Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță că va ține cont de scenariul privind descentralizarea deciziei de deschidere a școlilor în funcție de rata incidenței de COVID-19 la nivel local, propus de Consiliul Național al Elevilor. Declarația a fost făcută la Antena3. Cîmpeanu a spus că va lua în calcul toate scenariile pe care le va despinde din discuțiile cu partenerii sociali și cu autoritățile sanitare.
Moderatoarea emisiunii l-a întrebat pe Cîmpeanu dacă va ține cont de ceea ce au cerut cei din Consiliul Național al Elevilor, ca această redeschidere a școlilor să se facă în mod descentralizat, în localitățile în care nu există o raportare mare a numărului de cazuri să se facă acolo redeschiderea școlilor?
“Voi ține cont de orice scenariu care va rezulta în urma analizei pe care o voi face începând cu jumătatea lunii ianuarie, inclusiv de scenariu la care faceți referire dumneavoastră”, a răspuns Cîmpeanu.
Reamintim că luni, 4 ianuarie, Consiliul Național al Elevilor a cerut oficial Ministerului Educației să descentralizeze decizia privind deschiderea școlilor, în funcție de rata incidenței de COVID-19 la nivel local. Solicitarea vine în contextul în care noul Guvern nu a anunțat clar nici până acum care este modalitatea în care elevii vor învăța odată ce vacanța de iarnă se încheie.
Elevii avertizează că “este absolut imperioasă realizarea unei strategii fezabile de învățare remedială, pentru a garanta faptul că lacunele pe care mulți elevi le-au acumulat la începutul pandemiei și în perioada de învățare online din acest an școlar nu se vor acutiza, devenind imposibil de acoperit. În același timp, solicităm demararea discuțiilor privind organizarea examenelor naționale, pentru a avea mai multe scenarii pregătite, astfel încât acestea să poată fi derulate în siguranță”.
În intervenția de la Antena 3 Cîmpeanu a mai spus că a cerut în toate școlile și universitățile o raportare numerică cu privire la disponibilitatea de vaccinare a personalului din învăţamânt, de care va ține cont în decizia de deschidere a școlilor.
Sorin Cîmpeanu a enumerat și cei trei parametri pe care îi ia în calcul pentru redeschiderea școlilor: evoluția epidemiologică, campania de vaccinare și situația elevilor aflați în risc de încheiere a mediilor.
Foto: Pexels.com