Miniștri și profesori din întreaga lume au vorbit despre viitorul educației

Andreas Schleicher despre ”International Summit on the Teaching Profession”

Andreas Schleicher, director al departamentului de educaţie şi competenţe a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a expus pe larg temele de discuție din cadrul evenimentului ”International Summit on the Teaching Profession”. Evenimentul aduce anual la un loc în fiecare an miniștri ai educației, lideri sindicali și alți lideri din corpul profesoral din sisteme educaționale cu înalte performanțe și cu progrese notabile, cu scopul de a analiza cele mai bune metode de îmbunătățire a calității actului didactic, a situației profesorilor și a actului învățării.

Așteptările pe care societatea le are de la profesori sunt tot mai ridicate și presiunea este tot mai mare. Ne așteptăm de la ei să aibă o înțelegere profundă a materiei pe care o predau și a  nivelului la care se află elevii lor, dar și să își înțeleagă proprii elevi. De asemenea, ne așteptăm de la ei:

Aceste așteptări sunt atât de ridicate deoarece profesorii sunt cei care fac o diferență majoră în viața copiilor. Cele mai multe persoane care azi au reușite/succes datorează acest lucru profesorilor care s-au arătat interesați de ei și de aspirațiile lor; le sunt recunoscători celor care i-au ajutat să înțeleagă cine sunt, să își descopere pasiunile și să realizeze cum își pot valorifica potențialul. Adulții de succes de azi sunt aici pentru că un profesor i-a ajutat să învețe să găsească modalități de a contribui la progresul social.

Dar sistemele noastre educaționale nu țin pasul cu aceste așteptări. Cele mai multe școli sunt în același stadiu ca acum o generație, iar profesorii nu au oportunitățile de a-și dezvolta practicile și competențele necesare pentru a îndeplini diversele nevoie ale elevilor din ziua de azi.

Ministerul Educației din Finlanda, cu sprijinul OCDE și Education International, a pus pe agenda discuției aceste aspecte în cadrul summit-ului internațional al profesiei de educator – ”International Summit on the Teaching Profession”. În cadrul acestui eveniment s-au reunit miniștri ai educației, lideri de sindicate și alți lideri din educație din cele mai performante sisteme educaționale, conform testelor PISA.”

”Un subiect de dezbatere din cadrul summit-ului a fost ”cum să ne asigurăm că școala rămâne relevantă și sustenabilă?”. Acest lucru înseamnă că școlile trebuie rămân locul unde elevii își doresc să învețe; că sunt locurile de muncă atractive din punct de vedere intelectual și financiar pentru profesori, că asigură oportunități de studiu inclusiv, eficient și permisiv financiar; și că școlile primesc încredere și susținere din partea părinților și a societății. Ușor de zis, greu de făcut!

Ministrul Educației din Marea Britanie a punctat în cadrul evenimentului: există o luptă acerbă între scopul moral al educației și problemele ce pot deraia școala de la scopul său și eroda încrederea în ea. Este foarte greu să ții școala concentrată pe imaginea de ansamblu când sunt atâtea lucruri care o pot distrage. Să întorci spatele schimbărilor din societate nu este un răspuns. Alejandro Tiana, ministrul educației din Spania, a confirmat spusele colegului britanic: schimbarea afectează pe toată lumea. Putem reacționa diferit, dar cu toții trebuie să îi facem față.”

”Sustenabilitatea înseamnă și incluziune. De exemplu, liderul educațional din Shanghai a prezentat cum provincia atrage cei mai talentați profesori în cele mai solicitante clase, pentru a se asigura că toți elevii au acces la un nivel ridicat de predare.

Și nu în ultimul rând, sustenabilitatea înseamnă productivitate. Liderul sindical din Slovenia, Branimir Štrukelj, le-a amintit participanților faptul că educația este adesea în luptă directă cu alte sectoare economice pentru finanțare. Dacă adesea țările din Asia investesc ultimele lor resurse în educația copiilor, în țările vestice guvernele se împrumută de la generațiile viitoare pentru a susține consumul de azi.”

Alte subiecte de discuție au fost educația timpurie, unde Finlanda a fost dată ca un exemplu pozitiv pentru nivelul înalt al calității educației la vârste preșcolare. De aceeași părere nu au fost și reprezentanții părinților, care consideră că mai degrabă copiilor li se ia din copilărie, decât să li se adauge ceva valoros.

Și aici ajungem la un alt subiect: cum câștigăm încrederea părinților în furnizorii de educație și cum îi facem să înțeleagă faptul că odată cu începerea educației nu se termină copilăria? Ministrul educației din Spania că este un aspect foarte dificil de combătut, mai ales atunci când este un număr insuficient de profesori care trebuie să acopere un număr prea mare de elevi.”

Puteți citi articolul integral în limba engleză la acest link https://bit.ly/2TRgWxi

Exit mobile version