Elevi filmați în mediu școlar sunt folosiți de ministra Justiției, Alina Gorghiu, precum și de cea a Educației, Ligia Deca, în comunicarea PNL înaintea alegerilor parlamentare, alegeri în care ambele candidează pe listele acestui partid. Ambele apar într-un clip de promovare politică realizat la Curtea de Argeș, unde au participat săptămâna trecută la un eveniment organizat într-un liceu tehnologic, la care au fost aduși și elevi. Iar ministra Gorghiu, vicepreședinte PNL și candidată pentru Camera Deputaților în Argeș, apare, marți, într-un clip publicat de filiala locală a partidului, cu marcaj în culorile acestuia, clip realizat la o sală de sport din comuna Corbi din județ.
Ambele ministre apar într-un mesaj publicat pe 25 octombrie de Alina Gorghiu, în care Ligia Deca transmite un mesaj electoral: „susțin echipa liberală pentru alegerile parlamentare (…)”. Imaginile cu cele două sunt urmate de secvențe cu Alina Gorghiu apare vorbind despre tratarea dependenței de droguri. La masă cu Ligia Deca și Alina Gorghiu, în clip apare și inspectorul general adjunct al ISJ Argeș, Cătălina Maria Dumitrașcu (în sacou roz), și ea candidată din partea PNL la Camera Deputaților la alegerile care sunt programate pe 1 decembrie. La final, aceeași secvență include imagini cu elevi – o fată care citește de pe o foaie, apoi un grup de elevi care cântă muzică populară.
Cele două momente cu elevi sunt filmate în cadrul unui eveniment mai amplu publicat în aceeași zi de Alina Gorghiu pe pagina sa de Facebook, eveniment prin care a fost marcată Ziua Liceului Tehnologic “Regele Mihai I” din Curtea de Argeș, ce coincide cu ziua de naștere a Regelui Mihai I (n. 25 octombrie 1921 – d. 5 decembrie 2017) și cu Ziua Armatei Române.
La acea ceremonie, la care au participat și militari, Ligia Deca și Alina Gorghiu au fost prezentate în calitate de membre ale guvernului.
Nu au existat marcaje politice/electorale vizibile pe parcursul evenimentului și cele două nu au folosit mesaje politice, conform înregistrării disponibile pe Facebook.
Dar în program au fost incluse și două momente în care au apărut minori.
În primul, conform directoarei Elena Derviș, care a moderat ceremonia, un grup de elevi ai liceului au adus „câteva nuanțe de regalitate și de educație”, citind de pe foi câteva mesaje. Al doilea moment a aparținut corului „Mărturisitorii” ai Clubului Copiilor din Curtea de Argeș.
Iar imagini din ambele momente au fost folosite în mesajul video Alinei Gorghiu din acea dată, în care Ligia Deca transmite mesajul electoral pro-PNL.
Ligia Deca este candidată PNL pentru Senat pe prima poziție a partidului în Vâlcea, învecinat județului Argeș.
Într-un alt caz, Alina Gorghiu apare într-un material video purtând însemnele de culoare ale PNL (culorile galben și albastru) și publicat de PNL Argeș, la o lansare cu care nu are nicio legătură, din punct de vedere al atribuțiilor sale de ministru al Justiției – inaugurarea unei săli de sport din comuna Corbi, marți 29 octombrie.
Acolo, în mediu școlar, ea se filmează alături de copii, cărora nu le transmite ceva clar, din calitatea sa de reprezentantă a guvernului, ci îi „intervievează” pe minori în legătură cu interesele lor sportive.
Activitatea, pusă de presa locală în context politic-electoral, nu a fost însoțită de margaje sau mesaje PNL, potrivit înregistrării disponibile, dar a fost susținută de reprezentanții inspectoratului școlar județean și de politicieni PNL, după cum a relatat Jurnalul de Argeș.
- Publicația citată prezintă evenimentul din perspectiva implicării politice, transmițând mesajul PNL Argeș, organizația condusă de Alina Gorghiu, cu această ocazie. Jurnalul de Argeș mai precizează că la inaugurare au luat parte și ”cei doi inspectori școlari generali adjuncți ai ISJ Argeș, Cătălina Dumitrașcu și Cristi Crețu”, dar și alți candidați PNL la Camera Deputaților și Senat, din partea filialei din acest județ.
Context
Legile educației interzic campania electorală în școli, ceea ce nu împiedică demnitarii să acționeze la limita legii și să folosească elevi în diverse contexte electorale. În cazul Ligiei Deca și al Alinei Gorghiu, nu este prima dată când cele două colaborează în acțiuni în care sunt folosiți elevi – în primăvară, Edupedu.ro a relatat cazul unei acțiuni electorale pentru alegerile locale la Câmpulung, tot în Argeș, unde peste 100 de liceeni au fost aduși la un restaurant pentru o întâlnire cu politicieni-candidați PNL, în prezența ministrelor Educației și Justiției. Inspectorul școlar adjunct Constantin Cristinel Crețu, candidat la rândul lui la locale, spunea atunci că „ministra Educației i-a invitat pe elevi”.
- Propaganda politică este interzisă în școli prin noua Lege a învățământului preuniversitar, adoptată în mandatul Ligiei Deca, lege care nu interzice explicit, însă, activitățile de acest fel în afara unităților de învățământ și în afara orelor de școală. Acest lucru este folosit în campanie de politicieni, mai ales de cei aflați în funcție cu autoritate. Nu este specificat nimic clar nici în legătură cu folosirea unor întâlniri și evenimente cu elevii, în mediul școlar, în comunicarea electorală ulterioară.
Cu doar două săptămâni înaintea vizitei la Câmpulung, în vederea campaniei pentru alegerile locale, însăși Ligia Deca transmitea în primăvară inspectoratelor o circulară în care atrăgea atenția că sunt interzise activitățile politice în școli. Documentul nota, între altele: „Se interzice implicarea organizată a elevilor de către personalul unității de învățământ în activități cu caracter politic, chiar dacă acestea se desfășoară în afara orelor de curs și a spațiului școlar. Nerespectarea acestor prevederi constituie abatere disciplinară și se sancționează conform legii”.
Potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 (Articolul 11, alin. 1):
- „În unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, precum și în cadrul activităților desfășurate în mediul online de unitățile de învățământ preuniversitar sunt interzise discriminările pe criteriile menționate în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția măsurilor afirmative dispuse de lege. Sunt interzise manifestările și propaganda de natură politică și prozelitismul religios.”
7 comments
Când vrei să evaluezi lipsa de onoare a unui sistem politic, a unor politicieni, este suficient să analizezi nivelul instrumentalizării copilului ca obiect electoral, folosirea inocenței copiiilor ca mijloace, nu ca scopuri, în condițiile lipsei de reacție și apărare a acestora. Este o atitudine politică mârșavă, care poate fi suprapusă perfect pe totalitarismele secolului al XX-lea, vezi străjerii lui Carol al II-lea, vezi șoimii și pionierii lui Ceaușescu, dar care s-a prelungit și după 1989, politicienii tineri simțindu-se obligați să ducă mai departe mârșavele tradiții politice moștenite din trecut. Partea stânjenitoare este că tocmai femeile, în acest caz și în altele, sunt cele care se folosesc de acest instrument viciat, dovedind o lipsă de empatie față de copii și față de părinții lor, față de nevoile de educație autentică, nu de condiționări politicianiste. Le urez ca propriii lor copii să fie exploatați imagistic de cel mai detestat politician pe care și-l pot imagina, apoi să își analizeze nivelul de agresivitate, astfel încât să înțeleagă ce vor primi din plin în urma unui asemenea abuz.
…hei, nu “femeile” fac clipurile electorale ci specialiștii “cei din PR”
…. copiii simbolizează viitorul….și, fie este prezentat ca ” sumbru și intunecat” (…. pt cine își mai aminteste din anii 2000, de ex, reclamele pt exploatarea aurului, cu copii flămânzi și murdari in prim plan …) ….asta, daca nu faci ceva, fie ca ” luminos” daca faci ceva. In rest …. ok:)
Da. Orice imagine de copil care servește altui scop decât cel al copilului, iar campaniile de PR sigur au alte scopuri decât cele ale copiilor, reflectă o formă de abuz. Spre deosebire de adulți, care pot încuviința, care au discernământul înțelegerii consecințelor, care își pot tranzacționa imaginea, copiii sunt pur și simplu carnea de tun într-un război care nu este al lor. Nu neg dreptul părinților liberali de a-și exploata copiii cum cred de cuviință, o pot face în fel și chip în afara școlilor publice, școli care nu sunt finanțate doar de liberali, școli care nu au dreptul legal de a face politică sau de a fi implicate în campanii electorale. Simplul fapt că se află în conflict de interese, fiind și membri ai puterii executive, dar și candidați politici într-o cursă cu adversari care nu au resursele publice la dispoziția lor, ar trebui să le impună un dram de cumpătare suplimentară, nu să le îngroașe obrazul până la a mulge și ultima picătură de lapte din ugerul ulceros al școlilor.
😏Da, teoretic, beneficiarii PR ar putea filtra…. Dar …s-ar îndepărta pozele de ochiul tradițional……. “femeile langa copii și invers..”. :). deci…. nu ne jucam cu tradițiile de gen….in politica…
Cele două fac asta de ani de zile.
Luați ,,vizitele de lucru” ale celor două din ultimii doi ani și vedeți din cine e compus publicul adus ,, întâmplător” la manifestările organizate cu substrat politic.
Cine să le certe?
Subordonații numiți politic?
De multe ori chiar ei ii aduc si aplaudă acest comportament
acum ok,e campanie…dar înainte?! când vine ministra și târăște profesorii în săli pline cu primari și politicieni care au aceeași culoare politică cu a domniei sale?! și directori de școală aserviți politic taie și spânzură daca nu faci act de prezență?!
La PNL-ul nu se pune, doar la alții e nenorocire! Curat-murdar, coane Fănică! Niște ipocriți…..