Ministerul Sănătății să suplimenteze numărul de locuri la Rezidențiat 2021, cere Alianța organizațiilor studențești, în condițiile scăderii abrupte a acestui număr comparativ cu anul trecut

7.666 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Ministerul Sănătății trebuie să ofere “predictibilitate” și să “suplimenteze considerabil numărul de locuri la concursul de rezidențiat”, cere, marți, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), care face trimitere la situația epidemiologică în care se află țara. Apelul vine în contextul în care Ministerul Sănătății a redus considerabil numărul de locuri la rezidențiat, comparativ cu anul trecut, cea mai mare scădere fiind la anestezie-terapie (ATI), după cum Edupedu.ro a semnalat pe 20 octombrie.

Atunci, Ministerul Sănătății condus interimar de Attila Cseke preciza că “are posibilitatea să suplimenteze numărul de locuri pentru toți candidații pe domeniul medicină, care promovează concursul, astfel încât toţi candidaţii promovaţi să poată accesa un loc sau un post de rezidenţiat”.

  • Edupedu.ro scria, la acea dată, că Ministerul Sănătății scoate la concurs cu 1.000 de locuri mai puțin la concursul de rezidențiat din centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara – detalii în articolul Edupedu.ro. 

În comunicatul său de marți, ANOSR notează că “în contextul actual pandemic, sistemul medical se află în colaps, atât din punct de vedere al infrastructurii și al resurselor, cât și al personalului medical suprasolicitat și insuficient numeric. (…) În acest context, ANOSR consideră neoportună decizia Ministerului Sănătății de a diminua numărul inițial de locuri scoase la concurs pentru rezidențiat, menit să integreze în sistemul medical noua generație de tineri absolvenți din domeniile Medicină, Medicină dentară și Farmacie”.

Alianța spune că “nu identifică o argumentație plauzibilă” pentru faptul că, “deși numărul inițial de locuri pentru viitorii rezidenți, aprobate în acest moment, este de 6311, Ministerul Sănătății a scos la concurs doar 5949 de locuri, o scădere cu 8.65% față de numărul de locuri scoase inițial la concurs în 2020 (6513 locuri) (…). Mai mult decât atât, pentru specialitățile deficitare și chiar suprasolicitate în pandemie, numărul inițial de locuri scoase la concurs a scăzut față de 2020 de la 209 la 153 (Anestezie și Terapie Intensivă – ATI), de la 113 la 105 (Pneumologie), respectiv de la 135 la 116 (Boli infecțioase).”

  • Iar reprezentanții studenților spun că “faptul că suntem penultima țară din Uniunea Europeană în privința numărului de medici per cap de locuitor, conjugat cu contextul pandemic în care ne aflăm, reprezintă argumente mai mult decât suficiente pentru ca Ministerul Sănătății să ofere certitudinea continuării practicii de anul trecut de a majora considerabil numărul de locuri prin suplimentare”.
Comunicatul ANOSR, integral:

Cazuri multe, locuri la rezidenţiat mai puţine

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită Ministerului Sănătății să ofere predictibilitate în privința numărului total de locuri scoase la concursul de rezidențiat și, având în vedere situația pandemică în care încă ne aflăm, să continue exemplul de anul trecut prin suplimentarea considerabilă a numărului de locuri la concursul de rezidențiat.  

În contextul actual pandemic, sistemul medical se află în colaps, atât din punct de vedere al infrastructurii și al resurselor, cât și al personalului medical suprasolicitat și insuficient numeric. Acest ultim aspect a fost constatat chiar în decursul ultimei luni de zile, când România a fost forțată să activeze Mecanismul de Protecție Civilă a Uniunii Europene, solicitând sprijin din partea altor state membre pentru a putea gestiona această situație critică scăpată de sub control. În acest context, ANOSR consideră neoportună decizia Ministerului Sănătății de a diminua numărul inițial de locuri scoase la concurs pentru rezidențiat, menit să integreze în sistemul medical noua generație de tineri absolvenți din domeniile Medicină, Medicină dentară și Farmacie.

Deși numărul inițial de locuri pentru viitorii rezidenți, aprobate în acest moment, este de 6311, Ministerul Sănătății a scos la concurs doar 5949 de locuri, o scădere cu 8.65% față de numărul de locuri scoase inițial la concurs în 2020 (6513 locuri), fapt pentru care nu identificăm o argumentație plauzibilă. Mai mult decât atât, pentru specialitățile deficitare și chiar suprasolicitate în pandemie, numărul inițial de locuri scoase la concurs a scăzut față de 2020 de la 209 la 153 (Anestezie și Terapie Intensivă – ATI), de la 113 la 105 (Pneumologie), respectiv de la 135 la 116 (Boli infecțioase).

Răspunsul ministrului interimar al Sănătății, domnul Cseke Attila, cu privire la această situație a fost că „Ministerul Sănătății are posibilitatea să suplimenteze numărul de locuri pentru toți candidații pe domeniul medicină, care promovează concursul”. Faptul că suntem penultima țară din Uniunea Europeană în privința numărului de medici per cap de locuitor, conjugat cu contextul pandemic în care ne aflăm, reprezintă argumente mai mult decât suficiente pentru ca Ministerul Sănătății să ofere certitudinea continuării practicii de anul trecut de a majora considerabil numărul de locuri prin suplimentare. 

Ținând cont de numărul ridicat al tinerilor medici care aleg să părăsească țara pentru a practica actul medical din varii motive, este cu atât mai important să oferim accesul la piața muncii interne pentru tinerii absolvenți, iar singura rută de acces în acest sens este prin rezidențiat.

În anul precedent, aproape 12.000 de absolvenți ai științelor medicale au susținut concursul pentru rezidențiat și, după suplimentarea locurilor, 8568 au devenit medici rezidenți. După toate eforturile pe care studenții din domeniul Sănătății le-au depus, implicându-se în combaterea pandemiei și adaptându-se contextului educațional actual deosebit de dificil, considerăm că Ministerul Sănătății trebuie să indice sprijinul pentru absolvenți și printr-o politică predictibilă.

Nu în ultimul rând, ne arătăm interesul în a afla fundamentarea concretă a Ministerului Sănătății în privința numărului de locuri scoase anual la concurs. Având calitatea de angajator, este evident că ministerul trebuie să fie în măsură să aprecieze în mod real nevoile din sistem din toate perspectivele, în special în ceea ce privește resursa umană, însă pentru a oferi credibilitate și transparență, ar trebui să prezinte aceste raționamente. 

„Prima condiție pentru a asigura exercitarea profesiei tinerilor absolvenți în domeniul Sănătății în România este de a avea locuri disponibile în sistem. Ulterior accesului, desigur, rămân numeroase alte probleme de rezolvat pentru rezidenți. Avem nevoie critică de specialiști în sistem, iar pandemia ne-a arătat amplele deficiențe pe care le avem. Gestul corect pe care Ministerul Sănătății trebuie să îl facă în acest moment este de menține decizia specială din anul precedent, crescând considerabil numărul de locuri prin suplimentare după publicarea rezultatelor concursului”, a declarat Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR.”


1 comment
  1. Este lipsă de respect fata de farmaciștii care au obținut punctajul de 60% să nu poată avea șansa suplimentarii locurilor, măcar la jumătate fata de numărul adăugat anul trecut.
    Învață copii noștri degeaba în țara asta! Mai bine o duc pușcăriașii! Trist….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproximativ 600 persoane din Harghita și Covasna, care au abandonat școala au revenit la cursuri printr-un proiect european / Merg la școală părinți și copii din aceeași familie sau părinți, bunici și nepoți

Un proiect al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Harghita finanțat din fonduri europene a readus la cursuri 602 persoane care abandonaseră școala sau nu terminaseră educația obligatorie, scrie Agerpres. Unii dintre…
Vezi articolul

„Nu am cuvinte să folosesc pentru a descrie lipsa de profesionalism a guvernanților față de oamenii care se ocupă de viitorul acestei țări” – fost student care vrea să devină profesor și a venit la protestul din Piața Victoriei

„Nu am cuvinte să folosesc pentru a descrie lipsa de profesionalism și de empatie (a guvernanților – n. red.) față de oamenii care se ocupă de viitorul acestei țări”, este…
Vezi articolul

Studenții să poată contesta evaluările orale, să fie eliminat pragul minim de pagini pentru suportul de curs, să fie reglementată utilizarea resurselor electronice și a inteligenței artificiale în universitate – propunerile alianței organizațiilor studențești ANOSR pentru noul Cod al drepturilor studentului

Mobilitatea studenților, evaluarea lor, suporturile de curs, resursele electronice și utilizarea inteligenței artificiale în activitatea academică se numără printre temele atinse în propunerile de actualizare a drepturilor studenților, înaintate de…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor cere Ministerului Educației urgentarea livrării manualelor noi de clasa a VIII-a. Rareș Voicu: Avem nevoie de manuale și de siguranță în ceea ce privește organizarea evaluării naționale

Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației urgentarea livrării manualelor noi de clasa a VIII-a către școli și atrage atenție că publicarea în varianta digitală doar a manualelor de limba…
Vezi articolul

Hăncescu, FSLI, după apelul premierului Ciucă pentru ca profesorii să se întoarcă la catedră: S-ar putea să crească numărul de protestatari mâine. Cum își imaginează că o să intre oamenii la clasă în urma unui mesaj?

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat despre mesajul premierului Ciucă, la Antena 3, că ”s-ar putea să crească numărul de protestatari mâine”, scrie G4Media.ro. Nicolae Ciucă a…
Vezi articolul