Ministrul Educației: Aș vrea să putem să eliminăm ipocrizia din sistemul de învățământ. Profesorul trebuie să aibă un rol mai important, de facilitator de învățare

45.758 de vizualizări
Foto: gov.ro
Aș vrea să putem să eliminăm ipocrizia din sistemul de învățământ, a răspuns ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, unei întrebări despre ce schimbări are în vedere pentru anul școlar viitor. Oficialul a declarat, pe 4 mai, la Antena3 că vrea un sistem de educație mai echitabil.

Cîmpeanu a spus că ar vrea „să se înțeleagă” că profesorul trebuie să aibă un rol mai important de facilitator de învățare.

Moderator: Ce ați vrea să schimbați pentru anul școlar următor?

Sorin Cîmpeanu: “Cel mai greu lucru de schimbat este mentalitatea. Eliminarea ipocriziei din sistem. Măcar parțial, pentru că există acea ipocrizie din sistem.

Suntem tentați, uneori credem că în mod natural, să ne gândim că ceea ce putem asigura copiilor noștri este ceea ce pot avea toți elevii. Nu, lucrurile nu stau așa. Dacă în București cu proprii copii nu avem probleme de conectivitate, de disponibilitatea echipamentelor cum spune și domnul președinte Cristache care a asigurat pregătire personalizată, meditații propriilor copii, nu trebuie să ne imaginăm că acest lucru se întâmplă peste tot în țară. (…)

Da, asta aș vrea, să putem să eliminăm doza de ipocrizie, atât cat este ea în sistemul de învățământ. Aș vrea să se înțeleagă că profesorul trebuie să aibă de acum încolo un rol mai important de facilitator de învățare. Aș vrea ca sistemul romanesc de învățământ să fie mai echitabil”.

Ministrul Educației a mai spus și despre neconcordanțe din Legea Educației Naționale, care trebuie corectate, în privința consilierilor școlari.

„Avem nevoie, și aici este responsabilitatea noastră, să eliminăm acele neconcordanțe din Legea Educației Naționale, în care într-un articol se definește numărul de 500 de elevi la un consilier psihopedagogic. Într-un alt articol, în aceeași lege votată în același Parlament din care, repet, am făcut parte și nu de acum, ci din mandatul precedent, avem 600 de elevi la un consilier psihopedagogic.”

Pentru a avea îndeplintă condiţia de 1 la 500, am avea nevoie de încă 3.000 de consilieri. Pentru a avea 1 la 600, o condiţie mai puţin restrictivă, am avea nevoie de 2.000 de consilieri. Va trebui să eliminăm această inadvertenţă. Există în momentul de faţă şcoli în care este… mi-e greu să găsesc termenul pentru a califica, fiind ancorat în realităţi. Este greu de imaginat, cum un consilier, chiar dacă ar fi foarte bine pregătit, ar putea să facă faţă unor discuţii serioase cu 1.000 sau mai mult de 1.000 de copii. Este un lucru greu de imaginat”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Foto: gov.ro


23 comments
  1. Schimbarea se face în ani, decenii și trebuie dorită și activ făcută de o minim majoritate de 75% din cei cu putere de decizie. Pentru o mai bună înțelegere recomand articolul lui John P. Kotter: Leading change: Why transformation efforts fail?/ Conducând schimbarea: De ce eforturile de a transforma eșuează? Când domnul ministru spune că ar vrea “măcar parțial” dovedește că, chiar dacă conștientizează că schimbarea e urgentă, își pune singur obstacole. E păcat de inteligența copiilor, ce nu va fi valorificată, și nu vor reuși să aducă un plus valoare societății în deceniile ce vin.

  2. Ipocrizie e si când ministrul se lauda cu rezultatele la o simulare unde s-a dat de redactat rezumatul textului .

  3. După părerea mea, atunci când peste jumătate din elevii din clasă vor pleca de la școală cu lecțiile înțelese, profesorii să fie mulțumiți de prestația lor. Altfel, e o problemă. Nu cantitatea temelor pentru acasă rezolva problema. În rest, sănătate tuturor!

    1. Corect, dar in conditiile in care acei elevi vin la scoala motivati pentru invatare. Daca am elimina ipocrizia ,,egalitatii de sanse” si paravanul ,,fara discriminare” iar colectivele de elevi ar fi formate in functie de competentele copiiilor, atunci toti copiii unei clase vor pleca acasa cu acele noi competente specifice unui continut cognitiv acumulate.

  4. În mod normal un consilier scolar/psiholog scolar nu ar trebui sa aibă acele 2 – 4 ore de predare obligatorii …

  5. Eu sincer cred ca ar trebui profesorii sa fie pusi in banci si reeducati, sa faca scoala din nou sa treaca odata pentru totdeuna la tot ce este nou. Altfel nu vom ajunge nicaeri.
    Sa va spun si de ce? Fiica mea la un test de lb.romana a luat nota 9 deci test coractat de dna profesoara. Cand ii spune nota dna profesoara ii spune ca de fapt merita 8,5. Copilul o intreaba dar de ce? Ca mi-ati pus 9? Si dna profesoara ii spune: hai sa mai corectam odata si ce credeti oameni buni??? Ia pus 7,5 a scos ea niste greseli ca nu ia placut ei cum a formulat o propozitie.
    Pai dna profesoara cand a-ti corectat testul in particular iati pus 9 .Si ca a indraznit sa intrebe de ce? a-ti scazut la 8,5 a-ti ajuns sa ii puneti 7,5 !!! Ce fel de profesor sunteti dvs??? Intreb???
    Iar la simulare a luat 9,30 cea mai mare nota din clasa si din scoala. Nici macar felicitari nu a-ti stiut sa ii spuneti. Pacat si rusine sa va fie.

    1. Mavrodine, rusinat ar trebui sa fii tu. De ce? Pentru ca esti agramat. Si daca tot zici ca fiica ta se pricepe, da-i sa corecteze comentariul pe care l-ai facut. Te vei rusina si mai tare si cred ca o sa ceri singur sa fii reeducat. Esti combinatia perfecta de incultura+tupeu+lipsa de bun simt.

      1. Nu trebuia urecheat,oricum nu isi da seama ce a greșit. Cum era în biblie:”Fericiti cei săraci cu duhul…”

      2. Fiecare ia experienta personala intamplatoare ca pe o norma. Un om educat si cu bun simt nu da atata amploare faptului ca la un test profesorul a gresit si a remediat punctajul. E si el om. Se mai intampla. Cand eram copil, stiu parinti care, daca vedeau modificata o nota pe un test, desigur, dintr-o mica eroare de calcul, faceau scandal cum ca a modificat nota ca sa ia altul mai mare sau mai mica dupa caz. Si in ziua de azi si atunci erau paduri de-astea cu uscaturi. Doar ca tupeul este mai mare acum pentru ca li s-a dat nas de catre toate marionetele politice avide de voturi.

  6. Răspunsurile acestui ministru sunt goale de conținut. “Rolul cel mai important al profesorului: facilitator de învățare”??? Limbajul “de lemn” să fie idealul unei comunicări publice consistente? Să o spunem clasic și corect: profesorul formează personalități cu educație și cultură, cetățeni responsabili și utili ai societății. Care anume ipocrizie? A profesorilor de materii de bacalaureat ce sunt meditatori? Sunt ei reprezentativi pentru întregul sistem? Sau…care ipocrizie? Jumătate din tema interviului vorbește despre consilierii psihologici, doar unul pe școală care ar trebui să consulte 1000 de elevi… Și da, e puțin. Și aceștia sunt adesea aceiași profesori de psihologie de la clasă! Știe, a spus aceasta domnul ministru? Pentru probleme efective un consilier nu tratează 1000, nu toți elevii unui liceu au probleme de comportament, de orientare, de adaptare, de învățare. Aceștia sunt desigur mai puțini dar nu ar fi de mirare să crească numărul elevilor cu probleme după pandemie… Încă nu ar fi toți elevii unei școli. Faptul că psihologii sunt puțini în școli ține de ipocrizia profesorilor sau a politicienilor care decid banii de folosit în școli?

    1. I-a pus,i-a placut,ați corectat,i-ați pus,ați scăzut,ați ajuns,ați știut*… mai studiați si pe urma corectați prifesorii

  7. Activitatea consilierului psihopedagogic acum, când generația tânără este în totală derută, ar fi mai importantă ca niciodată până acum. Din păcate tocmai pregătirea profesională a cadrelor didactice, care ocupă aceste posturi este foarte precară. Cel puțin în ceea ce privește consilierea și orientarea profesională ale elevilor. Mulți consilieri habar nu au de învățământul tehnic și profesional, nu cunosc nici măcar denumirile calificărilor profesionale. Și în acest fel pun întrebarea: ce fel de orientare profesională fac? În mare măsură mentalitatea aceasta generalizată în toată țara, că numai învățământul teoretic este potrivit pentru un elev bunicel, le datorează acestori consilieri, care nu-și au făcut treaba cum ar fi trebuit. Lucru valabil și în cazul diriginților din învățământul gimnazial.
    Nu-i de mirare că meseriașul, proaspăt absolvent, nu știe să calculeze nici măcar aria unui pătrat. Când clasele profesionale se umplu numai cu elevi foarte slabi, șansa ca cineva să facă performanță în meserie sunt reduse aproape la 0. Și astfel facultățile de inginerie sunt umplute de tineri, care nu au pregătire prealabilă în domeniu, cei mai mulți vin din licee teoretice cu medii mediocre (tot, pentru că nu au beneficiat de o consiliere profesională corespunzătoare), și nu-i de mirare că sunt dezinteresați de domeniul ales. Vor să aibă o diplomă, și atât. După care se angajează într-un alt domeniu, oricare, unde găsește un loc de muncă. La stat, dacă există o posibilitate. Acolo fiind la fel de nepregătit, plusvaloarea creată prin munca lui este deasemenea aprope de 0. Și uite, așa se crează și se promovează incompetența, nepriceperea la nimic, și generația tânără este condamnată la insucces, sărăcie, depresie și la fugă în străinătate.

  8. Da, probabil ca facilitatorul (!!!!!) de învățare, ar trebui sa pună teoremelor de matenatica fundițe roz si la fiecare exercițiu câte zece de smile.
    Și sa învațăm elevul leneș ca de își tine cartea de geometrie deschisa sub perna și doarme pe ea 8 ore, geometria ii întra singura în cap, fără munca, fără efort, fără efectuare de teme, fără concentrare și participare la lecție… Asa, ca în povesti…

  9. Ipocrizie este sa te faci ca nu știi ca în cadrul aceleiasi clase, care învață cu aceiași profesori, unii copii înțeleg lecția din clasa la fiecare materie, participa la fixarea noilor cunoștințe, își realizează temele și progresează continuu la aproape toate materiile.
    Și în aceeași clasa sunt și elevi care nu au putere de concentrare, nu manifesta interes fata de dobândirea de noi cunoștințe, nici nu își notează de obicei ce teme au re efectuat…
    Asa ca să nu se dea vina pe profesori și nici sa se inventeze ca e elevii care învață la aproape toate materiile, se și mediteaza la toate materiile.
    Ipocrizie este la cei care se fac a nu înțelege ca problemele elevilor care nu învață vin din familie.

    1. Credeam ca rolul profesorului este acela de a ajuta si indruma elevii in procesul de invatare, inclusiv pe cei care, cum spuneti dvs., „nu au putere de concentrare, nu manifesta interes fata de dobandirea de noi cunoștințe, nici nu iși noteaza de obicei ce teme au”. Cei mai buni profesori sunt cei care reusesc sa faca din elevii sai, persoane responsabile si de succes, atat pe plan profesional, cat si personal. Un profesor bun poate schimba viata unui elev.

  10. Ar fi perfect ca profesorul sa fie acel om care face elevul sa priceapa materia. In cazul asta cum vor reusi sa-si schimbe mentalitatea trei sferturi dintre profi, adica cei care cred ca elevii sunt prosti, nu ca ei nu trebuia sa fie profesori? Profesorii care nu stiu sa explice chiar ar trebui dati afara.

    1. Dar elevi că butonează la telefoane, în timpul orelor, este corect? In timpul lui Ceaușescu erau mult mai educați decât în ziua de astăzi, cum este educat părintele așa și elevul !!!

    2. Unii profesori nu explica pentru ca vor elevi la meditatii. Este o balanta care trebuie echilibrata astfel incat profesorii sa nu mai moara de foame si sa caute alte surse de venit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Formarea va rămâne în școală, unde îi este locul, învățând colegial, colaborativ, altfel decât sub imperiul unei inspecții, sub teama aceasta de ceva care ne este impus – Anca Petrache, managerul proiectului PROF, despre introducerea mentoratului didactic în formarea continuă a profesorilor

În decembrie 2023 vom avea cel puțin 28.000 de cadre didactice care să fi parcurs programul de formare pentru mentoratul de carieră didactică, spune Anca Petrache, managerul proiectului PROF, lansat…
Vezi articolul

GRAFIC Numărul elevilor cu CES din școlile din România aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, în timp ce numărul profesorilor de sprijin este ținut de Ministerul Educației cu mult sub standardul legal. În timp ce în județul Galați, unui profesor de sprijin îi revin 140 de elevi, doar într-un singur județ acesta este conform legii

Numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale, CES, din învățământul de masă aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, ajungând la peste 50.000 în anul școlar 2023-2024. În același timp, numărul…
Vezi articolul