” director/ inspector),
– accesul facil la informații ale angajatului din educație – abonamente la resurse internaționale actualizate, cursuri gratuite, cărți de specialitate etc..
In plus, elevii iau contact zilnic, conștient/ inconștient cu ,,respectul” oferit de comunitatea locală – de la grija față de mediul de lucru al profesorului, până la alegerile comunității în ceea ce privește oamenii care contează ca repere!
Nu poți izola in clasă, la oră, o formare bună de competențe!
Aici e marea dramă a momentului! Dar tot acum avem șansa de a vedea urmări ale alegerilor anterioare! Și nu pun ghilimele la cuvântul șansă! Vrem?
2.Profesorii înșiși sunt foarte diferiți!
Elevii pot lua ca modele de devenire indivizi care le arată avantajele facilului mod de ,,descurcăreală” (de la aranjatul cu directorul a orice, fără a fi consultate regulamente- care câteodată nu există sau nu sunt aduse la cunoștință, până la modul în care este distribuită de catre C.A. resursa umană).
E o mare ipocrizie să ceri profesorului (și să nu-l sprijini!) să lucreze și să rafineze spre ideal, dacă el poate fi perceput ca fiind utopic de societate (aceasta dând trend și șanse altor alegeri)!
E in noi, ca ființe, alegerea inițială pentru efort mic! Indivizii se vor alinia în a acționa dihotomic (cu urmări periculoase, dar spre care nu privim): mulți intr-un grup ( și cu argumente valide în realitatea prezentă !), puțini in celalalt grup- cei cu înțelegerea necesității valorilor înalte și dincolo de prezent!
P.S. Când domnul profesor Miclea a vorbit prima oară despre metacompetențe, am vibrat admirativ, introducând forme de înțelegere și de acțiune în consens elevilor de pedagogic ai momentului! Am făcut-o pentru că m-a fascinat modul de coagulare a ideilor pentru o ofertă de viitor sustenabil! Stau mărturie materiale, activități, premii! Credeți că a contat ceva din tumultul căutărilor (și strădania găsirilor mele in rezultate) pentru directorul meu? Mai mult, nu mi-a mai dat nici ocazia de a mai crește valoric, împreună cu elevii, chiar dacă poziția mea in instituție avea in spate toate treptele parcurse cu efort, prin neacordarea de ore!
Domnul Ministru a înțeles o frantura din sistemul de educatie american, care la noi nu se poate aplica pt ca nu avem infrastructura, școlile noastre sunt prea mici pt a repartiza copiii pe optionale. iar aceste opționale în SUA inseamna niveluri diferite de dificultate la o disciplina, adică “basic”, “honour” și “advancedi”, dar pt a intra la facultate, trebuie sa ai cursurile specifice facultatii respective absolvite la “advanced”. Nu înseamnă că nu mai faci alte materii, doar ca le faci la un nivel mai ușor. Americanii au un fel de teza la sfârșitul semestrului la toate materiile și pe toate nivelurile, care reprezinta 1/3 din nota, iar notarea este reala, nu inveti, nu promovezi. Cine nu face fata la “onoare” sau “avansati” va face materia la “basic”, dar nu poate să se orienteze spre o facultate care cere respectiva materie la “avansati”. Domnul ministru ar trebui sa se intereseze mai in profunzime cum sunt optionakele în SUA. Este extraordinar sistemul lor de învățământ, dar trebuie înțeles pana la capăt. Apoi legat de nr de discipline pe care le studiază americanii, sunt ca la noi, doar ca ei pot sa opteze(iar un fel de “optional”) anul în care fac o materie, dar nu pot fi absolvenți de liceu, fără sa facă toate materiile cerute la trunchiul comun. Adică în clasa a IX-a, elevii pot sa-si ia unul din modulele de geografie sau doua și vor face în fiecare zi, 5 zile pe săptămână geografie sau dacă iau 2 module, atunci vor face 5 zile câte 2 ore de geografie. Și bineînțeles ca nu vor mai face geografie în clasa a X, XI și a XII-a. 6 ore pe zi sunt în trunchiul comun, adică cu aceste module, care ei decid la ce nivel sa le facă și anul în care le studiază. Au și opționale peste cele 6 ore obligatorii. În SUA se sta pana la 16.30h la școală, dar au masa. Aceasta repartizare pe “basic” “onoare” și “avansati” începe din clasa a VI-a . La noi ar fi discriminare! Și chiar dacă evaluarea de la a VIII-a și bac este ușoară la americani, sa treaca si cei de la “basic”, de fapt elevii sunt evaluați în permanenta la clasa și nu pot sa treacă de examenele de la “avansati” sau “onoare” fără sa învețe serios pt a se orienta spre facultati. Mai au o motivație interesanta la liceu la cursuri foarte grele de facultate “optionale”, care sunt gratis în liceu și elevii le iau ca nu le platesc și sunt recunoscute la facultate. Dar din nou trebuie sa treacă de acea teza la sfârșitul fiecărui semestru. în SUA ar costa aceste cursuri cu materie de unicersitate câteva mii de dolari și bineînțeles ca elevii care vor studii superioare, le iau gratis. Sora mea este profesor de chimie în SUA de 20 de ani și asa am ajuns sa cunosc sistemul lor de educatie. Nu știu cum s-ar putea aplica la noi o astfel de predare, pe niveluri diferite.
Eu inca mai astept acel ministru, care pe langa sa dea sfaturi, sa coboare de pe soclul ministerial si sa vina sa tina o lectie model sau mai multe la o scoala obisnuita de cartier sau de la tara. Apoi poate emite pretentii. Pana atunci, NU!
ce “COMPETENTE” dezvolta chatgptul ?
aceea de a avea un răspuns rapid , uneori neadevărat , fara să gândești.
deci practic noile generații vor avea nevoie de telefon tot timpul.
ei nu memorează nimic și nu gândesc deloc. care sunt competențele??
dependenta de dispozitive !! , lipsa autonomiei , incapacitatea de a construi ceva cu propriile cunoștințe și abilități de gândire .
Măi, tovarășe ministru, mai lasă-ne cu demagogiile dumitale, habar nu ai despre ce vorbești! Vino în școli fară să te recunoască elevii, prefă-te câteva zile că ții locul unui profesor, apoi mai discutăm , nu ex libris-urile dumitale sau “experiențe” americane ieftine!… Nu ți-ai ales bine modelul, noi suntem români!
Vezi, domnule ministru? Cei doi colegi de mai jos ti-au făcut întocmai radiografia problemelor din învățământul romanesc, deci nu mai au rost teoriile, analizele, chestionarele dvs.. Mai lăsați teoriile și încercați să predați o lecție la o clasă, apoi mai discutați!
Aveți dreptate domnule ministru, lăsați programele asa cum erau și acum 20 de ani și spuneți cum ar trebui sa fie profesorii.
Acest ministru se chinuie degeaba. Vina cade mereu pe profesori, incat ei numai au viata si timp pt ei, totul pt elevi. Dar profesorii lucreaza cu elevi ce vin din familii unde scoala este un loc sa mai scape de ei. Ce fac la scoala nu mai intereseaza prea mult. Si putine familii mai sunt interesate sa intrebe ce fac la scoala. Apoi pt a ridica elevii la nivel de scopuri practice, trebuie sa ai maxim 14-16 copii la o clasa nu 26- 30 elevi. Ca daca pateste unul ceva, profesorul va raspunde cu capul, banii si locul de munca. Cred ca acest ministru are nevoie si dansul sa mearga la psiholog.
Mi-a atras atenția faptul că dl. ministru ne oferă informații cu caracter științific, este un aspect pozitiv, placut. Totuși sunt tematici foarte complexe, greu de sintetizat chiar și în câteva ore de interviu. Eu aș reinstrui periodic cadrele didactice (aplicativ-nu doar teorie) chiar in școală, permanent, dpdv psihopedagogic si separat pe discipline, la toate nivelurile de școlarizare, cu scopul de aprofundare. Psihologia cu ramurile sale (alături de sociologie) este cheia învățării, a explicarii comportamentelor, a grupurilor, a organizațiilor scolare, a muncii, etc. Este nevoie datorită, repet, complexității foarte ridicate a fenomenului educational. Apoi vine munca, perseverența cadrului didactic laolaltă cu cea a educatului, deoarece fără muncă……..
mda ..devine o modă sa dam in profesori….cat e ziua de lungă….deh….elevul nostru,stăpânul nostru….
Păi, elevul este cel care trebuie învățat. Așa că voi, profesorii sunteți vinovați, că ei nu înțeleg nimic la clasă
Am impresie că acest ministru, nu trăiește în prezent, altfel nu știu cum reușește să debiteze atâtea prostii.
Oare câți ani are la catedră, oare a predat în școli unde elevii spun din start, nu vreau să scriu sau nu am cu ce sau de ce să învăț că oricum trec clasa ……..
Ăsta are impresia că dacă persecuta profesorii, rezolvă problema, se duc acasă elevii și învață.
Tataie dacă nu pui respectul pe primul loc pentru profesori, atunci nu ai înțeles nimic din societatea în care trăiești.
Oare profesorii sunt vinovați pentru că elevii nu s au prezentat la simulări? Orice este posibil, data viitoare dragi profesori să vă duceți acasă să îi luați cu mașina proprie și personală. Dacă citesc, Doamne ferește, vreun text și nu îl înțeleg, clar la voi este problema.
Bine ați venit în era România Dobitoacă!
Aha, am înțeles. Așadar, elevul trebuie sa știe cum sa bată un cui (un exemplu de competență), dar nu trebuie să-l supărăm cu informațiile legate de forte/energii, care pot fi puse in legătură cu ciocanul si cuiul. Pentru ca acestea-s cunoștințe, nu competente.
In felul acesta, copilul va fi impresionat de cuiul care intra adânc in lemn, fără să-și mai pună întrebarea firească: de ce intra atât? cum sa o fac cu efort mai mic? etc.
Pentru ca, din nefericire, in momentul in care te concentrezi pe competente riști sa ratezi esențialul: sa crești curiozitatea tânărului învățăcel.
Pentru ca educația nu înseamnă sa construiești doar competente. Educația înseamnă sa sădești o sămânță rară: curiozitatea.
Măi omul lui D-zeu, măi fratele meu alb… pricepe o dată pentru totdeauna că poți face ORICE, poți aplica orice metodă modernă sau clasică, poți să fii clown-ul clasei sau Einstein2, ORICE – dacă elevul NU VREA să învețe (iar asta trebuie s-o facă singur), totul e degeaba!!
Am tot schimbat la ce trebuie să facă profesorii, am tot redus cerințele, examenele sunt glume proaste față de acum 10, 20 de ani, și elevii tot se scufundă!! Până la urmă faimosul parteneriat școală-familie-comunitate trebuie să se uite și la ”beneficiarul” educației, care face orice, dar absolut orice, numai să nu ia parte la procesul educațional!
Ne îmbătăm cu apă rece că mai sunt 3-4 în fiecare clasă care sunt mai înțelepți deja și pun mintea la contribuție, dar masa covârșitoare de viitori cetățeni sunt total, complet dezinteresați de propria lor educație. O parte din cauze se regăsesc la părinți, care n-au pus nici ei prea mult preț pe educație, altă parte e la societate în general – UNDE se duc copiii ăștia când ies din școală, ce șanse mai au ei în epoca post-industrială și post-truth, dar altă parte e în mare măsură cauzată de totala incompetență a celor care s-au perindat prin minister, că peștele de la cap se-mpute!
Ați schimbat tot ce se putea schimba, și tot nu merge, poate căutați problemele ȘI în alte părți, nu doar la ce face profesorul… Ce face elevul nu vă preocupă? Sau asta e așa, o chestie care nu mai contează?
Îi crește internetul, îi educă ChatGPT, ajung viitorii tăietori de frunză la câini, pregătiți în nimic, abonați la ”buzunarul lui tati”, lasă că merge și-așa… Dar voi tot în profesori dați. Bravo, ce să zic. Și multe succesuri.
Alin, mai corect de-atata nu se putea spune. Oare asta nu vede ce specimene ii vin ca studenti? Fiecare dintre noi i-a semnalat cate o cauza cel putin pentru regresul invatamantului. Dar el nu intelege, ii tot trage cu vina profesorului. Nenea: finantarea per capita ca la vite, interdictia repetentiei la clasele primare si CES, acceparea la liceu cu medii de 2 si 3 si recompensarea lor cu bursa, integrarea in invatamant de masa la hurta a celor cu CES, de cele mai multe ori incontrolabili, violenti, cu retard mare, desfiintarea tezelor si trimestrelor si inlocuirea structurii anului scolar clasice cu gluma aia de saptamani verzi-albastre si lungirea si latirea anului scolar din cauza lor, birocratizarea maxima a profesorului, digitalizarea peste masura a invatamantului fara ca probleme clasice sa fie rezolvate, libertatea exagerata a elevilor si absenta sanctiunilor sau birocratizarea aplicarii lor, subminarea autoritatii profesorului, neaplicarea sanctiunilor parintilor care nu permit accesul copiilor la educatie, politizarea ISJ si directori. Rog si alti colegi sa vina cu idei ce mi-au scapat. Poate domnul ministru are nevoie sa-i spunem problemele reale din sistem, ca asa, dinafara lui e usor sa vorbesti pe de rost.
Minunat sintetizat !! Dar… nimic din toate astea NU au fost amintite de Dl ministru… bate apa în piuă cu “competențele” de parcă faptul că le numești așa rezolvă toate acele probleme de care ai amintit… Ce trist… acest ministru este prins în aceeași plasă înșelătoare și refuză să recunoască adevăratele cauze
Ati identificat foarte bine cauzele. La acestea mai putem adaugă și unele legate de motivație și conținutul programelor.
Perfect adevarat!