Ministra Ligia Deca anunță pe Facebook că Îndreptarul ortografic „va putea fi folosit în școli”, deși nu este interzis în prezent. În realitate, va fi înființat un „program național” pentru a putea cumpăra din „fondul valutar” al ministerului 17.000 de exemplare, câte unul per liceu și gimnaziu

Lansarea „Îndreptarului ortografic, ortoepic, morfologic şi de punctuaţie”, 17 noiembrie 2024, la Academia Română. Ioan Aurel Pop, Ligia Deca, Oana Fotache / Foto: Facebook.com/ Institutul de Lingvistică

Ligia Deca anunță în mod bizar că „noul Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic și de punctuație va putea fi folosit în școli”, într-un mesaj pus pe contul de Facebook al ministrei Educației. Asta deși și până acum acest instrument lansat recent de Institutul de Lingvistică al Academiei Române putea fi folosit în școli și în prezent. În plus, este menționat în mesajul oficialului că vor fi folosiți bani din „Fondul valutar al Ministerului Educației” – nu este clar ce înseamnă acest fond valutar, dar el apare atât în proiectul de act normativ, cât și în nota de fundamentare și în mesajul ministrei. Suma prevăzută, 270.000 de lei, este exact sub pragul pentru achiziții directe prevăzut de lege.

Oficialul mai scrie pe Facebook că „a fost inițiat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru alocarea unei sume din Fondul valutar al Ministerului Educației, pentru achiziția a aproximativ 17.000 de exemplare, care să fie distribuite în școli”.

Din acest anunț și din proiectul pus în dezbatere de Ministerul Educației, reiese că aceste exemplare vor fi cumpărate de Ministerul Educației cu 270.000 de lei și vor fi distribuite bibliotecilor din toate școlile gimnaziale și licee. Dacă împărțim suma totală la numărul de exemplare indicat, atunci ar rezulta că un exemplar va fi cumpărat de minister cu 15,88 de lei.

Obiectivul noului program este „însușirea și valorificarea corectă de către elevi și cadre didactice a limbii române”.

Redăm mesajul Ligiei Deca:

„Noul „Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic și de punctuație” va putea fi folosit în școli! Le oferim copiilor și profesorilor posibilitatea de a integra, în practicile de la clasă, acest instrument ce ghidează scrierea, vorbirea și punctuația, pentru o comunicare corectă în limba română.

Ministerul Educației va derula „Programul național de sprijin pentru utilizarea corectă a limbii române”. În cadrul acestui program, va fi pus la dispoziția școlilor noul „Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic și de punctuație”, lansat recent de Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”.

Am afirmat, la evenimentul de lansare a Îndreptarului, organizat în luna noiembrie, că îmi doresc să sprijinim concret inițiativele pentru dezvoltarea competențelor de comunicare corectă în limba română.

În acest sens, a fost inițiat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru alocarea unei sume din Fondul valutar al Ministerului Educației, pentru achiziția a aproximativ 17.000 de exemplare, care să fie distribuite în școli. Proiectul de Hotărâre de Guvern a fost lansat astăzi în consultare publică și este disponibil în linkul din comentarii.”

Ce prevede proiectul de HG:

Ca să poată cumpăra cartea despre care ministra Educației a vorbit la lansarea acesteia, Ministerul Educației inventează un întreg program numit „Programul național de sprijin pentru utilizarea corectă a limbii române”. Este prima dată când este menționat acest program, fără să existe vreo fundamentare științifică a sa, ori vreo explicație din partea instituției sau a oficialului care ar fi justificarea acestuia, scopul, pe baza căror date se lansează, care sunt rezultatele așteptate și felul în care va fi evaluată eficiența unui asemenea demers. În nota de fundamentare a documentul este invocat Planul strategic instituțional 2024-2027 al Ministerului Educației, programul România educată, rezultatele PISA și Programul național „O carte pentru fiecare” din legea 198/2023. Dar cum nu este vorba despre o carte pentru fiecare, ci despre o carte pentru fiecare bibliotecă din școlile gimnaziale și liceele din România, autorii susțin că „sunt necesare, însă, și alte programe și acțiuni actualizate și adaptate la schimbările socioculturale, care să susțină atingerea țintei propuse”, așa că apare acest program.

„Se aprobă finanțarea Programului național de sprijin pentru utilizarea corectă a limbii române pentru anul școlar 2024-2025, cu suma de 270.000 de lei, din Fondul valutar al Ministerului Educației, respectiv din bugetul activităților finanțate integral din venituri proprii, capitolul 65.10 „Învăţământ”, Titlul 57 „Asistență socială””, potrivit proiectului de HG pus în consultare.

Ce presupune programul nou: „Programul național de sprijin pentru utilizarea corectă a limbii române are drept obiectiv însușirea și valorificarea corectă de către elevi și cadre didactice a limbii române, în concordanță cu normele ortografice, ortoepice, morfologice și de punctuație actuale.

Activitățile propuse în cadrul Programului național de sprijin pentru utilizarea corectă a limbii române constau în:

Urmează o achiziție directă, mai arată nota de fundamentare a proiectului de HG.

„În scopul ducerii la îndeplinire a obiectivului Programului național de sprijin pentru utilizarea corectă a limbii române și al derulării activităților propuse, se va achiziţiona (cu respectarea prevederilor art. 7, alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice) și distribui pentru dotarea bibliotecilor tuturor unităţilor de învăţământ gimnazial și liceal de stat din România lucrarea științifică „Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic și de punctuație”, ediția 2024, ca instrument de lucru pentru facilitarea atât pentru elevi, cât și cadre didactice, în contextul unei adaptări continue la evoluția societății și a limbii române, a accesului la informații actualizate și pertinente privitoare la norma lingvistică, în vederea utilizării corecte, adecvate şi eficiente a limbii române în comunicarea orală și scrisă”.

Articolul de lege indicat prevede că „autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei”. Valoarea achiziției propusă în proiect de minister va fi cu 120 de lei mai mică decât acest prag.

Propunerile pentru acest proiect de HG pot fi trimise la Ministerul Educației în următoarele 10 zile calendaristice, conform anunțului, pe adresa consultari.publice@edu.gov.ro

Exit mobile version