Ministrul de Interne, Lucian Bode, trebuia să își publice lucrarea de doctorat până pe 22 iulie. Nu a făcut acest lucru, în schimb și-a secretizat lucrarea cu o zi înainte de a fi făcută publică

2.750 de vizualizări
Lucian Bode / Foto: gov.ro
Cu o zi înainte de termenul anunțat pentru publicarea integrală a tezei sale de doctorat pe o platformă administrată de Ministerul Educației, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a trimis o adresă la universitatea unde și-a susținut lucrarea, anunțând că refuză acest lucru. El și-a motivat decizia prin faptul că și-a publicat lucrarea la o editură, fapt neadevărat, după cum rezultă din investigațiile realizate de G4Media.ro.

Site-ul editurii menționează că volumul este ”În pregătire”, iar Bode însuși a declarat, pentru G4Media, că volumul ”va apărea în curând”. Referitor la această situație, Școala Doctorală ne-a trimis la editură, unde, însă, nu răspunde nimeni la telefon. Conform prevederilor legale, publicarea tezei trebuia să aibă loc până pe data de 22 iulie 2021.

De la începutul lui 2020, Ministerul Educației administrează o platformă unde ar trebui publicate toate tezele de doctorat susținute în România începând cu anul 2016.

”Intenția noastră a fost clară, aceea ca tezele de doctorat să fie publice, rezultatele activității de cercetare a celor care obțin titlul de doctor să fie cunoscute, apreciate și valorificate, fiind deopotrivă preocupați să respectăm legislația în vigoare cu privire la protejarea datelor cu caracter personal și cea cu privire la drepturile de autor”, a declarat, zilele trecute, pentru G4Media, Monica Anisie, ministru al Educației la momentul lansării platformei.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

1 comment
  1. Hotii si impostorii la putere.Oricum toti ,,se fac mari doctoranzi”ca sunt nascuti bugetari si sa fure un salariu mai mare cu sporul de doctorat.Rusine,dar astia n au rusine ,demnitate……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de VIVA

VIDEO Directorii de școli să nu se mai zbată singuri în această încercare de a le cuprinde pe toate, spune Bianca-Virginia Ibadula, managerul Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța, care folosește platforma Viva cu documentele necesare pentru fiecare unitate de învățământ

Avantajele platformei Viva au fost prezentate de 3 directori de unități de învățământ. Bianca-Virginia Ibadula, directorul Colegiului National Mihai Eminescu din Constanța, a spus că cei care conduc școlile ar…
Vezi articolul

Școlile vor fi deschise cu prezență fizică din septembrie și rămâne în vigoare indicatorul numărului de paturi COVID ocupate în spitale pentru o eventuală închidere punctuală, pe termen scurt, spune ministrul Sănătății

Școlile se vor deschide cu prezență fizică pentru toți elevii, din toată țara, potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. Acesta a declarat la Digi24 că nu vor mai exista închideri ale…
Vezi articolul

BREAKING Un cercetător rus care pretinde că dacii se trag din slavi a primit interdicție de intrare în România. El urma să promoveze teza că limba română nu are nici o legătură cu limba latină

Autoritățile române i-au interzis intrarea în România cercetătorului rus A.I.Umnov-Denisov, care venise să țină o conferință despre descendența slavă a dacilor. Acesta a fost trimis înapoi în Rusia de pe…
Vezi articolul