Ministrul Educației, Monica Anisie, care candidează pentru un post de senator pe listele PNL în viitoarele alegeri generale, promite o lege “care să pedepsească aspru fake news-ul”. Oficialul a anunțat inițiativa în condițiile în care mai multe instituții media au rostogolit, marți, informația în esență neadevărată cum că ea ar fi recomandat lecții la TV pentru copiii care locuiesc în case fără electricitate.
- Monica Anisie face parte din guvernul liberal care, în primăvară, a decis un pachet de sprijin pentru presă, bani împărțiți fără discriminare și de care profită atât instituții media solide, cât și canale care promovează știrile false, conținut îndoielnic sau non-știri cu titluri concepute special pentru a atrage trafic (clickbait).
- De remarcat că ministrul promite o lege în condițiile în care nici nu există o definiție general agreată pentru știrile false și nici media, nici politicienii nu fac diferențieri între minciuni ale autorităților, știri false, știri eronate, informații scoase din context etc., confuzii folosite pentru atacuri politice sau campanii de dezinformare.
Monica Anisie a scris, miercuri, pe Facebook că “e epidemie de știri false în România! O realitate extrem de periculoasă și extrem de tristă”. Ea spune că un “site de propagandă” i-a scos din context și denaturat un mesaj transmis luni seară la Realitatea Plus, atribuindu-se doar faptul că ar fi spus că acei copii care locuiesc în case fără curent electric ar trebui să ia lecții de la televizor. Ea scrie că știrea inițială, deși corectată rapid, fusese preluată deja.
Ministrul notează, în finalul mesajului: “Mi-am propus ca de astăzi, acel cineva care va interveni să fiu eu. Voi face toate demersurile și tot ce îmi stă în putință ca Parlamentul, anul viitor, să realizeze și să adopte o lege care să pedepsească aspru FAKE NEWS-ul. Cred că o societate educată e o societate informată corect! Aștept propunerile și părerile voastre cu privire la acest proiect de lege.”
Ulterior, ea a revenit cu o nouă postare pe Facebook în care semnalează mesajele câtorva jurnaliști și foști jurnaliști care au semnalat “fake news-ul”. Monica Anisie le transmite acestora: “Vă aștept la minister să discutăm pe tema legii anti FAKE NEWS pentru care voi lupta, în Parlament!”
- Ministrul îi descrie pe aceștia drept jurnaliști impecabili și redă capturi cu postările lor, în care, pe lângă referile la “fake news”, ei afirmă despre ea că în trecut a gafat sau că nu ar fi “o lumină a Educației sau a exprimării coerente”.
Declarațiile integrale ale Monicăi Anisie în interviul acordat luni seară Realitatea Plus
Mai multe instituții media au rostogolit, marți, informația că ministrul Educației le-ar fi recomandat copiilor care locuiesc în case fără electricitate să urmărească lecțiile de la programul Teleșcoala difuzat de TVR.
Înregistrarea emisiunii arată, însă, că la întrebarea ce făcea referire la soluții pentru copiii defavorizați, inclusiv pe cei fără curent electric acasă, Anisie face trimitere la asigurarea unor materiale de lucru acolo unde nu a existat posibilitatea școlii online. Apoi, ea menționează pentru copiii defavorizați și posibilitatea de a urmări TeleȘcoala la TVR.
Declarațiile integrale:
„Alexandra Păcuraru, moderator: Am identificat până la ora actuală soluții pentru fiecare copil, și pentru cei defavorizați, i-ați luat în calcul și pe cei care nu au curent electric acasă, deci nu au cum să se conecteze cu tableta la internet? Ce șanse au în fața celorlalți?
Monica Anisie: Bineînțeles că s-au luat și astfel de măsuri, încă din perioada în care am fost în situația de urgență și cu toții am stat acasă și am desfășurat cursurile în sistem online.
Acolo unde nu a existat această posibilitate, unitatea de învățământ a asigurat materiale de lucru pentru copii, în așa fel încât să continue învățarea.
Mai mult decât atât, Ministerul Educației a realizat în parteneriat cu Televiziunea Română programul „TeleȘcoala”, program prin care am continuat pregătirea elevilor pentru examenele naționale. (…)”
VIDEO Declarațiile ministrului Educației, de la minutul 4:30 al înregistrării:
Mesajul scos din context, preluat inclusiv de fostul ministru Pop
Presupusa gafă a fost preluată nu doar de alte media, ci și de politicieni în comentarii pe Facebook, inclusiv fostul ministru Liviu Marian Pop. Acesta a distribuit două astfel de mesaje, inclusiv un scurt clip video editat așa încât să pară că acela este tot răspunsul Monicăi Anisie.
Mesajul trunchiat distribuit de Liviu Marian Pop:
Amintim că în august, înainte de deschiderea școlilor, Monica Anisie a fost ținta unei alte campanii în care, după un interviu în care poate fi auzit un cuvânt rostit ușor greșit (“pexiglas”), i-a fost atribuit termenul pe “pepsiglas” (de la “plexiglas”), care pentru o perioadă i-a devenit poreclă (înregistrarea audio aici).
“Pepsiglas” fost inclus, între altele, în moțiunea depusă de PSD împotriva guvernului, din acea perioadă, dar și într-o luare de poziție a liderului PLUS, Dacian Cioloș, critică la adresa guvernului și ministerului condus de Monica Anisie.