Ministra Ligia Deca, întrebată de legătura ei cu județul Vâlcea, unde a fost pusă prima pe lista candidaților PNL la Senat: Este o legătură emoțională – VIDEO

1.275 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Ministra Educației, Ligia Deca, a fost întrebată marți care este legătura ei cu județul Vâlcea, în condițiile în care a fost trecută prima pe listă la Senat din partea organizației PNL de județ.

Deca a afirmat că „Vâlcea este un județ cu mare potențial din punct de vedere al resursei umane, cu rezultate remarcabile în educație, cu tradiție în învăţământ şi în cercetare şi cred că aici este nevoie de mai multă concentrare pe ceea ce înseamnă viitorul academic şi profesional al tinerilor”, potrivit publicației locale Se întâmplă în Vâlcea.

„Avem nevoie ca tinerii să pună umărul la dezvoltarea României şi cred că Vâlcea este unul din judeţele cu potenţial enorm care are nevoie de reprezentare în parlament la cel mai înalt nivel”, a continuat Ligia Deca.

  • Ministra Educației a făcut câteva declarații de presă de la Râmnicu Vâlcea după ce a ieșit de la depunerea listelor de candidați pentru alegerile parlamentare.

„Legătura mea cu județul Vâlcea este atât una emoțională, familia mea vine din această regiune, din Oltenia. Am bunici care mi-au povestit despre regiune și îmi doresc foarte mult ca județele țării, care au această tradiție în educație, să fie bine reprezentate”, a punctat ministra, potrivit aceleiași surse.

Întrebată ce a făcut-o să se răzgândească la candidatura stabilită inițial pentru București, oficialul a spus că „decizia cu privire la candidatura mea a fost luată în interiorul partidului și cred că deciziile luate pentru reprezentarea cetățenilor în Parlament, care s-au luat la nivelul Partidului Național Liberal, reprezintă interesul cetățenilor și al votanților noștri”.

Întrebările privind legătura ei cu județul Vâlcea vin în contextul în care Ligia Deca este candidată de pe prima poziție în lista PNL Vâlcea pentru alegerile parlamentare de pe 1 decembrie.

Legătura Ligiei Deca cu Vâlcea este astfel doar una politică. Ea nu locuiește în Vâlcea, nu profesează în Vâlcea, nu este membră PNL Vâlcea. Ea este membră PNL Sector 6.

În declarațiile de presă, Deca a mai mulțumit pentru susținere partidului și a mai vorbit și despre primele planuri ca senator, dacă va ajunge în această poziție:

  • „Avem nevoie în primul rând ca toate şcolile, indiferent cât de apropiate sau îndepărtate sunt ele de centrele mari, de marile oraşe, să aibă dotări, să aibă profesori buni, să aibă mijloace de transport pentru naveta elevilor. În al doilea rând, cred este nevoie să întărim toate nivelurile educaţionale aici, inclusiv filiera de învăţământ tehnologic dual, tehnologic dual complet (…)”.

Amintim că Deca vrea să devină senator, în camera decizională pentru legile care privesc educația, după ce inițial a fost a doua pe listele PNL București.

„Mutarea” vine ca o surpriză. Inițial, Ligia Deca a fost luată în calcul pe locul 2 pe listele de București de candidați la alegerile ce se vor desfășura pe 1 decembrie, după cum a scris Edupedu.ro înainte de începerea anului școlar.

Potrivit surselor Edupedu.ro și surselor citate de publicațiile locale, PNL București ar fi fost de acord cu „pasarea” Ligiei Deca pe locul 1 pe lista din Vâlcea, de altfel locul cu cele mai mari șanse să fie eligibil pentru Senat.

Mutarea pe lista din Vâlcea vine și în contextul discuțiilor interne despre șansele reale ale lui Deca de a prinde un post de senator de București.

Mai mult, Ligia Deca ar fi fost lansată direct de la Cotroceni în fruntea listei PNL Vâlcea, după rezultatele sub așteptările organizației în județ la alegerile locale. Deca apare pe listele care nici nu o conțineau în varianta propusă de liberali acum câteva zile (sursa).

VIDEO Declarațiile Ligiei Deca de la Râmnicu Vâlcea, de marți, de la minutul 4:30:
Video: Facebook.com/ Vocea Vâlcii
Deca, în vizită în Vâlcea în iulie și în septembrie

Legătura Ligiei Deca cu Vâlcea este doar politică. Ea nu locuiește în Vâlcea, nu profesează în Vâlcea, nu este membră PNL Vâlcea. Ea este membră PNL Sector 6.

Amintim că ministra a fost pe 17 iulie 2024 într-o vizită în județele Vâlcea și Dolj, ca să semneze 21 de contracte de finanțare prin Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), „pentru tot atâtea școli din cele două județe”, transmitea Ministerul Educației (ME) atunci într-un comunicat.

„În județul Vâlcea, programul a inclus semnarea, la sediul inspectoratului școlar, a 9 contracte, urmată de vizitarea unuia dintre centrele în care s-a desfășurat proba scrisă din cadrul Concursului național unic de ocupare a posturilor/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar”, mai nota ME în informarea de presă de atunci.

Deca a mai fost în Vâlcea și la finalul lunii septembrie, la consfătuirea națională cu directorii centrelor județene / centrul municipiului București de asistență și resurse educaționale (CJRAE / CMBRAE). Ea a fost însoțită atunci de secretarul de stat Sorin Ion (PNL) și de directoarea din Direcția de Învățământ Preuniversitar a ME Tania Irimia, după cum se arată în mai multe fotografii publicate pe Facebook.

Foto: Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Dolj/ Facebook.com
Candidatura ministrei Deca, vizată după încheierea grevei profesorilor

În iunie 2023, Ligia Deca a anunțat pe Facebook că s-a înscris în Partidul Național Liberal și a publicat mai multe fotografii de la o ședință de partid la filiala Sector 6, în care s-a înscris și i-a mulțumit șefului filialei, Ciprian Ciucu. Potrivit surselor Edupedu.ro, Deca viza de atunci o candidatură la viitoarele alegeri parlamentare.

La finalul lunii august 2024, ministra Ligia Deca a publicat pe Facebook fotografii care o arată în vizită, înainte de începerea anului școlar, la o grădiniță și o școală renovate din Sectorul 6 – sectorul în care s-a înscris în PNL (sursa și detalii).

Întrebată în iulie 2024 dacă va candida la alegerile parlamentare care se vor desfășura pe 1 decembrie 2024, Ligia Deca a răspuns: „Nu am avut această discuție și deocamdată nu am această preocupare”. Ministra în funcție a precizat la acea dată că va anunța și „eventualele implicații”, atunci când va lua o decizie (sursa).

De remarcat că Ligia Deca, ministra care a îndeplinit vara trecută solicitarea președintelui Klaus Iohannis de a iniția și de a promova o nouă lege a educației, cunoscută sub denumirea Legile România educată (împrumutând denumirea proiectului prezidențial al lui Iohannis), a amânat aplicarea în anul acesta – în care au loc toate cele 4 tipuri de alegeri în România – a prevederii noii sale legi de desființare a inspectoratelor școlare.

Tot pentru a nu crea nemulțumiri în rândul electoratului, Ligia Deca amână până în decembrie, potrivit surselor Edupedu.ro, punerea în dezbatere a noilor planuri-cadru pentru liceu, aflate în întârziere de 3 ani.

Calendarul alegerilor parlamentare 2024 (sursa)

Alegerile parlamentare din 2024 se vor desfășura pe data de 1 decembrie.

17 octombrie 2024 este data limită până la care partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot depune listele de candidaţi şi candidaturile independente în circumscripţiile electorale din ţară.

– 1 noiembrie 2024 – începerea campaniei electorale;

– 30 noiembrie, ora 7.00 – închiderea campaniei electorale;

– 30 noiembrie, ora locală 7.00 – începerea primei zile de votare în străinătate;

– 30 noiembrie, ora locală 21.00 – închiderea primei zile de votare în străinătate;

– 30 noiembrie ora locală 21.00 – 23.59 – continuarea votării în străinătate pentru alegătorii aflaţi la ora locală 21.00 la sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care la aceeaşi oră se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în locaţia secţiei de votar;

– 1 decembrie, ora 7.00 – începerea votării în ţară. Începerea celei de-a doua zi de votare în străinătate;

– 1 decembrie, ora 21.00 – încheierea votării în ţară. Încheierea celei de-a doua zi de votare în străinătate;

– 1 decembrie, ora locală 21.00 – 23.59 – continuarea votării în străinătate pentru alegătorii aflaţi la ora locală 21.00 la sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care la aceeaşi oră se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în locaţia secţiei de votare.

Citește și:
UPDATE Ligia Deca, ministra Educației, prima pe lista PNL Vâlcea la alegerile pentru Senat / Surse: Ar fi „aterizat” cu recomandare direct de la Cotroceni
SURSE Sorin Cîmpeanu, demisionat de la Educație în plin scandal de plagiat, deschide lista PNL București la Senat. Este urmat de ministra Ligia Deca, candidată pentru fotoliul de senator. Monica Anisie, pe listele liberalilor la Camera Deputaților – Variante de lucru la organizația PNL București

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like