UPDATE Ministrul de Interne, Lucian Bode, a cerut retragerea cărții bazate pe teza sa de doctorat, după constatarea plagiatului, așa cum ceruse Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai, iar editura a acceptat – președintele Comisiei, Dacian Dragoș

4.456 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a cerut retragerea cărții bazate pe teza sa de doctorat, despre care Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) a constat că include plagiat extins și e “profund viciată”, a spus joi, pentru Edupedu.ro, președintele Comisiei de Etică, Dacian Dragoș. Acesta a precizat că, potrivit înștiințării, editura a spus că se va conforma, iar cartea nu se mai află în circulație sau comercializare.

Dacian Dragoș pentru Edupedu.ro:

  • “Am primit mesaj de la ministrul Lucian Bode, cum că a cerut editurii să retragă cartea, iar editura a spus că așa va face și că nu se mai află în circulație sau comercializare cartea”.

UPDATE 14:30: Universitatea Babeș Bolyai a publicat un comunicat în care anunță că a fost anunțată de Lucian Bode că Editura „confirmat și acceptat solicitarea” acestuia de „a retrage de la difuzare și/sau comercializare a oricăror exemplare, respectiv suspendarea oricăror demersuri de republicare”.

Comunicatul integral, așa cum a fost scris pe site-ul instituției:

1.„UBB a trimis BIBLIOTECII NATIONALE SI Bibliotecii Central Universitare Cluj, unde se afla teza DOMNULUI Lucian Bode “Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual” URMĂTOAREA ADRESA:

“Va informam ca in urma analizei Comisiei de etica a UBB, teza de doctorat a domnului Lucian Bode “Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual” a fost identificata cu abateri de la etica academica, fiind, in concluzia principala a Comisie de etica din UBB, profund viciata prin segmente plagiate si citari incorecte GRAVE. In consecinta, pentru a normaliza circuitul academic, va rugam sa includeti aceasta adresa, si cele doua Hotarari ale Comisiei de etica din UBB atasate, in teza de doctorat printata si inregistrata in biblioteca dvs sau la bibliotecile din subordine, precum si in cartea publicata pe baza acesteia, „Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual”, ISBN 978‐606‐8330‐83‐9, publicată în anul 2021 la Editura CA Publishing, inclusiv prin mijloace electronice si in variantele electronice ale tezei/cartii. Acest lucru este semnalat si pe siteul Institutului de Studii Doctorale din UBB. .”

2. DE ASEMENEA, UBB a solicitat Editurii CA Publishing sa trimita ADRESA tuturor Bibliotecilor unde poate fi identificata, spre a fi inserata in carte.

3. Domnul Lucian Bode a informat UBB in data de 26.01.2023 ca “(…) până la lămurirea definitivă a acestor aspecte de către instanțele de judecată, am solicitat editurii CA Publishing, unic deținător al drepturilor editoriale asupra cărții, retragerea de la difuzare și/sau comercializare a oricăror exemplare, respectiv suspendarea oricăror demersuri de republicare.” Editura a confirmat si acceptat aceasta solicitare”. 

UPDATE 2, 15:00: Lucian Bode a reacționat joi, după anunțul UBB, și susține: „apreciez în continuare că hotărârea Comisiei de Etică este afectată de grave vicii de legalitate și că masurile dispuse reprezintă acte vătămătoare”.

Când s-a pronunțat, pentru a doua oară, în cazul Bode, pe 11 ianuarie, Comisia de Etică a reluat cererea adresată lui Lucian Bode de a “alinia teza la standardele de etică academică”. Totodată, a cerut Editurii CA Publishing să retragă volumul „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată pe baza tezei, cu posibilitate de republicare după corectarea tuturor abaterilor constatate.

În hotărârea din 11 ianuarie, Comisia preciza că, dacă retragerea volumului “Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual” nu este comunicată UBB “într-un termen de 15 zile calculate de la comunicarea prezentei hotărâri, Comisia va sesiza Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării pentru analiza cărții mai sus menționate. Menționăm că, spre deosebire de comisiile de etică, CNECSDTI nu este limitat la sancționarea membrilor comunității academice și de cercetare având și posibilitatea de a decide sancțiuni referitoare la cartea publicată pe baza tezei”.

În condițiile în care, în ultima clipă (astăzi este a 15-a zi de la emiterea hotărârii), a fost comunicată retragerea cărții, CNECSDTI nu va mai fi sesizat, a precizat președintele Comisiei de Etică, Dacian Dragoș, care este și președinte al CNECSDTI.

În momentul în care Comisia de Etică a UBB pronunțase de decizia de plagiat, Lucian Bode calificase acest demers drept unul care “încalcă flagrant decizia Curții Constituționale“.

CItește și:
BREAKING Comisia de etică a UBB constată mai multe exemple de plagiat și citare defectuoasă în teza de doctorat a ministrului Lucian Bode: “Teza este profund viciată” / E cerută retragerea cărții publicate pe baza tezei / Conducătorul de doctorat, Adrian Ivan, a cerut stoparea oricărei analize
Lucian Bode, reacție la decizia Comisiei de Etică a Universității Babeș Bolyai: „Demersul încalcă flagrant decizia Curții Constituționale / Atacuri concertate ale USR și sateliților săi / Regret că UBB s-a grăbit să dea curs presiunilor”
UPDATE Câștig de cauză, în primă instanță, pentru Universitatea Babeș-Bolyai, în cazul plagiatului lui Lucian Bode: Tribunalul din Sălaj a respins cererea ministrului de suspendare a hotărârii pe baza căreia Comisia de etică i-a analizat teza de doctorat a doua oară / Bode anunță că cere desființarea hotărârii în integralitatea ei

5 comments
  1. A fost vreodata cartea aia in librarii?Sau in circulatie?Ce va face dr bode daca totusi cineva are un exemplar?Nu cumva devine foarte vulnerabil vizavi de posibilitatea unii santaj-nu ca nu ar fi in momentul de fata?

  2. După plagiatul lui kiovesi ,de 4%,urmează cel de 5%al lui Bode…Ciuca cat are?10,20%.Am și eu câteva întrebări pt onor comentatorii….1.De la cat se consideră că ai plagiat?10,20,40,70%? 2.Mergand mai departe de la cat se consideră că ești hoț?Dacă furi 10,20,50%? Eu cred că și 1% dacă ai plagiat sau furat,tot hot ești.Titlul de doctor a ajuns de râsul lumii din cauza unor netrebnici analfabeți funcționali.Cine pierde?Cei care și-au luat doctoratul “pe bune”,muncit. Apropo,”doctorul “ciuca ce mai face?😂😂😂😂Ciuca este și mai doctor când deschide gura….atunci operează limba română.😂

  3. Ar trebui în primul rând retras dreptul UBB-ului de a mai conduce doctorate!
    Ce sens are să mai faci doctori dacă, după susținere, declari că teza e plagiată?
    Doar așa de dragul de a vulnerabiliza pe cei care doresc titlul de doctor?
    O universitate serioasă nu-și execută absolvenții!

    1. Corect Mihai ++, oricum toata povestea asta privind verificarea tuturor tezelor de dupa 1990 e o vanatoare de vrajitoare care lasa loc de mari nedreptati, si in plus, e si neconstitutionala.
      E normal sa-i retragi titlul de dr. unui profesor universitar care si-a dat doctoratul in urma cu 20 de ani, pentru ca acum o comisie a gasit 5% plagiat in teza lui? Atunci sa se verifice toate lucrarile de licenta de dupa 1990 si daca sunt cu plagiat sa se retraga diplomele de licenta. Asta nu e justitie, e justitie extremista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primarul din Ciugud, Alba: Când intru în curtea școlii și 50 de copii îmi spun că vin fericiți la școală, când văd că școala a devenit neîncăpătoare pentru copiii noștri, în condițiile în care eram pe desființate, e clar că e o investiție bună / Descentralizarea în pandemie există

Când intru în curtea școlii și 50 de copii sar pe mine și îmi spun că vin fericiți la școală, când văd că școala a devenit neîncăpătoare pentru copiii noștri,…
Vezi articolul

VIDEO Ligia Deca: Cea mai eficientă investiție pe care o putem face în educație este în profesori. Proiectul PROF este foarte important în regândirea carierei didactice și sprijinirea profesorilor din toată țara / Presupune formarea a 28.000 de cadre didactice în următorii doi ani

Cea mai eficientă investiție pe care o putem face în educație este în profesori, a declarat consilierul prezidențial Ligia Deca, la conferința de lansare a proiectului PROF. „Este un proiect…
Vezi articolul

VIDEO “Fă-o pentru mine! Vreau să am încredere în educația pe care o primesc. Ies la vot pentru că nu mai vreau să ies în stradă.” Elevi de liceu îndeamnă tinerii să meargă la vot pe 26 mai

Mai mulți elevi de liceu s-au implicat în campanii pro vot pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, demersurile fiind organizate de diverse organizații pe paginile de socializare. Consiliile elevilor din…
Vezi articolul

Raport al Ministerului Educației, despre PISA 2018: Rezultatele elevilor români sunt aproape de cele din Moldova, Muntenegru, Bulgaria și Emiratele Arabe Unite / În top PISA 2018 sunt China, Estonia și Finlanda

“Rezultatele elevilor români se plasează aproape de cele ale elevilor din Moldova, Muntenegru, Bulgaria și Emiratele Arabe Unite”, anunță Ministerul român al Educației, după ce OECD a publicat astăzi Rezultatele…
Vezi articolul