Ministrul Anisie – vedeta unei reclame fără “P” a PNL pe Digi24.ro, pe seama măsurilor de urgență cauzate de epidemie

3.826 de vizualizări
FOTO: Captura digi.ro
“Articol susținut de PNL” este nota ce însoțește un material publicat, marți, pe Digi24.ro, despre “Cum își continuă elevii educația în criza COVID-19. Măsurile Ministerului Educației”. Personajul central al articolului este ministrul Educației, Monica Anisie, iar subiectul – măsurile impuse de aceasta în școli, în condițiile epidemiei. Nota menționată este trecută la finalul articolului, care nu este marcat cu (P) în titlu, așa cum se procedează în cazul textelor publicitare, sau măcar la începutul materialului.

Această notă, “Articol susținut de PNL”, a mai fost folosită de partidul aflat acum la guvernare în campania electorală pentru președinție. Atunci, pe site-ul Digi24.ro, mențiunea însoțea poza de deschidere (nici atunci nu apărea “P” în titlu) – un exemplu. Aceeași notă putea fi găsită, în campania din toamnă, la finalul mai multor materiale publicate în presa locală (un exemplu).

Partidul suține, acum, un articol în care sunt prezentate pozitiv acțiunile guvernului și ale ministrului Educației, la doar câteva zile după instalarea noului executiv, la capătul unei săptămâni de foc în care s-au ascuțit criticile la adresa guvernării PNL (cazul retragerii lui Cîțu, cazul senatorului testat pozitiv, deruta ce a prefațat decizia de închidere a școlilor etc.) în plină criză a coronavirusului. În plus în primul paragraf de sub lead scrie că „Decizia Guvernului PNL de a închide unitățile de învățământ până pe data de 23-24 martie, cu posibilitatea de prelungire până după Paște, este doar una dintre măsurile preventive, menite să limiteze răspandirea coronavirus”. Asta în condițiile în care atât ministrul Monica Anisie, cât și premierul Ludovic Orban au declarat ferm că nu este cazul închiderii școlilor și că acestea nu vor fi închise, contrazicându-se în acest caz cu decizia finală de închidere a școlilor, propusă de Raed Arafat și de corpul tehnic de experți – aceste contradicții au fost chiar în ziua luării deciziei.

Articolul de pe Digi24.ro listează, printre măsuri:

  • suspendarea cursurilor, amânarea simulărilor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, suspendarea olimpiadelor, proiectul Teleșcoala, prelungirea înscrierii pentru clasa pregătitoare.

Nota de final:

  • “Articol sustinut de PNL”, nota la finalul materialului pe Digi24.ro – Captură Digi24.ro

     

Alături de ministrul Anisie, apare tot pe site-ul Digi24.ro, tot pe prima pagină și în același regim, fără „P” în față, un articol publicitar „susținut de PNL” și despre ministrul Finanțelor Florin Cîțu și despre cum mediul de afaceri este „păsuit de ANAF”.

FOTO: captură Digi24.ro

 

Potrivit paginademedia.ro site-ul Digi24.ro a avut peste 66 de milioane de afișări pe lună în lunile ianuarie și februarie 2020, cu peste 9 milioane de clienți unici lunar.

FOTO: captură Digi24.ro


1 comment
  1. Scolile si profesorii sunt sub tirul ministerului, care cere sa existe ceea ce nu l-a interesat zeci de ani! Degeaba vrei sa creezi o imagine buna, cand ea este falsa! Mai bine iesi, recunoaste adevarul, starea dezastruoasa la nivel al modernitatii in care se gaseste scoala romaneasca si ia-ti angajamentul ca dupa ce vom trece prin criza va exista un plan clar de recladire a sistemului educational pe baze moderne din toate punctele de vedere!
    Curatati sistemul de scaietii agatati, care au impiedicat dezvoltarea! De experti, inspectori, directori sau alte titulaturi, plini de medalii aurite pe uniformele de parada, de fapt politruci cu culori schimbatoare, vesnici in posturi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fără certificat verde pentru copiii până în 12 ani, una dintre măsurile discutate de Guvern – Surse G4Media. Carantina de noapte în weekend se aplică de la incidența de 6 la mie, accesul la restaurantele din malluri doar cu certificatul verde când rata de infectare trece de 3 la mie

Guvernul urmează să se întrunească joi într-o ședință în care să aprobe noi măsuri în contextul utilizării certificatului verde. Principalele modificări vizează introducerea carantinei de noapte în weekend de la…
Vezi articolul

Le Monde: România nu reușește să oprească emigrația masivă a tinerilor / Calitatea proastă a serviciilor publice, corupția, lipsa infrastructurii rutiere, printre motivele care îi fac români să-și părăsească țara

Cu 19 milioane de locuitori, România se scufundă într-un declin demografic îngrijorător. Peste 5 milioane de români și-au părăsit patria în căutarea unei vieți mai bune în Europa de Vest.…
Vezi articolul

BREAKING Pregătirile Guvernului pentru deschiderea școlii: analize de risc în derulare în fiecare unitate, 72,5% dintre școlile cu laboratoare au conexiune la internet, iar Ministerul Sănătății nu a finalizat Ghidul cu reguli sanitare / Plus: Ministerul va încheia protocol cu Google România și Microsoft România pentru softuri educaționale gratuite în școli

Ministerul Sănătății nu a finalizat nici până în acest moment Ghidul cu reguli sanitare în funcție de care primarii și directorii de școli trebuie să deschidă instituțiile de învățământ peste…
Vezi articolul

Până pe 5 decembrie toate școlile din programul pentru reducerea abandonului școlar – PNRAȘ – trebuie să raporteze inspectoratelor școlare care sunt achizițiile pe care le vor face în anul 2023, în cadrul proiectului, conform contractului din finanțare

Ministerul Educației a anunțat săptămâna trecută că a semnat contractele de finanțare din PNRAȘ – Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Este vorba despre 1.409 contracte, potrivit unui comunicat al…
Vezi articolul