VIDEO Ministrul Educației a uitat regulile de distanțare, igienă și siguranță în ziua în care le-a lansat

Foto: ISJ Iasi

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat marți la Digi24 că “de cele mai multe ori și elevii” îi pot conecta pe profesori pe platformă, în pauzele scurte de doar 5 minute, prevăzute de Ghidurile lansate tot marți de către ministru. Oficialul a ignorat astfel regulile de distanțare și igienă, faptul că elevii nu au acces fizic la dispozitivul profesorului – calculatoarele nu pot fi folosite de mai multe persoane în același timp – și că elevii nu au acces la credențialele de autentificare ale cadrelor didactice pe platformele de transmisie online sau pe platformele de învățare.

Declarațiile publice făcute de ministrul Educației sunt următoarele:

Întrebare: “În cazul în care avem o școală în care se desfășoară simultan și învățământul cu prezență fizică și cel online, cum gestionează situația aceasta un profesor? Are, pe de-o parte, orele în școală și reia toate aceste ore și în online, adică muncește dublu?“

Monica Anisie: “Nu, nu este vorba despre acest lucru. transmisia de face din școală. Deci în clasă profesorul intră în sala de curs, intră pe platformă, se conectează pe platformă, se conectează și elevii care sunt acasă și urmăresc LIVE ce se întâmplă în clasă. Deci profesorul își desfășoară ora normal cu elevii din clasă și urmăresc lecția respectivă și cei de acasă.”

Întrebare: “Cele 5 minute de pauză de ajuns dintr-o clasă în alta, vor fi folosite și pentru deconectarea de la platformă într-o clasă și reconectarea la platformă în altă clasă, ajung 5 minute?” 

Monica Anisie: “Trebuie să ajungă și… să se conecteze rapid la platformă, de cele mai multe ori și elevii pot face lucrul acesta, să-l conecteze pe profesorul pe care-l așteaptă să intre la oră și lecția să se desfășoare normal”.

Dacă elevii ar cunoaște datele de autentificare ale fiecărui profesor în platformele folosite de aceștia, ar putea exista situații în care datele tuturor elevilor participanți la cursuri să fie expuse. În plus, dacă școala folosește și un catalog electronic, notele și situația școalară a elevilor ar fi la îndemâna acestora.

Sistemul mixt de transmitere a lecțiilor “online” despre care vorbește oficialul nu are nicio legătură cu învățământul online și cu învățarea în sistem hibrid. Edupedu.ro a publicat o serie de articole în care profesori de prestigiu au explicat pe înțelesul tuturor ce înseamnă aceste concepte și cum ar putea fi aplicate. Simpla transmisie LIVE a unei lecții clasice nu înseamnă predare online, potrivit specialiștilor din învățământ contactați de Edupedu.ro.

Pe lângă toate aceste principii, sunt ignorate și problemele materiale ale școlilor – nu există dotare cu laptopuri/calculatoare decât a unora dintre școli, iar acestea sunt puține la nivelul țării. Deși au fost anunțate de la nivel central o serie de intenții de achiziționare de laptopuri/tablete, niciuna nu a fost concretizată până acum, în afara inițiativelor locale în care primăriile au dotat unitățile școlare.

Rețelele de internet ale școlilor ar putea fi un obstacol serios în “difuzarea” live simultană către zeci sau sute de elevi a lecțiilor din clase.

Foto: ISJ Iasi

Exit mobile version