„Problema este că, din informațiile de la inspectoratele școlare, vineri, 9 iunie, erau neefectuate peste 18.000 de inspecții din totalul de aproximativ 31.000. Asta înseamnă că aproximativ 60% dintre inspecțiile anunțate nu se pot efectua”, a declarat ministrul Educației după ședința de Guvern. Proiectul de ordonanță de urgență prin care sunt eliminate inspecțiile la clasă a fost adoptat de Guvern, după cum a anunțat Ligia Deca.
„Nu mai este timp fizic în cele 5 zile de școală rămase, începând de luni, pentru ca ele să fie efectuate. Acestora li se adaugă cele peste 1.500 de probe practice neefectuate, care reprezintă aproape 70% din totalul probelor practice”, a precizat ministra.
Aceasta a menționat că înțelege „nemulțumirea celor care au susținut inspecția la clasă”. Conform Ligiei Deca, în situația în care nu era modificată structura probelor examenului de titularizare, consecința „am fi văzut-o în toamnă, când riscam un blocaj la nivelul resursei umane din școli.”
Ligia Deca: „Un al doilea punct al ordonanței se referă la concursul de ocupare a posturilor didactice, concursul de titularizare. Așa cum știți, în această perioadă s-au desfășurat, acolo unde resursa umană a permis acest lucru în școli, inspecțiile la clasă. Dat fiind contextul, am prevăzut modificarea structurii probelor în cadrul concursului de titularizare, astfel încât, în acest an, concursul constă doar în susținerea probei scrise, renunțându-se la inspecția la clasă sau la proba practică, similar modalității în care acest concurs s-a desfășurat în perioada pandemiei. O să mă întrebați de ce a fost necesară această măsură. Știm și am primit și noi mesaje de la cadrele didactice care au reușit să desfășoare această inspecție la clasă. Problema este că, din informațiile de la inspectoratele școlare, vineri, 9 iunie, erau neefectuate peste 18.000 de inspecții din totalul de aproximativ 31.000. Asta înseamnă că aproximativ 60% dintre inspecțiile anunțate nu se pot efectua. Nu mai este timp fizic în cele 5 zile de școală rămase, începând de luni, pentru ca ele să fie efectuate. Acestora li se adaugă cele peste 1.500 de probe practice neefectuate, care reprezintă aproape 70% din totalul probelor practice.
Înțelegem nemulțumirea celor care au susținut inspecția la clasă și celor care au făcut eforturi ca aceste inspecții să se poată desfășura. În ansamblu, dacă nu modificăm structura probelor examenului de titularizare, cei 60% dintre candidații care nu au reușit să-și desfășoare aceste inspecții nu s-ar fi putut prezenta la concurs, iar consecința, pe care am fi suportat-o fără această măsură adoptată astăzi prin ordonanța de urgență, am fi văzut-o în toamnă, când riscam un blocaj la nivelul resursei umane din școli.”
Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.