Ministrul Andronescu: Copiii se duc luni la şcoală. Se încheie situaţiile şcolare şi nu putem bulversa încheierea semestrului

SURSA: Freepik.com

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunțat că şcolile nu vor fi închise săptămâna viitoare, având în vedere că este final de semestru şi se încheie situaţiile şcolare, transmite Agerpres, citat de G4Media.ro.
(Copiii – n.red.) se duc la şcoală, pentru că săptămâna care începe mâine este ultima săptămână din semestru. Ca urmare, se încheie situaţiile şcolare şi noi nu putem bulversa încheierea semestrului. Îi invit pe toţi colegii profesori, îi invit pe părinţi şi pe copii să se pregătească pentru ziua de mâine, este o zi de şcoală şi va fi toată săptămâna, ultima săptămână din acest semestru, după care urmează o săptămână de vacanţă“, a declarat Ecaterina Andronescu.
Citeşte declaraţia integrală a ministrului pe G4Media.ro
În săptămâna care urmează Ministerul Sănătăţii ar putea anunţa că ne confruntăm cu o epidemie de gripă.
Structura anului școlar 2018-2019 prevede că următoarea vacanță este cea intersemestrială, de pe 2 până pe 10 februarie. Vacanța de Paște 2019 va fi în perioada 20 aprilie 2019 – 5 mai 2019.

Calendarul simulărilor de BAC și Evaluare Națională, așteptat de elevii claselor a VIII-a, a XI-a și a XII-a, încă nu a fost stabilit de Ministerul Educației. Anul trecut, simulările s-au desfășurat în luna martie. De 5 ani, simulările examenelor se desfășoară la nivel național, cu subiecte unice făcute de Ministerul Educației.

Paștele ortodox este pe 28 aprilie 2019, iar cel romano-catolic pe 21 aprilie, când elevii au vacanță. Concret, Vacanța de Paște 2019 este în perioada 20 aprilie 2019 – 5 mai 2019.

Semestrul I 2018-2019
Cursuri școlare:                     10 septembrie 2018, luni – 21 decembrie 2018, vineri
Prima vacanță:                      27 octombrie – 4 noiembrie 2018
această vacanță este numai pentru copiii de grădiniță și din clasele pregătitoare – a IV-a
Vacanța de iarnă:                 22 decembrie 2018, sâmbătă – 13 ianuarie 2019, duminică
Cursuri:                                   14 ianuarie 2019, luni – 1 februarie 2019, vineri
Vacanța intersemestrială: 2 februarie 2019, sâmbătă – 10 februarie 2019, duminică
Semestrul al II-lea 2019
Cursuri:                                      11 februarie 2019, luni – 19 aprilie 2019, vineri
Vacanța de primăvară 2019: 20 aprilie 2019, sâmbătă – 5 mai 2019, duminică
Cursuri:                                      6 mai 2019, luni – 14 iunie 2019, vineri
Vacanța de vară 2019:            15 iunie 2019, sâmbătă – 15 septembrie 2019, duminică

Olimpiadele naționale sunt organizate în vacanța de primăvară.

Săptămâna Școala Altfel se va desfășura în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe o perioadă de 5 zile consecutive, la decizia școlii.

Acest an școlar este printre cele mai scurte, din ultimii 10 ani. Are 34 de săptămâni de cursuri, care totalizează 168 de zile efective de școală pentru copii (față de 175 în medie anii trecuți).

Excepție de la structura anului școlar de mai sus o fac clasele a VIII-a și a XII-a. Elevii termină liceul pe 31 mai 2019 și gimnaziul pe 7 iunie 2019.

Citește și:

 

 

Exit mobile version